De luat in seama: Enigma liberala

23/01/2015

In ultimul timp, cartea liberala s-a dovedit mereu castigatoare. Liberalii au, acum, presedintele de republica pe care si l-au dorit, pe care nu l-ar fi avut daca ar fi ramas in alianta cu PSD. Foarte probabil, PNL va obtine cat de curand si guvernarea, cu Catalin Predoiu premier. Copresedintele PNL Alina Gorghiu a anuntat inceperea negocierilor pentru sustinerea unei motiuni de cenzura si formarea unei noi majoritati parlamentare, iar Klaus Iohannis si-a exprimat deschis dorinta de a avea un guvern-coechipier.

O enigma se cere insa dezlegata. Cum de a ajuns PNL la performanta Iohannis, care s-a bucurat de voturile a 6,3 milioane de alegatori, la prezidentialele din 2014, cu 10% mai mult decat candidatul PSD, Victor Ponta, cand inaintea proiectului USL era creditat in sondaje cu putin peste 10%, iar dupa formarea guvernului USL a trecut de 20%? Fara indoiala, raspunsurile trebuie cautate in zona strategiilor si strategilor liberali, dar si in cea a dreptei, pentru ca inainte de toate liberalii sunt un partid de dreapta, iar victoria lor este o victorie a dreptei.

Cel mai simplificat raspuns ar fi ca PNL a stiut, in primul rand, sa se pozitioneze fara greseala pe trendurile de castig si sa le evite pe cele de pierdere. Angrenarea in proiectul USL a insemnat inscrierea pe un trend popular crescator antibasist, pe fondul curbelor de sacrificiu, din timpul crizei, iar dezangrenarea, la inceputul anului electoral, a reprezentat fuga din zona de uzura, pentru ca, nu-i asa, guvernul pierde mereu cand se intampla ceva, cum bine a spus ambasadorul francez. Sau, dimpotriva, cand nu se intampla, ca in bancul cu basca si fara basca.

De obicei, prima jumatate a unui ciclu guvernamental, dupa cum rezulta din istoricul guvernelor democratice romanesti, dar si cam de peste tot, este de crestere, cealalta, de scadere. Aceasta ultima parte tine mai degraba de perceptie decat de realitate, cand logica functionala este surclasata de ilogica luptei oarbe, fara scrupule, cazuri in care schimbarile prin motiune sunt in dauna celor prin remaniere. Vedem, deci, cum, tocmai intr-o astfel de etapa, remodelarea prin remanieri a curbei de functionalitate a guvernului PSD nu mai conteaza, ci doar accederea la putere a PNL, prin motiune negustorita.

Aceleasi curbe se inregistreaza si pe un ciclu prezidential, numai ca, aici, ascensiunea si descensiunea se pot suprapune pe cate un mandat, avand in vedere ca pentru un presedinte acestea pot fi cel mult doua consecutive. Nu mi-am propus dezvoltarea acestei teme, desi ar fi interesanta o istorie contrafactuala, ce s-ar fi intamplat daca Basescu nu ar fi luat asupra sa masurile nepopulare din timpul crizei si ar fi jucat cartea anti-Boc? Criza oricum am fi avut, a fost in toata lumea, dar, probabil, nu cu aceleasi durata si efecte, ceea ce ar putea sugera un evantai de posibilitati prezidentiale de gestionare de criza. Ar putea parea un exercitiu steril, dar sa-l retinem pentru comparatii viitoare, daca Iohannis va intruchipa cu adevarat o alta politica, o anti-paradigma basista, va trebui sa nu ia asupra sa posibila proasta guvernare a unui guvern PNL, nu o doresc, dar nici nu o exclud, ab initio, ci sa fie primul care sa o sanctioneze si, in extremis, sa-i ceara plecarea. Vom vedea daca ideea “logicii functionale” va capata sau nu un corp pe timpul mandatelor Iohannis.

In al doilea rand, PNL a ales sa-si disponibilizeze liderul, pe Crin Antonescu, care capatase “faima” de autocrat al partidului, cam cum are Ponta acum in PSD, si sa-l aduca in prima linie pe Klaus Iohannis, un practician din administratia locala si un poliglot cu trecere in fata marimilor europene. Altfel spus, “fuga de uzura” a fost dusa din zona uniunii si guvernului in cea a liderilor, aproape pana la capat, daca nu luam in calcul conceptul politic, o problema mai complexa. Tot pe linie liderologica, chiar daca mai recenta, se inscrie si feminizarea de leadership, o linie politica subtila, care se practica in politica mare, daca avem in vedere ca liderii-femei nu au si nu determina reactii politice incarcate de adrenalina, care mai mult complica decat rezolva.

In al treilea rand, PNL si-a agatat de acronim cuvantul “nou”, printr-o reforma cantitativa, prin contopirea cu PDL, un fost adversar, inca urmarit de toxicitatea politicilor din vremuri basiste. Numarul si-a facut datoria, a adus voturi si victorie. Va ramane de vazut cata calitate va emana din programul de guvernare, in curs de elaborare de catre Catalin Predoiu (PDL), premierul de tandem al lui Iohannis, si din strategia de reconsolidare interna a PNL, prezentata, azi, la Iasi, de catre presedintele partidului, Alina Gorghiu. Deocamdata, ni se arata doua linii paralele, despre care ni se dau asigurari ca se vor intalni la Palatul Victoria.


