Competitia in numararea voturilor, un risc de erori sau fraudari

28/05/2014

Plecand de la exit-poll-urile ratate, un membru al CNA a cerut ca rezultatele acestor sondaje sa fie facute publice la o ora dupa incheierea votarii, pentru evitarea unor posibile fraudari. Cred ca cererea ar fi indreptatita in primul rand pentru oferirea timpului necesar centralizarii si prelucrarii datelor respective. Daca exit-poll-urile s-au incheiat la ora 21,00, o data cu incheierea procesului de votare, te intrebi cum de a fost posibila publicarea lor instantanee, fara niste timpi minimi de centralizare si prelucrare. Chiar si daca operatorii de teren au facut raportari partiale, tot ar fi fost nevoie de timpi suplimentari de analiza pentru ultima raportare, de la ora 21,00. Este limpede ca intre presiunea financiara asupra agentiilor de masurare sociologica (trebuiau sa-si incaseze banii prin publicarea rezultatelor la ora convenita), graba de a-si oferi informatiile si erorile care s-au inregistrat exista o legatura foarte stransa. Ar fi de vazut care este si practica europeana, dar ceea ce ar trebui sa fie clar pentru toata lumea este ca astfel de sondaje sunt niste extrapolari, deci estimari, nu sunt sinonime si nu substituie rezultatele reale, obtinute prin numarare efectiva. Probabil ca ideea CNA ar avea acelasi efect anti-frauda si daca s-ar aplica cu o ora inaintea inchiderii urnelor.

Mai exista insa si o alta posibilitate de fraudare, pe care mi-a relatat-o cu indignare un prieten care a fost membru intr-o comisie de votare. Este vorba de declansarea unei competitii in numararea voturilor intre sectiile de votare din acelasi sediu, coroborata cu prevederea legala ca, indiferent de cand o sectie a terminat numaratoarea, plecarea cu sacii cu buletine se face in acelasi timp pentru toate sectiile, cu aceeasi masina si cu aceeasi paza. La sectia de votare unde s-a intamplat povestea, un presedinte al unei sectii de votare a avut suspiciuni de fraudare, motiv pentru care a dispus reluarea numaratorii, ceea cea starnit nemultumiri ale sectiilor care incheiasera procesul. Agitatia care a urmat si presiunea psihologica pe nefericitul sef de sectie de votare care voia sa respecte legea, sunt greu de descris aici. Aceste competitii contratimp intre sectiile de votare din acelasi local pot avea un impact negativ asupra acuratetii numaratorii. S-ar impune, cred, o prevedere legala privind un timp mediu de numarare, ponderat si cu un timp pentru eventuale reluari ale numaratorii. Agitatorul grabit (si nemultumit de rezultatele scrutinului) era, culmea, tot un presedinte de sectie de votare, care terminase numaratoarea, atentie, la o ora dupa inchiderea urnelor, la ora 22,00. Pericolul de boicot psihologic (care ascunde un boicot politic) al numaratorii poate fi real daca nu exista o limita legala de timp sub care sectiile de votare nu pot parasi sediul (2-3 ore ar fi fost suficiente la europarlamentare). Evident, reglementarea s-ar impune numai pentru situatia in care mai multe sectii de votare se afla in acelasi sediu.


Eu-ro-parlamentare 2014: O postfata prefatatoare

27/05/2014

Nu voi comenta rezultatele alegerilor de duminica, din Romania, pentru Parlamentul European, in niciunul din tonurile invingatorilor si invinsilor. O vor face cu destula agitatie partizana si unii si altii. Mai importanta ar fi discernerea consecintele probabile de orice zgura ideologica de partid, in favoarea unei abordari critice, cat mai  echidistante posibil.

In limbajul sec al cifrelor, alianta de stanga PSD-UNPR-PC a castigat detasat, cu 37,60%, in fata oricarui partid al dreptei. Cele doua partide consacrate si cu pretentii ale dreptei nu au reusit cu mult peste doua cifre, PNL-15% si PDL-12,23%, scoruri umilitoare in raport cu tintele propuse, de peste 20%. Ascensiunea scontata nu s-a produs, dimpotriva, ambele au fost sanctionate de catre electorat cu usturatoare de-culminatii de incredere. Miscarea Populara, partid nou creat si sustinut activ in campanie de catre presedintele Basescu, a inregistrat un rusinos scor, de numai 6,21%, mai putin decat un independent, Mircea Diaconu (6,81%) si un partid cu bazin electoral limitat, UDMR (6,30%). Alte doua partide de dreapta nu au trecut pragurile de calificare, Forta Civica (2,60%) si PNTCD (0,89%).

