Tinerii au dreptul sa stie: Nicolae Titulescu. Un geopolitician si o geopolitica pentru viitorime

16/06/2015

Contempland efigia din link-ul de mai jos, va provoc la un exercitiu de imaginatie geopolitica. Spre ce punct cardinal priveste Nicolae Titulescu?

https://nastase.wordpress.com/2015/06/16/scoala-de-vara-a-fundatiei-titulescu/

Stati linistiti, nu doresc sa fortez improvizatia politically correct, care in treacat spus e surprinzator cum s-a infiltrat si pe acest topic, asa ca ma grabesc sa reiau un adevar extrem de banal. Raspunsul la intrebare depinde in mod evident de privitor, dar si de pozitia in care se afla sau asezam efigia. Cu alte cuvinte, “spre toate azimuturile” , asa cum marele diplomat si geopolitician roman vedea lumea de la Liga Natiunilor, al carei presedinte a fost ales de doua ori, in 1930 si 1931, singurul, de altfel, care s-a bucurat de o asemenea incredere internationala. Aceasta lipsa de precedent vorbea, fara indoiala, despre o cota inalta de prestigiu diplomatic, dar si despre o stare de spirit in randurile natiunilor care se reuneau la Geneva si care aveau constiinta pacii si a unitatii lumii, fara separatiile care aveau sa o marcheze sau cele care incearca din nou, acum, sa o sfasie.

„Orice cauză pledată pe un ton mai sus decât cel normal este dinainte pierdută”, avertiza Titulescu, anticipand, parca, acutele asurzitoare actuale pe temele sanctiunilor si razboiului rece. Diplomatia sa pacifica, de conexiune si de cooperare intre Vest si Est, era profund nelinistitoare pentru cercurile care pregateau al doilea razboi mondial. Carol al II-lea a fost unul dintre papusari, care l-a inlaturat in 1936 pe Titulescu din toate functiile oficiale si l-a obligat sa se exileze, apoi prin dictatura regala a modelat fagasul care, suprapus cu evenimentele geopolitice care aveau sa urmeze, la randul lor „obiectivate” de catre manipulatori, nu a lasat Romaniei o alta optiune decat cea a razboiului alaturi de Germania lui Hitler.

“Urmasul” dictatorului carlist, Klaus Iohannis sau “Al V-lea”, cum il plaseaza unii istorici pe actualul presedinte al Romaniei in succesiunile etnicilor germani la sefia statului roman, vrea, la fel, puterea totala, si se pare ca si-a gasit si o “Lupeasca” politica, pe care, mai “soft”, a pus-o in fruntea PNL. Parca premonitoriu, Nicolae Titulescu avea sa exclame, cu o uimitoare sete de libertate pentru poporul roman: „Popor alege-ţi şefi, nu stăpâni!”. Daca nu am invatat nimic din istorie, riscam sa o repetam. Nu numai ca romani, ci si ca europeni.


Geoideologia si Estul: Despre criza kieveana

06/12/2013

Desi ca idée politica este mai putin circulata, geoideologia este cel putin la fel de implicata ca si geopolitica. Geoideologia este tot acel arsenal de idei din spatele geopoliticii, partial vizibil, partial invizibil, care ii da identitate, motivatie si directie. Geoideologia este ideologia la scara geografica, care aduce in atentia politica si, dupa caz, publica interesele spatiului propriu, zonei de apartenenta sau fata de alte zone. In aceasta tema, relativ de penumbra, vom gasi, in opinia mea, una din cauzele crizei politice, cu totul neasteptate si speciale, din Ucraina. Fenomenul este preocupant deoarece o instabilitate din vecinatatea nemijlocita, care ameninta statalitatea si frontierele ucrainene, este un risc de securitate pentru Romania, cat si pentru intreaga zona geopolitica, est-europeana.

