Oportunitatea de decoruptizare este si pentru UDMR: Kelemen Hunor are sansa sa-si curete partidul de penali, care il pun in contradictie cu curentul anticoruptie din secuime (al doilea design post-electoral)

18/11/2014

Evaluarile Vestului si Estului coincid in privinta raspandirii endemice a coruptiei in tarile post-comuniste. In aceasta zona geopolitica, nu exista tara sau partid care sa nu fi cunoscut ravasirea provocata de virusul coruptiei.

In turul doi al alegerilor prezidentiale, romanii si maghiarii s-au prezentat in numar record la urne si si-au dat voturile, covarsitor, aceluiasi candidat, Klaus Iohannis. Victoria neasteptata si la scor a lui Iohannis in fata lui Victor Ponta, ultimul asociat cu imaginea unui lider si candidat al unui partid corupt, a fost in mod clar un semnal anticoruptie. In istoria alegerilor democratice, a fost pentru prima data cand romanii nu au mai votat negativ si maghiarii etnic, ci si unii si altii au votat la fel, anticoruptie. Or, daca vrem, votul negativ si votul etnic au primit un alt nume, votul anticoruptie, comun pentru majoritatea concetatenilor. Votul anticoruptie a batut votul negativ si votul etnic, romanii si maghiarii s-au unit impotriva aceleiasi boli social-politice, care le macina normalitatea convietuirii.

Noua situatie, de dupa alegeri, este extrem de imbucuratoare, pentru ca numai de pe o platforma anticoruptie comuna putem construi “o tara ca afara”, cum au sunat, frecvent si acut, unele sloganuri non-etnice ale cetatenilor acestei tari, dupa ce au inceput sa cutreiere lumea si sa vada standardele statelor de drept. Decomunizarea, aspiratia originara care a declansat procesele de reformare si modernizare din Europa de Est si din Romania, este atat de intim legata de decoruptizare, incat nu cred ca succesul primeia va fi posibil fara succesul celei de-a doua. In opinia mea, evidenta nu mai poate fi ascunsa sau ignorata, rezistentele anticoruptie sunt de fapt rezistente antidecomunizare.

Este de netagaduit ca si UDMR are coruptii ei, o demonstreaza votul anticoruptie al maghiarilor, care, ca si romanii, s-au saturat de coruptii din propriile randuri si din propriile partide. Aceasta similaritate de saturatie face ca problema care se pune pentru Kelemen Hunor, dupa alegeri, sa fie aceiasi ca a colegului de generatie si de coalitie Victor Ponta, desi la o alta scara si la un alt partid. Hunor va trebui sa aleaga intre a continua sa cautioneze imunitatea coruptilor din UDMR, ceea ce il va plasa impotriva curentului anticoruptie din secuime, dar si din plan national si international, si a curata partidul de flagelul coruptiei, care pune in pericol sanatatea politica si viitorul comunitatii maghiare. Financial Times a titrat corect, “Furia romanilor fata de coruptie a condus la Victoria lui Iohannis.”

Alegerea lui Kelemen Hunor nu a fost simpla, se pare ca hotararea lui Victor Ponta de a ramane in functia de premier si de a lucra cu presedintele pentru tara a cantarit greu in decizia liderului maghiar, ca UDMR sa ramana la guvernare. Ca si liderul PSD, cel al UDMR a inteles corect ca lupta anticoruptie are alte sanse, multiplicate, de pe pozitii guvernamentale. La acest obiectiv national se adauga cel specific, logica potrivit careia interesele minoritatii maghiare vor fi mai bine reprezentate si promovate din interiorul guvernarii fiind fara cusur. Cedarea gratuita a pozitiei de guvernare, la jumatate de mandat, ar putea aduce riscul ramanerii in afara guvernarii pana la alegerile parlamentare din 2016, ceea ce nu e de neglijat si nu e nici politic, pana la urma, avand in vedere ca tinta oricarui partid este ajungerea la guvernare.