In ciuda acutelor din interior privind nerealizarea unificarii electorale pentru europarlamentare, mai degraba se poate vorbi de o strategie decat de o pierdere pe ansamblul dreptei. Scorurile insumate ale celor cinci partide de dreapta, de 36,93%, sufla foarte de aproape in ceafa stangii. Daca partidele de dreapta au ales sa mearga pe liste separate pentru a afla care le sunt puterile, ca un moment al adevarului de la care sa porneasca in cristalizarea strategiei pentru alegerile prezidentiale din toamna, o miza mult mai mare si mai disputata, acesta a functionat la centima. Pe acest tablou, pierderile din separatie sunt inselatoare, se pot transforma cu usurinta in castiguri prin aditionare.

Scrutinul a ilustrat cum nu se poate mai bine rolul aliantelor in castigarea alegerilor, faptul ca niciun partid nu poate fi un invingator absolut. Cazurile cand se intampla altfel au ramas in urma, au tinut (sau mai pot tine, uneori) de radicalizarea electorala si/sau imaturitatea democratica. Este cat se poate de limpede, pentru cine are simtul trendurilor, ca ideea de impartire in coalitie a puterii va castiga din ce in ce mai mult teren, ca va deveni inseparabila de normalitatea democratica. Efectele acestei mutatii se vor vedea in cresterea de-demonizarii ideologice si multipartizanismului politic, cu impact benefic asupra largirii pluralismului si consolidarii democratiei si stabilitatii. In opinia mea, coabitarea atat de contradictorie de la noi va sfarsi prin a deveni ceva firesc si necesar, precum cea dintre conservatori si socialisti in Guvernul Angelei Merkel (foarte probabila va fi si o coabitare in viitoarea Comisie Europeana, avand in vedere pozitia foarte apropiata a socialistilor de castigatorii populari ai euroalegerilor, cooptarea euroscepticilor nereprezentand o optiune de echilibru).

Neasteptatul scor care l-a impus pe candidatul independent a venit din partea electoratului liberal pro-USL, nemultumit de iesirea PNL de la guvernare si spargerea uniunii. Se poate observa ca procentajul fostului liberal Mircea Diaconu a fost smuls din cel al PNL, ca este exact cel care l-ar fi ajutat sa-si atinga tinta electorala. Judecand si dupa calitatea de fost actor, se poate presupune ca polul semnificativ de nemultumiti care s-a coagulat in jurul candidatului independent provine din straturile de baza ale clasei mijlocii, din randurile acelor intelectuali din domenii grav afectate de excesele de austeritate ale guvernelor de dreapta (din invatamant, sanatate, cultura etc.), care au vazut in guvernarea social-liberala o contrapondere si o sansa.

Dreapta speculeaza ca un semn de declin diferentele relativ mari dintre exit-poll-uri si rezultatele oficiale, stanga se apara ca scorul este in limitele angajate si asteptate, dar exista si un alt adevar. Unii intreprinzatori, din aceeasi clasa de mijloc, din partea mai rarefiata, s-au vazut sufocati de taxe si impozite, iar unii tineri, ocoliti de promisiunile social-liberale privind locurile de munca. Aceste stari de lucruri au mai influentat, ce-i drept tangential, unele intentii de vot, la fel exercitiul guvernarii, care inevitabil uzeaza. In orice caz, este un semnal, care daca va mai creste pana la alegerile prezidentiale va mari corespunzator si presiunea pe guvernarea actuala.

Cateva cuvinte despre impactul europarlamentarelor asupra liderilor si partidelor. Am fi tentati sa credem ca Traian Basescu nu mai conteaza, protejatii sai s-au dovedit niste liliputani politici, insa timpul care a mai ramas pana la prezidentiale s-ar putea sa ne contrazica. Ii am in vedere abilitatea de a nu ramane intre linii, de a intoarce situatiile si de a forta formarea de majoritati neasteptate, acum, pe date concrete, chiar daca ultima, daca va fi sa fie, nu va fi pentru sine, ci pentru urmasii politici.

