Raportul MCV 2017: Mănușile de box împotriva independentei justitiei si a dreptului national

Comisia Europeană a publicat, miercuri, la Bruxelles, cel mai recent raport elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) privind România, în care ne face bilanțul privind reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției.

Romania este laudata ca tendinta pozitiva, ca progrese si ireversibilitate, inregistrata in rapoartele MCV din 2014, 2015 și 2016, este confirmată si în raportul din 2017, in activitatea instituțiilor judiciare si prevenirea corupției.

Probabil ca presedintia republicii si parchetele anticoruptie vor pune de petrecere, au ce sa sarbatoreasca si de ce sa se felicite. De fiecare data, meciurile politico-juridice cu guvernele de stanga le-au castigat prin KO.

Un semn ar trebui totusi sa-i nelinisteasca: Comisia Europeană consideră că nu ar trebui să se stabilească o legătură între MCV și alte domenii ale dreptului UE. De ce?

Pentru cei care sunt lucizi si judeca ploconirile justitiei in fata Bruxellesului si a Ambasadelor si atarnarea ei de MCV, mecanism care este efectiv de dependenta si de influentare, lucrurile stau cu totul altfel. Dramatic de diferit.

Independenta justitiei ramane doar o poveste. Sau, mai bine spus, un deziderat. Rapoartele MCV sunt manusile de box ale Bruxellesului, cu care acesta lanseaza ploi de lovituri asupra independentei justitiei si dreptului national.

Procesele juridice la comanda politica, unele din trecut celebre, cu condamnari pentru afise electorale sau mobilizarea alegatorilor la vot, altele pe rol sau in intentii declarate, furia politica a denunturile penale inregistrand un salt dupa ultimele alegeri, arata faptic o rasturnare de simboluri si de limbaj in privinta justitiei si a luptei anticoruptie.

In aceasta lume confuzata de politica si geopolitica, in care DNA este angrenat ca un partid politic in lupta pentru putere, nu exista decat o cale de aflare a adevarului, citirea in cheie inversa, in special a antinomiilor juridice vinovat-nevinovat si corupt-necorupt, cand acestea sunt vehiculate de procurorii politici.

Sarcina strategica a justitiei, proiectul de tara in acest domeniu, putem sa-i spunem si asa, ar fi, in opinia mea, deconditionarea politica a justitiei, desprinderea ei de umilitorul MCV si de orice alte “pretioase indicatii si orientari” politice si geopolitice, obtinerea independentei reale a justitiei si reabilitarea primatului dreptului national. De asemenea, amendarea separatiei puterilor, care trebuie sa fie stricto sensu o chestiune functionala si operationala, cu unicitatea puterii, statuarea vointei poporului ca sursa primara si inviolabila a puterii si a legii.

Primus inter pares? Firele MCV si papusa Justitie

Despre rolul procurorilor sau judecatorilor s-ar putea scrie cel putin tot atat de multe pagini ca despre al avocatilor, dar nu cred ca este normala supraordonarea vreunuia dintre roluri, fara riscul de a strica balanta numita justitie. Se poate veni cu un car de exemple in care un avocat dichisit in ale vorbariei sofismelor a scos basma curata criminali, escroci sau alti infractori, de toate nuantele codului penal. Sau, invers, procurori care au infundat nevinovati in puscarii sau mai rau, unde exista pedeapsa cu moartea. Cand se incearca asa ceva este limpede ca se apasa pe unul din talerele cantarului, numita supraordonare fiind unul dintre detaliile in care se ascunde diavolul. Nu cred ca este nevoie sa reiau istoricul despre „revolutiile” procurorilor sau judecatorilor. In fapt, justitia este o masinarie in care fiecare rotita are rolul sau. Desigur, este importanta calitatea „rotitelor”, dar este important si „mediul” in care functioneaza „masinaria”, fara posibilitatea unor influente, de genul celor magnetice, care fac ca busola sa indice gresit si sa ne insele orientarea. Cu alte cuvinte, este vorba de doua lucruri diferite si la fel de importante, de sistemul justitiei si de mediul in care functioneaza justitia.

Noi vorbim mult, in ultimul timp, de independenta justitiei, pe care fie o relativizam, fie o confundam cu imunitatea, dupa cum ne convine. Va trebui in cele din urma sa ne hotaram daca independenta justitiei are aceeasi valoare pentru toate puterile statului, asa cum cel putin teoretic o reclama doctrina separatiei si egalitatii puterilor statului. La fel cu imunitatea, care se considera politicianeste ca justitia ar avea-o si sistemic si individual, dar despre care se vocifereaza ca celelalte doua puteri ale statului nu ar avea-o. Va fi nevoie, in consecinta, de modificari constitutionale si legislative, care sa echilibreze si sa fiabilizeze masinaria justitei, dar si a statului. Printre altele, este o nevoie acuta de o lege a raspunderii magistratilor. Presedintele Senatului a spus o vorba mare, la care subscriu, ca hotararile politice ale parlamentului „nu se interpreteaza”. Nu pare sa fi ajuns la multe urechi, oricum, nu la cele care trebuie. Si o ultima chestiune, cea a MCV, despre a carui „necesitate” a ajuns sa se pronunte si ambasadorii, este cea mai grosolana atarnare a justitiei, ca firele care anima marionetele…

https://nastase.wordpress.com/2015/06/12/beyond-reasonable-doubt/

Mostenirea Ponta, la fel de aproape ca mostenirea Basescu?

