Primus inter pares? Firele MCV si papusa Justitie

12/06/2015

Despre rolul procurorilor sau judecatorilor s-ar putea scrie cel putin tot atat de multe pagini ca despre al avocatilor, dar nu cred ca este normala supraordonarea vreunuia dintre roluri, fara riscul de a strica balanta numita justitie. Se poate veni cu un car de exemple in care un avocat dichisit in ale vorbariei sofismelor a scos basma curata criminali, escroci sau alti infractori, de toate nuantele codului penal. Sau, invers, procurori care au infundat nevinovati in puscarii sau mai rau, unde exista pedeapsa cu moartea. Cand se incearca asa ceva este limpede ca se apasa pe unul din talerele cantarului, numita supraordonare fiind unul dintre detaliile in care se ascunde diavolul. Nu cred ca este nevoie sa reiau istoricul despre „revolutiile” procurorilor sau judecatorilor. In fapt, justitia este o masinarie in care fiecare rotita are rolul sau. Desigur, este importanta calitatea „rotitelor”, dar este important si „mediul” in care functioneaza „masinaria”, fara posibilitatea unor influente, de genul celor magnetice, care fac ca busola sa indice gresit si sa ne insele orientarea. Cu alte cuvinte, este vorba de doua lucruri diferite si la fel de importante, de sistemul justitiei si de mediul in care functioneaza justitia.

Noi vorbim mult, in ultimul timp, de independenta justitiei, pe care fie o relativizam, fie o confundam cu imunitatea, dupa cum ne convine. Va trebui in cele din urma sa ne hotaram daca independenta justitiei are aceeasi valoare pentru toate puterile statului, asa cum cel putin teoretic o reclama doctrina separatiei si egalitatii puterilor statului. La fel cu imunitatea, care se considera politicianeste ca justitia ar avea-o si sistemic si individual, dar despre care se vocifereaza ca celelalte doua puteri ale statului nu ar avea-o. Va fi nevoie, in consecinta, de modificari constitutionale si legislative, care sa echilibreze si sa fiabilizeze masinaria justitei, dar si a statului. Printre altele, este o nevoie acuta de o lege a raspunderii magistratilor. Presedintele Senatului a spus o vorba mare, la care subscriu, ca hotararile politice ale parlamentului „nu se interpreteaza”. Nu pare sa fi ajuns la multe urechi, oricum, nu la cele care trebuie. Si o ultima chestiune, cea a MCV, despre a carui „necesitate” a ajuns sa se pronunte si ambasadorii, este cea mai grosolana atarnare a justitiei, ca firele care anima marionetele…

https://nastase.wordpress.com/2015/06/12/beyond-reasonable-doubt/


Noaptea licuricilor si esafodul prostiei

12/10/2013

Niciodata nu am constientizat mai acut, ca in aceste zile de octombrie, ca noul totalitarism, pe care l-am importat dupa 1989, desi mai rafinat, este la fel de represiv si de absurd ca cel descris de scriitorul rus Vladimir Nabokov, in Invitatie la esafod (Priglaşenie na kazn’), in 1938. Deosebirea este una de metoda, nu de efect. Securea fizica e inlocuita de cea a prostiei, care cade pe acelasi esafod. Condamnarea la prostie este la fel de rea ca si condamnarea la moarte. Capitalismul foloseste instrumente subtile de represiune, invitandu-si victimele sa urce pe esafodul prostiei.

Cu siguranta ca nu veti intelege de ce m-am oprit la cartea lui Nabokov, in afara de faptul ca am citit-o de curand, daca nu va voi da si alte detalii. Exista o frapanta similitudine intre personajul principal al cartii, profesorul Cincinnatus, si un alt profesor, din lumea reala romaneasca, cu care toti am fost solidari in 2012, ambii intemnitati pentru vina absurda ca erau altfel decat imaginea de serie pe care o impunea sistemul. Nimeni nu a probat vreun motiv pentru care cei in cauza au fost condamnati, primul la moarte, al doilea la exil din viata publica.

Vietile amandurora au fost date peste cap de niste evenimente neasteptate si absurde, pentru ca au avut niste reactii normale, au spus ceea ce au avut de spus, nu si-au compus chipuri si nu au raspuns undei induse, au iesit din medie. Intr-o noapte a licuricilor, lumina este periculoasa, impiedica lucirile amagitoare. Ambii si-au scris in celula ideile luminatoare, primul, in jurnal, despre o altfel de societate, pe care o considera adevarata sa casa, al doilea, in carti, despre natiunea economica, cu corolarul patriotismului economic, pe care o concepe ca un autentic edificiu al natiunii culturale.

Toate natiunile s-au nascut ca natiuni culturale, dar nu toate au ajuns si natiuni economice. Exista, aici, doua chei, una culturala, responsabila de nasterea sau renasterea unei natiuni, cealalta, economica, raspunzatoare de cresterea si dezvoltarea oricarei natiuni. Capitalismul a facut vizibila numai prima cheie, sustinand ca este deschizatoarea tuturor drumurilor. Chiar si nationalismului, care prin definitie ii ingradeste expansiunea, este dispus sa-i acorde oricand viza daca ramane exclusiv cultural. Cultura nutreste sufletul, de care capitalismul nu este interesat, pentru ca ii lipseste, doar ceea ce-i hranesc madularele primeaza, resursele economice.

