Despre un exercitiu si un semnal de memorie

Sunt extrem de surprins sa constat ca memoria scurta si selectiva face pentru a doua oara valuri, chiar daca pe fond pot fi socotite ca fiind intr-un pahar cu apa. Probabil ca la noi inca nu s-a aflat despre functiile dezbinativa si dominatoare ale dublului standard, in materie de memorie si, implicit, de atitudine. Daca toti suntem de acord ca istoria se ocupa de adevar, care, bun sau rau ar trebui asumat in intregime, prea putini observam ca scindarea de memorie, pe care „corectitudinea” politica o provoaca prin dublul standard, indeamna la uitare si la partialitate, daca nu chiar la distorsionari ale trecutului politic si istoric.

Dupa ce ni s-a sugerat, mai mult sau mai putin cuminte, nu cu mult timp in urma, ca suferintele martirilor din temnitele comuniste ar trebui tratate de catre statul de drept dupa un dublu standard, mi se pare peste poate sa auzim, acum, din aceeasi directie, vocalize pe tema impartirii pe culori politice a sangelui varsat de eroii neamului, alaturi de aliati, in razboiul impotriva nazismului. Sa facem, adica, un fel de purificare politica a sangelui celor care au cazut sau au luptat pentru patrie, un act inacceptabil pentru orice democratie si pentru orice stat de drept. Chiar si, culmea!, aici este o a doua eroare sau oroare, luati-o cum vreti, in cazul celor care si-au pus sangele la bataie pentru aceeasi cauza si pentru aceeasi tabara, e.g. impotriva lui Hitler.

De pe o asemenea pozitie de principiu, mi s-a parut inoportuna graba unora de a califica drept ploconire sau umilire in fata Rusiei aparitia pe site-ul oficial al MApN, duminica, pentru cateva ore, a pozei cu militari ai Diviziei „Tudor Vladimirescu”, infiintate in URSS pentru a se alatura Romaniei si Aliatilor in razboiul impotriva Germaniei hitleriste. Intr-adevar, in interviul acordat Agerpres, sambata, ambasadorul rus Oleg Malginov si-a exprimat nedumerirea fata de amnezia autoritatilor romane fata de faptul ca romanii si rusii „au fost impreuna in ultima etapa a celui de-al Doilea Razboi Mondial” si ca „soldati sovietici (…) au murit aici pentru libertatea Romaniei.”

Deci, o legatura cu interviul lui Malginov s-ar putea face, dar daca nu ar fi existat excesul de pasionalitate, care in general dauneaza politicii, s-ar fi vazut si alte conexiuni si argumente. In primul rand, ca a fost un exercitiu si un semnal de memorie. Nimeni nu a remarcat ca Divizia „Tudor Vladimirescu” s-a infiintat pe 29 martie 1944 si ca poza cu soldati si ofiteri romani din aceasta mare unitate a fost publicata pe pagina de Facebook a MApN pe 29 martie 2015, exact la implinirea a 71 de ani. In memorialele militare cinstirea eroilor, indiferent de fronturile pe care au cazut, este o cutuma a tuturor armatelor. Presupun ca si americanii si japonezii ar respinge ca stupid corectitudinismul politicianist care i-ar impiedica sa rememoreze, dupa caz, bataliile care i-au avut ca adversari in Pacific, chiar daca acum sunt aliati. La fel ar fi, cred, si situatia inversa, dintre rusi si americani, pe care niciun corectitudinism din lume nu ar trebui sa-i impiedice sa-si evoce alianta si sacrificiile comune impotriva lui Hitler.

Ar putea fi si alte intrebari. De ce a fost aleasa o poza cu divizia „cominternista” ca sa evoce, intre altele, si un tribut de sange platit impreuna cu vecinul de la rasarit, cand se puteau alege alte imagini din operatiunile militare antigermane comune? De ce, dupa putin timp, postarea a fost stearsa? Raspunsurile, in opinia mea, ar fi ca s-a dorit un omagiu, natural, pentru patriotismul masei mari de militari, ca un exercitiu de memorie integrala, dar si un semnal critic, tot de memorie, la adresa comisarilor politici si a evenimentelor in care aveau sa antreneze Romania postbelica, cat si a unor parteneri strategici si aliati. Ceva in genul: „Nu, nu am uitat de alianta antinazista romano-rusa, nici de soldatii sovietici care au murit pentru eliberarea Romaniei, nici de ceea ce a urmat. Dar nici nu trebuie sa ramanem la nesfarsit sclavii unui stereotip de razboi rece, trecutul nu trebuie sa ne impiedice prezentul sau viitorul.” Cat de subtil sau de diplomatic a fost acest semnal critic ramane la libera apreciere. Un fapt este cert, intotdeauna memoria integrala trebuie sa functioneze si sa fie asumata. Ma astept ca un memorial militar, fara amestecul corectitudinii politice, cum se intampla in tarile civilizate amintite, sa aiba ca obiect si bombardamentele americane, din 4 aprilie 1944, asupra Bucurestiului.

http://www.agerpres.ro/politica/2015/03/28/interviu-malginov-sper-ca-oficialii-care-spun-ca-sistemul-de-la-deveselu-e-doar-defensiv-o-cred-noi-avem-o-parere-diferita-11-09-59

http://www.contributors.ro/editorial/vladimir-tismaneanu-siluirea-istoriei-ambasada-rusiei-mapn-si-divizia-creata-de-ana-pauker-vasile-luca-petre-borila-si-valter-roman/

Statul de drept si contraatacul lasitatii (Actualizat)

Schimbarile, prin demiteri sau demisii, de la MAI, IGSU si ROMATSA vor ramane de domeniul jumatatilor de masura daca nu vor viza si STS, unul din principalii vinovati ai intarzierii de localizare a accidentului aviatic din Apuseni. STS-ul se afla insa in subordinea exclusiva a presedintelui Basescu, care nu da niciun semn ca ar fi dispus ca tragerea la raspundere sa atinga conducerea STS, careia ii este indatorat pentru servicii politice si electorale, asa cum a rezultat din unele investigatii si analize media.