Pierderea alegerilor prezidentiale a pus presiuni din toate partile pe premierul Victor Ponta. Cele mai importante. care s-ar putea dovedi decisive, in termenii aritmeticii majoritatii, sunt cele din propriul partid. Pe de alta parte, oricat i s-ar reprosa vointa de putere totala, opozitia pare indreptatita ca, pe valul de sustinere populara, sa se instaleze si la Palatul Victoria, dupa ce, pe 21 decembrie, presedintele ales, liberalul Klaus Iohannis va deveni al patrulea chirias electoral postdecembrist la Palatul Cotroceni. Pana la urma, chiar daca stanga si dreapta vorbesc, cand se afla in opozitie, de alternanta la putere pe ambele ramuri executive, Constitutia nu dispune si nici nu interzice, lasa totul la libertatea jocului politic si a electoratului.

Peste mai putin de zece zile, succesiunea pe mostenirea Basescu va deveni efectiva, urmasii si adulatorii i-au facut deja portrete si letopisete de memorie, dar in ceea ce priveste mostenirea Ponta totul este la mila evenimentelor. In acest moment, un lucru este cert, guvernarea Ponta nu o va mai duce pana in 2016, cat ii este sorocit constitutional. Iohannis a declarat, inainte de plecarea in SUA, ca-si doreste sa intre in paine cu un guvern de dreapta, Basescu i-a cerut lui Ponta sa formeze un guvern cu un alt premier, UDMR se grabeste sa schimbe tabara, pentru a nu fi surprinsa de evenimente, PNL ameninta ca nu va vota bugetul daca nu-i vor fi acceptate toate amendamentele pe educatie, DNA e nemultumita ca nu a primit cat a cerut, desi bugetul i-a fost marit. Inca multe alte motive fac ca marja de manevra si scadenta guvernarii de stanga sa se fi apropiat sensibil de punctul de volatilitate.

Voturile pe investitura Guvernului Ponta 4 si pe Legea bugetului pentru 2015 vor fi doua cumpene, probabil pe 15 si pe 21 decembrie, care pot hotari soarta stangii, daca va ramane la guvernare sau daca va trece in opozitie. In mod real, nu soarta lui Ponta va fi in joc, ci a PSD. Pentru dreapta, Ponta nu mai are potential de utilizare ca sef de guvern, a obtinut de la el toate politicile de dreapta pe care si le-a dorit. Pe de alta parte, dislocarea pe care premierul a suferit-o in propriul partid, de stanga, nu-i va mai permite sa ramana in fruntea guvernului. Sintetizand, si intr-un caz si in celalalt maurul va trebui sa plece si, o data cu el, si PSD.

Exista, insa, in tot acest joc politic pe guvernare, o necunoscuta, un risc  de moderare pentru toti actantii, legat de viitorul majoritatii parlamentare, care se poate reconfigura printr-o noua majoritate sau prin alegeri anticipate. Un guvern de dreapta minoritar nu va insemna nimic, va insemna o scufundare inainte de a incepe sa pluteasca. Acest lucru il stie foarte bine si copresedintele PNL, Vasile Blaga, care sustine ca cea mai corecta varianta ar fi venirea PNL la guvernare prin alegeri anticipate. Acestea ar putea avea loc insa si prin manevre de blocare repetata a investiturii guvernamentale sau prin evenimente din zona incompatibilitatii.

Cea mai buna mostenire politica a premierului Victor Ponta, pentru ca cea economica este indiscutabila, o reprezinta consolidarea independentei justitiei si a luptei anticoruptie. Nimeni nu-i va putea reprosa vreo interventie sau vreo concesie, dimpotriva, robespierre-ismul lui de premier-procuror l-a facut sa fie necrutator fata de coruptia din propriul partid si sa sustina neconditionat DNA.

Despre vanzarea de margele si iubirea de nemti

Oricat ar fi de colorate si de slefuite, margelele nu pot fi vandute ca perle. De aceea au nemtii cautare. Reiau un comentariu pe care l-am facut pe o platforma publica de comunicare la un articol din care se poate intelege si tinta lui Traian Basescu cand ne-a asigurat ca religia candidatilor va conta la alegerile prezidentiale. A exclude fara a o spune nu este, in acest caz, pretioasa perla, ci inselatoarea margica. V. link-ul.

Buna ziua, la d-stra, buna seara, la noi! Transmiteti niste semnale si mesaje atat de discutabile, in care, intre altele, intrevad o schimbare de drum (dar despre aceasta, in final), incat mi-am zis ca trebuie sa las totul la o parte pentru a ma implica in discutie.

1. “Samanism peronist”. Am vrut de mai multe ori sa va spun, dar acum am prilejul oferit de text, comparatiile dispretuitoare repetate dintre doua spatii spirituale diferite, dintre doua istorii si geografii incomparabile provoaca multe idiosincrazii, nemaivorbind ca sunt profund nedrepte.

2. ACL este o alianta electorala, pentru a avea unidimensionalitatea doctrinara pe care o invocati ar trebui sa devina partid, daca va deveni, pana atunci insa va fi precum un bisexual, nu folosesc termenul peiorativ, ci pur analogic si constatativ.

3. Intre democratie si principii cred ca este limpede ce trebuie ales. Evident, daca, realmente, sondajele exprima ceea ce pretind. Desigur, exista si principii care se nasc din democratie, dar ce ne facem cu cele care ies din mintea unui singur om sau care exprima interese extreme de inguste. Meritul democratiei este fara discutie, nu creeaza blocaje de interpretare, limbajul majoritatii este fara echivoc.