Istoria si lumea de azi ne arata insa o situatie diferita. Exista natiuni care sunt uriasi culturali, dar care sunt pitici economici. Ierarhiile care conteaza, aproape in mod absolut, sunt cele pe baza de PIB, locurile la masa ONU, a G 20 sau a UE, pentru a da doar cateva exempe, se ocupa in ordinea clasamentului economic. Drumul de la natiunea culturala la natiunea economica se masoara in proiecte si resurse, pe care natiunea le uneste prin cultura ideatica, transformandu-le in cultura materiala, in produse de civilizatie.

Un al doilea impuls a venit ca o iluminare, din perceptia unei scandaloase legaturi pe care o anumita politica o face intre democratie si prostie. Pe la inceputul acestui an, aflam, din mass-media, ca un ministru de externe, de peste mari si tari, aflat intr-un turneu european, a incercat, la o intalnire cu studenti germani, sa argumenteze cat de democratic este dreptul la prostie. “Sunt dispus sa lupt pentru prostie”, aserta inaltul oficial, contrastand, stupefiant, cu tot ceea ce se cunoaste in materie de democratie.

O stim cu totii, democratia face din lupta pentru cultura si luminarea oamenilor, pentru risipirea ignorantei, ignoranta care cel mai adesea face posibile injosirea si subjugarea, unul dintre cele mai inalte teluri ale sale. Democratia presupune lupta nu pentru, ci impotriva prostiei. Cand auzi pe cineva sustinand ca cetatenii tarii sale „au dreptul sa fie prosti” te gandesti la cata reprezentativitate are cel care face o asemenea afirmatie or daca nu cumva oamenii aceia fac parte dintr-o colonie.

O „doctrina” a prostiei (sau a prostirii, daca avem in vedere ca lupta cuiva pentru ceva inseamna promovarea acelui ceva) reprezinta unul dintre cele mai noi delicte de prostituare a democratiei. Daca o punem fata in fata cu „exceptionalismul”, o alta doctrina care a venit, la scurt timp, dinspre aceleasi orizonturi, pentru a le analiza din perspectiva intentiilor si consecintelor probabile, ne dam seama de existenta unei situatii conflictuale intre atribuire si auto-atribuire. Cum niciun demos nu poate fi in acelasi timp si „prost” si „exceptional”, ipoteza ca cele doua stari reprezinta doua standarde, aplicabile, primul, demosului, al doilea, paturii suprapuse, devine foarte probabila.

Unul dintre campurile de experimentare agresiva a celor doua doctrine il reprezinta Romania, care, in raport cu semnalizarile de la soare-apune, se comporta cum este tratata, ca o inconfundabila colonie. Recentul scandal iscat in jurul revocarii a doi procurori politici din functiile de sef si adjunct sectie din cadrul DNA, de catre procurorul general, ilustreaza cum nu se poate mai bine invitatia la esafodul prostiei, adresata clasei politice si opiniei publice de catre cei care au pus in scena o isterizare de trei parale, pe tema „imixtiunii politicului in justitie”.

Desigur, starea de atarnare care  este impusa Romaniei nu ar fi posibila fara sustinerile din interior. Asa se face ca reactiile dreptei politice, indiferent ca se afla la sefia statului, la guvernare sau in opozitie, se inscriu, fara perdea, in linia politica dictata pe filiera vestica. Semnalul unui fost ambasador strain, retras la baza cu indemnizatie de la fondul proprietatea, potrivit caruia DNA ar reprezenta un fel de piatra unghiulara a democratiei, a fost preluat si amplificat nu numai de ambasadele-surori, ci si de fratii-siamezi, Traian Basescu si Crin Antonescu, care l-au transpus intr-o furibunda politica-atentat la adresa independentei justitiei.

Legarea de catre Basescu a justitiei de pactul de coabitare sau de un pact intre politicieni, cum a propus Antonescu, reprezinta, pe fond, acte sau tentative explicite de control politic, care rezoneaza perfect cu cerinta „consultarilor” pe numirile la DNA, lansata de Ambasada SUA. Atribuirea „exceptionalismului”, de catre aceeasi ambasada, celor doi procurori, instrumentatori de comenzi politice, cat si indemnurile selective de negociere pe tema frizeaza bancurile cu prosti, prin impachetarea celor mai clare dovezi de politizare si imixtiune intr-un fals ambalaj. Metoda, o vedem, este nestanjenit circulata in Orientul Mijlociu si in Africa de Nord.

Cei care vor sa se lamureasca despre semnificatia cuvantului independent ar trebui sa apeleze la dictionar, care explica, fara echivoc, ca inseamna a nu depinde de cineva sau ceva, neatarnat, autonom. Rezulta la fel de limpede ca lumina zilei: ca mecanisme exterioare, pactele si consultarile stirbesc independenta justitiei. Revocarile si numirile in interiorul puterii judecatoresti se fac in virtutea competentelor ierarhice din sistem, care este procedura corecta si legala, asa cum s-a si intamplat, pe calea ierarhica procuror general-procurori.

