Misiune indeplinita

04/09/2010

Surprinzator sau nu, vestea sfarsitului misiunii de lupta a militarilor americani din Irak nu a fost primita cu entuziasmul specific terminarii unui razboi. Media si opinia publica au primit-o cu relativa raceala, tratand-o, in cea mai mare parte, aproape ca pe o stire de duzina. Cel mai probabil, o asemenea cota de scepticism si neincredere si-ar putea avea sursa in faptul ca anuntul politic facut de Barack Obama nu va fi urmat, pe termen scurt cel putin, de consecintele militare uzuale unor astfel de declaratii, intre care retragerea trupelor de pe teritoriul ocupat se situeaza pe primul loc. Perceptiile asupra evenimentului par sa fi fost influientate si de dificultatile de intelegere a ceea ce inseamna sfarsitul misiunii de lupta si terminarea razboiului, cat si a modului cum fiecare dintre acestea se vor proiecta asupra suveranitatii si independentei reale a Irakului.

Potrivit presedintelui Obama, desi de la inceputul mandatului sau, in 2009, din efectivele de invazie au fost retrasi peste 90.000 de militari, circa 50.000 vor continua sa ramana pe teritoriul irakian, pe care nu-l vor parasi mai devreme de sfarsitul anului 2011. O tema de discutii si controverse pentru specialistii militari o reprezinta consistenta precizarii sefului executivului de la Casa Alba potrivit careia din momentul anuntului respectiv cetatenii irakieni sunt responsabili de securitatea tarii lor, in conditiile persistentei unei prezente militare americane atat de numeroase pe teritoriul national al acestora. Atentia analistilor a fost retinuta si de nuantarea motivatiei razboiului drept „dezarmarea unui stat”, interpretata ca o pregatire a opiniei publice internationale pentru o posibila extensie a acestui tip de razboi asupra Iranului. Presedintele Barack Obama a subliniat ca SUA au fost la inaltimea responsabilitatilor sale pe acest „teritoriu”, apreciere privita critic pentru reflexele sale belice, implicit aprobative fata de politica predecesorului sau (acelasi mesaj de legitimare a razboiului poate fi intalnit si la fostul premier britanic, Tony Blair, care, in cartea sa de memorii, „A Journey”, declara ca-i pare nespus de rau pentru cei morti in Irak, dar razboiul a fost justificat). Dupa peste sapte ani de la invazia ordonata de George W. Bush si aproape doi ani de la trecerea de la un presedinte de razboi la unul al pacii, laureat cu Premiul Nobel, Barack Obama cheama acasa cainii razboiului.


Lectiile primului tur electoral (4)

30/11/2009

Iesirea din schisma geopolitica. Romania este, geopolitic, o poarta inspre doua lumi. Daca deschiderea totala spre Vest a facut-o sa devina ea insasi parte a acestei lumi, spre Est Romania continua sa ramana, de douazeci de ani, inchisa.

In pofida reunificarii europene si, intr-un fel, si a lumii, prin incheierea Razboiului Rece, Romania ramane incremenita in proiectul ei de schisma geopolitica, de rupere de vecinatatea estica.

In zadar presedintele american, George W. Bush, sfatuieste Romania aliata sa fie o „punte” intre Est si Vest.

In van la summit-ul NATO de la Bucuresti aliatii isi invita marele partener de la rasarit pe pamant romanesc, pentru consultari si dezbateri, in semn de recunoastere a rolului geostrategic al Romaniei de veriga intre cele doua lumi.

Fara niciun ecou dambovitean pare sa fi ramas si recenta premiera istorica, de comemorare comuna franco-germana a armistitiului care a marcat incheierea Primului Razboi Mondial, ca simbol al stingerii definitive a unei adversitati istorice, in favoarea reconcilierii si prieteniei pentru un viitor european colectiv. 

Inutil vom agita politicianist ideea cooperarii economice la Marea Neagra, pentru ca rezultatele acesteia nu vor fi cu adevarat palpabile atata timp cat vom continua sa stam cu spatele la Est… Efectele economice (factura la gaze, piata de desfacere etc.) nu par a conta, ci doar paguboasele stereotipuri ideologice, din moment ce pragmatismul american de tip „Business is business” nu este cunoscut la Palatul Cotroceni… 

Iar absurditatea acestei schisme geopolitice romanesti pare a continua, nu pentru ca am fi tara absurdului lui Eugen Ionesco, ci pentru ca artagoasa politica portocalie este opaca la noile realitati, perpetuand la nesfarsit stereotipul buricului pamantului in calea raului ce ar veni de la rasarit, intr-o lume care nu mai seamana in niciun fel cu cea de pana in 1989…