Din aceasta perspectiva, declaratia unui baron local, un adevarat grof si exponent al penalilor din UDMR, Borboly Csaba, care a deformat mesajul anticoruptie al alegatorilor maghiari, este cel putin o eroare strategica, prin care il pune pe liderul Uniunii in contradictie cu trendul anticoruptie din maghiarime. Borboly Csaba, care are grave probleme cu justitita si statul de drept, pentru care anul trecut a fost retinut si acuzat, alaturi de alte 12 persoane, de fapte de coruptie, a escamotat cu buna stiinta prioritatea luptei anticoruptie, pe care a dus-o in plan secund, de fapt, pe o linie moarta, daca tinem cont ca nici macar nu a pomenit-o, ca si cand coruptia nu ar exista, desi toate mediile au vuit si vuiesc pe tema. In gros-plan a adus un subiect fals al turului doi al alegerilor, ramanerea la guvernare sau trecerea in opozitie. “Votantii maghiari ne-au aratat incotro sa mergem”, a rastalmacit Borboly Csaba rezultatul votului anticoruptie, sustinand iesirea UDMR de la guvernare. De ce oare? Poate pentru ca o pozitie marginala a UDMR, pana la viitoarele alegeri, ar duce-o la mana baronilor locali si ar reaprinde etnicismul extremistilor, umbrind lupta anticoruptie?


Campania paralela: Al cincisprezecelea candidat

05/10/2014

De vineri, Romania a intrat in campania electorala pentru alegerile prezidentiale. In mai putin de o luna, cat a ramas din campanie, cei paisprezece candidati inscrisi in competitie se vor lupta, cu toate mijloacele si fara reguli (sunt semne care deja anunta acest lucru), pentru pozitia numarul unu de la Cotroceni. Desigur, mi-ar fi placut sa scriu despre o intrecere cinstita si corecta, dar politica nu este sport si nu din sport s-a nascut scopul care scuza mijloacele. Nu este insa o fatalitate, o noua politica poate incepe cu orice noi alegeri, prin care interesele cetatii, ale polisului din limba greaca, de unde provine radacina cuvantului politica, sa prevaleze in fata celor ale politicienilor si partidelor.

Exista o cale de a avea, clar, cel putin in minte, un standard in raport de care sa masuram evolutiile din campanie ale candidatilor. Campania paralela si candidatul paralel, centrate pe profilul de presedinte, ne-ar putea ajuta, asemanator experimentelor in care e nevoie de un esantion martor, sa nu uitam referinta, in functie de care ne vom puncta sau depuncta intentiile de vot. Daca un al cinsprezecelea candidat, fara chip si fara nume, un fel de sintetizator al asteptarile structurale ale alegatorilor, si-ar gasi un loc in sondajele de campanie, am putea aprecia mai bine oferta electorala. Insa un profil in sine de presedinte nu ne va spune mare lucru daca nu il vom plasa la intersectia timpurilor si vremurilor, in conexiunea dintre experienta si provocari, care vor trebui sa fie cat mai simetrice pentru a tine in echilibru fisa postului primei magistraturi a statului roman.

Ce ne-ar spune candidatul paralel despre inceputul de campanie? In primul rand, ca auspiciile occidentale au batut puternic seaua campaniei ca sa priceapa tot electoratul. Declaratiile subsecretarului de stat american, Victoria Nuland, in ajunul declansarii campaniei electorale, au vizat in mod director aspecte care tin eminamente de independenta si separatia parlamentului si justitiei, doua dintre puterile statului de drept, dar care au batut si la usa campaniei, tintind, contextual, candidati si chiar ideologii. Oficialul american i-a acuzat pe unii lideri central-europeni, usor identificabili in persoanele premierilor ungar si roman, ca, in timp ce noaptea dorm linistiti sub patura NATO, ziua oprima presa (nu stiu daca a avut in vedere si Antena 3) si societatea civila, protejeaza parlamentarii corupti de urmarirea penala, nu tin cont de Parlament cand le este convenabil sau vorbesc de democratie neliberala.