In momentul catastrofei, Traian Basescu se afla in vizita oficiala in Israel. Absenta din tara ar fi dus, dupa unele reactii critice, la relaxarea STS fata de alerta, probabil din obisnuinta de a lua in serios doar ordinele personale ale sefului sau de faptul ca, asa cum spune un proverb, cand stapanul nu-i acasa, soarecii joaca pe masa. Singura sansa ca vinovatii de la STS sa plateasca si sa afle ca statul de drept chiar nu-i o gluma, nici daca te afli sub protectia celei mai mari palarii politice, ar fi sa reuseasca demersul premierului Victor Ponta de demitere a acestora, prin convocarea unei sedinte extraordinare a CSAT. Vointa presedintelui de a NU convoca o astfel de sedinta ar putea fi contrabalansata de catre premier, daca, in calitatea sa de vicepresedinte al CSAT va obtine semnaturile a o treime din membrii Consiliului in favoarea convocarii. Se anunta o lupta dura, care, daca va zdruncina pozitia lui Basescu in fata CSAT, ar putea avea si alte consecinte.

Cum se intampla in astfel de cazuri, aroganta si lasitatea nu stau degeaba, contraataca. Unele din ideile fugii de raspundere pun in sarcina sistemelor de goniometrare si de radiolocatie ale Armatei detectarea locului de prabusire al aeronavei. Raspandirea tezei unei vinovatii globale este una din diversiunile comune strategiilor de disipare a raspunderii, care incalca in mod flagrant realitatile privind diviziunea muncii si titularul de responsabilitate. Exista institutii, oameni si aparatura cu finantari si destinatii speciale pentru astfel de misiuni civile, care sunt insasi ratiunea de a exista a unor state de organizare si dotare. Ca pot fi si responsabilitati sau utilizari secundare este cu totul altceva.

Pe de alta parte, se forteaza in mod grosier identificarea goniometrelor si radarelor civile cu cele militare, a celor mobile cu cele fixe, sa ne gandim numai, pentru a ne face o idée privind precizia de determinare, la ce inseamna sa localizezi un automobil in traficul rutier sau aerian intern, si ce inseamna localizarea unui bombardier strategic, unei nave de lupta sau rachete in spatiile de securitate nationala, regionala sau internationala. Si, de asemenea, pentru expertii neinregimentati politic este foarte clar faptul ca punctul de pierdere a unei tinte de catre un radar militar nu se identifica cu cel de  prabusire, diferentele pot fi de kilometri sau zeci de kilometri, in functie de viteza.

Sa ne intelegem, caderea unui avion nu este o cadere pe ringul de dans, acest lucru este inteles la fel in toata lumea, doar exploatarea emotionala este diferita, dar analiza cauzelor, responsabilitatilor si corectiilor trebuie sa fie exhaustiva, fara exceptii politice.

Actualizare (25.01.2014). Ultima gaselnita de evaziune a titularilor de responsabilitate este de directionare a atentiei spre pista unei asa-zise omisiuni din raportul Guvernului (care de fapt a fost o sinteza) a unei informatii despre accidentul aviatic: „Ministerul Apararii a determinat distanta dintre ultima pozitie cunoscuta a avionului si locul prabusirii – 2 km, dar datele nu au fost folosite.” (HotNews.ro).

In realitate, este vorba de o aproximare de distanta, repet de aproximare, de care am amintit, dintre punctul de disparitie de pe ecranul radarului a reflexiei electromagnetice de la tinta si arealul probabil, nu punctul, de prabusire. O astfel de aproximare functioneaza pana si in cazul celor mai performante sisteme de localizare, precum cele vizand recuperarile de epave sau capsule cosmice (a se vedea istoricul NASA).

Noua lucratura (cu iz de servicii?), incearca sa ascunda o neglijenta crasa inapoia unei pretinse neputinte, care sa antreneze o repozitionare de raspundere, cel putin in opinia publica, prin retragerea discreta din prim-plan. Practic, asistam la fenomene de „degivrare” a unor institutii si de „givrare” a altora. Se uita insa ca daca lucrurile ar sta cum se insinueaza, nicaieri in lume nu ar mai functiona diviziunea dintre securitatea civila si securitatea militara, solutia este la fel de absurda ca si ipoteza.

Actualizare 2. Ideea fundamentala, care ar trebui sa opreasca intr-un fel plimbarea bulei de emotionalizare si culpabilizare, ar fi ca in primul rand ar trebui urmarita nu taierea de capete, ci explorarea intregii plaje de erori posibile, pentru ca acestea sa nu se mai repete. O eroare posibila ar fi putut fi data si de decalibrarea sistemelor de localizare, care ar fi putut tine de neprofesionalism sau de nerespectarea regulamentului de calibrare.