Pentru a deschide calea spre intelegerea diferentelor de geoideologie dintre Est si Vest, voi incepe cu o intrebare care doar aparent ar fi nelalocul ei, dar care poate avea meritul unui dus rece, de stimulare a reflectiei si trezire la realitate. Ce-ati spune daca ati afla despre California, de pilda, sau, si mai ilustrativ pentru diferenta geoideologica pe care incerc sa o constientizati, ca oricare dintre cele 13 state originare, fondatoare ale federatiei americane s-ar desprinde ori ar fi desprins de Vest pentru a se integra in Est? Banuiesc ca, dupa reactia de surprindere, veti demonta cu argumente rationale si solide o astfel de idee, in care istoria si geografia, impreuna cu o lista nesfarsita de asemanari care tin de unitatea de identitate a zonei, vor fi de nedepasit. Evident, o astfel de concluzie ar fi valabila in cadrul unui joc geopolitic cinstit.

Sa ne intoarcem, acum, in Est, si sa ne punem aceeasi problema pentru Ucraina, in ipoteza integrarii in Vest, care se agita, de doua saptamani, intr-un soi de maidanlutie, asemanatoare lovilutiei aborigene. Daca vom confrunta aceeasi lista cu date istorice si geografice, vom constata ca trasaturile originare si fondatoare sunt cel putin la fel de puternice ca in exemplul de la care am pornit. Ucraina a apartinut, sute de ani, celui mai timpuriu stat al slavilor estici, care s-a coagulat in jurul Kievului, stat predecesor a trei natiuni, din zilele noastre, extrem de inrudite, belarusa, ucraineana si rusa.

Nu mai vorbesc de indelungatul experiment sovietic, care, in pofida a ceea ce ar crede sau sustine altcineva, mai mult sau mai putin cunoscator sau rauvoitor, mai cu seama din afara, a legat popoarele din zona, nu neaparat prin clipele de glorie comuna, care, indiscutabil si neideologic vorbind, au existat, cat mai ales prin cele de suferinta comuna, asa cum se intampla cu cei care trec impreuna prin aceeasi primejdie. Faptul ca, impotriva catastrofei geopolitice care avea sa urmeze, experimentul in cauza a fost abandonat la unison, datorita originii alogene si bazelor nedemocratice, a adaugat un liant in plus si, totodata, noi provocari acestui spatiu geopolitic, unitar prin cele mai multe aspecte, unele chiar de detaliu.

Vechea scoala geopolitica argumenta cucerirea militara a unei pozitii sau alteia, geostrategice, pentru a stapani lumea. Noua paradigma geopolitica nu mai urmareste suprematia, imposibila astazi, demonstrata de sfarsitul unipolarismului, ci obiective mai modeste, dar si cu alte mijloace. Sub presiunea pietei, resurselor si demografiei, care dau prioritate si consistenta geoeconomiei, vechea teza „Cucereste si stapaneste!” s-a transformat, cu preponderenta, in „Integreaza-te si supravietuieste!”, din care pot decurge si pozitiile de influenta si putere.

Prin urmare, este de presupus ca un esec de integrare, recunoscut si asumat, nu a oprit cautarile pe aceasta linie, mai ales in lumina unei experiente de succes, cum a fost, cel putin pana la un punct, integrarea economica vest-europeana. In ultimul caz, semnele declinului, care inca nu sunt recunoscute dar care in mod vizibil creeaza dificultati din ce in ce mai mari, isi au sediul in fortarea geografiei, spre Est, si in fortarea integrarii, spre planul politic. Pentru a controla insumarea contradictiilor de fortare rezultate si a preveni fenomenul de spargere, nu se intrevede o alta solutie in afara celei de reajustare. Centralizarea si federalizarea intregului, pe de o parte, si decentralizarea si regionalizarea partilor, de cealalta, nu pot face casa buna sau pe termen lung, este o lectie pe care actualii si viitorii vor fi nevoiti sa o invete!

