In cautarea drumului pierdut

12/06/2010

Starea economico-sociala dezastruoasa, crescanda si fara precedent, in care se zbate in prezent Natiunea si, mai ales, inexistenta unei alternative reale a Guvernului Boc 4 pentru depasirea acesteia arata criza modelului de dreapta si faptul ca Romania merge pe un drum gresit. In mod evident, Romania a pierdut calea echilibrului.

O asemenea situatie face ca un model explicativ pentru Starea Natiunii sa fie absolut necesar. Acesta nu ar trebui insa construit mergand pe ideea gasirii unor vinovati sau a unor vinovatii. Desi tentanta politic, o astfel de abordare ar fi contraproductiva, nu numai pentru ca ar putea conduce la acte punitive ce ar putea fi contrare democratiei constitutionale si ar putea crea un precedent periculos, generator de blocaje in asumarea puterii si in exercitiul guvernamental, ci si pentru ca solutia biblica a tapului ispasitor este una emotionala si amagitoare.

Un demers explicativ in termeni de cauzalitate, care ar merge dinspre input-urile mediului international catre output-urile celui intern ar avea mai multe sanse de a ajunge la radacina lucrurilor si de a dezvalui ce se ascunde in blackbox-ul numit criza si managementul politic al acesteia.

Orice analiza de esec ar trebui sa porneasca de la un adevar cardinal, mai putin evocat si acceptat, respectiv ca din 22 Decembrie 1989 Romania a inceput un mars fortat spre dreapta, pentru a se desprinde si distanta de totalitarismul de stanga si a reveni pe o dezvoltare democrata si echilibrata. 

Toate guvernele postrevolutionare au inscris Romania pe un continuum de dreapta, fapt ce explica si aparentul paradox ca guverne de stanga au promovat politici de dreapta (obiectiv necesare pentru tranzitia la economia de piata), dar nu explica in niciun fel unele masuri excesiv de stanga ale guvernelor de dreapta (motivate exclusiv electoral). Prin urmare, analiza de criza ar trebui extinsa la intreaga perioada a ultimilor douazeci de ani.

Romaniei i-au trebuit in jur de cinsprezece ani (1990-2004) sa-si reconstruiasca fundamentele economice de piata si sa revina pe un curs de echilibru (spre sfarsitul anului 2004, autoritatile comunitare i-au recunoscut statutul de economie functionala de piata, iar cele romane au declarat incheierea tranzitiei post-comuniste).

Probleme de parcurs au inceput sa apara dupa aceasta perioada, in urma asa-zisei revolutii portocalii, prin castigarea alegerilor prezidentiale si parlamentare din 2004 de catre dreapta politica (Traian Basescu-PDL si, respectiv, Alianta „D.A.”, PNL-PDL), cat si a celor din 2009 (acelasi Presedinte) si 2008 (coalitia PDL-UDMR). 

Supralicitand consonanta ideologica cu dreapta internationala, cea romaneasca s-a simtit „obligata”, ajungand la putere, sa preia modelul economic atlantist si, implicit, vectorul sau neoliberal, permitand acumularea unor elemente de dezechilibru specifice (migratia capitalurilor speculative, structura speculativa a investitiilor straine directe, cresterea nesanatoasa, traiul pe datorie etc.).

Statisticile si prognozele arata ca, dupa sase ani de suprematie neintrerupta (2004-2010), puterea portocalie a adus tara in pragul falimentului. Pentru prima data de la smulgerea din extrema stanga, de tiranie a statului asupra cetateanului si a economiei, Romania se confrunta, probabil mai mult decat oricare alta tara a UE afectata de criza mondiala, cu riscul caderii in extrema dreapta, de dominatie a pietei asupra cetateanului si a statului.

Sursele acestei vulnerabilitati vin, in principal, dintr-un management politic al crizei preponderent ideologic, si mai putin economic si social, prin de-constructia si aservirea statului pietei si clientelei (rezultand o combinatie ciudata, dar perfect damboviteana, de stat minimal-clientelar) si cautarea solutiilor anticriza aproape exclusiv in zona sociala, ocolind-o pe cea fiscala (unde se mentine inghetata cota unica si se respinge impozitarea progresiva), pentru a conserva interese de grup pe seama celor multi. Coruptia si incompetenta sunt, evident, implicite.

Intr-un climat politic si social extrem de tensionat, marcat de ample si virulente  proteste si contestari ale opozitiei si sindicatelor fata de masurile guvernamentale anticriza  privind reducerea salariilor bugetarilor cu 25% si a pensiilor cu 15%, motiunea de cenzura depusa de PSD impotriva asumarii raspunderii pe aceste legi se anunta a fi pentru Guvernul Boc 4 un examen greu de trecut. Poate chiar imposibil.