4. Nu va inteleg reticentele, care sunt mai mult decat evidente, fata de Klaus Iohannis, omul a spus clar ca garanteaza mersul spre Vest. Probabil ca pe multi ii sperie ca, neamt fiind, va prefera mai putina galagie si mai multe fapte. E usor de ghicit ca intr-un astfel de concept speculatia nu-si prea va mai gasi locul, mai ales daca va schimba regulile jocului politic, asa cum a promis. Ma nedumereste ca atunci cand se iveste posibilitatea acelei “claritati morale”, despre care ati facut atata retorica, o ignorati sau va faceti ca nu o vedeti. Dar cel mai tare ma uimeste ca dupa tam-tam-ul la afirmatia lui Victor Ponta despre faptul ca este roman si ortodox, va deziceti de sustinerea pe care, pentru a-l contracara, conjunctural, pe premier, i-o promiteati sau cel putin asa lasati sa se inteleaga, lui Klaus Iohannis, v-ati sucit dintr-o data, nu va mai place neamtul protestant, ci romanul si ortodoxul Catalin Predoiu.

5. Legarea statului de drept de IICCMER si ICR este politizare curata. Nu am nimic cu cele doua institute, dar problema statului de drept trebuie sa revina pe teritoriul puterii judecatoresti, al discursului justitiei. Oricine vorbeste despre statul de drept din afara justitiei, despre cum ar trebui sa fie sau sa nu fie, o face pentru a politiza. Garantia justitiei independente, o spun cu tarie si sper sa se auda cat mai departe, este ca in numele justitiei sau despre justitie sa nu vorbeasca oamenii politici, ci oamenii justitiei insisi.

6. Decomunizarea tarii nu a depins de un Raport care condamna in masa si oferea un instrument de represiune pentru orice opozitie sau dizidenta, care tinea doar de vointa politica de a o aduce in bataia vanatorii de vrajitoare. Sa nu subestimam vointa de putere si nici sa nu insultam inteligenta politica. Decomunizarea a fost un proces institutional si relational care s-a incheiat o data cu integrarea in NATO si UE.

7. Regret ca v-ati dat demisia din ISP, ati renuntat de buna voie la o parghie de influentare a dreptei. Asta in cazul in care nu ati hotarat sa incheiati toate conturile cu PDL si sa treceti cu arme si bagaje, cum se spune, la PMP. Este varianta pe care o cred foarte probabila, articolul prea are un aer de adio, spus PDL, dar cred ca este si cea care implica cele mai multe riscuri pentru un politolog. Ma gandesc ca abandonarea liberalismului si democratiei liberale, in formele ei institutionalizate, in favoarea unei “miscari populare’ firave si nediferentiate doctrinar nu prea pare un pas inainte, fie si pentru restrangerea deschiderii ideologice. Ma astept sa vad un alt Vladimir Tismaneanu de acum inainte, faptul ca ati recurs la expresia latina folosita de Marx la sfarsitul Criticii Programului de la Gotha arata in mod clar o ruptura ideologica. Daca aceasta spovedanie a fost sincera, sper, si v-o doresc, sa va fi salvat sufletul!

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/%c8%99amanism-peronist-%c8%99i-principii-democratice-klaus-iohannis-vasile-blaga-%c8%99i-avatarurile-pnl-pdl/

In numele presedintelui: Sistema coruptiei si geopolitica vestica

Indicii din inregistrarile audio-video ale denuntatorilor, care-si vor banii inapoi, dar si din ale SRI, DNA si DIICOT, care au fost tinute intr-o suspecta si, poate, compromitatoare tacere, duc de la Mircea Basescu, arestat pentru luare de mita si trafic de influenta, catre fratele sau, presedintelui Traian Basescu, caruia marketingul politic si PR-ul de partid, dar nu in ultimul rand si o anumita geopolitica vestica interesata, i-au creat imaginea unui campion al anticoruptiei, de incoruptibil robespierrean.

Ca reactie la criza fratilor Basescu, spatiul public a fost deja suprasaturat cu doua tipuri de mesaje care-l vizeaza pe presedinte: “corupt-corupt-corupt” si “demisia-demisia-demisia”. In tara cu doua opozitii, una la presedinte si alta la premier (unul din motivele pentru care cred ca voi duce dorul coabitarii), nu lipsesc insa nici opinii de minimalizare, de disculpare sau chiar de punere la paritate cu scandaluri insailate.

Nu vreau sa-l invinovatesc cu nimic pe seful statului, va fi treaba justitiei sa probeze, dar suspiciunea de a fi corupt exista, si se va lati atata timp cat va fi pe functie. Unui presedinte care si-a facut un titlu de glorie din a fi jucator pe terenul oricarei puteri sau institutii a statului nimic nu-i va garanta neimplicarea in musamalizarea afacerilor penale ale membrilor de familie. Fratele sau, Mircea Basescu, a luat mita de la interlopul Bercea Mondial in schimbul promisiunii de a-i obtine gratierea. Deci, cum ar veni, in numele presedintelui.

As remarca, inainte de toate, ca rabufnirea virala a coruptiei in chiar sanul familiei presedintelui Traian Basescu este simptomatica pentru gradul de decadere a societatii politice si racilele anturarii geopolitice exclusiviste a Romaniei, in ultimii zece ani, de cand prin revolutia portocalie Vestul si-a adus omul potrivit la Cotroceni.

Apoi, ca in cazul oricarei boli, examinarea si cautarea solutiilor de stopare a fenomenului galopant al coruptiei nu se pot face facand abstractie de stilul de viata politica si mediul geopolitic ale bolnavului numit Romania. Interconexiunea dintre politica interna si politica externa nu poate fi eludata, este punctul de pornire in orice demers de tintire a coruptiei la nivel inalt, care pare sa fi cuprins, fara sanse de scapare, institutiile statului.

Ori, stim cu totii, unu, perceptia este realitatea, si perceptia, momentului cel putin, este ca seful statului este corupt, si, doi, nimic nu otraveste mai mult decat o banuiala o relatie de incredere. Cu atat mai mult daca increderea este electorala, pentru ca pune in discutie legitimitatea reprezentarii. Se pare insa ca si in cazul coruptiei, ca si in cel al hotului care striga hotul, adevarul trebuie cautat nu (numai) in directia in care se arata, ci (si) in locul de unde se arata.

