Deblocarea institutionala: Un conector stanga-dreapta sau un mediator de resetare?

29/06/2015

Perspectiva zilei de marti, cand parlamentul se va reuni si va vota propunerea MRU la sefia SIE, se anunta a fi destul de cenusie. Daca aritmetica prezentei la sedinta o va infrange pe cea a voturilor, problema validarii sefului SIE se va muta automat pe agenda sesiunii din toamna, avand in vedere ca maine este ultima zi a actualei sesiuni a parlamentului. Altfel spus, vom deveni martorii unui blocaj institutional, deloc de minimalizat in actualul context geopolitic, geoeconomic si de securitate regionala.

Desi negocierilor interpartide au format o majoritate UNPR, PNL, UDMR pentru trecerea nominalizarii, PSD si ALDE vor vota impotriva sau nu vor participa la vot, ultimul caz putand da peste cap posibilitatea adoptarii unei hotarari. PSD si-a motivat decizia prin acuzatia ca presedintele Klaus Iohannis nu l-a consultat inaintea nominalizarii. In realitate, totul se datoreaza blocarii coabitarii. Cauzele sunt de memorie, imputabile ambelor parti. PSD nu a uitat ca MRU a fost ultimul premier PDL, cu care s-a inchis seria catastrofalelor guvernari ale dreptei, prin prabusirea din 2012, care a lasat in urma sa potopul crizei si austeritatii. In schimb PDL, rebranduit in noul PNL, a uitat si vrea la guvernare, pentru ca, impreuna cu presedintele Iohannis, dreapta sa exercite puterea totala, ca in timpul fostului presedinte Basescu.

In mod evident, este nevoie de o reconciliere intre stanga si dreapta, prin care coabitarea si institutiile sa nu mai fie blocate, prin scopuri care scuza mijloacele ori instrainarea de orice idée sau posibilitate de bipartizanism. Coabitarea, atunci cand cele doua ramuri ale puterii executive sunt una de stanga si una de dreapta, inseamna, printre altele, dreptul presedintelui la nominalizari de sefi servicii secrete si dreptul guvernului la initiative legislative. Nu exista pentru presedinte un drept de coadministrare guvernamentala sau pentru premier unul de coadministrare prezidentiala. Prin urmare, cele doua puteri executive functioneaza independent si pe domenii distincte, constitutional, fara interferente ireconciliabile, cum sunt, de exemplu, nominalizarea la SIE si modificarea codurilor penal si de procedura penala.

Cine a analizat evenimentele de astazi a observat ca a aparut o sansa de reconciliere, de conectare sau de resetare a jocului politic intre stanga si dreapta. Prima surpriza a fost participarea generalului Gabriel Oprea, premier interimar si presedinte al UNPR, la sedinta BPN a PSD. Desi se stia dinainte ca cele doua partide vor proceda diferit fata de nominalizarea la SIE, fara ca acest lucru sa aiba repercusiuni asupra coalitiei de guvernare, se poate presupune ca prezenta lui Oprea la sedinta social-democratilor a avut ca obiect fie tentativa de a-i convinge sa conteze la cvorum, chiar daca vor vota impotriva, fie sa ia pulsul la fata locului, pentru a intelege cam pana unde le poate merge rezistenta la coabitare sau poate ambele motive.

A doua surpriza a fost anuntarea de catre presedintele UNPR a fuziunii prin absorbtie cu PP-DD, a obiectivelor si a pozitionarii politice. Oprea a declarat ca UNPR este un partid al usilor deschise, ca toti cei care doresc sa faca politica in interes national si al patriotismului sunt bineveniti in partid, indiferent daca au facut sau nu politica sau daca au facut parte dintr-un partid de stanga sau de dreapta. Recunoastem o pozitie neutrala, de centru, specifica militarilor, care ar putea garanta echidistanta in arbitrarea resetarii si a deblocarii institutionale. Interesanta este si tinta privind efectivul UNPR, care pana anul viitor va ajunge la un million de membri de partid, cu organizatii in toate cele 3200 de localitati din Romania.

Generalul Gabriel Oprea a subliniat in cateva randuri ca nu-l intereseaza functia de premier, ci stabilitatea tarii, ca a fost si este loial angajamentelor politice, si cand a fost in coalitii de dreapta, cu PDL, si, acum, in cea cu PSD. Mi se pare destul de clar ca nici Iohannis si nici Ponta nu vor putea debloca coabitarea si institutiile statului, acuzatiile reciproce, in special cele legate de incompatibilitati, de coruptie, de justitie sau de pilotare externa a unor partide sau institutii nu dau niciunuia sansa de impartialitate. Ar putea fi creditat premierul interimar si presedintele UNPR cu aceasta sansa? Dar, in primul rand, politicienii, partidele vor vedea sau vor dori sa vada aparitia acestei oportunitati?


