Critica din interior

08/04/2016

Imagini pentru poze cu mircea geoana

Lumi, MG este un bun actor politic, inevitabil mai joaca si roluri dezagreabile, dar ce a facut in PSD au fost tactici indispensabile. Erau, acolo, prea multe sabii mari si ascutite, nu aveau cum sa incapa in aceeasi teaca. Se calcau practic pe picioare (ca sa nu spun in picioare), se iroseau energii. Privind insa mai larg, la cine este si ce face, acum, pentru stanga, cred ca acel rolisor de baiat rau l-a maturizat si, de ce nu, l-a facut mai apt sa joace un rol mai mare. Pentru stanga.

Liderii de stanga n-au decat sa se ciorovaiasca intre ei, o fac si cei de dreapta, cine nu o face? Important e ca ideile de stanga sa fie invingatoare sau macar sa faca pasi inainte, oricat de mici, pentru ca exprima interesele unei majoritati saracite si umilite, pentru care doar stanga a facut si mai poate face ceva… Competitia, constructiva fireste, de bune credinta si intentii, este ceva normal si progresist sa fie in interiorul partidelor, dar si in interiorul fiecarei jumatati de esichier. “Prostanac” sau nu, slava domnului ca nu a iesit presedinte!, se mai intampla ca si raul sa fie spre bine. E mai grav cand faci rau crezand ca faci bine. Nu era atunci, momentul pentru stanga (cum cred ca nu a fost nici la ultima ratare), e nevoie de un context strategic, pentru care sa ai resurse strategice si un lider strateg si vizionar.

Recunosc, sunt si subiectiv in privinta lui MG, ceva mai mult decat “inerent”, cand il vad imi aminteste de distinsul sau tata. Trecand insa peste aceasta slabiciune, intelectualul critic din mine observa un discurs din ce in ce mai adaptat la MG, niste formulari cu substanta, departe de cele sterile ale politicienilor de duzina. Uneori, sunt chiar invidios, cand ma intreb de ce mie nu mi-a venit in minte o idée sau alta, dar tot eu imi iau seama cand imi amintesc ca doar Ulise isi putea intinde propriul arc…


Iesirea din confuzie: Spre mijlocul stangii. PSRO si ideea de putere sociala

25/08/2015

Toate statisticile, sondajele si ratingurile de tara, cel mai recent este al Agentiei Fitch, de sambata, confirma directia pozitiva si stabila a economiei in guvernarea Ponta. Daca maine, in urma intrigilor care colcaie la drepta, premierul si-ar da demisia sau stanga social-democrata ar iesi de la guvernare, istoria le va pastra cea mai favorabila imagine economica, post-criza. O astfel de imagine, trebuie sa recunoastem, ar fi, in premiera, neconventionala fata de cele care insotesc plecarile de la Palatul Victoria. Insa cu adevarat nelinistitoare ar fi venirea unora in graba, fara program si fara alegeri. Vor fi ei capabili sa mentina directia?

De ce nu a putut Victor Ponta sa ridice si social Romania? De ce si-a atras atata impotrivire pentru a nu-si porni guvernul pe calea catre o Romanie sociala? Pentru ca Ponta a dus PSD prea mult spre dreapta, transformandu-l intr-un partid de margine. Consecinta, sesizata din pacate cu intarziere, a fost ca Ponta si PSD au creat obisnuinta de a fi perceputi ca integrati in “normalitatea” excesiva a dreptei, in anormalitatea politicii de perpetuare a austeritatii pentru munca si a relaxarii pentru capital. Tocmai stagnarea de peste zece ani in aceasta nedreptate a tesut si perceptia de falsa normalitate a sistemului de dreapta. Acum, cand vor sa revina, nu mai este posibil, este nevoie de un timp de de-setare si de re-setare. Cei care vor sa se intoarca o pot face doar cu un alt vehicul politic.

Nu discut cauzele politice, optiunile stangii sunt limitate intr-o uniune si intr-o tara dominate de sisteme de dreapta, chiar si la guvernare, atata timp cat capul sistemului este de dreapta. Reiterez ideea ca a fost o tactica politica, motivata de raportul de forte. Pun insa in discutie cauzele ideologice, care, dupa parerea mea, au dus la pierderea din identitatea, din conceptul si din vocalitatea discursului de stanga. Vocea ideologica a PSD nu s-a mai auzit, ceea ce a facut ca lumea sa se obisnuiasca cu cea a dreptei, si afara si inauntru, mai mult, sa-i confunde stereotipurile contradictorii cu normalitatea.