Scenarii post-motiune

04/06/2010

Starea dubitativ-interogativa, in asteptarea motiunii de cenzura, surprinsa de liderul social-democrat Adrian Nastase in colegiul sau este emblematica in acest moment pentru Romania politica si sociala. Oamenii, pe buna dreptate, isi exprima ingrijorari si isi pun intrebari privind viitorul, respectiv daca va „cadea” Guvernul sau Presedintele sau daca e bine sa se intample unul sau altul din aceste lucruri. „E rau cu rau, dar uneori e mai rau fara rau”, se spune cu intelepciune in popor, iar atunci cand e vorba de Tara trebuie evitat, pe cat posibil, ca aceasta sa fie luata in stapanire de catre neprevazut.

1. Una din urmarile probabile ale motiunii de cenzura ar putea fi ca aceasta sa fie respinsa, iar Guvernul Boc 4 sa nu fie demis, reusind astfel sa supravietuiasca si sa-si angajeze raspunderea pe legile austeritatii. In acest caz, va pierde Romania sociala si va castiga cea clientelara. Chiar daca testul turnesolului politic va iesi tot portocaliu, reactia va fi una destul de palida, ceea ce nu va garanta o supravietuire indelungata. Situatia ar putea fi intoarsa de catre opozitie prin CCR (prin denuntarea de catre PSD a „angajarii raspunderii”) sau suspendarea Presedintelui (initiata de catre PNL).

2. O a doua situatie probabila ar putea fi ca Parlamentul sa adopte motiunea de cenzura si Guvernul Boc 4 sa fie demis. Paleta solutiilor si consecintele unei astfel de variante este mult mai larga, acestea putand fi grupate in cel putin patru subvariante.

3. O prima subvarianta ar putea fi foarte usor descrisa prin expresia „Aceeasi Marie cu alta palarie”, adica formarea unui nou Guvern pe acelasi canevas al Puterii (PDL, UDMR, „independenti”), dar cu un alt prim-ministru, ceea ce, in linii mari, ar insemna o translatare, sub aspectul tipurilor de efecte, in conditiile mentinerii establishmentului.

4. O a doua subvarianta ar putea fi generata de realizarea unui nou Executiv pe baza unei coalitii largite, care sa includa si PNL. Mentinerea cotei unice, cerute de catre liberali, nu va rezolva insa criza deficitului bugetar si, pe cale de consecinta, nici nu va reusi sa imblanzeasca austeritatea sociala, oricat ar dori PNL acest lucru. Pe de alta parte, limitele ideologice ale dreptei, consolidate prin cooptarea liberalilor la guvernare, vor obtura cautarea si gasirea unor solutii active de relansare a cresterii exact in zonele responsabile de declansarea actualei crize economice si financiare. Cu alte cuvinte, combinatia dintre portocaliu si galben nu va duce la un efect de contrast in ceea ce priveste rezultatele unei astfel de guvernari, ci doar la adancirea celui dintre putere si opozitie (ultima devenind exclusiv de stanga).

5. A treia subvarianta ar aparea in cazul prelungirii crizei politice si incapacitatii constituirii unui nou Guvern in termenul si in conditiile prevazute de Constitutie (Art. 89), ceea ce ar duce la dizolvarea Parlamentului si alegeri anticipate. Acest lucru ar insemna falimentul dreptei democrat-liberale (strivita de minciuni, coruptie, incompetenta si clientelism), costuri economice si sociale mari (incluzandu-le atat pe cele electorale cat si pe cele date de amanarea solutiilor politice pana catre toamna) si, poate, chiar falimentul Romaniei. In acelasi timp, alegerile anticipate ar putea configura o noua majoritate parlamentara, ceea ce ar conduce la o noua structura si compozitie de putere, care ne-ar putea aduce o noua sansa si un nou inceput, respectiv schimbarea atat de necesara.

6. A patra subvarianta ar putea fi una de tip german sau japonez (in primul caz presedintele si-a prezentat demisia, in cel de-al doilea, primul ministru), respectiv de demisie a Presedintelui, ca o recunoastere a esecului alternativelor actualei puteri de scoatere a tarii din criza. De fapt, ar trebui spus ca uriasul val de nemultumire sociala din aceste zile, determinat de masurile guvernamentale anticriza, va face ca motiunea de cenzura sa fie un test de (ne)incredere nu atat pentru Guvernul Boc (care in ochii electoratului si-a pierdut credibilitatea  de mult), cat, mai ales, pentru Traian Basescu, presedintele-jucator sau presedintele-prim-ministru, care a facut din Guvern o „jucarie”.

Dupa cum este cunoscut, Adrian Nastase a anuntat, ieri, intr-un interviu la Antena 3, ca PSD nu va participa la nicio formula de guvernare sub „regimul Basescu”, ci numai in urma unui mandat popular (obtinut prin alegeri anticipate sau la alegerile din 2012).