Dreapta contra dreapta: Al doilea pol si a doua unificare

09/07/2014

Cu dreapta pre dreapta calcand, cam asa s-ar putea defini, imprumutand un joc de cuvinte, autocombustia de vara a dreptei. Nu este o constatare critica, ci una impartasita si impartasibila: cea mai credibila si constructiva critica este cea care vine din interior, din propriile randuri. Evident, pe caz, am in vedere blocul ideologic al dreptei. Desi ar fi trebuit sa fi adus mai multa clarificare, evenimentele din ultimele zile par sa fi reconectat jocul calificarilor dreptei pentru prezidentiale la mai mult necunoscut, cu posibilitati crescute de rasturnari de situatie sau de asteptari.

Reconstituirea gruparii Antonescu, alaturi de cea a lui Iohannis, depaseste mizele personale sau de partid. Fostul sef al PNL a enumerat vreo trei motive ale revenirii in cursa pentru presedintie, impartirea parerilor privind candidatul, suprematia celor care-l vizeaza si santajul. Niciunul, cred, nu are suficienta forta explicativa, toate au existat si in momentul autoexcluziunii. Vom intelege adevarata motivatie a revenirii numai daca vom privi lucrurile de la nivelul intregului esichier al dreptei. Gruparea Antonescu are toate sansele de a nu ramane o simpla grupare de partid, ci de a deveni un al doilea pol al dreptei, polul Antonescu contra polul Basescu.

Reintoarcerea lui Crin Antonescu poate insemna reintoarcerea valorilor social-liberale, pentru care a militat, in care a investit prestigiu si pentru care a suportat costuri. Nu neaparat o reintoarcere la vechea constructie, ci la ideea de miscare, care ar fi si o excelenta platforma, aducatoare de voturi. Un liberalism national, autentic de centru-dreapta, nu poate rupe statul de drept de democratie, democratia este un factor de cogenerare si de confirmare a statului de drept.

Exista si o democratie de drept, cum foarte bine este inteles si general-acceptat, orice act individual sau de masa trebuie raportat la norma juridica. Dar la fel de bine inteles si acceptat este si faptul ca democratia, statul de drept si independenta justitiei nu trebuie sa devina ostatice unor interese personale, de grup sau straine, ostile intereselor populatiei sau statului.

Recenta si extrem de vocala “comemorare” de catre Elena Udrea si PMP, prin declaratii artagoase, simpozioane si marsuri, a doi ani de la referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu, in incercarea de a-l impune ca “lovitura de stat” in memoria colectiva si in manualele de istorie, este aroganta si lipsita de orice noima. Probabil ca suntem priviti ca adevaratii “degenerati”, pentru a prelua o expresie a lui Pascal Bruckner, de pe Contributors, din moment ce agitarea zgomotoasa a ereziei “loviturii de stat” pare a se baza pe faptul ca romanii nu disting intre adevar si formulele propagandistice si nu reactioneaza. Polemismul Elenei Udrea, care nici macar nu-i apartine, este vizibil de unde l-a preluat, este un fel de gicacontrism al sterilitatii, pentru a fi mai specific pe romaneste, probabil ca de aceea a si fost abandonat iar cand isi mai iteste capul o vorba populara il pune scurt la punct: cel mai destept cedeaza! Nimic durabil nu se intampla nu fara polemici, ci fara consens si compromis, dar pentru acestea este nevoie de mai multe argumente si mai putina ideologie, ceea ce, fireste, nu este cazul popularilor.

Aici ar trebui cautata adevarata motivatie a revenirii lui Antonescu, ducerea luptei pana la capat, dobandirea constiintei datoriei implinite, nu ambitia de a deveni presedinte. Importante cu adevarat vor fi nu castigurile ideologice ale alegerilor prezidentiale, ci capacitatea si determinarea celui care va fi ales de a pune capat sistemei Basescu si a repune statul de drept pe fagasul normalitatii. Am spus ca democratia de drept, o idée la care tin si care ar merita sa modeleze mai bine discursul politic, este o insotitoare-pereche a statului de drept. Daca este sa vorbim pe fond despre o lovitura de stat, si sper ca doamna Elena Udrea si Ambasada Americana, sub al carui tutoriat a trecut fara indoiala, o data cu asumarea loialitatii politice fata de “iluminatul” de la Cotroceni, sa citeasca ce scriu, aceasta s-a dat de catre sistema Basescu statului social, daca are dubii sa se uite in Constitutie, la articolul 3.

