Primus inter pares: Guvernul guverneaza, Presedintele mediaza

18/05/2012

Nici nu s-au stins bine reverberatiile provocate de caderea ultimului Guvern al vechii coalitii de guvernare ca intre noua putere guvernamentala si cea a institutiei prezidentiale a izbucnit un conflict pe zona de reprezentare externa, Guvernul Ponta reclamand intaietatea in raport cu presedintele Basescu.

Cred ca pentru a se cristaliza niste concluzii politice adecvate, care sa conduca spre o mai buna practica in probleme de reprezentare internationala a Romaniei, discutia ar trebui purtata pe mai multe planuri. Spun “o mai buna practica” deoarece cea in exercitiu s-a demonstrat, fara echivoc, a fi avut rezultate contradictorii, cel putin in unele cazuri de notorietate, aspect care ne indeamna, din capul locului, sa excludem posibilitatea ca ar fi o lupta de orgolii, asa cum, pe ici pe colo, se incearca sa se insinueze.

Un prim plan ar fi cel al vointei actualei puteri guvernamentale, care aspira la autoreprezentare la evenimentele si/sau in forurile internationale. Este o vointa legitima, proprie oricarui inceput si oricarei incercari de a smulge lucrurile dintr-un punct mort si a le face sa mearga inainte, printr-o schimbare de paradigma. Nu as merge insa pana acolo incat in raporturile cu Romania sa decuplez UE de la cadrul international, atata timp cat la nivel european nu ne aflam in conditiile unei structuri de stat de tip federal, de genul Statelor Unite ale Europei, care nici nu cred ca ar fi necesara sau ca aceasta se va putea intampla vreodata (ar fi o copiere a unor modele deja “obosite”).

Al doilea plan ar tine de verbul “a putea”, va putea pur si simplu ca premierul sa-si impuna punctul de vedere pe alte baze decat cele constitutionale sau consensuale in fata detinatorului celei mai inalte magistraturi in stat, emanat prin vot popular, respectiv a presedintelui? Categoric, nu! Nu trebui sa uitam ca insasi formularea alternativa “sau” din documentele europene, atunci cand se refera la participarea la reuniunile Consiliului European a “sefilor de stat sau de guvern” tine cont de mozaicul formelor de stat din Europa, ceea ce este un lucru bun si perfect democratic.

Atata timp cat vom fi o republica semiprezidentiala (sau semiparlamentara, dupa altii, ceea ce este acelasi lucru), pretentia ca seful statului sa obtina mandat de la guvern pentru reprezentarea Romaniei la reuniunile externe este de nesustinut. Nu exista nicaieri o prevedere constitutionala care sa conduca spre o asemenea interpretare, as spune ca dimpotriva, daca ar fi sa vorbim de o ierarhie intre cele doua ramuri ale puterii executive nu seful statului ar cadea sub incidenta subalterna.

Seful statului este seful statului, si atat, punct. Ceea ce nu inseamna ca ar trebui sa mergem mai departe cu aceeasi practica invechita si discutabila de reprezentare, dar pozitiile partizane si exclusiviste de partid nu sunt cele mai bune sfatuitoare. Si asa ajungem la urmatoarele planuri ale discutiei, care tin de nivelul inter-partide, al expertilor, al dezbaterii publice si parlamentare, al referendumului, in final, care sa aduca cele mai bune amendamente legii fundamentale.

In esenta, mi se pare mult mai nimerit a se merge pe ideea partajarii rolurilor de reprezentare, pe componentele de negociere, de semnare si supra-semnare a documentelor internationale (fara ca ultima componenta sa presupuna o participare obligatorie, ci una selectiva, in functie de domeniu, cum ar fi cele de politica generala si de securitate si aparare), facand o separatie clara intre rolurile de jucator si de mediator, care ar trebui sa revina, de jure, primul, Guvernului si al doilea, Presedintelui. In felul acesta, s-ar asigura preeminenta institutiei prezidentiale, ca cea mai inalta magistratura in stat si prezervarea, nestirbita de partizanatul politic, functiei sale de mediere, concomitent cu gestionarea economico-financiara si administrativa a tarii de catre guvern, dupa principiul Guvernul guverneaza, Presedintele mediaza.