Scandalul de coruptie din dosarul Microsoft, izbucnit in marginea campaniei electorale, acuzatiile prefatatoare ale lui Nuland si campania electorala insasi sunt trei evenimente care pot sau nu sa fie o coincidenta, insa inscrierea lor in contextul electoral nu poate fi negata. La fel, impactul si consecintele electorale, care pot provoca, daca nu chiar acest lucru il urmaresc, o modelare exogena a procesului electoral. Nu ar fi ceva nou, politica semnalelor licuricesti este extrem de uzuala. Insa ar trebui spus ca, indiferent de acuratetea sau falsitatea informatiilor, venite din SUA, in dosarul Microsoft, ori de numele vehiculate, atacarea prezumptiei de nevinovatie si a altor ideologii care nu sunt liberale sunt greseli politice, frizeaza o constanta a politicii americane, corectitudinea politica. A respinge spectrul larg al ideologiilor si politicilor democrate (populare, social-democrate, crestin-democrate etc.), in favoarea uneia singure, liberale, echivaleaza, paradoxal sau nu, cu o negare a pluralismului, cu o intoarcere la partidul unic. Nu pot sa nu remarc ca de grila politicii „partidul e in toate”, cum suna un cunoscut vers comunist, doar PDL ar trece, un favoritism care, evident, ar avea un pret, dar care ar coroda principii ale ordinii democratice (nediscriminarea, echidistanta, egalitatea de sanse).

In al doilea rand, ca auspiciile interne, proiectate asupra campaniei de la nivelul administratiei prezidentiale, sunt de intimidare pentru candidati si, foarte probabil, de distorsionare pentru procesul electoral. A doua zi dupa primirea semnalelor, prima de campanie, presedintele Traian Basescu a dat prima reprezentatie de influenta, prin anuntul ca a aprobat cererea DNA de incepere a urmaririi penale pentru cinci fosti ministri, in dosarul Microsoft, altii patru fiind in rezerva de suspecti. Parca pentru a arata cine conduce jocul electoral si pentru a da sanse celor fara de sanse, Basescu a subliniat ca cei cinci nu au nici o calitate in prezent, sunt egali cu Victor Ponta, ca ramane de vazut daca premierul va dobandi vreo calitate mai tarziu si ca orice intarziere a avizelor parlamentare va fi daunatoare. Tendentiozitate cat incape, mai ramane sa ne si prindem. In locul urarii ca cel mai bun sa castige, care, cutumiar, se face in debutul oricarei competitii, presedintele jucator vine cu procese de intentie si de tip spectacol. Este limpede ca pentru a le duce la bun sfarsit va apasa pana la fund acceleratia functiei prezidentiale, ca isi va juca iesirea din scena pe cartea masluita a unui presedinte mostenitor.

Prin urmare, la ce s-ar putea astepta, in campanie, al cinsprezecelea candidat? Este greu de spus din ce directie va veni lovitura decisiva pentru remodelarea procesului si sanselor electorale. Ca va veni dinspre operatiunea „Microsoft”, „Agentul acoperit” sau o alta operatiune, vom astepta si vom vedea. Cert este ca va veni, campania a inceput si strategiile vor fi nevoite sa iasa din laborator si sa intre in campul electoral. Foarte probabil vor fi doua lovituri, una pe stanga, principala, impotriva lui Victor Ponta, o a doua pe dreapta, secundara, care il va viza pe Klaus Iohannis. Nu neaparat in aceasta ordine, desi cea mai expusa este a doua tinta, vulnerabila pe ambele flancuri. In privinta posibilitatii de scoatere din campanie a celor doi candidati, poate surprinde ceea ce spun, nu cea a lui Ponta este cea mai dorita, ci cea a lui Iohannis. Catre acest lucru converg partida Basescu, care-si vede dezavuata linia politica haotica de catre viziunea nemteasca a lucrului bine facut si partida Hunor, care-si vede amenintat mitul „sarmanului minoritar”. Lectia romaneasca si europeana a lui Iohannis ii bate la spate pe patriotarzi si ii nelinisteste pe altii. Daca cele doua posibilitati vor fi pe cale sa devina realitati, cel de-al cinsprezecelea candidat va trebui sa iasa din fictiune. Nu exclud sa apara si al saisprezecelea.


Asimilarea regionalizarii cu colonizarea, o absurditate interpretivist-anacronica

11/06/2013

Aflu de temerea presedintelui UDMR, Kelemen Hunor, ca regionalizarea ar putea duce la asimilarea etnicilor maghiari din asa-zisul Tinut Secuiesc si incerc sa ma dumiresc de unde ar fi putut veni o asemenea interpretare fantezista. Daca sursa ar fi fost externa, s-ar fi putut pune problema unei greseli de traducere, dar cum Hunor este cetatean roman, vorbitor de limba romana, nu cred ca este cazul.

Sa fie vorba de o altfel de “traducere”, in grile politicianiste? Din nou ar fi vorba de o eroare, interpretivist-anacronica, regionalizarea nu poate fi asimilata cu colonizarea. In plus, nicaieri in lume, colonizarea nu (mai) are drept de cetate, cu atat mai putin in UE. Pentru clarificare, deschid dictionarul si citesc:

COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser.

Ori, nimic din toate ale colonizarii nu se va intampla, nimeni nu va fi adus din alta parte, nimeni nu va fi stramutat, nimeni nu va fi asimilat, regionalizarea nu este un concept migrator, ci unul dezvoltator, care va aseza pe baze relativ egale sansele de acces la dezvoltare pentru toate zonele si, implicit, pentru toti cetatenii. Regionalizarea nici macar nu este o idee romaneasca, ci europeana, nici politica, ci economica, a carei unica tinta este dezvoltarea echitabila.

Pe teritoriul statului roman, al carui caracter unitar este recunoscut si de catre minoritatea maghiara, limitele administrativ-teritoriale sunt, in ultima instanta, niste conventii, care pot fi revazute in functie de cerintele de dezvoltare ale unei etape, mai lungi sau mai scurte. Cum capitalul are oroare de spatii inguste sau inchise, deschiderea catre o circulatie mai larga reprezinta o conditie sau o lege de crestere, atat pentru capital, cat si pentru zone si cetateni.

Deschiderea si reunirea mai multor piete judetene catre si intr-o piata regionala este dictata de legile economiei de piata, neputand fi contrabalansata politic fara riscurile stagnarii sau regresului, care sunt neiertatoare. Legile pietei sunt exprese, nu perverse, cum insinueaza Kelemen Hunor, nu au culoare etnica si nu inteleg limba de lemn a unui partid de feuda.

Covasnenii, harghitenii si muresenii nu vor fi „asimilati” sau „colonizati” de catre brasoveni, buzoieni si nemteni, si nici nu-i vor „asimila” sau „coloniza”, ci toti vor interactiona pe o piata mai mare, regionala, cu sanse sporite, pentru fiecare, de ridicare a standardelor de dezvoltare. Argumentele regionalizarii sunt ale pietei, nu ale politicii.

stiri-politic-14978504-kelemen-hunor-presedintele-udmr-avertizeaza-maghiarii-putea-iesi-strada-daca-regionalizarea-duce-asimilarea-tinutului-secuiesc-spre-zone-populatie-majoritar-romaneasca


De la pomul laudat

26/02/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Reactie

Am urmarit, cred cu un interes supralicitat, aceasta prima zi a Congresului UDMR. Poate ca aceasta atentie s-a datorat si sperantei ca supliciul pe care-l induram, deopotriva romani si maghiari, s-ar putea scurta cu ajutorul concetatenilor politicieni udemeristi. Mi s-a parut ca mesajele livrate de PSD au fost OK, inclusiv repetitiile (care in politica sunt sublinieri necesare) si cred ca ceea ce trebuia inteles, legat de oportunitate (atat de blamata de europarlamentarul PDL Cristian Preda pe blogul sau), s-a inteles…

Am perceput ca fiind anormale doua lucruri. Primul, inceperea Congresului cu imnul Ungariei, care, oricum a-i da-o, a fost o incalcare a unor cutume minimale de decenta. Pe de o parte, evenimentul era al unor cetateni romani si avea loc pe teritoriul Romaniei. Pe de alta parte, daca lucrurile ar fi privite din perspectiva unui amfitrion cu maniere, ar trebui spus ca respectul fata de invitati se exprima prin arhicunoscutele reguli de precadere. Dar, facand haz de necaz, as „indulci” aceasta gafa, spunand ca invitatii au fost gazde, iar gazdele, invitati (!).

Al doilea lucru a fost chestia cu „sufletul care nu-i de vanzare”, spusa de Marko Bela, un mesaj voit etnicist, dar care in fapt nu a reusit decat sa releve un complex politicianisto-minoritarist. Eu cred ca sufletul unei tari este unul si acelasi, in alchimia lui regasindu-se atat sufletele majoritarilor, cat si cele ale minoritarilor. Cand tarii ii este bine, ne este bine tuturor, cand tara e-n jale, e jale pentru toti…

Cred ca din mesajul PSD a lipsit un adevar fundamental: pe steagul bataliilor sale parlamentare, ca partid de centru-stanga, s-au aflat inscrise si interesele sociale ale maghiarilor, politica sa sociala neavand culoare etnica. Desigur, am inteles ca Victor Ponta a facut un act de curtoazie fata de orientarea de centru-dreapta a UDMR (desi un adevar se poate insinua intr-o multime de forme nevinovate), dar, din pacate, aceasta latura de „concetatenism social”  este lipsita de expunere si in discursul general…

UPDATE1: Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, este noul presedinte al UDMR. Prin schimbarea generatiei de lideri, Uniunea a facut un pas decisiv spre europenism, pragmatism si echilibru, ceea ce va insemna tot atatea lucruri pentru clasa politica romaneasca. Nu ma indoiesc, aceste schimbari nu se vor produce peste noapte, influentele autonomist-etniciste ale vechii garzi vor continua sa se faca simtite, prin incercari de a turna mustar peste tortul invingatorului european de astazi (asa cum s-a vazut si din organizarea Congresului, de la A la Z), dar important este ca inceputul a fost facut. Succes, UDMR, succes, ROMANIA!

UPDATE2: Analizand declaratiile post-alegeri, inclin sa cred ca, in pofida unor aparente, Kelemen Hunor nu va mai alege sa se bata cu armele uzate ale autonomiei (totusi, doua razboaie mondiale si prabusirea unor imperii nu sunt lucruri peste care, rational, se poate trece!). Cel mai probabil, noile arme vor trebui cautate in proiectia din discursul sau inaugural, de nou presedinte: „vom avea succes doar daca dezvoltam relatii corecte si cu guvernul din Ungaria, cu FIDESZ, cu partidele de opozitie din Ungaria.” Evident, prima intrebare pe care o va genera un astfel de curs va fi in ce masura UDMR  va mai ramane un partid al maghiarilor din Romania, daca va alege sa devina o jucarie in mainile politicianismului din Ungaria. Refuzand mustarul autonomiei, pentru a folosi aceeasi comparatie, un al doilea semn de intrebare ar fi daca nu cumva Hunor va „taia” frisca integrarii, din tortul european, cu paprika inflexibilitatii, asa cum i-a cerut-o reprezentantul Fidesz, prezent la Congres, in pofida faptului ca politica este o arta a compromisului…


Strategii, aliante, conspiratii

19/11/2009

Neindoielnic, esecul lui „Sa traiti bine” si cel al programelor anticriza face ca miza alegerilor prezidentiale 2009 sa fie alegerea intre schimbare si statu-quo. Desi ultimul lucru este o aberatie, exista din pacate forte destul de puternice pentru care pescuitul in ape tulburi continua sa fie profitabil. Ultimile evolutii de pe frontul electoral pun in evidenta mai bine lupta dintre aceste tendinte si strategiile folosite de protagonisti. Greii campaniei recurg la strategii de evitare, mai degraba, decat de confruntare. Practic, se ocolesc in mod deliberat confruntarile strategice de idei si programe (rezervate, inevitabil, pentru turul doi) in favoarea unor atacuri tactice la lideri, partide si presa. Cum sondajele indica trecerea de primul tur a presedintelui in exercitiu, sustinut de democrat-liberali, lupta efectiva se concentreaza pentru ocuparea celui de-al doilea loc in turul urmator, care se da intre social-democratul Mircea Geoana si liberalul Crin Antonescu, primul fiind perceput mai periculos decat al doilea, atat de catre Traian Basescu, cat si de dreapta esichierului politic si chiar de catre candidatul independent. Acesta pare a fi si motivul real pentru care candidatii Traian Basescu, Crin Antonescu, Sorin Oprescu si Kelemen Hunor s-au aliat impotriva lui Mircea Geoana in episodul legat de organizarea unei mari confruntari televizate, pe care l-au transat in defavoarea neta a acestuia, pentru al depozitiona in intentiile de vot. Acest lucru este, de altfel, in traditia manevrelor si jocurilor politice subordonate intereselor transpartinice din ultimii cinci ani. Scoaterea din cursa a unui prezidentiabil de talia lui Mircea Geoana, al carui scor in sondaje si discurs electoral au devenit din cale-afara de amenintatoare pentru candidatii in cauza nu pare a fi posibila fara unirea acestora. Practic este vorba de o alianta, de un cartel electoral, chiar daca oficial colaborarea celor patru nu este astfel definita. Si cum conspiratiile electorale nu aveau cum sa lipseasca de pe malurile dambovitene, cunoscatorii acestui stil vorbesc despre o conspiratie indreptata impotriva stangii reprezantate de PSD-istul Mircea Geoana, pentru a-l descalifica inca din turul intai, iar daca acest lucru nu este posibil, a-i opri drumul catre Palatul Cotroceni in turul doi prin acordarea voturilor lui Traian Basescu. Urmand o lozinca de trista faima, cuvantul de ordine al acestora pare a fi „Toata puterea in mainile dreptei”. Numai ca socoteala de-acasa nu se potriveste niciodata cu cea de la piata. Schimbarea este salvarea Romaniei, iar acest lucru l-au inteles majoritatea romanilor.


Kelemen Hunor si visul unei nopti de toamna

15/11/2009

Ca roman european, am urmarit cu incantare discursul electoral, de prezidentiabil, al concetateanului Kelemen Hunor. Conform cutumelor civilizatiei electorale, imnul, steagul si constitutia Romaniei au fost simboluri dominante de campanie. Nimic din temele vechi ale autonomismului teritorialist-etnicist. O ruptura totala de retorica extremista a vechii garzi, care aduna voturile cu japca, sub amenintarea cu pericole imaginare si dusmani fantomatici, ce ar paste, chipurile, minoritatea maghiara din Romania. Nici urma din asiatismul hunic, ce a ingrozit candva Europa sau pe romanii din Ip si Trasnea, ci o dovada vie de europenism modern si elegant, pus parca la patru ace. Mi s-a parut a fi de bun simt ideea ca toti avem o singura tara, indiferent de etnie, si ca Romania va fi competitiva in UE doar atunci cand toti cetatenii ei vor fi solidari si vor merge sincer si hotarat in aceasta directie, fara a trage unii intr-o parte si altii in alta… Dupa cum mi s-a parut a fi in ton cu concluziile crizei economice mondiale privind esecul neoliberalismului, la adapostul caruia au inflorit nestingherite egoisme si lacomii care au dus la colapsul pietei, si nevoia de reglementari si control public. Dar cel mai tare m-a uimit apelul de a urma modelul destept franco-german, un exemplu mare cat roata carului si foarte la indemana, de reconciliere si dezvoltare. Subtil si cu umor, candidatul UDMR la presedintia Romaniei i-a indemnat, deopotriva, pe romani si pe maghiari, sa le vina mintea cea de pe urma a francezilor si germanilor, care au ajuns la modelul integrativ ce le-a adus securitate si prosperitate invatand din prostia celor doua antimodele, dezintegrative ce au sfasiat istoria in secolul trecut. Iar cand l-am auzit evocand, emotionat, noua antanta Sarkozy-Merkel, cu prilejul celebrarii comune, fara precedent, a incheierii Primului Razboi Mondial, am stiut ca este cu adevarat un european, fiind de partea buna a istoriei.