Toti am priceput ce a vrut sa spuna Klaus Iohannis, duminica, cand a afirmat ca “Trebuie să fim vigilenți și să prevenim acțiunile și inițiativele radicale, utopice și extremiste, inclusiv de pe scena politică”. Este limpede ca lumina zilei ca vigilenta si prudenta pe care le clameaza capul dreptei urmaresc incremenirea in sistem a Romaniei. Un sistem care are ca referinta sistemul de dreapta, injust si anacronic, conceput de catre ideologia liberala occidentala, care se vrea singulara si eterna. Pentru cei care au uitat, distrugerea diversitatii ideologiilor inseamna distrugerea pluralismului intereselor.  Unipolaristii, suprematistii, exceptionalistii sau alesii, cum se autodefinesc noii cosmopoliti, ne sucesc mintile cu un nou istorism, democratia liberala, cu o noua utopie, dominatia in numele libertatii, o contradictie in termeni distrugatoare.

Totalitarismul incepe cand si unde dispar diferenta si alegerea in materie de ideologie. Acesta este rezultatul inevitabil al unei monoideologii la scara nationala sau globala. Daca nu se va reforma si democratiza, nici liberalismul nu va fi scutit de acest risc. Cuvantul liberal suna ademenitor, cum a sunat, probabil, si comun, dar ruperea partii de intreg are drept urmare distrugerea intregului. Asa cum fetisizarea proprietatii in comun a distrus proprietatea individuala, si absolutizarea libertatii individuale distruge libertatea comunitara. Ultraliberalismul este supranational, proslaveste libertatea individului, dar o distruge pe a natiunilor. Orice partid national trebuie sa stie acest lucru.

Ca pozitionarea lui Iohannis si a PNL in sistemul de dreapta este ca in interiorul unei societati asediate nu ar trebui sa ne mire, este sindromul de cramponare sau de acaparare de care sufera exclusivismul liberalismului occidental, importat la noi de catre Basescu si PDL. Mai nedumiritor ar fi ca semnatarul in exercitiu al fostului pact de coabitare a ajuns sa fie considerat ca facand parte din status quo-ul ideologic, al principiilor si institutiilor de dreapta. A devenit insa clar ca pactele isi mananca copiii, ca si revolutiile. Ati auzit-o pe copresedintele PNL Alina Gorghiu, vineri, dupa demisia Guvernului Tsipras, jubiland si fulgerand, ca “Lecția grecească e aceea că populismul poate prăbuși o țară; Ponta acționează după această rețetă”?

Desi PNL/PDL nu a putut raspunde la cele 10 intrebari ale lui Victor Ponta, pe tema respingerii legilor fiscalitatii si salarizarii, legi promovate de catre Guvern, si desi premierul pare sa fi revenit pe val, dupa amanarea reexaminarii de catre Parlament a Codului Fiscal, este prea tarziu pentru un alt final sau un alt orizont. Polarizarea coalitiei de catre un procent in plus sau in minus la noul TVA, rizibil ca fapt insa nu si ca mesaj, si retragerea socrului premierului de la sefia grupului parlamentar al PSD din Senat si din partid sunt semnale extrem de puternice. Se tot vorbeste de demisie, de demisii. Cunoscand vulnerabilitati si stari de spirit, cred ca numai o demisie de protest ar putea avea magnitudinea schimbarii. Nu a unui final, ci a unei perspective.

Ce ar trebui sa faca stanga? Evident, sa se regaseasca, sa se reaplece asupra ei insasi, sa se reechilibreze. Pozitia din vecinatatea centrului esichierului politic, de centru-stanga, cum ne programeaza manipularea conceptuala, nu este una de echilibru stabil. Cred ca este suficient sa ne uitam la prezentul tern, conformist, de cumetrie capitalista pe care ni-l ofera PSD pentru a intelege ce inseamna o pozitie de margine, impreuna cu toate riscurile de denaturare si dezechilibrare ideologica pe care le incumba pentru stanga.