Dupa douazeci de ani de mers pe cont propriu, in mentalul geopolitic al zonei se remarca un inceput de mutatie. Chiar daca in forme contradictorii, nevoia de integrare a inceput sa iasa la suprafata. Aceasta tendinta, a carei manifestare crescanda s-a facut simtita de curand, inseamna acceptarea ideii ca patriotismul la nivel national a incetat sa mai fie perceput, singur, ca un panaceu izbavitor. Interconexiunile transfrontaliere, intre care cele de securitate economica si energetica sunt determinante, fac necesar si un patriotism al zonei de apartenenta. Estul este, volens-nolens, un dat, patria geopolitica a esticilor, exact in aceiasi termeni care se pun pentru Vest si pentru vestici. A fi estic a  inceput sa se reabiliteze, ca semnificatie, tinzand sa echilibreze mandria, in sensul bun, de a fi vestic. Probabil ca pana la aparitia unui Konrad Adenauer, a unui Robert Schuman sau a unui Jean Monnet ai Estului nu mai este mult timp. Ar putea fi un Vladimir Putin, un Viktor Ianukovici, un Alexander Dughin ori alti oameni politici sau de cultura din fostul spatiu sovietic? Ori, mai stii, unele frustrari sunt mari, chiar din cel al ex-integrarii economice?!  Formalizarea ideatica a interesului de reconstruire a identitatii geopolitice a Estului solicita, in mod explicit, geoideologia.

Intr-o evaluare echidistanta fata de Est si Vest, as observa ca integrarea in zona geopolitica de origine sau in afara acesteia este o falsa problema. Desigur, la rigoare, dilema Ucrainei poate fi transata prin alegeri anticipate, parlamentare si prezidentiale, sau prin referendum. Importante cu adevarat sunt insa consecintele integrarii, daca servesc consolidarii, ca in cazul Romaniei si, potential, al R. Moldova, ori pot duce la subrezire si dezintegrare, cum se contureaza in criza kieveana.  O a doua observatie, cel putin la fel de importanta, ar fi ca extremismul Euro-Maidanului poarta pecetea nationalismului de tip comunist, o optiune care s-a dovedit, istoric, periculoasa pentru viitorul unei natiuni si al statului sau. Nu intamplator, in tentativa de a demite guvernul pro-Est, opozitia pro-Vest s-a bazat pe voturile comunistilor, al caror nationalism actioneaza, pe efecte, ca un ingredient de izolare.

Pe de alta parte, ascultarea vocii poporului, asa cum indeamna Occidentul, nu inseamna a da curs protestelor din Piaţa Independenţei (Maidan Nezalejnosti) din Kiev, care, ca scenariu, seamana ca niste picaturi de apa cu cele din Pietele Tahrir Cairo, Taksim Istanbul sau din alte zone in care se incearca a se insinua un control ilegitim si nedemocratic. Practic, celor mai multi dintre cei care au urmarit asalturile strazii asupra institutiilor de putere si ocuparea cladirilor administrative ucrainene, in conditiile in care acelasi Occident a pus si pune surdina vocii statului de drept, nu le-a ramas o alta impresie decat cea de manevra tactica de inselare a opiniei publice. Comparativ cu populatia de 46 de milioane de locuitori, opozitia de strada este extrem de departe de invocata „mare majoritate a ucrainelilor”, reprezentand o expresie superficiala, care nu are de-a face cu Ucraina profunda.

Sunt insa si alte fapte care arunca o umbra de neincredere asupra a ceea ce se proclama a fi libertatea de alegere a integrarii, intre Est si Vest. Pe de o parte, Rusia, desi nu isi atribuie in mod direct ideea, ar dori sa devina parte a negocierilor de asociere a Ucrainei la UE. Dupa modelul intereselor americane in Vest, Rusia are pretentia unor interese prioritare in Est. De cealalta parte, Vestul respinge Ucrainei dreptul la negocierea Acordului de Asociere, avertizand, in caz de nesemnare, cu „alternativa” haosului si violentei. Interventiile organizatiei sale politico-militare intr-o negociere care ar trebui sa fie pur politica ar putea fi calificate, in cel mai bun caz, o gafa impardonabila, daca nu o aroganta a unui mecanism de coercitie.

