Despre socialistii lui Francois Hollande

14/05/2013

Aflu ca la Casa Titulescu va avea loc, pe 15 mai, un eveniment evaluativ privind tentativele si limitele guvernarii socialiste franceze. Tema este de interes pentru socialistii romani, aflati, din punct de vedere al alternantei la putere, dupa alegerile din 2012, intr-un fel de contra-oglinda cu cei francezi. Va conferentia diplomatul George Apostoiu, iar amfitrion va fi socialistul Adrian Nastase, fost ministru, prim-ministru si actual blogger, dupa cum, in binecunoscutu-i stil ironic, se autocaracterizeaza.

Guvernarii socialiste din Franta, la fel sau poate mai mult decat celei din Romania, nu i se pot cere niste rezultate spectaculoase intr-un an de zile, intr-un context european dominat economic de criza, iar politic de dreapta populara. Este adevarat, in politica franceza actuala nu intalnim coabitarea, ca in cea romaneasca, dar nu trebuie uitate responsabilitatile si presiunile care vin din angrenarea de cuplu cu germanii, impreuna cu care alcatuiesc motorul unificarii europene, dar si din politica internationala, care, pentru o mare putere, sunt incomparabile cu cele care vizeaza orice putere mijlocie sau mica.

Daca dupa alegerile europarlamentare din 2014 raporturile de putere in institutiile europene se vor schimba, asa cum este de asteptat, socialistii francezi (implicit cei romani) vor dispune de alte parghii, mult mai robuste, pentru transformarea socio-economica a UE (respectiv a Romaniei), in sensul uriaselor asteptari ale cetatenilor. Evident, abia dupa ce steagul socialistilor va flutura la catargul navei “Bruxelles” (si, personal, mi-as dori ca acelasi lucru sa se intample si la catargul navei “Cotroceni”), vom putea vorbi de o trecere efectiva de la o Europa a dreptei populare la o Europa a stangii socialiste, cu alte politici si alte asteptari.

Observati ca am spus “unificarea” europeana si nu integrare, pentru ca indiferent ce se va intampla cu UE, in urma crizei, unificarea continentala este rezultatul de aur care va dainui, inainte de toate suntem cu totii europeni, avem acelasi ADN politic, al intregului indivizibil, asa cum a fost el harazit de atotputernic sau cosmologic si, bineinteles, avem aceleasi gene culturale, religioase si civilizationale. Inlaturarea schismei impuse de Razboiul Rece si recuperarea constiintei unitatii si unicitatii europene este o lectie dureroasa invatata si razinvatata.

Franta trebuie iubita, respectata si sustinuta, este campioana absoluta a democratiei, un chivot al libertatii si drepturilor omului, care in cele mai negre vremuri a aparat Europa atat de Big Brather-ul comunist, cat si de cel capitalist. Europa fara Franta lui de Gaulle ar fi fost ca Germania Federala fara Germania de Est, ingenuncheata si pervertita, poate pe vecie (stiu ce spun si imi asum pana la centima afirmatia). Cand spui Franta, spui Franta!


Mica guvernare, mari provocari

04/05/2012

Am mai spus-o, pentru a pondera asteptarile, Guvernul Ponta va fi unul tactic in ceea ce priveste deciziile si orizontul de timp. L-as numi chiar, comparativ cu Guvernul USL de dupa alegeri, drept „Mica Guvernare”. Insusi premierul desemnat a recunoscut ca nu va putea face „minuni”. Cu toate acestea si contrar a ceea ce vor spune unii critici de „bine”, mie mi se pare supradimensionat Programul de Guvernare in raport cu deficitul de resurse, intre care cel de timp se afla la loc de frunte. Ce sa faci mai intai in cele mai putin de sase luni de zile, marcate de 2 mari batalii electorale (poate si a treia!), concomitent cu gestionarea curenta, auditarea fostei guvernari, identificarea disponibilului si a surselor care urmeaza a fi atrase, pregatirea viitorului buget si cate si mai cate, nemaipunand la socoteala vacanta parlamentara, care nu peste mult timp va bate la usa ?!… Ca urmare, a opera cu prioritizari (la prioritizari!) este inevitabil. Cred ca a pune in opera obiectivele motiunii de cenzura, careia Guvernul Ponta isi va datora, alaturi de votul de investitura, evident, fotoliile din Palatul Victoria, ar trebui sa fie urgenta numarul zero. Al doilea tip de urgenta ar trebui sa fie de extractie sociala, avand in vedere protestele si revendicarile populatiei din ianuarie-februarie, care s-au circumscris unei adevarate „ierni sociale”. Nu ar trebui uitat sau minimalizat pericolul, caruia i-ar putea cadea prada cei mai putin instruiti, care vine din „apelul” cinic-nerusinat al lui Basescu la desemnarea premierului USL: „Dati-le voi ce le-am furat noi!”, ce seamana izbitor cu momeala ceausista: „Va mai dau 100 de lei!”… Nu ma indoiesc ca scenariile populiste ale PDL, din 2008 si 2009, vor face furori pe scena electorala 2012, dar si ca urmarile binecunoscute din 2010 ar face parte, in caz de reusita, din planul pe 2013… Privind sprijinul UNPR pentru investirea Guvernului Ponta, nu as fi atat de natang sa-l resping, mai ales din motive „puritaniste”, stiind ca politica nu este totusi o scoala de maici si ca nu este suficient sa ai dreptate, mai trebui sa si lupti pentru ea si sa nu respingi ajutorul care te-ar putea ajuta sa castigi… Pana la investirea Guvernului Ponta, luni, 7 mai, va fi interesant si instructiv pentru noi sa urmarim alegerile prezidentiale din Franta, de duminica, 6 mai. Francois Hollande, candidatul socialist la presedintia Frantei, despre care multi au spus ca ar fi ramas in umbra lui DSK, daca acesta din urma nu si-ar fi pierdut mintile printre fuste, chiar a reusit sa atraga atentia conationalilor si Europei, prin punerea la zid a filosofiei neoliberalist-sarkozyste: „presedintele a orice, seful a toate si, la sfarsit, responsabil pentru nimic”. Se pare ca si Basescu se ascunde tot dupa niste fuste…