Repozitionarea ideologica la mijlocul stangii este una eminamente de echilibru si de stanga, de antiderapare spre marginile exceselor sau concesiilor. Distantarea este atat de radicalismul de stanga al Syrizei grecesti, si trebuie sa avem in vedere ca in Romania sunt sensibilitati postcomuniste care nu exista in Grecia, cat si de concubinajul de establishment al PSD-ului romanesc. Pentru a face un joc de cuvinte, cunoscand ca exista trei faze prin care ideologiile se raporteaza unele la altele, de deosebire (minima), de opozitie (medie) si de conflict (maxima), o pozitie ideologica de mijloc a stangii inseamna a-i transforma pozitia in opozitie.

Sintetizand, o ideologie de mijloc a stangii lupta pentru transformarea Romaniei si intr-o putere sociala. Fireste, pe baza puterii economice, care trebuie insa sa aiba ca finalitate puterea sociala. Ideea de putere sociala a fost facuta cunoscuta in aceste zile de catre Mircea Geoana, presedintele Partidului Social Romanesc (PSRO), care a dat si cele mai bune motivatii pentru relaxarea fiscala si cresterile salariale. Cand a crescut TVA de la 19% la 24%, nimeni nu a vorbit de gradualism, a fost prin soc, prin urmare, intr-o perioada de crestere economica trebuie sa se revina la situatia ante-factum, iar in privinta salariilor, aportul acestora este abia la o treime din PIB, fata de o medie europeana de aproape de 50%, a explicat senatorul Geoana.

Desigur, exista un intreg panel de idei care asteapta sa fie afirmate sau corectate de pe o pozitie de mijloc a stangii: statul de drept ca stat al dreptatii, sustinerea capitalului autohton, exploatarea resurselor nationale, refacerea economiei nationale, azimuturile cooperarii internationale, relatiile cu creditorii occidentali etc. Pentru inceput, important este ca s-au facut auzite o noua voce si o noua abordare.



Ping-pong politic, Geoana vs Oettinger (mancati pepene rosu!)

31/05/2013

PSD-ul are oameni de valoare pe care nu-i foloseste. Unul dintre acestia este Mircea Geoana, dat prin toate fineturile occidentale. Intre patriotismul de partid si ambitiile personale cred ca ar trebui sa alegem intotdeauna inteligenta politica, Romania eterna ar avea de castigat, singura care conteaza, de altfel, in fata efemeritatii fiecaruia dintre noi.

Iata ce a spus Geoană despre declaraţia lui Gunther Oettinger, comisar UE pentru energie, ca am fi „neguvernabili” (alaturi de Bulgaria si Italia):

„E o declaraţie foarte brutală. Acest tip de afirmaţie este extraordinar de severă. Şi mai ales pentru cineva care are atâta experienţă politică. E un om care cunoaşte ce înseamnă interesul Germaniei şi al Europei către zona noastră. Cunoscându-l şi ştiind că este un politician experimentat, cred că vorbele sale nu au fost întâmplătoare. Cred că pur şi simplu a încercat să atingă un anumit scop politic în Germania. Făcând-o într-un ziar de mare circulaţie din Germania, în apropierea alegerilor din Germania, eu citesc într-o notă foarte politică. Nu este acceptabil aşa ceva. Nu cred că ar trebui să fim indignaţi de faptul că vorbesc urât despre noi, pentru că a spune că eşti neguvernabil este o afirmaţie mult prea severă. Induce un sentiment al unui spaţiu al sudului european care amplifică acest sentiment de schismă, de prăpastie, de ruptură între nordul şi sudul Europei. Dacă punem lucrurile în context, aceasta este de fapt principala noastră temere, a celor care suntem mai nou-veniţi în Europa. Europa având în acest moment un moment extrem de delicat este cel mai periculos moment pentru Europa de la înfiinţarea comunităţilor europene acum 60 de ani”, a spus Geoană.

Întrebat cum ar trebui să reacţioneze România la astfel de afirmaţii, Geoană a răspuns:

„Mai viguros, pentru că e ca în curtea şcolii. Dacă îl laşi pe unul să îţi dea una peste nas şi te retragi undeva la toaletă sau pe terenul de sport ca să îţi lingi rănile, data viitoare îţi va da una şi mai vârtos”.

http://ro.stiri.yahoo.com/geoană-despre-declaraţia-lui-oettinger-spune-că-eşti-202518905.html

Absolut perfect, rotund si adevarat, la care nu gasesti niciun impediment, ca atunci cand iti plimbi mana pe o circumferinta. Aroganta nordului, in special cea nemteasca, se bazeaza pe prostia sudului, in particular pe inadecvarea reactiilor in a-i retrimite mingea in teren, pentru ca, nu-i asa, si in politica este precum in tenis, cum ar spune Toma Caragiu.