Victor Ponta se mentine tare pe pozitii, imbunatatirea situatiei economico-sociale ii este cel mai bun agent electoral, Joe Biden l-a numit si „presedinte”. Cu toate acestea, cred ca expunerea de varf pe care a avut-o nu ar fi o garantie prea buna pentru inceperea unui eventual mandat de sef al statului. De preferat ar fi arderea, o perioada de timp, a tuturor posibilelor capete de acuzare sau de santaj, legate de guvernare, pentru a nu risca oprirea sau abaterea din drum (practica nu este numai in Romania, cel mai recent exemplu este din Franta, arestarea preventiva a unui fost ministru de interne si apropiat al lui Sarkozy, in rasunatorul dosar Bernard Tapie, de afaceri „in banda organizata”). Pe de alta parte, indispensabila ar fi si capacitatea de a pune capat scamatoriei alba-neagra cu statul de drept, cand este, cand nu este, ori aici speta din vara 2012 arata ca pentru tanarul lider social-democrat mai este inca loc de crestere politica.

Oricum, imediata mare provocare a lui Ponta va fi daca va reusi sa refaca USL cu PNL-ul lui Calin Popescu-Tariceanu, care nu este nicio indoiala ca va lua locul presedintelui demisionar al formatiunii, Crin Antonescu, ceea ce va repune pe tapet problema impartirii puterii. Cat despre ultimul, cred ca va trebui sa se lupte mult timp cu perceptia de „colaborationist” al „PMP”-istului Basescu, mai ales dupa ce a cerut afilierea PNL la PPE. Seful PDL, Vasile Blaga, se va clatina, dar nu va cadea, ramane totusi greu de intrevazut ce rost ideologic sau doctrinar va mai avea partidul sau intre PNL si PMP. Exista motive de fuziune cu oricare dintre cele doua, desi inclin sa cred ca primul ar trebui sa-si conserve caracterul istoric, fuziunea cu al doilea ar fi mai reusita, cel putin pentru ca i-a fost precursor si au avut acelasi creator. Elena Udrea nu va merge la „mop”, cum cerea cineva necrutator, probabil va candida la prezidentiale, ceea ce va ramane ca o pata de culoare, doar atat, prin intentia de feminizare a presedintiei, ceva cu totul nou pentru electoratul roman.

Ar mai fi de remarcat ca spre deosebire de popularii europeni, care s-au mentinut la putere, desi probabil vor fi nevoiti sa o imparta, popularii romani se afla in opozitie, si acolo pe una din treptele cele mai de jos. Cred ca aceasta necoincidenta de putere va fi inca un motiv ca PMP, sustinut de PPE, sa tinda spre a-si ingrosa randurile cu partide de dreapta (si FC ar putea fi vizata) si a parasi cat mai grabnic bancile opozitiei.

Concluziv, pe baza fotografiei raportului de forte, din 25 Mai, doua idei mi se par a fi castigatoare. Prima, relansarea competitiei pentru alegerile prezidentiale intre stanga si dreapta de pe pozitii relativ comparabile (cea de dreapta va fi obtinuta prin unificare), ceea ce va da castig de cauza strategiilor de argumentatie, preponderent economice si de relatii internationale, si mai putin celor de campanie negativa. A doua idee castigatoare va fi, cred, cea a unei noi coabitari, dar de pe pozitii inversate. Alegerile prezidentiale, al doilea indicator puternic, dupa europarlamentare, al raportului de forte de pe esichierul romanesc, vor antrena repozitionari si schimbari in structura de putere, in care cred ca acul balantei va fi miscat de PNL, de UDMR sau de amandoua.


Un maxim electoral, cu dus si intors: Simultanele euro-nationale

20/01/2014

Nu cred sa existe vreo dedublare mai mare ca in politica, probabil ca la acest lucru se gandea si cel care a spus ca graiul i-a fost dat omului pentru a-si ascunde gandurile. In raport cu interesele reale, protestele opozitiei la cuplarea referendumului pentru modificari constitutionale cu alegerile europarlamentare sunt o astfel de mostra. Calculele arata ca cele doua evenimente vor aduce impreuna mai multi cetateni la urne, care vor creste posibilitatea obtinerii unui numar sporit de mandate. De asemenea, riscurile de teste ale adevarului pe care le implica listele separate vor putea fi estompate, cel putin partial, de un supliment de votanti si de mandate.