Pentru situatia Romaniei de a fi altfel, incriminam, invariabil, “sistemul” Basescu. Nu stiu daca este o explicatie satisfacatoare sau confuza. Un sistem este consfintit in forme juridice dintre cele mai moderne, de mare stabilitate si mereu perfectibile. Mai degraba continuturile sunt raspunzatoare, care depind de oameni. In aceleasi forme, oameni diferiti pot turna lucruri foarte diferite. In sticlute mici si frumoase se pot pastra esente tari, in sensul bun al cuvantului, dar se pot ascunde si continuturi toxice. Selectia ar fi, prin urmare, un raspuns mai bun, nu si singurul. Nu ne vom apuca, dupa epoca Basescu, sa dam peste cap legi si institutii, esential va fi sa le deconditionam politic si geopolitic, sa ingradim posibilitatea de a fi aservite unor interese personale, de partid sau straine.

Macinat de orgoliul de a avea mereu dreptate, boala veche in istorie, cu unele precedente chiar celebre, si de a avea controlul total asupra Romaniei, Basescu si-a creat o sistema sau un supersistem, informal, de coruptie, in scopul obtinerii conformarii. Presupun, nu am dovezi, in spatiile informal si privat se lasa cele mai putine urme, astfel de oameni stiu sa le evite sau sa le stearga, dar ar fi cea mai plauzibila explicatie pentru proportiile in crestere ale coruptiei. Numai daca la varful statului exista o sistema de coruptie, aceasta se va reproduce in progresie la nivelele intermediare, rationamentul din fabula este corect, daca haina domneasca este din piei de oaie, atunci judecatorii fiti siguri ca jupoaie!

Am folosit doi termeni alternativi pentru a face diferentierea de sistemul oficial, pe care sistema sau supersistemul il supraordoneaza informal si cu care este divergent sau in conflict, dar si in sensurile de dictionar, de totalitate a procedurilor de a ajunge la un rezultat sau de sistem ierarhic superior altuia. In principal, sistema de coruptie prezidentiala i-a vizat pe procurorii si judecatorii pe care i-a numit in functii, in virtutea atributelor constitutionale, dar asa cum i-au dictat interesele personale, de familie sau politice.

Paradoxal sau nu, sistema de coruptie prezidentiala s-a folosit de trei dintre cele mai modelatoare si civilizationale forme ale culturii politice si democratice, statul de drept, independenta justitiei si lupta anticoruptie, cu care in mod fals s-a autoidentificat, si aici este sursa mistificarii, in care si-a turnat propriile continuturi (interese) si pe care le-a folosit in consolidarea si absolutizarea puterii personale. Asa s-a metamorfozat Traian Basescu dintr-un obscur marinar intr-un intangibil si invulnerabil Atotputernic, Unum contra Multum, deasupra votului Electoratului, vezi referendumul de demitere, si al Parlamentului, vezi declaratia politica de miercuri prin care i s-a cerut demisia de onoare. Ingenios, nu? Ca sa nu ramana mai prejos, subalternii intotdeauna isi imita sefii, “eroinele” (am preluat expresia unor oficiali americani) de la ICCJ si DNA, Livia Stanciu si Codruta Kovesi s-au autopersonificat in “Independenta Justitiei”, o a doua sursa de mistificare. Astfel, orice critici care le vizeaza administrarea politica le identifica drept atacuri la adresa Independentei Justitiei. “Nu ma intimideaza, ci ma intaresc”, spunea una dintre „eroinele“ de pe frontul politico-judiciar al anticoruptiei, referindu-se la acuzatii care o implica in dosarul de coruptie si trafic de influenta al fratelui presedintelui Basescu. In sfarsit, sarada emblematicei impartialitati incepe sa se dezlege: Ei sa se intimideze, noi ne intarim!

Unde ne-au fost liderii opozitiei democratice la cresterea nepermisa a puterii excesive a presedintelui, pentru a smulge laurii mincinosi de pe fruntea falsului competitor (am oroare de cuvantul “jucator”, care poate fi si un fraudator) si falsului invingator democratic, pentru ca acesta este rolul opozitiei democratice, de moderare a exercitiului puterii si de aducere cu picioarele pe pamant a unor vremelnici puternici pamanteni cu veleitati de zeitati olimpiene? Pai, in inchisori, prin tribunale, sub urmarire penala, cand nu erau mituiti sau santajati, intr-un cuvant, scosi din ecuatia democratiei. Si aici vad o a treia sursa de mistificare a “infailibilitatii” puterii prezidentiale, politizarea celor trei idei amintite, politizare care le-a transformat in mod absurd in “fundamente” ale sistemei de coruptie Basescu si intr-o posibilitate de sustragere de sub orice control politic democratic real. “Domnilor parlamentari care-mi cereti demisia, se poate recepta printre randuri in reactia presedintelui, nu voi lua in consideratie Declaratia Parlamentului, imi voi vedea linistit de ale mele ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, pentru ca eu am intotdeauna dreptate si imunitate.” Primul imun intre imuni, ca in primus inter pares. Asa sa fi oare? Se pare ca da, judecand dupa suspendarea urmariri penale a presedintelui, din motive de imunitate, in procesul de amenintare si santaj, intentat de senatoarea Gabriela Firea. Ori, cel putin, pana la pronuntarea Curtii Constitutionale pe speta imunitatii prezidentiale. Vom mai continua sa fim nedumeriti de ce la noi e ca la nimeni?