Schimbati, dom’le, bancul ala despre caruta cu prosti care s-a rasturnat la Caracal, eu cred ca si o altfel de caruta, plina cu oameni destepti, s-a rasturnat la Dabuleni! Daca ascutimea mintii lui Mircea vine de la consumul vestitei marci locale de lubenite, nu-mi ramane decat sa-i indemn pe guvernanti la imitatie, mancati, fratilor, si voi, cat mai mult pepene rosu! Poate aude si Victor Ponta.


WikiLeaks, martirul Geoana si piticii din PSD

14/12/2010

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Reactie

Desi Ion Iliescu s-a opus, motivand ca un conflict personal nu se solutioneaza prin masuri de partid, sub amenintarea demisiei Victor Ponta si-a dus planul pana la capat, rivalul Mircea Geoana fiind suspendat timp de sase luni din PSD, pentru declaratii considerate a fi compromitatoare pentru imaginea liderilor si a organizatiei. A devenit Geoana in urma acestei sanctiuni un fel de Julian Assange, si el un proscris pentru ca a adus in spatiul public informatii deranjante pentru puternicii zilei ? Si daca da, in ce capat al scalei marcate cu „pozitiv” si „negativ” ar putea fi pozitionat, avand in vedere dihotomia opiniilor pe aceasta tema ?

Dupa cum se stie, fondatorul WikiLeaks, care a facut dezvaluiri din corespondenta Departamentului de Stat al SUA cu ambasadele americane din toata lumea, punand pe jar personalitati politice sau religioase si guverne din multe tari, a fost arestat la Londra, starnind reactii controversate. Unii vad in demersul jurnalistic respectiv un act temerar al unui erou in slujba informarii opiniei publice, perceptie in numele careia s-au organizat demonstratii prin care s-a cerut eliberarea din arest a lui Assange, ba chiar unii l-au propus pentru Premiul Nobel. Altii in schimb vad in eveniment o operatiune speciala pusa in opera de SUA pentru manipularea „piticilor politici” ai Europei, dupa cum titra Der Spigel, invocandu-se gradul redus de probabilitate ca scurgerile de informatii sa vizeze tone de documente, care ar putea fi carate cu camioanele, dar si metoda cunoscuta a plasmuirii eroului-dizident, caruia, dupa ce a devenit suficient de credibil, i se pun noi dinti si i se indica noi tinte. Este greu insa de crezut ca SUA ar fi putut da dovada de atata inabilitate, comitand greseala de a furniza un dizident anticapitalist exact cand Nobelul pentru Pace se acorda unui dizident anticomunist.

Revenind la cele doua intrebari, la prima raspunsul este categoric afirmativ, pentru ca Geoana, la fel ca si Assange, a fost pedepsit pentru ca a vorbit liber, luindu-i-se un drept fundamental. Chiar si atunci cand spui lucruri „trasnite” pentru putere (sau poate tocmai atunci), nu trebuie sa fii impiedicat, orice caz contrar insemnand practic un act de suspendare a democratiei. Privind raspunsul la cea de-a doua intrebare, lucrurile sunt la fel de complicate, pentru ca Mircea Geoana a fost un adversar ideologic si electoral de temut pentru Traian Basescu, dar si unul personal pentru Victor Ponta, in alegerile pentru presedintia PSD. Cum Basescu si PDL au esuat in incercarile de a-l inlatura pe social-democratul Geoana de la sefia Senatului, singura posibilitate ramasa ar fi fost ca acest lucru sa-l realizeze chiar… PSD, daca i s-ar fi „oferit” suficiente motive. Ori un asemenea efect autodistructiv, provocat de altii prin manevrare abila de conjuncturi si orgolii, se numeste manipulare, in care Traian Basescu s-a dovedit a fi un expert fara egal, si nu mult a lipsit ca Geoana sa fie mazilit chiar de ai lui, cel mai probabil luciditatea liberalilor, care si-au dat seama ce ar fi insemnat pentru opozitie pierderea capului de pod de la Senat, a facut sa nu se ajunga la un asemenea rezultat funest. Din tote aceste ipoteze sau speculatii un singur lucru este insa cert. Piticii din PSD au gresit pedepsindu-l pe Mircea Geoana.