Competitia reformelor de partid si victoriile politice

20/01/2015

Reformarea a devenit un crez nu numai al statului, ci si al partidelor. De sus si pana jos, Romania administrativa se reformeaza. Ideea de reforma a lui Basescu a prins, cel putin pe forma, iar guvernarile USL si post-USL i-au dat o buna consistenta. Impasul actual are o singura explicatie, reformele administrative s-au lovit de limitele reformelor politice, in special ale principalului partid din coalitia de guvernare. Turnesolul care a aratat acest lucru a fost pierderea alegerilor prezidentiale de catre candidatul guvernului. Nu este nicio greseala, inainte de a deveni candidatul PSD, Victor Ponta a fost prezidentiabilul guvernantilor. Acesta este marele adevar, care inca nu a iesit la suprafata, Ponta a pus guvernul inaintea partidului, lucru firesc, de altfel, pentru un premier, dar nu si pentru un sef de partid, ceea ce probeaza, o data in plus, ca preconizata masura de separare a functiilor politice de cele administrative este una corecta.

Romania politica 2015 se anunta nefiresc de fierbinte pentru un an post-electoral. Principalele partide de pe esichier, vechiul PSD si noul PNL au intrat intr-o acerba competitie a reformelor de partid, hotaratoare pentru viitorul puterii, dar si al reformelor administrative. Inceputul ii apartine PNL, care, in urma fuziunii prin contopire cu PDL, a creat un nou si mare PNL. Insa reforma cantitatii este un prim pas, esential va fi cel de reformare calitativa, pentru care deocamdata nu da semne ca se va produce. PNL este mai degraba preocupat de fortarea cuceririi guvernarii, care, aparent paradoxal, daca va fi dobandita, va pune cruce reformarii calitatii liberale. Este deja un lucru demonstrat, din plin, pentru orice partid perioadele de guvernare nu sunt propice reformelor calitative interne, energia politica se indreapta dinspre partid catre guvernare. Apoi, guvernantii tin cu dintii de putere, blocand reformele de partid, care, inevitabil, le va tinti sau le va pune sub control puterea.

Desi declansata mai tarziu, PSD a ales o alta cale de reformare, care, bineinteles, va avea si alte sanse. Practic, proiectul social-democrat de reformare este invers celui liberal, porneste de la transformarea calitatii PSD, prin despartirea functiilor politice de cele administrative. Avantajele pentru succesul luptei anticoruptie, in cele doua planuri, sunt evidente. Fara indoiala, costul va fi cedarea guvernarii, dar nu cred ca va fi un cadou pentru liberali. Inainte de a fi un nou PSD, grupul de sciziune Geoana-Vanghelie va fi, in fapt, o grupare de manevra, care va permite o dezangajare guvernamentala fara prabusire a vechiului PSD, foarte apropiata de ceea ce s-ar putea numi o abandonare tactica de pozitii. Cand presupun ca nu va fi un “cadou” pentru liberali am in vedere ambitia vizibila a celor doi fractionisti de a schimba vechea majoritate cu o noua majoritate, printr-o regrupare “noul” PSD-noul PNL si un guvern stanga-dreapta, dar cu Geoana si Vanghelie in roluri asemanatoare diviziunii Ponta-Dragnea.

Cum socoteala de partid nu se potriveste niciodata cu cea din piata politica, este de asteptat un februarie politic agitat si fierbinte. In situatia, foarte probabila, ca Guvernul Ponta, datorita in primul rand defectiunii din PSD, nu va trece de motiunea de cenzura de luna viitoare, anuntata cu mult timp in urma de catre PNL, vor fi greu de armonizat “logicile” partizane ale celor doua partide, pentru o formula guvernamentala comuna. “Noul” PSD nu-si va putea motiva pretentiile de algoritm cu rezultatele alegerilor parlamentare din 2012 sau din partajarea din USL. Ambele situatii au fost duse in desuetudine de catre “tradarile” vechiului PNL, din 2014 si “noului” PSD, din 2015. Nici PNL nu-si va putea aroga pozitia dominanta intr-un guvern PNL-PSD, prin invocarea rezultatelor alegerilor prezidentiale, din noiembrie. In situatia data, stabilitatea unei noi majoritati si legitimitatea de pozitii vor fi date numai de alegeri anticipate.

Pe de alta parte, reformele de pe stanga si de pe dreapta aduc cu ele si slabiciunile inerente perioadelor de reforma, care fac ca fiecare sa depinda de celalalt, “noul” PSD de noul PNL si invers. In opinia mea, chiar daca se va conveni o majoritate intre noul PNL si “noul” PSD, aceasta se va dovedi cea mai subreda si mai instabila din toata istoria democratica postdecembrista. Cele doua partide se pot confrunta cu subminari interne, pe varii considerente tactice, care pot duce la blocaje, in care interventiile lui Iohannis sau sustinerile americane nu mai pot juca rolul celor de pe vremea lui Basescu. Noul presedinte de dreapta nu-si poate controla partidul sustinator, format din doua bucati, iar americanii, potrivit precizarilor Ambasadei de dupa vizita Victoriei Nuland la Bucuresti, nu au o preferinta pentru o anumita conducere politica in Romania, aceasta fiind “o chestiune care priveste exclusiv poporul roman”. In plus, sa nu uitam vulnerabilitatile pe incompatibilitatea presedintelui Iohannis si pe neconstitutionalitatea migratiei alesilor locali. In concluzie, existenta celor trei tipuri de vulnerabilitati pot ridica brusc temperatura anului politic 2015, facand-o comparabila cu cea a unui an electoral.