Dar tot acest esafodaj de putere corupta si corupatoare, sa nu uitam, numai puterea absoluta corupe in mod absolut, nu ar fi fost posibil sa fie inaltat si intretinut fara paravanul si ajutorul partenerilor strategici si aliatilor americani. Istoricul relatiilor dintre cele doua administratii prezidentiale este prea lung si prea cunoscut pentru a-l relua aici. Poate doar sa amintesc de incununarea “logistica”, in vizita de la Bucuresti, cand vicepresedintele american Joe Biden i-a pus la indemana presedintelui Basescu o arma politica la fel de taioasa si eficienta ca ascutirea luptei de clasa, prin care cominternistii au exterminat elitele Estului. Noul dusman al popoarelor din Est, supranumite, acum, “Noua Europa”, este coruptia, pentru ca, nu-i asa, pe masura inaintarii pe calea capitalismului lupta anticoruptie se va ascuti. Iata ce a spus Biden: “Cea mai importanta valoare-societatea transparenta, in care coruptia este considerata dusman.” Omul avea dreptate referitor la consecinte si in indemnul de a privi  spre Ucraina, numai ca nu a spus nimic in privinta originii, cauzelor si agentilor de raspandire ai fenomenului. Basescu, istet si cu instructajul facut de Gitenstein, aplicat pe “pestele cel mare”, s-a prins inca din 2004 unde bat americanii, care aveau nevoie de un guvernator forte in Romania, caruia sa nu-i cracneasca nimeni, iar acesta nu putea fi decat de pe partea esichierului unde erau putini la numar si lesne de multumit, fara sa ridice sacaitoarele probleme sociale sau, Doamne fereste, de patriotism economic, de care orice metropola fuge ca dracul de tamaie. In treacat fie spus, am toate motivele sa cred ca sustinatorii sai americani, care in principiu studiaza profilurile psiho-politice ale liderilor din toata lumea, i-au sesizat caracteristicile negative si i le-au exploatat din plin. Unele surse mentioneaza ca fostul secretar de stat american, Hillary Clinton, ar fi cerut profilurile liderilor din Europa de Est, cu referire speciala la Romania si Bulgaria.

Ultimele orientari din geopolitica americana privind Romania le gasim in recentul interviu cu insarcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucuresti, Duane Butcher, la incheierea misiunii. Am aflat, cu acest prilej, ca ceea ce ar considera americanii normal ar fi o imunitate limitata, o opinie corecta, dar declaratia a fost anterioara declansarii scandalului fratilor Basescu cu clanul Bercea Mondial, care tinteste imunitatea presedintelui, altfel si-ar fi muscat limba. Insa procedura greoaie, nejuridica si cu portite politice cu care ne ispiteste democratic, de supunere a ridicarii imunitatii votului popular si de acoperire de catre imunitate doar a declaratiilor facute in plenul Parlamentului o face aproape inaplicabila. Plus ca ducerea deciziei justitiei pe taramul opiniei publice, care nu are competente specifice, si posibilitatea de a fi inhatat securistic pentru orice lucru neplacut puterii pe care l-ai spune in afara cadrului organizat, nu e deloc kusher, ci o reinviere a unor practice de trista amintire. Sunt elemente care ridica semne de intrebare asupra intentiilor urmarite. Practic, se ajunge tot la a se lasa mana libera vanatorii de vrajitoare, in primul rand prin distrugerea prezumptiei de nevinovatie, ceea ce rezoneaza perfect cu doctrina metropolei de a avea in colonie un guvernator discretionar si care are mereu dreptate.

Cred insa ca de data aceasta chiar i-a sunat ceasul politic lui Basescu, ceea ce nu va fi obligatoriu sa fie gasit vinovat dupa ce-si va da demisia, ar putea fi achitat, precedente exista, si cel mai probabil aceasta va fi si strategia popularilor europeni. Va depinde insa de romani ca sistema Basescu sa nu mai functioneze dupa Basescu, cum s-a intamplat la ucraineni cu sistema Timosenko (careia euromaidanul si lovitura de stat ii sunt direct imputabile). After day, va fi inevitabila scoaterea tarii de sub rusinosul control geopolitic occidental, aplicabil coloniilor. Cu acest prim pas aspiratia de a fi mandri ca suntem romani ar putea incepe sa prinda contur. Dupa cum de neocolit va fi si reabilitarea democratiei. Tot spre vest, spre vest, spre vest, toate le-am facut pe sest! Ajunge! Dublul standard desfiinteaza statul de drept. Acest adevar nu l-au inteles sau se fac ca nu-l inteleg Basescu si sustinatorii sai vestici, dar a venit vremea ca statul de drept sa desfiinteze dublul standard.

Al doilea emisar american la poarta lumilor: Despre politica absurdului corect

Inrudirea dintre politica si teatru ar trebui sa puna intotdeauna in garda. Limbajul, dupa cum aprecia un conational, reputat protagonist al teatrului absurdului, este saracacios, deoarece cuvintele pot desemna lucruri diferite pentru oameni diferiti. Ideea este atat de geniala, incat ar trebui vazut daca nu cumva este o contributie mioritica, cu mijloacele teatrului, la cea orwelliana privind politica limbajului dublu.

Nu este pentru prima data cand in tara lui Eugen Ionesco absurdul sfideaza, luand chipul corectitudinii politice. Un remediu de atentie ar putea fi exercitiul de atitudine, nu neaparat politic, care invariabil se transforma in discurs anti sau pro, ci mai degraba unul civic, pentru care autorul Cantaretei chele indica si o cale. Nu este răspunsul cel care luminează, ci întrebarea.

