Pentru politicienii sofisti: Ar fi putut Einstein sa fie un “plagiator”?

Stimate coleg Gruia (lui) Novac, ar fi fost Einstein un plagiator daca nu ar fi folosit normele academice ale citarii surselor? Categoric NU, nicio reglementare nu angajeaza raspunderea retroactiva, este si motivul pentru care ICCJ a dispus NUP in dosarul “plagiatului” lui Victor Ponta, perspectiva juridica asupra cazului fiind deci limpede.

In al doilea rand, Ponta nu si-a insusit un drept de autor, fapt expertizat de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA), deci nu a existat un prejudiciu intelectual sau patrimonial. Creatia intelectuala din teza de doctorat este legata de persoana autorului si a fost adusa pentru prima data la cunostinta publica, nefiind legata de modalitati de creatie sau de exprimare, asa cum dispune legea.

In al treilea rand, exista grave distorsiuni sau erori de intelegere asupra a ceea ce inseamna o lucrare de doctorat, care, pornind de la ceea ce exista la un moment dat, adauga valoare, o contributie, o noutate sub aspect stiintific. Sub acest aspect ar fi putut interveni “furtul” de care este acuzat Ponta, lucru pe care nu l-a dovedit si nu-l va putea demonstra nimeni, pentru ca nu exista. Teoria pe care autorul a sustinut-o in teza ii apartine si a convins comisia ca reprezinta un progres stiintific, in raport cu baza preexistenta, de la care a plecat. Aici are sens intrebarea de la care am pornit, in ipoteza ca Einstein nu ar fi folosit semnele citarii sau nu ar fi indicat autorii teoriilor de pana la el, contributia sa, teoria relativitatii, nu ar fi putut sa fie pusa de nimeni pe seama unei “plagieri”, pentru ca noul pe care l-a adus nu a existat pana la el sau la ceilalti, l-a inventat sau l-a descoperit personal.

In al patrulea rand, politicienii care vehiculeaza acuzatia de “plagiat” sunt niste sofisti, care se folosesc de slabiciunile logicii formale, in care un rationament poate fi corect din punct de vedere formal, dar gresit din punct de vedere al continutului. Ideea ca neindicarea unei surse de inspiratie ar putea anula o opera de creatie este falsa. Nimeni nu stie cu adevarat cine l-a inspirat pe Leonardo da Vinci, cu toate acestea “Mona Lisa” este si va fi pentru eternitate o capodopera. Ca toti sofistii, politicienii care se folosesc de sofismul plagierii urmaresc inducerea in eroare, pentru a obtine avantaje personale.

In fine, renuntarea de catre Victor Ponta la titlul de doctor este un gest de a nu mai expune atacurilor politice acest titlu stiintific, nicidecum unul de recunoastere a unei greseli atribuite. Interpretarile ca ar fi o falsa “metanoia”, un alt mod de a indemna la neslabirea tirului politic de pe “plagiator” sau de falsa compasiune, da, dom’le, omul se “caieste”, dar are dreptul la o a doua sansa, sunt doar in forma diferite, in esenta reprezinta manvre politice de invaluire prin ambele flancuri. Mentalitatea “ascutirii” inversunarii sau inventarii greselii care se “plateste” subzista, din pacate.

Campania de arestari, in competitie cu campania electorala. O propunere de judecata (Sine ira et studio)

ZeV, George Ban, inteleg frustrarile celorlalti la fel de bine ca si pe ale mele, dar nu cred ca a ne ingheta gandirea in fata provocarilor, din campanie dar si in general, ar fi cel mai bun raspuns. Nici macar canonul ideologic nu ar merita asa ceva, o stim din istoria recenta. Stiu, partizanatul este altceva, formam o familie, dar il pastrez de ultima instanta. Desigur, alegerea momentului de comunicare se poate discuta, este o alta problema, tine de oportunitate. Cat priveste toleranta foarte ridicata la frustrare, aceasta este un semn distinctiv de personalitate, iar reunirea noastra in aceasta comunitate de analisti si comentatori (sau de comunicatori, pentru a evita ghilimelele) se datoreaza tocmai unei astfel de personalitati puternice, in jurul careia s-au adunat si vor continua sa se adune toti romanii de buna credinta, pentru ca se simt reprezentati. Asta, en passant, esential ar fi insa un alt lucru.