Pentru USL, cu 70% din voturi si mandate, comasarea are o indreptatire strategica imediata, proiectul constitutional, pentru ca, nu-i asa, „o mare coaliţie este o coaliţie pentru marile misiuni”, pentru a cita din discursul de reinvestire a Angelei Merkel in fruntea unui nou guvern, in urma pactului post-alegeri dintre CDU, CSU si SPD. Cu alte cuvinte, indiferent daca se va recunoaste sau nu, toata lumea ar avea de castigat de pe urma comasarii. Pentru proiectul constitutional insa, cele trei tipuri de presiuni, de coalitie (to be or not to be), de prag de validare (50% sau 30%) si de rata de participare vor arbitra diferit cele doua sanse, oferite de europarlamentare si prezidentiale, cu consecinte de scor si de certitudine diferite.

Cea mai sensibila variabila electorala este prezenta la urne, in declin, care a ajuns cam la jumatate din cea din ’90. Cauzele tin de partide, electorat si de mediu, dar doua chestiuni mi se par mai la indemana pentru o modelare educationala. Prima, cultura politica, care la alegerile parlamentare din Germania din 2013 a facut ca participarea sa fie de 71,5%, fata de 70,8 % in 2009, ori asemenea rate, de doua treimi din electorat, spun totul prin ele insele. A doua, interesul popular, care cand este constientizat poate duce la un spor al ratei de participare chiar si in tari fara traditie democratica, cum este Egiptul, de la 32,9% in 2012 (regimul islamist Morsi) la 38,6% in 2014 (regimul militar Sissi), la refrendumul pentru proiectul constitutional, pentru care au votat 98,1% dintre participanti.

Cea mai mare rezerva de crestere a participarii la vot se afla insa in alegerile prezidentiale, a caror miza a devenit enorma pentru romani, ca urmare a imensei nepopularitati a actualului presedinte. Daca ar fi adusa din noiembrie in mai, ar rezulta un maxim electoral. Ideea cuplarii prezidentialelor cu europarlamentarele a mai fost discutata, la inceputul lui 2013, chiar Basescu si-a ofertat renuntarea la o parte din mandat daca s-ar rezolva problemele constitutionale, insa a ramas in coada de peste, datorita rezervelor PDL, care se simtea amenintat de o asemenea posibilitate. Situatia este insa alta in 2014, aducerea in mai a prezidentialelor ar fi in avantajul net al intregului spectru al dreptei. In absenta unui alt candidat propriu de calibru, un viitor presedinte de dreapta in persoana liberalului Crin Antonescu ar fi cel mai bun lucru care i s-ar putea intampla dreptei, cu conditia ca aceasta posibilitate sa se consume o data cu celelalte doua evenimente pentru care cetatenii vor fi chemati la urne, in 24-25 mai.

Exista cateva argumente care fac mai mult decat predictibila o asemenea evolutie. Primul ar fi decizia USL, de la inceputul lui ianuarie, de a ramane unita si a merge la prezidentiale cu Antonescu, chestiune batuta in cuie, cel putin pana la europarlamentare. Un al doilea ar fi ca, fara schimbari in structurile de putere de la Bruxelles si Strasbourg, tacerea dinspre CEDO este aproape garantata, politic. In consecinta, daca presedintele ar fi ales in mai, acesta ar fi unul de dreapta, cel sustinut de USL (si de Basescu in turul doi, conform declaratiei acestuia), si nimic nu va mai putea schimba acest lucru. Un astfel de deznodamant, si acesta este al treilea argument, de tip consecinta, ar oferi unica sansa ca gunoiul din ograda dreptei, al carei stapan este Basescu, sa fie ascuns sub pres.

Deocamdata, nu sunt semnale de cand si unde vor fi aruncate zarurile, dar este limpede ca doar in absenta unor simultane euro-nationale evolutiile pot lua o alta directie, chiar opusa. Numai intr-un joc inchis hotararile CEDO si discrepantele de rezultate post-europarlamentare nu pot juca rolul unui plebiscit in favoarea unui alt tip de presedinte.