Caderea lui SOV, un 9/11 portocaliu al noului sezon politic

11/09/2010

Inainte de a face aceasta analiza, am facut un excurs istoric pentru a incerca sa aflu daca exista vreo legatura in plan strategic sau tactic intre evenimentele politice ale acestui septembrie cu fapte din trecut si doua dintre acestea din urma mi-au atras atentia. In jocul riscurilor si amenintarilor la adresa unei puteri, cel mai periculos moment este cel in care presiunile acestora culmineaza in mod simultan, producand practic o incercuire. Acest lucru m-a ajutat sa inteleg de ce lui Stalin i-au trebuit zece zile pentru a reactiona la agresiunea nemtilor si de ce Traian Basescu a avut nevoie de o vara pentru a-si pune la punct strategia de raspuns impotriva adversarilor. Stalin nu era incercuit, Basescu, da. Al doilea episod istoric, care se pare ca a inspirat strategia de contrareactie basescianista, se refera la arta militara napoleonian-bonapartista, folosita de tanarul capitan de artilerie in batalia Toulonului, in care a scufundat flota britanica tintind navele inamice pe rand, una cate una, trimitand salvele tuturor tunurilor pe o singura tinta, deodata (in treacat fiind spus, succesul strategiei „cand dusmanii sunt multi si puternci, nu te lupta cu toti odata, ci i-ai pe rand” i-a adus eroului de atunci gradul de general de brigada la 24 de ani, iar „eroicului” nostru marinar de azi, cea mai inalta magistratura).

Abordarea integrata, primul pas in intelegerea corecta a evenimentului SOV si a celor care vor urma

De la Hannah Arendt citire, in politica nimic nu este intamplator. Daca ceva s-a intamplat, inseamna ca a fost planificat sa se produca. De aceea, evenimentul SOV nu trebuie vazut izolat, ci ca facand parte dintr-un plan cu bataie lunga al puterii de dreapta pentru influentarea perceptiilor sociale si abaterea, pe aceasta baza, a cursului politic de la normalitate. Cu alte cuvinte, recursul la o inselatorie politica pentru schimbarea unei realitati incomode este inevitabil pentru o putere care s-a prabusit in sondaje si se cramponeaza de pozitia pe care nu o mai merita, atunci cand schimbarea nu se poate realiza prin puterea adevarului. In acest sens pledeaza faptul ca fenomenul SOV a fost pastrat in rezerva metodelor de diversiune si readus la suprafata dupa 11 luni de la initializarea sa intr-un moment dificil pentru putere, aflata pe muchie de cutit la alegerile prezidentiale, pentru a o salva intr-o situatie la fel de critica precum cea din prezent, criza pe toate planurile. In acest caz nu este in niciun fel vorba despre dreptate si adevar, lucruri de care o putere clientelara nu va fi niciodata interesata cu adevarat, ci de o masinatiune menita a ingheta status-quo-ul. Daca s-ar fi dorit cu adevarat solutionarea juridica a dosarului SOV, acest lucru s-ar fi infaptuit demult, numai ca acum a venit comanda politica, pentru o instrumentare politica, pentru a mai salva inca o data puterea basist-pedelista de la ananghie…

Care sunt pericolele care au incercuit PDL si pe Traian Basescu ?

Ca o remarca generala, ar trebui spus din capul locului ca amenintarile la adresa puterii de dreapta sunt de naturi diferite: politice, economice, sociale, mediatice etc., ceea ce reflecta criza generalizata a acesteia. O a doua observatie care merita a fi facuta se refera la simultaneitatea si gradul inalt de intensitate al  acestori riscuri, ceea ce exprima o faza acuta a crizei puterii. Prima presiune asupra puterii vine chiar din launtrul ei, respectiv din interiorul PDL, prin aparitia unor nemultumiti si coagularea lor in diverse grupuri, care submineaza unitatea de partid. In contextul crizei mondiale, cel mai puternic risc este insa cel economic, particularizat, in raport cu cvasitotalitatea tarilor din UE, prin adancirea recesiunii si perspectivele incerte,  ca urmare a incompetentei si coruptiei guvernarii de dreapta, ceea ce genereaza multiple efecte de antrenare. Planurile opozitiei, in special al PSD, de daramare a Guvernului Boc, prin introducerea unei noi motiuni de cenzura, in octombrie, si probabilitatea foarte mare ca aceasta sa treaca reprezinta cel mai serios motiv de angoasa pentru PDL si Traian Basescu. Zdrentuirea grava a flamurii portocalii de catre presa, cainele de paza al democratiei, si radicalizarea miscarilor sindicale si sociale din perspectiva iernii care se anunta a fi cea mai grea pentru populatie, inchid cercul in jurul puterii.