Ca si primul emisar american, din 2012, cel din 2014 aduce acelasi mesaj, de preocupare a Casei Albe pentru consolidarea statului de drept in Romania. Ne reamintim, venirea in extremis a lui Philip Gordon la Bucuresti a avut toate caracteristicile unei misiuni de salvare a regimului Basescu. Precum un cowboy care-si arunca asupra vanatului lasoul din fuga calului, Gordon a pus la pamant referendumul de demitere cu ajutorul tezei statului de drept. De aceasta data insa, sarcina Victoriei Nuland pare sa fi fost mai degraba una de prevenire si de garantare a mostenirii Basescu, prin securizarea locului de stransura cu ajutorul aceleasi teze.

Cum a aparut si care este rolul acestei utilizari duble a ideologiei statului de drept? Pentru a intelege circumstantele, functiile si tintele acestei dedublari, ar trebui sa observam ca democratizarea Estului, prin asumptia intima si ireversibila a esentei democratiei, care presupune pluralism politic, alternanta de putere si deschidere economica omnidirectionala, a insemnat si sfarsitul unei vechi teze de manipulare a acestui spatiu geopolitic, cea a diferentierii democratice, pozitive sau negative, dupa cum dictau interesele din teren.

Asa cum se intampla in viata politica reala, unde sfarsitul sau retragerea unei ideologii nu este urmata niciodata de vid, ci de inceputul si promovarea alteia, falimentului diferentierii democratice i-a succedat ideologizarea si politizarea speculativa a doctrinei juridice a statului de drept. Daca in acceptiune juridica statul de drept reclama o functionare a statului strict pe baza legii si neatarnarea sa politica, in cea politico-ideologica lucrurile stau invers. Insinuarea externa a controlului asupra justitiei, prin recrutarea interna a varfurilor puterii executive si/sau juridice, duce in mod automat la controlul oricaror decizii ale institutiilor statului national, si chiar asupra procesului legislativ insasi, prin manipularea veto-urilor de promulgare sau de constitutionalitate.

Oricat de prudenti am fi in a ne alege cuvintele, faptele sunt fapte, nu pot fi schimbate sau ocolite. Chemarea intempestiva la ambasada americana a principalilor oficiali ai justitiei, premergatoare sosirii emisarului de la Washington, poate insemna orice, numai a independenta a justitiei nu. In acest caz, Ionesco are dreptate, limbajul este saracacios pentru a exprima umbra de neincredere si compromitere pe care gestul interimarului de la ambasada l-a aruncat asupra independentei justitiei. Aceasta nota este serios ingrosata de discutia, la solicitare si fara prezenta presei, pe care Nuland a avut-o imediat dupa sosirea la Bucuresti, cu seful DNA, Laura Codruta Kovesi, cum fara media a fost si cea imediata, cu seful statului, Traian Basescu, de parca ar fi fost vorba de o desantare in niste capete de pod. Impresia de intalnire cu rezidenti, pentru raport si informare, cum se intampla in misiunile-desant, ar fi fost imposibila sau usor de sters daca nu ar fi fost nimic de ascuns, daca transparenta, aceasta norma a democratiei, ar fi functionat in cele doua momente-cheie, pentru care nimeni nu s-a obosit sa dea macar un motiv ca nu au avut un rol preparator.

Agenda de urgenta si exclusivista a adjunctului ministrului de externe american, Victoria Nuland, nu poate fi rupta de contextul electoral intern si nici de cel mediatic extern. Absenta unei intalniri cu premierul Ponta, indiferent daca motivul neaflarii acestuia in tara a fost sau nu real, poate sugera ca dimensiunea economica nu a figurat in niciun fel pe agenda Nuland, altfel contactele pe aceasta linie nu ar fi lipsit, un premier poate pleca in vacanta, functia sa, niciodata. Aici ar fi ceea ce as numi un pas inapoi, pentru a putea face doi pasi inainte. In conditiile in care protestele publice privind Pungestiul si Rosia Montana au capatat o consistenta deloc neglijabila, care in plus beneficiaza si de o acompaniere de catre o serie de studii si de respingeri pe plan international, a continua sa se mizeze pe finalitatea corporativa a acestor proiecte ar fi o lipsa de pragmatism, ceea ce nu caracterizeaza politica americana.

Explicatii plauzibile ale unei reajustari de paradigma le putem gasi in mai multe evenimente conexe. Limbajul diplomatic al partilor a salvat esuarea intr-o perceptie economista, si emisarul american si purtatorul de cuvant al PSD au pus intre paranteze „fuga” lui Ponta, scotind la suprafata dimensiunea de securitate a vizitei, de aniversare a zece ani de la intrarea in NATO, ceea ce implica recunoasterea pozitionarii constitutionale diferite a presedintelui si premierului in problemele politico-militare ale aliantei, ceea ce a obligat prezenta primului, nu si pe a celui de-al doilea.

Trebuie spus insa ca presa foarte proasta, pe care a avut-o premierul intr-un oficios de prestigiu al intelectualilor dreptei, ar putea fi socotita si ca o contrabalansare a parantezei amintite, daca autorii respectivi nu ar fi suspectatati de prea mult subiectivism si prea putina intelegere a noilor subtilitati geopolitice ale momentului Nuland, care in mod explicit au fost inaintea celor geoeconomice. La un moment dat, dintr-un destul de neinteligent exces de zel, doi autori, rezidenti in State, identificau, unul, scoaterea lui Ponta din ecuatia geopolitica a intalnirii cu Nuland cu „un atentat iresponsabil” la viitorul euroatlantic al tarii, celalalt, o solutie de destabilizare guvernamentala, prin scoaterea lumii in strada de catre „elitele legitime”!