Testarea unei ipoteze si o lectie electorala

24/04/2012

Calificarea socialistului Francois Hollande, cu 28,56% din voturi, si a presedintelui in exercitiu, Nicolas Sarkozy, UMP, cu 27,07%, pentru turul doi al alegerilor prezidentiale din Franta, in urma primului tur, de duminica, nu a surprins pe nimeni. Caracteristicile relativ comune ale discursurilor electorale, dominate de protectionism si nationalism, si prudenta dictata de criza au dat o nota oarecum echilibrata si chiar anosta competitiei dintre cei doi candidati, care au lasat ca aceasta prima faza, de tatonare si incalzire, deopotriva pentru adversari si electorat, sa se consume, aidoma spectacolelor cu gladiatori, mai mult pe seama luptelor dintre cei aflati in afara marjei super-greilor.

Un rezultat surprinzator, care a taiat respiratia multor observatori si politicieni cu vocatia echilibrului democratic, inclusiv lui Hollande, a existat, totusi, cel obtinut de extrema dreapta a lui Marine Le Pen, Frontul National, care a obtinut un scor fara precedent, de 18,2%, care a plasat-o ca a treia forta politica in preferintele alegatorilor francezi, fenomen pe care candidatul socialist l-a primit cu ingrijorare, recunoscand ca „Niciodata Frontul National nu a mai atins un asemenea nivel.” Stanga radicala, reprezentata de Jean Luc Melenchon, a inregistrat 11,1%, fortele de centru, sustinatoare ale lui Francois Bayron, 9,11%, iar din partidele care nu au trecut pragul electoral mai perceptibil a fost cel al ecologistei Evei Joly, cu circa 2%.

Mai important decat „miracolul” de care Sarkozy ar avea nevoie, pe care presa europeana il evoca la unison (si nu contest ca presedintele francez va culege ceea ce a semanat de-a lungul mandatului), mi se pare a fi insa o alta problema, cu atat mai mult cu cat Franta, de la a carei Revolutie din 1789 se trage paradigma pluralismului politic de tip stanga-dreapta, implicit a alternantei democratice la guvernare, este unul dintre cele mai importante campuri ale democratiei care valideaza idei si teorii social-politice. Din acest punct de vedere, inclin sa cred ca raspunsul la intrebarea cu cine va vota Frontul National in turul doi va fi clarificator pentru alte intrebari sau supozitii.

Deja primele sondaje pentru turul doi il indica pe candidatul stangii socialiste castigatorul alegerilor prezidentiale cu un scor de 54%, iar pe cel al dreptei populare pe pozitia a doua, cu 46% din voturi. Daca aceasta ipoteza se va confirma, este usor de constatat ca in cazul lui Sarkozy ea va fi, aproximativ, rezultatul insumarii scorurilor UMP si FN, din primul tur.

Consecinta va parea fireasca pentru cei care vor lua in calcul plasarea de aceeasi parte a esichierului a celor doua formatiuni politice (o insotire similara se poate vedea si mai aproape de noi, intre Fidesz si Jobbik, dar Ungaria nu-i Franta, s-ar putea replica). Ipoteza tinde a fi insa escamotata de adeptii care-si doresc o dreapta aflata „vesnic” la putere, care, judecand dupa unele reactii, fie vor relativiza pericolul ascensiunii extremei drepte, a frontist-nationalistilor lui Le Pen, in raport cu hiperbolizarea demonica a socialistilor lui Hollande (si mai cu seama a amenintarii pe care acestia o vor reprezenta pentru marea finanta), fie, asa cum s-a intamplat dupa revolutiile anticomuniste est-europene, o vor disloca si arunca, pur si simplu, in curtea stangii, impreuna cu o cunoscuta mantra culpabilizanta de „contopire”. Presupunand, in ultimul caz, doar de dragul exercitiului teoretic, ca voturile extremei-drepte se vor indrepta catre candidatul stangii socialiste, ar rezulta un scor greu de imaginat pentru pluralismul democratic francez, de peste 70%. Oricum, vom vedea ce se va intampla pe 6 mai…

Rata inalta de participare la vot, de circa 80%, conform institutelor de sondare, nu lasa insa niciun dubiu asupra standardului de educatie electorala al francezilor, care le-a devenit o constanta si o masura a spiritului civic (in 2007, prezenta la vot a fost de 83,77%, iar in 2002, de 71,6%). O lectie care ar trebui subscrisa.


%d blogeri au apreciat: