Scenariul de isterizare impotriva guvernarii de stanga se repeta. PSD are nevoie de un alt tip de abordare. Cu jumatate din esichierul politic, jumatate din statul de drept si jumatate din lupta anticoruptie, Romania isi iroseste sansele de dezvoltare

La nici doua luni de la alegerile parlamentare si la mai putin de o luna de Guvern PSD, se repeta incendiar scenariul de demonizare menit sa scoata stanga de la guvernare. Masinaria de asalt care a dus la prabusirea Guvernului Ponta asediaza, acum, Palatul Victoria, unde se afla Guvernul Grindeanu.

Nu exista indoiala ca pentru a rezista si castiga, PSD trebuie sa-si schimbe explicit si urgent planul. A venit timpul ca, urmand SUA, Marea Britanie, Polonia sau Ungaria, pentru a da doar aceste exemple, mai active, din spatiul comun euroatlantic, Romania sa afirme raspicat, prin vocea PSD si a Guvernului sau, ca indrazneste sa creada in ea insasi si ca se pune pe primul loc. Romania first!

De ce sa nu recunoastem si sa nu facem cunoscut ca in spatele prim-planului in care se agita lupta falsa, cu jumatati de masura, pentru statul de drept si anticoruptie, se da adevarata lupta, ca nu tara romaneasca si populatia romaneasca sa fie pe primul loc in exploatarea resurselor proprii si beneficierea de rezultatele muncii ei? L-a auzit cineva pe Iohannis sa sustina “Romania first!”, desi prima pozitie il obliga?

Iohannis nu numai ca nu o face, dar se lupta sa-i tina la pamant, inscenandu-le procese penale si aplicandu-le etichete de “penali”, pe cei care pot si vor sa o faca. Esti “penal” ca faci sau distribui afise electorale, ori ca scoti oamenii la referendum? Astea sunt motive politice, despre actiuni politice, iar invocarea lor in dosare penale face ca dosarele respective sa fie politice.

Politizarea iohannista a parchetelor, care sunt asmutite impotriva stangii, face ca Romania sa functioneze cu o jumatate de esichier politic, cu o jumatate de stat de drept, cu o jumatate de lupta anticoruptie. Reductia este confortabila pentru iohannisti, dar pentru Romania este o irosire a sanselor de dezvoltare.

Intelectualii fosti basisti, acum reciclati in iohannisti, exerseaza pe tema retorici politice si stiluri literare, probabil aducatoare de recompense politice, fiind greu de imaginat ca ar presta pe gratis. Dar spectacolul da doar impresia ca statul de drept si lupta anticoruptie duduie. Sub acest paravan, iohannistii isi urmaresc netulburati interesele oculte, de multe ori pe seama vanzarii celor nationale. Acest paravan trebuie sfasiat, lumina trebuie sa patrunda in ungherele oculte.

Adevaratele tinte ale lui Iohannis sunt Electoratul si Parlamentul, majoritatea electorala si majoritatea parlamentara, ele sunt institutiile care sunt erodate, probabil pentru a se ajunge la alegeri anticipate.

PSD ar trebui sa aiba un nou tip de abordare, sa abandoneze defensiva capitularda, din trecut, in favoarea ofensivei puternice si generale. Nu prin contramanifestatii, ci prin aducerea in fata Parlamentului a conflictului de putere dintre presedintie si parchete, de o parte, si Guvern, de cealalta parte.

Americanii au o vorba, “Sa ne folosim de asta”, prin care incearca sa transforme in avantaj orice diferenta de detaliu. Un detaliu pentru PSD este ca seful partidului nu este si seful guvernului. PSD sa se foloseasca de asta. Grindeanu a spus foarte bine ca nu isi da demisia, PSD a fost votat de milioane de oameni, iar CExN i-a reconfirmat cu tarie mandatul. Cu liderii politici si cu congresele este o alta poveste.

Atac asupra statului de drept: Protestiada lui Klaus Iohannis

Diferentele de abordare politica dintre Administratia prezidentiala si Administratia guvernamentala nu se rezolva prin ducerea lor in strada. Klaus Iohannis a instigat la proteste pe teme false privind anticoruptia si statul de drept, prin politizarea lor grosiera.

Limitarea de catre seful statului a luptei anticoruptie la jumatatea stanga a esichierului este o jumatate de adevar, cu care se acopera o minciuna politica sfruntata. Jumatatea dreapta a esichierului nu se trage din imaculata sfintenie, ci din aceeasi clasa politica si din acelasi sistem politic. Cand este selectiva politic, anticoruptia este o minciuna, evidenta este batatoare la ochi, nu este nevoie de alta demonstratie.

Statul de nedrept se impute precum pestele de la cap. Politizarea statului de drept si-a aratat coltii la protestele de miercuri seara, dupa cele din noaptea de marti, cand a fost adoptata ordonanta de modificare a codurilor penale. Un grup izolat de protestatari au recurs la violenta, punandu-i in pericol pe manifestantii pasnici. Instigatorul Iohannis se spala pe maini, aruncand raspunderea in curtea ministerului de interne si a jandarmeriei.

Indiferent de componenta nominala, se pare ca declasata a acelui grup violent, de “tineri frumosi si liberi”, este greu de negat ca exemplul personal al lui Iohannis, care s-a asezat in fruntea protestelor de saptamana trecuta, nu a avut niciun rol asupra mentalului colectiv al acestor “idioti utili”. Este foarte probabil ca ei sa se fi simtit nu numai indemnati, ci si “protejati” de gestul simbolic, patronal al primului cetatean al tarii.

Cand presedintele iese instigativ in strada, sa protesteze fals in numele anticoruptiei si statului de drept,  el insusi avand probabil pe creier negatia metafizica, distrugatoare a statului de drept, ca “statul de drept se apara in strada”, ne amintim de cine insuflata, unele elemente razlete, pot amplifica sau distorsiona semnalul. Protestiada lui Klaus Iohannis este responsabila de evenimentele din strada. Dupa ce le-a amorsat, s-a retras “strategic” in turnul de fildes de la Cotroceni, acoperindu-se cu o hartie pe care a trimis-o la CCR. Lamentabil. Jos labele de pe statul de drept, Klaus Iohannis!

Un referendum autodedicat. Neputand folosi motiunea parlamentara de cenzura, Klaus Iohannis vrea sa licentieze, de facto, un neconstitutional “referendum de demitere a guvernului”

Se tot vorbeste despre gratieri ca ar fi cu “dedicatie”, dar presedintele Klaus Iohannis bate cutumele si politica, dedicandu-si un referendum. Din toata retorica despre asa-zisul caracter lamuritor sau decident al referendumul, initiat de Cotroceni, transpar fara dubii intentia si proiectia ca acesta sa aiba utilitatea unui eveniment electoral autodedicat.

Valoarea utilitarista personala reprezinta unica explicatie pentru un referendum care este costisitor financiar si inutil juridic. Nici pomeneala ca ar fi “amenintata continuitatea luptei anticoruptie”. Combativitatea neintrerupta a partidelor, incepand cu PSD, a tuturor parlamentelor si guvernelor de dupa 2001 impotriva coruptiei este impresionanta. Exista o Lista Publica a Anticoruptiei, care este la zi, pe ani si cu masuri concrete.

Ideea ca Guvernul ar urmari reversarea anticoruptiei este o diversiune, apartine unui partid de opozitie. Nu e prea clar cui face opozitie, coruptiei sau anticoruptiei. Dar mi se pare elocvent faptul ca din acest partid de opozitie fac parte politicieni si jurnalisti din afara, care in niciun caz nu presteaza pe gratis.

Este o pozitionare partinica sa sustii, tu, ditamai Comisie Europeana, in raportul MCV 2017, ca anticoruptia inregistreaza succese spectaculare in Romania, dand-o chiar ca exemplu regional, dar sa nu ridici supravegherea si sa-ti intemeiezi, sa-ti limitezi evaluarea la o anumita culoare a spectrului politic, la un anumit partid si la liderii sai, cand, dupa 10 ani de UE, se poate concluziona fara gres ca semintele coruptiei sunt ascunse in interstitiile sistemului, nu in individualitati si formatiuni politice.

Cand lauzi un sistem bolnav, ii acoperi si-i impartasesti excesele. Sfanta impartialitate nu exista. Doar demonica persecutie. Sistemul ti-l doresti reprodus cu fiecare ciclu electoral, eternizat daca se poate. De fapt, prin tot acest vuiet eroizant, cu lauri si smirna, din jurul capului sistemului, Iohannis isi pregateste (si i se pregateste) realegerea, cel de-al doilea mandat. Persecutarea judiciara a adversarilor ii curata calea. In orice program de decodare am pune recursul presedintelui la referendum, este limpede ca acesta, neputand folosi motiunea de cenzura, vrea sa licentieze “referendumul de demitere a guvernului”.

PSD, gata sa plateasca pretul stabilitatii: O concesie majora si pagubitoare

Liderii coalitiei PSD-ALDE sunt ingrijorati de perspectiva unei crize politice, ca urmare a refuzului nemotivat al presedintelui Klaus Iohannis de a desemna premierul pe care aceasta l-a propus, constitutional, in urma rezultatelor alegerilor parlamentare.

In acest context, Liviu Dragnea a prefigurat, miercuri, la Parlament, ca la sedinta conducerii PSD, care va avea loc in cursul serii, se va lua in calcul posibilitatea ca sa faca o a doua propunere de premier, raspunzand astfel cererii presedintelui Klaus Iohannis.

„Vom avea o discutie foarte buna, deschisa si cinstita in CNEx si vom face o propunere foarte buna pentru romani”, a  descris sumar Liviu Dragnea scopul reuniunii social-democratilor.

O a doua propunere de premier va insemna o concesie majora din partea PSD, in conditiile in care Liviu Dragnea a anuntat initial ca nu va mai face o alta propunere, cat si pentru faptul ca a acceptat ca prima propunere sa-i fie refuzata fara o motivatie oficiala.

Isi va calca astfel Liviu Dragnea pe orgoliu? Fara discutie, avand in vedere nevoia urgenta de un premier si de un guvern, care sa inceapa cat mai grabnic derularea programului economic al PSD, menit unui trai mai bun al romanilor. Cand e vorba de interesele populatiei si ale tarii, orgoliile personale nu-si au nici rostul, nici locul.

Nu exclud insa un calcul politic, nu stiu daca sa-l numesc inteligent sau diabolic, in mod cert pragmatic al lui Dragnea, pe deasupra unui orgoliu posibil inalterabil, de a da un semnal public de concesie facuta lui Iohannis, intr-o atmosfera politica in care deja se vehiculeaza cu insistenta ideea unui razboi al orgoliilor intre cei doi oponenti politici.

O a doua propunere de premier va fi insa si pagubitoare pentru PSD. Sa nu uitam sau sa minimalizam ca seful statului a respins pentru aceasta functie unul dintre cei mai buni politicieni tehnocrati ai partidului.

Daca va fi si o a doua propunere de premier PSD, o va respinge Iohannis si pe aceasta? Pana acum s-a conturat destul de vizibil ca Iohannis respinge de fapt programul economic al PSD. Pentru un guvern politic, persoana premierului oricum nu prea conteaza. Oricine ar fi premier, va pune oricum in practica acelasi program economic, care este al PSD.

Vom vedea daca si urmatoarea reactie a lui Iohannis va fi ca in cazul unui sistem unipartid, in care toata dreapta este tratata sau se comporta ca un partid unic. Care ar fi raul cel mare si care raul cel mic, sa aruncam tara intr-o criza politica, prin suspendarea presedintelui Iohannis sau sa o aruncam, din nou, la infinit, in saracie, prin refuzul programului economic al PSD, pentru care au votat cei mai multi romani?

Cotroceni: Anunt asteptat, dar lacunar. Presedintele Iohannis a respins, fara argumente si explicatii, propunerea PSD de premier

Anuntul flash al presedintelui Klaus Iohannis, facut marti, potrivit caruia a decis sa nu accepte propunerea ca Sevil Shhaideh sa fie prim-ministru, nu a luat pe nimeni prin surprindere. Amanarea deciziei de desemnare dupa Craciun a fost destul de prevestitoare.

Ceea ce a nedumerit a fost neinsotirea anuntului de niciun argument, de nicio explicatie privind luarea unei asemenea decizii, ceea ce atrage o nota proasta pentru comunicarea politica, mai ales pe un subiect de prioritate zero, cand tara asteapta formarea Guvernului.

Daca a existat un calcul politic, ca anuntul sec al respingerii va evita expunerea sau ca el va insemna retrimiterea mingii propunerii in terenul PSD, acesta a fost de doua ori gresit. Toate privirile, contrariate si intrebatoare, continua sa ramana atintite spre Cotroceni, in asteptarea unei motivatii, iar PSD nu se mai afla in joc, in acest moment.

Pentru a reintra pe teren, PSD are nevoie de o necesara clarificare a deciziei de respingere a propunerii sale de premier. Presedintele Iohannis trebuie sa fie rechemat la tribuna, in instanta juriului cu public, sa explice sanctionarea lui Sevil Shhaideh, sa citeze, cu articol, paragraf si alineat prevederea constitutionala sau legala care ii sustine decizia.

PSD, ca partid castigator al alegerilor, are dreptul sa propuna premierul, Klaus Iohannis, ca presedinte al Romaniei, are dreptul sa accepte sau sa respinga propunerea, dar in toate cazurile si pentru toate partile cu argumente, pe care sa le faca cunoscute public.

Liviu Dragnea si-a argumentat propunerea, prin reciprocitate Klaus Iohannis ar trebui sa faca acelasi lucru cu decizia de neacceptare. Cu siguranta ca presedintele republicii are o argumentatie, dar ca balanta sa ramana dreapta trebuie facuta cunoscuta. Validarea propunerii sau respingerii ei nu mai este treaba nici a lui Iohannis, nici a lui Dragnea.

Dar, indiferent de cum va evolua si de scorul cu care se va incheia, important este ca jocul sa fie repornit, iar cheia de repornire, care este motivatia respingerii, se afla la presedintele Iohannis. Practic, Iohannis a respins doua propuneri, Dragnea, cea implicita, ca sef de partid, si Shhaideh, cea explicita si expresa. Daca va urma si o a treia propunere sau in ce circumstante va fi facuta, ramane sa asteptam si sa vedem.

Pericole care vin din ceata: Klaus Iohannis si acceleratorii de putere totala. Vinerea cutitelor lungi liberale

Urmaresc cu ingrijorare si neincredere avalansa de evenimente si de declaratii de dupa ziua de vineri, cand PNL a depus motiunea de cenzura impotriva Guvernului si DNA a cerut incuviintarea Camerei pentru inceperea urmaririi penale a premierului. De ce se grabeste neamtul Iohannis sa-si aduca partidul prezidential la guvernare, pe o cale neelectorala si in avans cu un an si jumatate fata de alegerile parlamentare? Va urma ceva pentru care va avea nevoie de puterea totala? Urmareste sa reediteze o dictatura personala, dupa modelul lui Carol al II-lea? Sa fie aceasta nesabuita tentatie germanica un blestem si cu urmari la fel de nefaste pentru Romania?

Pentru a gasi raspunsurile, politica administratiei de la Cotroceni trebuie privita in contextul geopolitic, al conexiunilor cu semnalele si tendintele care vin dinspre Vest, al discursului de la Washington si de la Bruxelles privind vecinatatea estica, in care inevitabil ni se atribuie un rol, in virtutea aliantei si uniunii, care uneori nici nu ne este facut cunoscut (il descoperim abia dupa ce suntem prinsi in vartejuri post-factum) sau pe care politicienii romani il perecep cu dificultate. O noua axa a fost de curand forjata cu Berlinul, unde a fost numit ambasador un renumit analist de razboi rece de la Europa Libera, mediul geopolitic de la est de Prut este marcat de criza ucraineana si de presiuni pe frontiere, se vorbeste despre treceri dinspre o parte sau alta ale „Rubiconului”, una vehiculand chiar un razboi romano-transnistrean (ferm infirmata de catre premier, dar ciudata de ce nu de catre presedinte), deci neincrederea si tensionarea fac legea, probabil chiar aventura, in unele capete politice si militare.

Nu creditez sau resping cu anticipatie niciuna din temele posibile de geopolitica sau securitate, nu este insa suficienta luarea in calcul doar a celor sugerate de „politically correct”, cu atat mai mult cu cat aceasta din urma s-a dovedit o parghie „on” iar cea de „soft power” una „off” (sau invers). Mi se pare o eclipsa de luciditate sau, oricum, o lectie neinvatata ca cineva care nu apartine rasei, etniei sau religiei poporului pe care a ajuns intr-un fel sau altul sa il conduca sa dispuna in ce directie sa-l duca, iar daca directia se dovedeste gresita poporul sa suporte costurile (datorii de razboi, despagubiri etc.). Cred ca ar fi un subiect oportun de dreptul popoarelor si de manual de democratie ca un popor sa nu se lase angajat strategic – financiar, economic, militar etc. –  de un lider nereprezentativ sau sa-i plateasca oalele sparte. Dupa ce Carol I nu si-a ascuns etnia si dorinta de a alia Romania cu Germania in primul razboi mondial, care i-a fost respinsa de consiliul de coroana, prevenindu-se astfel, de catre romani clarvazatoti si patrioti, impartasirea soartei invinsilor, azi sunt indicii istorice rezonabile ca strategia a fost schimbata de Carol al II-lea, prin evenimente care au manipulat optiunile de alianta si de razboi ale Romaniei, atata cat mai ramasese, in al doilea razboi mondial, in primul rand prin cele de dictatura regala si de amputatiile teritoriale care i s-au datorat, care au dus-o direct in bratele Germaniei.

Ceea ce este evident, in prezent, este ca presedintele Iohannis foloseste o serie de acceleratori spre puterea totala. Am in vedere dublul standard in materie de urmariri si de condamnari penale, care il transforma in infractor, arestat si condamnat pe orice adversar politic care i se opune, refuzul de a accepta modificarea codurilor penale prin care arestarile preventive sa se bazeze pe probe temeinice, nu pe prezumtiii, conservand astfel calea libera spre abuzuri judiciare deschisa de catre Basescu, folosirea jihadismului politicianist si a migratiilor de partid, care intamplator sau nu seamana cu cele doua riscuri de civilizatie, jihadismul islamist si migratiile ilegale, nascocirea cu rea credinta de metode pentru incalcarea regulilor politice democratice, razboi imagologic impotriva Parlamentului si Guvernului, reactii non-institutionale, partinice, ca de opozitie de partid. Toate tintesc un puci prezidential-judiciar de dreapta, o lovitura de guvern, de rasturnare cu mijloace judiciare de catre presedinte a guvernului de stanga, ales in mod democratic. Daca va avea loc o lovitura de guvern judiciara, va fi „cea mai gravă încălcare a statului de drept” din ultimii 25 de ani, dupa cum atragea atentia presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu.

De ce a recurs Iohannis la o vinere a cutitelor lungi liberale, simultan cu depunerea de catre PNL a motiunii de cenzura la Parlament? Cel mai probabil pentru ca rezultatul motiunii ramane incert, sub masa critica necesara unei noi majoritati, in ciuda trambitarilor „democratiei liberale” si cantecelor de sirena ale copresedintei PNL Alina Gorghiu, pozitia mai retrasa a celuilalt copresedinte, Vasile Blaga, fiind o tactica de asteptare, motivata de istoricul dezastruos al PDL. Si, apoi, nicio explicatie a unui traseism intensiv dinspre o coalitie de guvernare confortabil majoritara spre un orizont indefinit si nesigur nu este rezonabila intr-un context de crestere socioeconomica. Prin urmare, conceptul cu doua lovituri, prin motiune de cenzura si invinuire penala, sconteaza pe crearea certitudinii ca Guvernul Ponta va fi rasturnat.

Reactia lui Ponta, de nedemisionare si de contestare a ordonantei de punere sub urmarire, cat si cele ale coalitiei sunt institutionale si legale, o acuzatie fara probe este o afirmatie, la indemana oricui, intre altele spus, care nu poate face obiectul unei demisii sau demiteri. Orice afirmatie neargumentata cade logic fara argument. Cred ca si reuniunea extraordinara a PSD, de azi, se va inscrie in aceeasi norma de conduita institutionala, legala si constitutionala. In opinia mea, sansele ca motiunea sa treaca au inceput sa scada de la atacarea judiciara unilaterala a premierului. Si Iohannis a fost ales in noiembrie in timp ce era incompatibil, fiind pe rol la ANI pentru conflict de interese in perioada cat a fost primar al Sibiului, un precedent facut intre timp sa dispara. Daca precedentul va fi scos la iveala va pune in dificultate planul de rasturnare a guvernului, posibil chiar pozitia presedintelui. „Precedentul creeaza regula”, spune o cutuma nescrisa, dar adanc inradacinata.

Reactiile lui Iohannis, in schimb, au fost non-institutionale. De fapt, au fost actii prezidentiale, este o naivitate a se crede ca demersul DNA a luat prin surprindere Cotroceniul, asa cum s-a intamplat la palatul Victoria si cu opinia publica. De trei ori au cantat cocosii antepronuntarii, manipularii si presiuniunilor de la Cotroceni. O data cand Iohannis a spus ca „Prima opțiune este o demisie a Guvernului; o amânare va genera o problemă majoră de imagine pentru România.” A doua oara cand a clamat ca „Un politician cu o funcție foarte înaltă în stat acuzat de fapte penale își dă demisia, oriunde în lume.” A treia oara cand i-a cerut intempestiv demisia premierului, pentru ca „este invinuit de fapte penale.”

In paralel, pentru acoperirea unei facaturi generatoare de criza si instabilitate, presedintele cu morga de corectitudine politica a scos din palarie confirmarea nominalizarii lui Catalin Predoiu ca premier: „Eu tind sa-mi pastrez si sa-mi indeplinesc promisiunile.” Promisiuni peste capul electoratului, „mon cher”?, l-ar fi interpelat cu savuroasa ironie autorul morometian. Sau poporul nu conteaza, cum gandea pana si Solomon, cand a raspuns la intrebarea daca in casatoria cu regina din Saba, o neevreica, ii era teama de impotrivirea poporului sau a marelui preot (v. film)? Si toate astea pentru ce? Pentru o „presupunere”, asa cum se specifica si in comunicatul DNA privind inceperea „urmăririi penale față de Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru”?

Reanalizand cele intamplate in ultimele zile, mai cu seama consternarea si indignarea generale, as mai adauga, in final, o ipoteza, care ar putea deveni, cat de curand, o axioma. Nu cred ca Iohannis si PNL au avut macar o clipa certitudinea trecerii unei motiuni de cenzura. Toata rostogolirea publica a acestei chestiuni este, cu o doza crescanda de probabilitate, o farsa, o manipulare, o diversiune, un ambalaj menit a atrage privirea si a forma o perceptie, ceva de genul da, domnule, guvernul asta este uzat si izolat, nu mai are sustinere politica si publica, deci merita sa cada, indiferent prin ce metoda. Pana acum, PSD si electoratul sau au avut o atitudine de relativa defensiva cand loviturile politice au venit pe cale judiciara. Nu ne luptam cu justitia ci cu un sistem, pare sa fi fost filosofia politica, repetata si in ultimul ceas de catre Victor Ponta. Nu este exclus ca pe o asemenea slabiciune de reactie sa se fi construit si planul de lovitura de guvern judiciara. Ramane de vazut daca o asemenea filosofie va mai fi un raspuns in fata unei justitii nedrepte si a unui sistem nedemocratic care sunt una, cu procurori politici care sunt de fapt caini de paza ai sistemului exclusivist de dreapta Basescu&Iohannis. Daca va fi o demisie sau o demitere nedemocratica a guvernului de stanga, indraznesc sa anticipez ca aceasta va fi la pachet cu mai multe demisii. Altfel, ne paste „ucrainizarea”. Fapte bune!

PNL si-a ratat obiectivul si a inceput sa se teama: A orbit, oare, Sauronul coruptiei?

Partea lucida a acestei natiuni a inteles ca DNA a fost creata precum Inelul Puterii, in care Sauron, cel care l-a facut, si-a transferat puterile. Din romanele fantasy ale lui JRR Tolkien stim ca Sauron, cu al sau ochi fara pleoape al raului, a lucrat necontenit la coruperea oamenilor.

Presupun, prin analogie, ca ar exista un Sauron al DNA-ului, care inca nu s-a lasat aflat, cu nume si prenume, desi toti il cunoastem dar ne complacem intr-una dintre acele fals linistitoare minciuni conventionale. Nici nu stiu daca identitatea unui Sauron al coruptiei din Romania ar fi importanta in sine. Poate ca mai utila ar fi aflarea daca greseala de a-si fi pus puterile in DNA i se va intoarce impotriva, ca lui Sauron din poveste, care a disparut odata cu Inelul, cand Frodo l-a aruncat in foc.

Probabil ca veti fi intrigati de alegerile privind motivul epic si intrebarea din titlu. Cred ca este limpede ca obiectivul PNL de a intra la guvernare pana la Paste a esuat. Aceasta scadenta a fost sugerata presedintelui Klaus Iohannis de catre predecesorul sau, Traian Basescu, cu ceva timp in urma. Sambata, la Oradea, copresedintele PNL, Vasile Blaga, a recunoscut ca, in pofida dorintei sale personale, obiectivul a ramas inaccesibil datorita lipsei unei majoritati parlamentare care sa asigure succesul unei motiuni de cenzura.

Un alt argument, pentru prima data, dupa alegerile din noiembrie, PNL a inceput, in mod perceptibil, sa se teama. Anxietatea politica a PNL este provocata de sabia DNA a anticoruptiei, care sta deasupra capului prim-vicepresedintelui si premierului din umbra, Catalin Predoiu, pentru suspiciunea de a-si fi finantat din mita campania electorala din Buzau, in 2008. Toate firele care duc catre Predoiu vin din dosarul DNA privindu-l pe fostul parlamentar PNL si consilier prezidential George Scutaru, pentru finantarea ilegala a PNL Buzau si a campaniei din 2008, care l-au avut printre candidati si pe fostul ministru de justitie.

Ar fi ajuns, oare, hibridul PNL la esec si la frica, daca Sauronul coruptiei ar fi fost la fel de atotvazator si de manipulator, cum ne-a obisnuit in ultimii ani, cand a avut sub control total situatia de pe scena politica si din interiorul justitiei? Raspunsul si-l poate da oricine.

In plus, un detaliu semnificativ, asa cum sunt toate cele in care se poate ascunde diavolul, poate ilustra ce a insemnat implicarea dreptei in toata etapa de constructie juridica de catre guvernele sale, din 2008 pana in 2012. Predoiu este singurul ministru care a fost mentinut in functie in patru guverne consecutive. De aici, probabil, tactica de a fi batut Codurile juridice si investitia DNA in cuie ale statului de drept, ori ideea leganarii in iluzia incremenirii intr-un proiect sanctionatoriu gandit pentru altii, care l-ar face “imposibil” sa i se aplice. Dar si zeii gresesc, nu-i asa?, pentru a trimite la un titlu de autor sau la unul de film.

Concret, toata suita PNL de diversiuni si de hartuieli tactice din ultimele zile a fost tocmai pentru a ascunde incapacitati si probleme interne, care, dupa toate semnele, nu vor fi conjuncturale. Somatiile si dramatizarile Alinei Gorghiu pe temele alegerilor partiale sau votului prin corespondenta, pentru a numi doar doua, sunt tinte false sau colaterale, care reflecta imaturatie si insuficienta in materie de viziune si de strategie pentru asumarea guvernarii. Pana si Klaus Iohannis a simtit nevoia sa se coordoneze cu Alina Gorghiu, ieri, pentru a intari perdeaua de camuflare a derutei si a panicii din PNL, prin asigurari, date pe Facebook, ca dupa Paste va relua consultarile cu partidele. Ramane de vazut daca si cat timp va mai functiona mirajul de intrare a PNL la guvernare fara alegeri.

Insa cele mai puternice frisoane i le da PNL perspectiva ca plenul de marti al Parlamentului, solicitat de catre Tariceanu, desi Senatul isi luase vacanta in saptamana care urmeaza, sa adopte modificarea Statutului deputatilor si senatorilor, care sa faca posibila ridicarea imunitatii parlamentarilor prin votul secret al majoritatii simple. Daca masura ar fi votata, PNL se va trezi pe un teren extrem de miscator in cazul Predoiu, care s-ar putea incheia printr-o alunecare dintre cele mai urate. PSD i-a cerut deja extrem de vocal lui Predoiu demisia din toate functiile publice. Caracterizarea de catre Alina Gorghiu a convocarii Parlamentului in Saptamana Patimilor drept o “golanie politica” nu se vrea decat o retorica foarte spumoasa, care sa disimuleze o sperietura cat se poate de reala a PNL.

Personal, nu cred ca modificarea va fi votata, PNL are simtul pericolului, desi la un vot secret va fi imposibil de aflat, individual, cine cum a votat, insa nu si la nivel de tabere adverse, al raportului general de forte dintre pro si contra. Nu vreau sa anticipez, dar cred ca va iesi cu mult cantec pe tema “concordantei” procedurilor cu privire la ridicarea imunitatii, a sesizarii de catre presedintele Iohannis a CCR privind “conflictul” dintre puterile legislativa si juridica si chiar a unei decizii in materie, din trecut, a Curtii. Parerea mea este ca, voluntar sau nu, pe speta imunitatii puterea si opozitia se indreapta catre un blocaj institutional, din care se va putea iesi numai printr-o resetare, constitutionala sau de comun acord, a jocului politic.

Spargerea unei ideologii: Ce ar scrie partidele de la guvernare si cele din opozitie pe cioburile lui Clistene?

Stimate Z., va apreciez determinarea si discursul de tip argument, ceea ce ma motiveaza sa revin asupra unui subiect pe care imi propusesem sa-l suspend, in aceasta saptamana. Am sa va dezamagesc daca veti astepta niste raspunsuri in termeni dihotomici. Chiar daca le-as avea, nu as risca sa intru in capcana-cliseu a raspunsurilor cu da si nu, cel mai usor demolabile de catre adversar, una dintre lectiile de la maestrii politicii care mi-a ramas bine intiparita in memorie. Desi aceasta recunoastere nu-mi serveste, acum, o fac cu un scop nu neaparat didactic, o deformatie care mi-a ramas, din pacate sau din fericire, ci cu unul politic, pentru companionii politici. Faptul ca am opinii diferite nu inseamna ca am sentimente sau interese diferite. Uneori, trebuie sa jucam si rolul diavolului, daca vrem sa testam argumente si sa tragem cele mai bune concluzii. Este o a doua idée la care tin, care ar trebui larg cunoscuta si practicata.

In fond, ce reprezinta schimbul nostru contradictoriu de mesaje daca nu un joc de brainstorming sau poate unul de tip think tank, prin care contribuim la oferta de alternative pentru decizie? Totusi, pot sa va asigur ca nimeni nu detine raspunsurile absolute la crizele de partid si de guvernare cu care se confrunta PSD, care sa justifice respingerea, suspendarea sau intarzierea dezbaterilor cu activul si cu masa aderentilor. In dezbaterea democratica se afla toate raspunsurile, prin urmare, sa nu canonizam liderul, ci democratia.

In democratia greaca antica, prin reforma lui Clistene orice cetatean avea dreptul sa inscrie pe un ciob numele celui pe care il considera un pericol institutional, iar daca denuntul intrunea 3000 de voturi, cel banuit ca potential tiran era exilat pe 10 ani. Al cui nume credeti ca l-ar scrie pe cioburile lui Clistene partidele din opozitie si, aproape incredibil, cele de la guvernare? Cine este vinovat de asteptarea, pentru ca si asteptarea se construieste sau se contracareaza, ca guvernul Ponta sta sa pice? Portarul din Victoria sau din Kiseleff? Cum de este admisibil sau unde este eroarea care face posibila abandonarea, nesanctionabila, de catre parlamentari a angajamentului electoral si bulucirea spre cantecele de sirena ale Alinei Gorghiu? Sau, altfel spus, ce i-ar face sa fuga de Victor Ponta? Este sau se profileaza sau nu o criza de partid, de coalitie si de guvern? Ori, mai suav, se poate vorbi mai degraba de greseli decat de criza?Sau, mai disculpant, de manipularea perceptiei de criza? Vom vedea care din aceste nuante se va impune.

Nu-i pot da lui Victor Ponta o alta varsta decat cea pe care o are, cu siguranta ca evolueaza dinspre conducerea pe baza de ordine guturale spre cea prin consultare si dezbatere, e o chestiune care tine de experienta si rabdare, care vin cu timpul. Altfel, ar fi stiut sa faca diferenta intre ideologie si politica, intre identitatea pe care o da prima si compromisul care il realizeaza a doua, intre ceea ce este permanent si ceea ce este conjunctural. Mai clar, nimeni nu-i reproseaza premierului concesiile de guvernare facute dreptei, tin de arta compromisului, cum mai este definita politica. Dar concesiile de ideologie nu se fac, ideologiile exprima identitate si interese. Nu trebuie cedate, culmea!, programatic, prin savantlacul de import al centrismului, ci trebuie aparate si promovate, programatic.

Cu ideologiile nu se fac compromisuri, asa cum nu se fac cu coruptia, identitatea ideologica se confunda cu insasi existenta unui partid. Cu atat mai mult cu cat ideologiile sunt supuse unui atac neintrerupt, venit de la dreapta, a se vedea “Sfarsitul ideologiilor” (Daniel Bell), care este o alta ideologie. Doar lideri tineri ii mai pot cadea victima, cand, in cazuri in care rup sau antagonizeaza legaturile dintre generatii, pot sparge ideologiile propriilor partide. Deci nu varsta, ci stilul poate fi un impediment. Concesiile ideologice sunt avantaje acordate adversarilor, de neconceput in orice competitie. Cine nu discerne pericolul, ar putea replica: “Ce este rau in ducerea stangii spre centru si spre dreapta, nu este un castig, o modernizare si o europenizare?” Istoria, cel putin a ultimilor cinci sute de ani, de capitalism, a aratat limpede ca este o pierdere si o manipulare. Difuzia liniilor dintre cele doua spectre si atragerea stangii in sistemul de gandire si de valori al dreptei duc la confuzie, la atenuarea, pana la disparitie, a identitatii, a reprezentarii politice a intereselor si a potentialului de lupta al electoratului de stanga. O asemenea abulie slujeste status quo-ul inegalitatilor sociale, adancirii prapastiei dintre saraci si bogati.

Oricat ar fi de suparator, analizele factuale arata acelasi lucru, o criza de conducere si de ideologie. Spargerea ideologiei a devenit un fapt implinit, traseismul combinativ pentru o majoritate neelectorala este pe cale sa se intample, urmaririle penale, arestarile si condamnarile s-au prins ca o molima de corpul partidului si al guvernului. Sunt acestea evenimente create? Nu vad niciun partid alb ca zapada sau negru ca abanosul, desi suntem impinsi sa credem o asemenea partitie. Vad, in schimb, asmutirea licuriceasca a “intetirii ritmului” luptei anticoruptie, ca la o lupta de caini sau de cocosi, vad cum si dupa ce nu mai este in functie cel care a zidarit sistemul, in deceniul guvernoratului, il pretinde ca pe o proprietate, amintindu-ne de regimurile unipersonale despre care Euripide spunea: “Un singur om guverneaza, proprietarul legii.”

Utila, prin invataminte, ar fi si o analiza contrafactuala. Ce s-ar fi intamplat daca Ponta nu ar fi semnat pactul de coabitare cu Basescu? Parerea mea este ca ciudata intelegere a conservat regimul Basescu, dar cred ca si reciproca este la fel de valabila, pactul a fost un fel de carja pentru ambele puteri. Insa fara stabilitatea politica care a urmat nu ar fi fost posibile reparatiile de dupa taierile de salarii si pensii, prin care electoratul a castigat. Pentru acest castig social-democrat, cred ca istoria va retine pactul de coabitare ca o reusita tactica a micului Titulescu. A existat si un revers, in opinia mea, ca in zicala una calda, una rece. Foarte probabil ca tot de la pactul de coabitare sa se fi tras si soarta USL, un cost politic pentru Ponta, pe care Basescu l-a folosit cu abilitate in avantajul dreptei, prin saltul de la fragmentare la fuzionare, care a dus la noul PNL.

Un fapt cu adevarat nefavorabil pentru Victor Ponta mi se pare a fi fost candidarea la presedintie. Daca ar fi jucat si dupa destramarea USL rolul “un presedinte de dreapta, un premier de stanga”, din contractul social-liberal, Ponta ar fi iesit din atentie sau ar fi avut un alt scor de imagine, iar Crin Antonescu si PNL ar fi intrat sub incidenta unui alt tip de presiuni. Desi a balbait-o destul cu nominalizarea, Ponta nu a reusit pana la urma sa faca fata cererilor baronilor din propriul partid de a candida, care-si vedeau asigurati sacii in caruta pentru mult timp cu un presedinte socialist. Apare foarte clar ca analiza crizei din PSD va reprezenta baza de la care va porni reforma anuntata. Daca va fi superficiala, obiectivele vor fi la fel, iar reforma, discutabila. Gradul de profunzime cu care va patrunde bisturiul criticii in analiza leadershipului PSD va determina gradul de reforma interna, dar si capacitatea de strangere a randurilor pentru bataliile electorale din 2016.

Ca analiza prospectiva (ce ar trebui facut?), as spune ca ar trebui schimbata perceptia despre puterea monocolora, nu va fi un cap de tara daca dreapta va avea si guvernul. Ar fi chiar rezonabil ca presedintele liberal Klaus Iohannis sa aiba un guvern PNL, pentru a-si putea indeplini planul cu care a castigat alegerile din noiembrie. Inainte de a protesta, sa ne gandim ca sistemul american, in care presedintele este si seful guvernului, este exact un sistem de putere executiva monocolora, care face din SUA, de decenii, cea mai democratica tara din lume. Numai la noi functioneaza fantasmagoria despre „puterea totala”. Esenta democratiei este libertatea, iar libertatea inseamna a fi pe rand la guvernare si in opozitie sau „supus si guvernant”, cum spunea Aristotel. Daca va urma ca dreapta sa fie si la guvernare, va veni si randul stangii ca sa detina ambele parghii ale puterii executive. In acest mod, toata lumea va fi multumita.

Ispita unui redivivus: Noul PNL, o clonare a vechiului PDL?

Stim zicala despre lup, care-si schimba parul, dar naravul ba. Nu o evoc intamplator, ci in stransa legatura cu tendintele din noul PNL, care seamana, ca doua picaturi de apa, cu practicile vechiului PDL.

In ultimul timp, ni se tot sucesc mintile cu ideea despre “proiectul Iohannis”. Inteleg acest proiect pana la punctul de la care nu incepe sa se extrapoleze in domeniile guvernului. Ori, tocmai aici, PNL vede un nod gordian, pe care este ispitit sa-l taie, in ideea unui nou presedinte-premier, care sa-l aduca la guvernare, desi diviziunea constitutionala separa, fara urma de echivoc, responsabilitatilor sefului statului de cele ale seful guvernului.

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta este un pericol în calea dezvoltării României și că împlinirea proiectului președintelui Klaus Iohannis nu poate fi pus în aplicare fără asumarea guvernării de către liberali. S-avem rezon, dar proiectele de politica externa si de securitate, pe de o parte, si cel de gestiune economica, pe de alta, au titulari distincti, fara nicio legatura cu culorile lor politice.

Catalin Predoiu, care a facut parte din nucleul dur al fostului PDL, absorbit de noul PNL, isi testeaza, prin astfel de pretentii hazardante, limitele influentei asupra presedintelui Iohannis si sansele de grabnica accedere in functia de premier. Tactica prin care leaga asteptarea alegerilor de o cale “comoda” si parteneriatul dintre un guvern PNL si presedintele Iohannis de “responsabilitate” este pur propagandistica, fara temeiuri constitutionale sau electorale.

Fara voturile dizidentilor din PSD, care par prinsi in mrejele aceleiasi himere a puterii, o eventuala motiune de cenzura introdusa de PNL va ramane o simpla incercare a marii cu degetul. Ramane de vazut pana unde va merge impertutbabilul Iohannis pe mana nucleului dur din fostul partid al lui Basescu, daca nu cumva PDL va avea nesabuinta sa aspire la a-si transforma premierul intr-un levier de partid pentru manevrarea presedintelui, in ceva de genul unui “premier-presedinte”.

Imaginam, dar nu actionam: Ezoteria nu salveaza Romania

Cred ca prea multe interpretari ezoterice ale unui text exoteric izvorasc din imense asteptari ale sperantei, dar nu cred ca este cazul sa ne amagim. Ma inscriu in acest curent al sperantei, dar daca dl. Adrian Nastase ne va anunta, peste putin timp, ca au plesnit mugurii ciresilor din gradina domniei sale, nu vad temeiuri pentru a forta niste comparatii politice. Cel putin nu atata timp cat ceva esential nu se va produce in niste zone formale, pe care adversitatea le foloseste ca un corset politic.

Intre timp, pe langa noi se scurg evenimente care ar putea fi cu adevarat prevestitoare. Cel de ieri, de la Consiliul National al PNL, de “asumarea guvernarii si alcatuirea unei noi majoritati” sporeste, cel putin retoric, presiunea pe actualul guvern. Cand insa nu se intentioneaza asa ceva din partea unei opozitii?!

Decizia lui Victor Ponta de a nu convoca Congresul ci doar Consiliul National al PSD mi se pare un semnal politic de moderare, transmis liberalilor, “iuti la manie si de graba voitori de putere”, pentru a parafraza o cunoscuta caracterizare de cronica a unui voievod. “ Fete si baieti, din PNL, nu va incurcati cu false probleme, mai aveti de asteptat pana in 2016”, concerteaza presedintele-premier, cand de la Victoria, cand din Kiseleff.

Pe de alta parte, iau in calcul si un alt semnal, oarecum in contradictie cu cel dat liberalilor. Departamentele PSD s-au inscris, de-a lungul timpului, pe o sinusoida, urmand o evolutie polara in raport cu guvernarile social-democrate. Cand PSD era in opozitie, departamentele erau active, ca un suport de analiza si de memorie pentru guvernul din umbra. Cand PSD atingea gratia guvernarii, departamentele il urmau, schimbandu-si doar haina sub care se infatisau.

Antiparalelismul, cu alte cuvinte, este extrem de bine motivat la PSD, din perspectiva teoriilor rationalitatii. De aceea, restartarea departamentelor ar putea insemna revenirea pe cealalta bucla a ciclicitatii, impreuna cu alte doua lucruri, inteligenta si controlul proiectiilor. Revenind insa la ideea de inceput, nu prea intrevad o schimbare de fond fara un reset electoral.

PS: Lansarea unui adversar liberal, pentru a-l confrunta direct pe detinatorul social-democrat al magistraturii de premier, mi se pare ca o alergare a unuia de catre celalalt, pe intregul ring, ca la un meci de box. Pentru a va deconecta, urmariti episodul de mai jos. Nu va dezvalui cu care dintre cei trei din ringul de box i-as identifica cu Catalin Predoiu, Victor Ponta sau Klaus Iohannis, va veti face singuri o parere.