Nu e inca timpul de bilant, mai sunt cateva zile pana la alegerile prezidentiale, insa, orice s-ar mai intampla, o concluzie nu va putea fi schimbata, campania de urmariri si arestari a fost la competitie cu campania electorala. Scopul de intimidare, depozitionare sau chiar eliminare a candidatilor cu cele mai mari sanse nu poate fi escamotat, faptele petrecute si cele care vor mai urma, probabil, stau si vor sta marturie. Dupa parerea mea, campania a inceput prost, a continuat si mai prost, cat despre proiectiile sfarsitului, nu vreau sa fiu o Cassandra. Nu este normal ca dupa incheierea perioadelor de depunere a candidaturilor, de verificare a dosarelor, de judecare a contestatiilor si de pronuntare asupra caracterului definitiv al acestora sa se mai permita amestecuri grosolane, politice si juridice, in procesul electoral.

Cetatenii, intre care il am in vedere si pe cetateanul presedinte, ori institutiile care ar fi avut informatii despre incompatibilitatea unor candidati au avut la dispozitie timpul legal de a le aduce la cunostinta opiniei publice. Cred ca si in acest caz, cutuma morala si religioasa “Cine are ceva de spus sa spuna, acum, ori sa taca pe vecie”, pe care preotul o reaminteste la oficierea publica a unei casatorii, este la fel de imperativa si de valabila. Curtea Constitutionala a judecat sapte contestatii impotriva mai multor candidati la Presedintie, pe care le-a respins ca nefondate. Atunci ar fi fost ‘momentul”, cum consacra cutuma mentionata, dar ANI si ICCJ au tacut. In opinia mea, inchiderea unei sesiuni de judecare sau validare de candidaturi este definitiva si irevocabila. Sper ca o analiza si o hotarare legala pe aceste nereguli sa nu mai duca la repetarea lor in viitor.

PS: Sunt permeabil la orice critica, chiar mi le doresc, ca incercari, dar bazate pe argumente.

http://nastase.wordpress.com/2014/10/27/parlamentul-valahiei-in-urma-cu-170-de-ani/

Delfinul, bereta si robele portocalii

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Procese politice

Perspectiva regruparii opozitiei in alianta PSD-PNL-PC, care-i va aduce un puternic vant electoral in panze, riscand sa dea peste cap intreaga agenda politica a anului 2011, a precipitat lucrurile si in tabara puterii. Un plan tintind opozitia, voit radical si infailibil precum o solutie finala, pare sa fi fost scos de la secret si pus in aplicare.

Dupa esecul de casa al episodului “Porumbacu”, demontat de liberalul Crin Antonescu, pe ecranele portocalii a rulat un altul la fel de burlesc, vizandu-l pe liderul social-democrat Adrian Nastase. Potrivit unor interceptari de presa, numele de cod al operatiunii ar putea fi “Delfinul”, dar este greu de presupus daca acesta ar putea avea vreo legatura cu inteligenta mamiferului marin sau cu titlul cu acelasi nume din istoria politica franceza… Cine va privi insa galeria liderilor PSD, cu rezervisti, pusi la index si carlanasi, isi va face o idée cam de unde ar putea veni pericolul pentru fostul purtator de bereta, Traian Basescu, pentru care teama de a pierde controlul asupra jocului politic a devenit atat de oarba, incat nu mai vede prapastia ridicolului, despartita de sublim, dupa cum bine se stie, doar de un singur pas…