Remarcabila ramane, in opinia mea, pozitia flexibila a Ucrainei, care, prinsa la mijloc, cheama opozitia alaturi de putere, pentru a negocia cu UE. In acelasi timp, si pentru criza kieveana, si pentru soarta acordului de asociere, si pentru degringolada Estului, geoideologia, prin prezenta sau absenta sa, va juca un rol hotarator.


Marele interconector strategic

15/10/2010

Analiza discursului international releva ca acesta tinteste transformari sistemice, in directia realizarii unui nou echilibru de putere mondial. Cand ideile incep sa circule, inseamna ca si lumea va incepe, mai devreme sau mai tarziu, sa se miste, urmandu-le. NATO dezbate un nou concept strategic, cu accent pe restrangerea sau chiar abandonarea disuasiunii nucleare, in favoarea scuturilor antiracheta (idee marca Obama). Rusia se pregateste sa se retraga onorabil din Transnistria, rusii fiind deschisi la propunerile UE si SUA de solutionare a acestui conflict inghetat. Iliescu si Schroeder, reuniti la masa dezbaterilor Institutului „Ovidiu Sincai” (Europe, what next ?), sustin idei complementare, ca Rusia sa nu devina membra a UE, dar sa faca parte dintr-o forma de asociere cu aceasta. European Council on Foreign Relations (ECFR) pledeaza pentru trecerea de la „concertul de putere” (al sferelor de influenta post razboaiele napoleoniene, Congresul de la Viena, 1815) la un „concert de proiecte”, in care securitatea europeana sa aibe drept actori principali UE, Rusia si Turcia. Merkel si Sarkozy urmeaza sa se intalneasca, la Deauville, cu Medvedev, pentru a raspunde, dupa doi ani, chemarii acestuia, din 2008, la o dezbatere privind o noua arhitectura de securitate a Europei. Si lista evenimentelor, care descriu noul trend structural, mondial si european, ar putea continua…

In toate aceste cautari de securitate si stabilitate exista insa un paradox. Dupa incheierea Razboiului Rece si reunificarea europeana, in urma careia dihotomia ideologica Est-Vest de pe continent a fost inlaturata, toata Europa Centrala si de Est privind spre Vest, inapoia acesteia s-a ridicat un alt zid, desi invizibil, vechea dihotomie, transformata intr-una politica, mutandu-se mai la Est. Consecinta a fost ca Europa a continuat sa fie schioapa, sa se sprijine doar pe un pilon, pe cel atlantic. Desi in mod natural, fizico-geografic, face parte din Eurasia, cea mai mare insula a lumii, Europa a ramas despartita de aceasta printr-o falie geopolitica. Prin pozitia sa mediana, intre spatiul atlantic si cel asiatic, Europa ar trebui, in virtutea globalizarii, sa joace rolul unui interconector strategic, lucru care din pacate nu se intampla. Marile piete si resurse din Orient, catre care Europa sta cu spatele, nu mai pot fi ignorate, cu atat mai mult cu cat acestea ar putea smulge Occidentul din criza in care se zbate. China si India, de exemplu, sunt gigantice si intr-o ascensiune nestavilita. Dar si Rusia si Turcia, prin dublul lor caracter, de tari euroasiatice, pot juca un rol major in stabilizarea si securizarea Europei, asa dupa cum demonstreaza tot mai multe studii de securitate. Chiar daca Rusia si Turcia au alternativa optiunii asiatice, Europa ar trebui sa valorifice in interesul securitatii europene orientarile pro-europene ale actualelor guverne din aceste tari. Concomitent cu consolidarea pilonului euro-atlantic, Europa ar trebui sa-si puna in valoare rolul de interconector geopolitic si geoeconomic si sa-si construiasca cel de-al doilea pilon de sustinere, cel euro-asiatic.