Perspectivele sunt cu atat mai de luat in serios cu cat injuriile pe care presedina PMP, Elena Udrea, si presedintele FC, Mihai Razvan Ungureanu, privind “toxicitatea” primeia si “oportunismul” celuilalt, tradeaza o pozitionare ca de competitori electorali. Cum ideologic nu ar avea cum, se poate presupune ca sacrificarea celei de-a doua unificari (sau micii unificari), dintre PMP si FC, reprezinta pretul intrarii celor doi in cursa prezidentiala. Pericolul unor schimbari de accente in campania electorala, dinspre Basescu spre Ponta, nu poate fi neglijat. Daca mai avem in vedere si ca presedintele PDL, Vasile Blaga, tinde sa-si duca prin fuziune mesajul “loviturii de stat”, din vara anului 2012, in noul PNL, asa cum a reiesit din schimbul taios de replici pe aceasta tema cu fostul presedinte PNL si copresedinte USL, nu cred ca lui Crin Antonescu i-ar mai trebui alte argumente pentru a iesi din imobilism.

Afirmatia lui Victor Ponta potrivit careia doar Crin Antonescu ar avea profil de prezidentiabil al dreptei nu a fost intamplatoare, nu i-a vizat pe politicieni, ci electoratul PSD si ex-USL. Avand in vedere proeminenta electorala a premierului, semnalul sau ar putea fi declicul care va schimba raportul intre liniile de atractie si respingere electorala in ceea ce-l priveste pe fostul candidat uselist la presedintie. Gruparea Iohannis, care s-a grabit sa-l scoata pe Antonescu din cursa pentru Cotroceni, optand pentru sondajul de opinie pentru stabilirea candidatului PNL, mizand pe pierderea increderii de catre fostul prezidentiabil al fostului USL, s-ar putea sa traiasca o crunta dezamagire.


Coroana civica sau coroana de spini?

09/09/2012

Am urmarit lansarea Partidului Forta Civica cu acel amestec de interes si curiozitate de care esti incercat ori de cate ori te afli in fata noului, dar si atras de valva facuta in jurul numelui  ex-premierului Mihai Razvan Ungureanu,  de posibil salvator al dreptei. Cel putin, prin apartenenta la o noua generatie de politicieni si prin declaratiile de la Conferinta Nationala Extraordinara a PFC de alegere a conducerii, proaspatul sef de partid ar putea reprezenta o speranta pentru inceputul unei altfel de politici a dreptei.

Deocamdata, in ciuda unui start tarziu pentru alegerile parlamentare, simbolurile si mesajele care au insotit lansarea partidului si intrarea lui MRU in politica par a fi rupte dintr-un manual de educatie civica, ceea ce nu este deloc rau, dupa anii de dezbinare si instrainare care au bantuit Romania portocalie. In fata acestui fenomen nici partizanatul si nici adversitatea partidiste nu si-ar avea rostul, el ar trebui salutat, asa cum o facem in traditia crestina cu orice nou nascut, cat si pentru faptul ca o buna opozitie ar putea fi o garantie pentru o buna guvernare sau, si altfel spus, pentru ca o tara cu alternativa politica este o tara cu viitor.

Investitura lui Ungureanu mi-a amintit de un ritual de la romani, care dadeau o cununa de frunze de stejar celui ce salva in razboi viata unui cetatean roman, cu deosebirea ca in cazul de fata partidul s-a grabit sa-i aseze coroana civica pe cap lui MRU ca o pre-recompensa, pentru ce va face in viitor pentru salvarea famigliei de centru-dreapta, ceea ce o transforma intr-o obligatie. Nu este o critica, ci o observatie. Uneori si formele pot atrage realul, se pot umple cu continut, chiar daca sunt goale la inceput.