De fapt, pelicula proiectata vineri la ICCJ a fost o reluare a serialului iesit din studiourile de la Cotroceni, in 2009, un proces politic intentat fostului prim-ministru al Romaniei Adrian Nastase, sub acuzatia ca prin actiuni ilegale ar fi strans fonduri pentru campania electorala din 2004 (dosarul “Trofeul Calitatii”). Nu as vrea sa ma opresc asupra hibelor sedintei de judecata (o vor face specialistii, existand si un reportaj de la fata locului), care transpar, atitudinal si procedural, inclusiv din conduita presedintelui completului de judecata, ci sa observ ca atunci cand un proces politic nu are nicio sansa sa fie finalizat in termenii juridici imaginati de cei care-l pun in scena, deoarece vinovatia nu exista si nu are cum sa fie probata, se sconteaza pe producerea unor prejudicii de imagine, care pentru un politician se pot dovedi a fi cel putin la fel de grave.

Ori, ceea ce-ti sare in ochi la analiza desfasurarii evenimentului in cauza nu este tenta lui juridico-penala, destul de subtire de altfel, ci cea psiho-sociala, atat de ingrosata de parca te-ai afla in fata unei operatiuni psihologice speciale (PSYOPS), menite a induce in mentalul colectiv ideea denigratoare ca omul politic si de stat Adrian Nastase ar fi comis fapte ilegale pentru a se promova electoral in campania amintita.

O suita de contradictii, cum ar fi reprogramarea inoportuna a sedintei de judecata, a carei anuntare s-a facut in afara unui timp util de prezentare (in ultimile minute), amendarea avocatilor pentru pretinsa intarziere, respingerea cererii lui Adrian Nastase de recuzare a unei judecatoare care a fost asistenta sefului DNA (implicit colega cu procurorii subordonati acestuia, care au instrumentat dosarul) sau a cererii de abtinere a unei alte judecatoare, colega la facultatea de drept cu inculpatul Nastase a afectat grav aparenta de credibilitate a procesului. Se pare insa ca nu acest lucru a fost important pentru robele portocalii, ci, mai degraba, cel de a crea incidente care sa le permita sa arate cu degetul spre “intarzieri”, “sustrageri”, “blocari” etc., susceptibile de anumite efecte manipulative. Socoteala de-acasa nu s-a potrivit insa cu cea din sala de judecata, ceea ce l-a impins pe maestrul de ceremonii sa rabufneasca nemultumit: „Sunt enervat de modul cum decurg procedurile in acest dosar.”

Fara indoiala, lipsa crasa de temeinicie a unor afirmatii din rechizitoriu nu ar fi putut trece de profesionistii domeniului daca nu ar fi existat o presiune politica si o miza extra-judiciara. Este vorba in primul rand de falsitatea premisei pe care acesta este construit, respectiv a afirmatiei ca Adrian Nastase ar fi desfasurat impreuna cu sotia sa o campanie electorala independenta, in pofida adevarului public ca aceasta a fost una legata de PSD, la care au participat mii de oameni.

Batatoare la ochi este si supradimensionarea procesului, prin cele 863 de pagini ale dosarului si cei 972 de martori, care este fara precedent la DNA si la orice parchet. Aceasta consuma timp, necesar pentru acreditarea oricarui mesaj, inclusiv a unei minciuni, prin repetitie, dupa cum isi povatuia Goebbels ciracii, ca si citirea timp de 2 ore si 40 de minute a sintezei rechizitoriului sau fixarea unor termene scurte de judecata, chiar daca se discuta mult, des si fara folos…

In concluzie, daca un asemenea proces nu ar da niciodata castig de cauza initiatorilor lui, datorita lipsei de probe, despre ce altceva ar putea fi vorba ?! Raspunsul nu poate fi decat unul : ne aflam in fata unei uriase operatiuni de manipulare cu substrat electoral, puse in opera cu concursul unor institutii ale statului controlate politic, sub deviza „Manipulati, manipulati, ceva tot va ramane !”.