DNA nu are rangul celor trei puteri constitutive ale statului de drept, asa cum, neconstitutional, s-a impus politic si se incearca a se impune in continuare, pentru a-l pune in slujba unor interese de establishment sau din afara. DNA nu este o a patra putere in stat, care sa cada sub incidenta principiului separatiei puterilor, ci o institutie subordonata uneia dintre cele trei puteri, celei judecatoresti, de la care primeste si inputurile, care sunt exclusiv juridice, in niciun caz politice sau externe. Si, atunci, despre ce vorbim?!

Cred ca cel putin doua ar fi lectiile cu care sa ramanem. Prima, necesitatea de a iesi din noaptea licuricilor, de a ne desprinde de sfera de prostituare a democratiei, in care vointa populara este nimicita. Concret, constientizarea acestui efect morbid, tintit de vulgarizarea ca DNA ar fi un simbol al democratiei, urmata de depapicizarea justitiei ar fi lucrurile bune care ar trebui sa se intample. A doua, inlocuirea esafodului cu tribuna, de la care vointa populara sa denunte mecanismele de imixtiune si substitutie (Pactul de Coabitare, MCV etc.), redeschizand drumul spre Natiunea Economica.


O falsa corelatie si consecintele sale

15/03/2013

Traian Basescu ne-a repetat pentru a nu stiu cata oara, cel mai recent in discursul de politica externa, de marti, din Parlament, ca Romania are un singur drum – spre Vest. Toate bune si frumoase, romanii au fost si raman niste „europeti”, in raport cu valorile centripete ale UE, fapt reafirmat si de premierul Victor Ponta, la Bruxelles, dupa summitul, de ieri, al Partidului Socialistilor Europeni. „Eurofugii”, o noua categorie de atitudini politice, alaturi de cea a euroscepticilor (si uneori in prelungirea acestora), nu sunt din randurile romanilor, ci, din cate observam tot mai frecvent in ultimul timp, din cele ale unor membri occidentali care-i fugaresc pe romani din UE (discursul deputatului britanic Nigel Farage, din Parlamentul European, de o xenofobie iesita din comun, la adresa romanilor si bulgarilor, este extrem de revoltator).

Tare mi-e teama insa ca, desi trecem cu relativa usurinta peste cele doua forte, a europetului Basescu si a eurofugilor vestici, compunerea acestora duce la un fenomen de stare foarte negativ pentru Romania, la o inghetare de status-quo geopolitic si geo-economic, care inseamna o batere a pasului pe loc, ca in celebrul dans popular. Cel putin acest lucru rezulta, la nivel de perceptie si de analiza, din insumarea apropierilor si respingerilor, spre si dinspre Vest, ceea ce te face sa te intrebi daca nu cumva la mijloc este vorba despre o strategie concertata, care sa mentina Romania in afara spatiilor supranationale ale UE, dar in interiorul sferei de influenta a acesteia, pentru resursele energetice si de materii prime, ceea ce, trebuie sa recunoastem, nu o diferentiaza de un statut clasic de colonie.

Dupa parerea mea, Spatiul Schengen si Zona Euro reprezinta samburii Statelor Unite ale Europei. Este de inteles ca nu exista integrare fara spatii si structuri supranationale, dar accederea in acestea este data de performanta economica, in absenta careia vedem ce se intampla cu Grecia, care a devenit si ea o tinta a eurofugilor occidentali. In aceste conditii, legarea intrarii in Schengen de MCV este o corelatie gresita, MCV-ul in sine nu ne aduce standard economic, nu ne adauga nimic din acea valoare de crestere care sa ne faca co-egalii membrilor acestui club, cel mai probabil rolul sau este de instrument de control politic si de mentinere ideologica intr-un anumit tipar institutional si de putere.

Privind la tarile UE care se bucura de libertatea de miscare, prin desfiintarea granitelor interne, se constata ca cel care a facut posibila angrenarea intr-o astfel de facilitate este factorul economic, un anumit grad comparabil de solvabilitate, pentru ca a te plimba cu buzunarele goale printre vitrine nu este un fapt incurajator pentru nimeni, prin urmare apare ca fireasca corelarea intrarii in Spatiul Schengen de intrarea in Zona Euro. Stiu ca acceptarea acestei recorelari va mari orizontul de asteptare, dar partea buna este ca ne vom elibera de o falsa abordare si vom putea sa ne concentram energia pe raspunsuri de fond la probleme reale, ceea ce ne va permite sa iesim din logica „batutei pe loc”.

Daca sau cand vom intra in Zona Euro cred ca este o alta problema, de fapt cea fundamentala, in a carei solutionare sau nu vom afla si adevaratul raspuns despre viitorul „Drumului spre Vest”. Va fi nevoie insa de un alt mod de punere a problemei, care va depinde de capacitatea liderilor politici, pentru ca actualul statut UE al Romaniei este unul vicios si umilitor, care nu face decat sa o tina departe de Zona Euro si de Spatiul Schengen.