Cred ca MRU este sincer cand isi declara dorinta de a schimba modul de a face politica al dreptei, si, intr-un plan mai general, chiar tipul de politica facut azi in Romania. Problema e daca va avea si putinta de a o face, daca va fi lasat de Traian Basescu si PDL, care urmaresc tot ce misca pe esichier si sunt sensibili si reactivi la schimbare, birocratia portocalie de partid continuand sa aiba ancore clientelare puternice, interne si externe, dupa cum s-a vazut in criza suspendarii si referendumului. Cel putin pe termen scurt si mediu, sunt sceptic in privinta sanselor de reusita ale lui Ungureanu, cu atat mai mult cu cat PFC mosteneste un electorat rezidual, si acela puternic disputat cu PDL. MRU se va confrunta cu o munca sisifica, chiar cu o misiune imposibila, pentru a face fata fluctuatiilor electorale si pentru a nu risca transformarea coroanei civice intr-una de spini. Adevarata piatra de incercare vor fi alegerile prezidentiale, unde va fi candidatul viitoarei aliantei de centru-dreapta.


Vis de inima albastra

25/08/2012

Am citit sau ascultat cu totii poezii, cantece si muzica de inima-albastra, adica de tristete, jale, necaz, manie, furie, dar sincer sa fiu m-as fi asteptat ca mai degraba sangele –albastru, de neam mare, ales, sa fie mai nimerit pentru o sigla de alianta electorala de dreapta, avandu-i in vedere elitismul, iar nu o inima albastra, mai din popor, desi se pare ca tocmai acest grad mare de acoperire electorala a fost tentant pentru popularii europeni (PPE),  dar si romani, care au pe planseta un astfel de proiect.

 Dupa zdravana-i cazatura de putere si de imagine, dreapta incerca sa se ridice si sa se rebrenduiasca. Patru partide (PDL, PNTCD, PNR, PCD) si o initiativa civica (ICCD) au convenit sa formeze o alianta electorala, Initiativa de Centru Dreapta (ICD), in cadrul careia se vor prezenta pe liste comune la alegerile din toamna. Privesc cu intelegere si incurajez un astfel de demers al dreptei de opozitie, ca parte a procesului democratic, desi ii vor trebui multi ani, poate chiar mai multe cicluri electorale, pana cand va depasi handicapul de incredere, nu numai in ochii electoratului, dar si in fortele proprii.

Ce ar trebui sa faca viitoarea alianta de centru-dreapta pentru ca inima sa nu-i mai fie atat de albastra?  Distantarea partinica de PDL a lui Mihai Razvan Ungureanu, fostul premier al ultimului guvern democrat-liberal, care se va inscrie in Partidul Crestin Democrat, este un gest care da bine pentru imaginea personala , dar nu va fi suficient pentru a fi marcat si in contul proiectului ICD, daca nu va fi urmat, intr-un fel sau altul, si de o disociere de impopularul presedinte Traian Basescu, altfel transferul de stigmat popular va fi inevitabil, iar alianta va porni cu stangul.

Traian Basescu nici nu a ajuns bine sa-si reia postul de la Cotroceni, ca protestele publice s-au si reactivat, amenintand sa atinga apogeul, comparativ cu cele din iarna, ceea ce va face ca, din pacate, contorul crizei politice sa continue sa fie si unul al pierderilor economice si de imagine externa. Cum cele doua tabere, Basescu si USL, raman inflexibile pe pozitii, nu cred ca voi exagera daca voi spune ca multe din asteptarile privind stingerea crizei ar trebui legate de MRU, tanar politician si fost sef al unui serviciu de informatii, pe care l-am auzit de nenumarate ori vorbind de interesul national.

In politica nu sunt sentimente, ci interese, de aceea nu ar trebui sa ne surprinda ca un discipol isi va intrece maestrul, sau, dupa cum s-a mai vazut, i se va opune sau chiar il va infrunta. Ce ar putea face MRU?! Pe cat va fi de simplu, pe atat va fi de eficient: o propunere-soc, prin care, in numele interesului national, dar si al intereselor electorale ale ICD, sa-i ceara presedintelui Basescu sa demisioneze! Daca Basescu va dori ca platforma de centru-dreapta sa obtina un scor electoral rezonabil, si nu ma indoiesc ca pe final de mandat ar mai putea avea un alt tel politic in afara celui legat de pozitionarea urmasilor politici, nu va avea de ales! Daca, din varii motive, lui Basescu, Europei si Statelor Unite putin le-au pasat de cei aproape 80% care au votat pentru demiterea presedintelui, ma indoiesc ca aceiasi ar ramane la fel de reci in fata perspectivei ca acelasi procent sa voteze impotriva ICD!