Mult mai informata si mai pe faza sau cel putin inspirata, a fost o analiza Stratfor, pe marginea vizitei Victoriei Nuland la Bucuresti, care afirma cu o destul de indreptatita transanta: „Desi vexati de criticile SUA, oficialii romani vor tine cont in deciziile lor de semnificatia Americii ca partener de securitate.” Dar si aici gasim o supralicitare cantitativista a relatiei bilaterale, cand o aseaza sub semnul asimetriei dintre „cea mai proeminenta putere geopolitica a lumii si un aliat mic, dar strategic.” Cea mai categorica recunoastere a rolului echilibrant al calitatii intr-o relatie cantitativista a venit, in chiar aceste zile, din partea presedintelui american, care a semnat alocarea, pentru 2014, a 80 milioane de dolari pentru proiectul scutului antiracheta de la baza Deveselu, care s-au adaugat celor 20,8 milioane de dolari care au fost alocate in anul fiscal 2013.

Evident, nimeni nu ar arunca aceste sume daca interesele de securitate ale SUA ar fi, in acest spatiu de pe harta lumii, mai mici decat cele ale celor care, traditional, se simt amenintati de o proximitate militara pe care nu au cum sa o inlature si nici cum sa-i faca fata, in afara unei aliante militare. Cand este vorba insa de o poarta intre lumi, si nu ma refer aici la aspecte ezoterice, care prin unele studii si descoperiri par a avea o anumita relevanta, ci la cele geopolitice, de deschidere spre cele doua axe globale ale omenirii, cea orientala si cea occidentala, perspectiva si interesul, in termeni de realpolitik, se schimba fundamental.

Am vorbit de posibilitatea unui pas inapoi, care oricum va fi depasit de acordul de liber schimb dintre SUA si UE (TTIP), „din Los Ageles pana in Lituania”, cum ii place lui Nuland sa spuna, manevra care va face posibili doi pasi inainte. Este in afara de orice indoiala ca Deveselu reprezinta primul mare pas inainte in securitatea bilaterala. La fel de limpede este ca reiterarea, la Bucuresti, a sprijinului american pentru independenta, suveranitatea si optiunile post-Vilnius ale Chisinaului va deschide o fereastra de oportunitate pentru al doilea mare pas inainte, prin impingerea granitei de securitate comuna si a aliantei pana pe frontiera de est a R. Moldova.

Ceea ce mi se pare a fi ciudat este cum cineva care declara ca iubeste dreptul nu poate spune acelasi lucru si despre dreptul international? Cum de cineva care ne ajuta sa ne consolidam statul de drept si securitatea nu observa ca aceste doua lucruri sunt impiedicate de sentintele tribunalului de sange din 25 decembrie 1989 si nesfarsitelor tribunale politice care i-au urmat? Cum se face ca, dupa un sfert de secol de la Revolutie, amanarea iertarii, prin opunerea la gratiere si amnistie, acte juridice care in alte tari si in alte revolutii au adus pacificarea unor popoare dupa un numar de ani mult mai mic, continua sa fie instrumentata politic pentru a pune presiune pe unitatea poporului roman, care are consecinte in toate planurile? Sa fie oare vorba de o nefericita sau tendentioasa functionare a dublului limbaj si in problemele statului de drept si independentei justitiei?

Din abisurile psihologiei politice: Ce inseamna Puterea pentru Traian Basescu (si altii ca el) si ce ar trebui facut pentru a fi redata titularului de drept?

Pe vremea cand incercam sa deslusesc sensurile teoretice ale politicii, am citit, undeva, nu-mi mai amintesc sursa, a trecut mult timp de atunci, ca Hitler spunea ca Puterea inseamna monopolul mitralierei si ca cei care o pierd fac dovada ca nu au stiut cum sa foloseasca acest monopol. Acele vremuri de infioratoare amintire, cand politica era asimilata la propriu cu “arta” macelului, au ramas in urma, nu insa, din pacate, si atavismele, pulsiunile irationale, care tin de subspecia numita zoonpolitikon, dominata, precum in jungla, de impulsuri primare, de legea fortei, a celui mai tare. Pentru astfel de specimene umane, echiparea culturala, acumulata in urma unei indelungate si, uneori dureroase evolutii istorice, nu inseamna nimic sau aproape nimic, poate doar in masura in care o pot folosi pentru a-si ascunde intentiile, printr-o comunicare codificata, ca in “Noul limbaj” al lui Orwell, sau pentru manipularea oamenilor si ideilor.

Ce inseamna Puterea, azi? Dintre toate acceptiunile posibile, m-as opri la una pe care am trait-o in mod direct pe pielea noastra, in ultimii opt ani, legata de doctrina politica a “presedintelui-jucator”, cu care Traian Basescu s-a identificat in mod explicit din prima zi de mandat prezidential si cu care continua sa se identifice, din ceea ce am vazut si vedem din serialul suspendarii, pana la ultima picatura de sange politic. Mi-am dat seama, tarziu, ca ideea nu-i apartine si ca nici macar nu este una autohtona, ci a imprumutat-o sau i-a fost inoculata pe filiera atlantica, atunci cand am auzit-o in mod frecvent in discursuri bellice sau de realpolitik, de la summit-uri NATO ori chiar sesiuni ONU (cel putin una, de senzatie, cu „informatii” si „demonstratii” satelitare, pro-razboiul preventiv, nu poate fi uitata!), in care se faceau trimiteri la expresia de „jucator”. Si mai tarziu, mi-am dat seama ca termenul, apropos de nuovo vorba de mai sus, avea intelesul de agresor, la nivel de politica externa si internationala, sau, in jargon, de bataus si scandalagiu perpetuum, de bagator in toate, chiar si acolo si atunci cand nu are dreptul si nu are dreptate, pentru a fi mereu deasupra, peste toti, peste toate si cu orice pret, ca, de fapt, era mult mai mult decat un simplu sau accidental cuvant, ca exprima un curent de gandire, o adevarata „scoala”.

