O altfel de extrema dreapta

29/01/2010

Extremismul este, dupa cum ne-a dovedit in doua randuri secolul trecut, o ideologie subversiva si un regim „politically incorrect”, care tinteste echilibrul social si global, producand efecte devastatoare. Iata insa ca secolul XXI ne releva un alt soi de maleficitate ideologica, ascunsa in forme „politically correct” de aceasta data, dar „economically incorect”, care a generat consecinte la fel de catastrofale: criza economica mondiala. Numele acestei ideologii economice care profetea fals si tentant (asemanator suratelor ei mai varstnice) pretentia edificarii unei „alte lumi”, care ar fi insemnat finalul evolutiilor ideologice si universalizarea democratiei si prosperitatii, este neoliberalismul, care, neindoielnic, prin urmarile sale destabilizatoare reprezinta o altfel de extrema dreapta.

Nu asi dori sa ma ocup aici de anatomia acestei teorii maligne. Au facut-o pe larg reputati specialisti, laureati ai Premiului Nobel, cum ar fi Joseph Stiglitz sau Paul Krugman, care au criticat pertinent neoliberalismul, dezvaluind prevalenta egoismului si lacomiei in logica profitului, „depravarea” bancherilor, vinovatia economistilor etc., care au impus popoarelor si natiunilor lor costuri sociale exorbitante. Au facut-o alti critici, care au descris impactul dezastruos al dominatiei corporatiilor asupra vietii cotidiene a oamenilor, cum ar fi Sue L.T. McGregor, Janice Doull & Larry Fisk atunci cand vorbesc despre „microbii neoliberali” care produc boli in randul populatiilor (Neoliberalism, Microbes, and Peace: A Human Ecological Perspective), Michael Moore care analizeaza cum „povestea de dragoste” a Americii fata de capitalism, candva inocenta, a transformat acum visul american intr-un cosmar (Film-Capitalismul-o-poveste-de-dragoste/) sau Thomas Wieczorek care face raspunzator neoliberalismul pentru raspandirea unor clisee si false imperative care viciaza esenta democratiei (“Republica scoasă din minţi”) etc.,  lista fiind extrem de lunga…

Asi vrea insa sa atrag atentia asupra unor probleme care tin de atitudinea si asumarea transante a responsabilitatii fata de devastarile produse economiei mondiale (1), cat si fata de masurile asiguratorii post-criza, care trebuie sa fie clare si ferme (2). Orice tendinte de eludare sau minimalizare in acest sens nu ar face decat sa conserve germenii si riscurile (re)producerii in viitor a unor crize asemanatoare. Daca bogatii lumii, reuniti in aceste zile la Davos, vor reusi sa escamoteze aceste probleme, prin alte „inginerii” teoretice, in genul celor prin care „baietii destepti” ne-au sucit mintile in ultimile decenii, ducandu-ne pe caile pierzaniei, inseamna ca teoria luptei de clasa nu a „murit” decat pentru clasele populare (ceea ce le explica slabiciunea si dezbinarea), nu si pentru cea dominanta, nemilos de unita in a le constrange pe celelalte la o concurenta inegala, prin impunerea logicii profitului. Intr-o lume in miscare, raspunderea istorica a neoliberalismului pentru criza mondiala este indubitabila, dupa cum la fel ar trebui sa fie si condamnarea acestuia.