Dinamitarea opiniei publice, singura cale de a sparge incercuirea

Baza de putere a oricarui partid este electoratul. Cum timpul este scurt iar motiunea de neincredere si alegerile anticipate pe care le cere PSD sunt lucruri care pot decide soarta PDL si a lui Traian Basescu, numai o basculare a opiniei publice o mai poate salva de la o situatie cu final cunoscut. Iar acest lucru deja se intampla, prin declansarea evenimentului SOV, aflat in desfasurare si ale carei reflexe politice vor iesi la iveala in episoadele urmatoare, care vor urmari producerea unui cutremur politic pe esichier, ceea ce, probabil, se va si intampla, prin trimiterea la legaturile lui SOV cu Mircea Geoana si, prin fortarea extensiei, cu PSD, ceea ce va da mana libera puterii de dreapta  sa se rafuiasca cu opozitia de stanga. Exista insa in aceasta proiectie catastrofica, menita a slabi legaturile electorale si parlamentare ale PSD care sa-l aduca sub val si sa-i zadarniceasca motiunea, un viciu de logica si de perspectiva. Cutremurul politic este, ca si cel geofizic, de scurta durata, vine si trece, dupa care lucrurile revin la normal, lumea incepe sa analizeze si sa-si dea seama ce s-a intamplat, luand masuri in consecinta. Ceea ce vreau sa spun este ca pe termen scurt Traian Basescu si PDL ar putea misca lucrurile in directia dorita, dar minciuna are picioare scurte, iar mincinosii nu sunt mult timp fericiti. Pe de alta parte, PSD nu inseamna in niciun caz Mircea Geoana, cu atat mai mult cu cat partea sanatoasa si cea mai numeroasa a partidului l-a sanctionat drastic (prin retragerea suportului politic la prezidentiale si la alegerile interne, cat si, mai recent, prin moratoriul asupra comunicarii publice a acestuia). Daca viitura SOV se va duce spre Mircea Geoana, duca-se sanatos odata cu ea, decuplarea de acesta, prin strategia soparlei, de rupere a cozii in schimbul supravietuirii, fiind mai mult decat necesara. Cat priveste atitudinea PSD fata de SOV, aceasta va trebui sa fie una in spiritul si litera legii, in niciun caz una politica.

In loc de concluzii

O posibila morala politica si sociala care s-ar putea desprinde din acest scenariu ar fi ca vara a fost a opozitiei, toamna este a puterii iar iarna, care nu-i ca vara si nici ca toamna, va ramane electoratului. Primavara va alege…


PSD in ceasul al doisprezecelea

08/09/2010

Luptele pentru putere si influenta, care i-au opus pe liderii social-democrati Victor Ponta si Mircea Geoana in alegerile interne si in razboiul declaratiilor (soldat cu moratoriul asupra comunicarii celui de-al doilea), au aruncat PSD intr-o criza in forma de W, impiedicandu-l sa-si atinga tintele ca partid de opozitie. Desi doldora de proiecte, strategii si militantism, ori de cate ori a fost pe punctul de a invinge puterea, planurile i s-au prabusit datorita izbucnirii unor dezbinari in propriile randuri, ca in povestea cu vaca si galeata cu lapte, in care, dupa ce reusea sa o umple, o rasturna cu piciorul… Amintindu-si, probabil, de adevarul ca cine nu e in stare sa se conduca pe sine nu va fi capabil sa-i conduca pe altii, PSD da semne sa se fi trezit. Cel putin asa rezulta din declaratia de la Constanta a lui Victor Ponta, care ne da asigurari ca de acum, gata, s-a terminat cu declaratiile contradictorii ale celorlalti lideri social-democrati, reusind sa-i convinga si pe cei care nu l-au votat ca „toti trebuie sa traga la aceeasi caruta.” Da Doamne PSD-ului mintea romanului cea de pe urma ! …

P.S.: Apropo de o idee de mai sus, pretabila si la lupta parlamentara, poate ca n-ar fi lipsit de consecinte raspunsul la o intrebare pe care PSD ar trebui sa o puna PDL: un partid in criza, aflat la putere, poate scoate o tara din criza ? (!)