La o privire comuna, de suprafata, presedintele-jucator ar putea fi confundat cu intruchiparea responsabilitatii si grijei pentru interesul national, tot asa cum uneori confundam cinismul si tupeul cu indrazneala si curajul, dar daca vom observa ca acesta sta plin de sine si sfidator deasupra unui morman de victime sociale si de ruine ale edificiului statal, vom constientiza grozavia imposturii si dramei pe care se intemeiaza. Am citit in aceste zile un text al lui Gheorghe Asachi despre iubirea de patrie, in care spunea ca tot ceea ce-i unesc pe oameni si-i indeamna la virtute sunt lucruri nobile, spre deosebire de cinic, care dezbina, defaimeaza, se iubeste doar pe sine si intotdeauna „are la dispozitia sa sofisme impotriva tuturor”. Nu cred ca ceva din toate acestea sa-i lipseasca cinicului Basescu, care s-a dovedit la toate capitolele un presedinte distrugator.

Trecand dincolo de culisele originii si conotatiilor politice ale termenului de „jucator”, voi spune, pe scurt, ca pentru cel care si l-a agatat la catargul mandatului de presedinte Puterea inseamna monopolul justitiei, asa cum a emanat si cum poate fi lesne sintetizata din actele politice ale celor doua mandate prezidentiale, dar mai cu seama din cele ale perioadei de presedinte suspendat. Toate institutiile justitiei, incepand cu CCR, CSM, Parchetul General, DNA etc., pana la ultimul procuror, au fost lansate cu o vehementa si amploare rar intalnite de catre Traian Basescu in atacuri politice, pentru a contracara votul de la referendumul de demitere, a-l invalida si a-si asigura reintoarcerea la Cotroceni. Nu este nevoie sa rememoram tot istoricul persecutiilor politice exercitate prin intermediul justitiei, este suficient sa ne uitam la ce se intampla acum, cu anchetele care se tin lant impotriva cetatenilor care au votat la referendum, a primarilor, presedintilor si membrilor sectiilor de votare, pana si impotriva unor membri de familie ai unor demnitari de rang inalt, cum sunt Theodor Athanasiu si Corneliu Dobritoiu, primul fost si al doilea actual ministru ai Apararii, ai caror fii sunt anchetati de DNA Cluj pentru presupuse infractiuni comise la referndum. Faptul ca multi dintre locuitorii comunelor i-au huiduit pe procurorii anchetatori exprima, daca mai este nevoie sa o spunem, indignarea si hotararea cu care sunt respinse asemenea tentative de santaj si amenintare, percepute de catre toti oamenii cinstiti a fi, in esenta lor, de natura politica.

Vizita fulger la Bucuresti a subsecretarului de stat american Philip Gordon, pentru „ingrijorari” legate de fraudarea (de „amploare”!) a referendumului (1), de reactualizarea listelor electorale (2) si „presiunile” asupra CCR (3) pare sa fi turnat gaz pe foc si sa fi dat un imbold decisiv lui Traian Basescu si sustinatorilor acestuia, cele trei „suspiciuni” putand fi decodificate, in orice limbaj politic sau diplomatic, si ca oantepronuntare si, totodata, o indicare a tintelor si ordinii de atac (si cred ca, cel mai probabil, USL in aceasta cheie le va si interpreta). Vizita lui Gordon pare sa-i fi reamintit lui Basescu ca cine pierde Puterea probeaza ca nu a stiut sa utilizeze monopolul justitiei, pentru a folosi o parafrazare, judecand dupa taria si succesiunea asalturilor procurorilor, dar si dupa graba revenirii la butoane, prin scurtarea, la cerere, a termenului de pronuntare al CCR. Ma astept ca strategia Gordon sa dea rezultate, daca nu vor fi comise greseli tactice (de aplicare), in ciuda resurselor politice si electorale slabite si, de departe, insuficiente ale lui Basescu, dar acest fapt nu ar avea prea mare importanta, daca ne uitam si la celalalt capat al lesei.

Nuantand, nu vreau sa spun ca ignor reactiile USL si cele sociale anti-Basescu, acestea s-ar putea dovedi chiar coplesitoare, ci ca ar trebui luate in calcul si cele doua medii diferite, intern si extern, care se adauga sau se scad fiecareia dintre cele doua tabere, ceea ce va face ca oricare dintre cele doua victorii posibile sa semene cu una a la Phyrus (ca rezultat al unui joc de echilibrare a presiunilor). Nu vreau sa sugerez si nici sa fiu sibilinic, dar cred ca cel din urma, dupa batalia referendumului, va fi cel dintai, dupa alegerile din toamna. Oricum, in cazul „Reintoarcerii”, presiunea sociala va fi atat de mare, incat temperatura politica a toamnei va fi la fel de fierbinte ca cea din timpul verii. Nu exclud nici rolul surprizei, sub forma unor acte unilaterale, care ar pune capat crizei politice si ar deschide calea revenirii la normalitatea dupa care tanjim cu totii. Ce ar trebui facut pentru ca Puterea sa fie redata titularului de drept, care este poporul? Am mai spus-o, reinventarea democratiei. Legea este vointa poporului iar nimeni, fie persoana fie institutie, nu trebuie sa fie deasupra ei. Ceea ce in epoca Basescu s-a dovedit a fi un monopol, justitia, va trebui sa-si recapete independenta, prin rescrierea manualelor. Pana atunci, vom vedea, saptamana viitoare, pe 21 august, dupa verdictul Curtii Constitutionale, pentru cine ziua de marti va avea doua ceasuri rele.