Cultura prudentiala si versetul patriotismului

09/04/2014

Apropos de geopolitica, in campania vizand Ucraina s-au intins multe capcane geopolitice, si de o parte si de cealalta, in care cei imprudenti si nerabdatori sa profite teritorial de o “oportunitate de criza” pot cadea cu usurinta. Inclusiv in ale prietenilor, din greseala, se intelege.

Nationalismul ar fi un prost sfatuitor, e un fapt probat istoric, sper sa nu mai aiba rolul de sfatuitor politic sau de strateg oficial. In secolul 21, nationalismul se exprima prin doua cuvinte, sovinism si iredentism.

In acelasi timp, patriotismul nu se confunda cu nationalismul. Patriotismul nu este nationalism, aceasta este definitia negativa, probabil si cea mai scurta. Respingerea nationalismului nu inseamna respingerea patriotismului, cum politicianist sau populist s-ar putea replica.

Poetul national Mihai Eminescu, un patriot desavarsit, la fel ca genu-i poetic, a dat cea mai istorica si mai de drept, cum am spune astazi, definitie a patriotismului national, prin versul „de la Nistru pan’ la Tisa”, din poezia „Doina”, pe care-l au in inima si in minte toti romanii, de pretutindeni.

Cand am scris despre pacatul lacomiei geopolitice si consecintele sale pedepsitoare, cu trimitere la posibile pamanturi straine, am facut-o din perspectiva unei culturi prudentiale. Din nefericire pentru poporul roman, caderile sale geopolitice din trecut s-au datorat insuficientei culturi prudentiale a politicienilor.

In orice caz, politicienilor de astazi, de pe la noi sau de prin vecini, care nutresc ambitii geopolitice pentru Romania sau pe seama Romaniei, ar trebui sa li se arate pe harta pe unde curg Nistru si Tisa si pe unde a fost Dacia strabuna. Daca nu stiu nici geografie si nici istorie, sa se lase de negustoria cu pamanturi straine.

http://nastase.wordpress.com/2014/04/06/raspunsuri-qa-alessandra-stoicescu/#comments


Doua modele geopolitice si consecintele lor

14/08/2013
De 24 de ani, Romania se afla sub presiunea geopolitica, nestavilita si fara precedent, a vecinului vestic, Ungaria. Caderea frontierelor de lagar si inlocuirea lor cu unele de integrare au avansat vectorul geopolitic occidental spre Est, circumstante care au favorizat expansiunea in acelasi sens si a vectorului geopolitic ungar.

Libertatea circulatiei transfrontaliere a minoritatii maghiaro-romane si a cultivarii identitatii etno-culturale, in contextul generalizarii acestor drepturi ale omului, parea sa fi pus punct resentimentelor de vecinatate, care fusesera determinate de ingradirile comuniste. Numai ca patimile si ambitiile extreme niciodata nu dorm. Simultan sau la scurt timp, de noile deschideri democratice a incercat sa profite, in mod paradoxal, si extremismul ungar, sub forma sa iredentista. Si cum daca nu vine muntele la Mahomed se duce Mahomed la munte, au inceput si politicienii extremisti din Ungaria sa vina in Romania, sub forma unor misionari ai iredentismului, cu sloganuri, steaguri, predici si tabere.

Cum de a fost posibila transformarea Transilvaniei romanesti dintr-o tinta intr-o baza a iredentismului Ungariei in bazinul carpatic? Este o intrebare care nu cred ca s-a mai pus, dar care nu mai poate fi ocolita dupa declaratiile belicoase ale liderului extremist ungar, Gabor Vona, de asumare a unui conflict cu Romania pentru obtinerea autonomiei minoritatii maghiaro-romane, facute chiar pe teritoriul romanesc. O a doua intrebare, la fel de acuta, ar fi ce fel de instrumente sunt opozabile acestui fenomen periculos, care ameninta sa se transforme intr-o sursa de instabilitate regionala?

Un indiciu l-am putea gasi in diferentele dintre modelele geopolitice ale Ungariei si Romaniei. La o evaluare globala a celui ungar, acesta ne apare ca un model conflictualist-divergent, care se hraneste dintr-o politica interna unitarist-convergenta, pe care si-a subordonat-o total. Politica interna de centralizare a Ungariei, in special din ultimii ani, de restrangere a dispersiei democratice, pentru care si-a atras si numeroase critici internationale, a intrunit consensul intern. Ciudat sau nu, nationalismul Fideszului lui Viktor Orban a facut ca acest partid sa aiba mai multi simpatizanti si votanti de stanga decat MSZP (social-democrati), ceea ce l-a adus la guvernare si l-a mentinut pe valurile involburate ale crizei.

Distantarea Ungariei, adesea conflictuala, de unele obiective de integrare ale UE (pe care a si comparat-o cu URSS) si de finantarile din partea FMI, careia a reusit sa-i ramburseze intreaga datorie (performanta pe care numai Ceausescu o inregistrase!), i-a adus o anumita independenta sau libertate, care  i-a permis mobilizarea si directionarea de resurse semnificative pe obiective geopolitice. As spune, folosind un termen din trecutul imperial al Ungariei, ca geopolitica a fost imparateasa, iar politica, un rege vasal.

Este acest model unul de succes? Poate suna brutal sau nepotrivit cuvantul „succes”, alaturat unui lucru atat de nedorit pentru stabilitatea si securitatea in regiune (si nu numai), dar tacerea si inactiunea nu fac decat sa incurajeze extremismul geopolitic.

Inexplicabil, in Romania nationalismul nu s-a bucurat de audienta comparabila celei ungare, ci dimpotriva (a se vedea esecurile ca prezidentiabil ale lui Vadim si declinul PRM). Sau poate, pentru a fi in treacat un caustic de moda veche, ce-i permis Ungariei nu-i permis, si atunci ipocrizia blamarii dublului standard este dovedita?! Nu, nu am in vedere folosirea acelorasi arme, desi strategia este veche de cand lumea, ci reactia UE, de sustinere a instrumentelor soft, ale statului de drept. Modelul geopolitic romanesc este exact inversul celui ungar, Romania este obedienta fara egal a Vestului, pe care-l urmeaza orbeste pana-n panzele albe, pe fondul unor politici interne conflictualiste si divergente, care ameninta sa scufunde tara in saracie si nesiguranta. Un supranationalism activ in afara si un nationalism inert inauntru fac in mod sigur din Romania un model neprofitabil.