Cum le recunoastem?

24/11/2014

Motto: Idealurile sunt libere, utopiile sunt coercitive (F. P.)

Ma identific pe deplin cu dispretul fata de pasiunile radicale si iluziile desarte, pe care cred ca este de datoria luciditatii politice si civice sa le respinga cu hotarare. Dar cum ne dam seama ca o ideologie sau un proiect politic ar putea ascunde o pasiune radicala sau o iluzie desarta, care sunt consumptive si, prin definitie, esuabile? Cum facem deosebirea dintre o iluzie si un ideal, care nu sunt unul si acelasi lucru? Cum ne aparam idealurile, care ne lumineaza vietile, de iluziile sau pasiunile politice care ni le intuneca, de vointele si obsesiile totalitare?

Probabil ca mijloacele pe care le folosesc, spatialitatea si orizontul intre care se misca sunt indicii puternice. In mod cert, razboiul sau razboaiele care impanzesc multe regiuni ale lumii, consecintele de slabire a statalitatilor, de haos si terorism, din zonele de invazie sau post-ocupatie, arata o fata care nu poate fi ascunsa sub niciun voal sau sub niciun steag strain. La fel, preocuparea de a fabrica pe banda rulanta idei si teorii revolutionare pentru consumul altora, niciodata pentru cel propriu, ahtierea dupa “leadershipul mondial”, o utopie in lumea multipolara,  pe care spiritul scrutator al lui Francois Furet cu siguranta ar fi inclus-o in “Trecutul unei iluzii” (2014).

Indiferent de ce spun sau vor spune stangistii, care-si au locul lor in democratie, cel putin pentru ca ne amintesc de esecul parintilor lor ideologici, comunismul este un deseu toxic, retestarea lui nu mai este posibila in primul rand pentru ca economic nu functioneaza. O spun si aici, pericolul nu il mai reprezinta comunismul, dar il poate reprezenta liberalismul, daca isi va revendica, la fel de pasional si de radical, unicitatea si globalitatea pe care comunismul le-a pierdut. Pericolele din trecut nu ar trebui sa ne orbeasca in fata pericolelor din prezent.