Dupa Vilnius: Cateva reflectii geopolitice

30/11/2013

La nivel de concepte generative, parteneriatelor pe care Vestul le-a propus Estului, si am in vedere cele doua tipuri, PfP si PaE, le este caracteristic un singur scop, cel de dilatare geopolitica. Deosebirile de tip sunt date de interschimbarea de vectori, militar (NATO) si economic (UE). De retinut ordinea interschimbarii, intai militar si apoi economic, ceea ce sustine, suplimentar, natura dilatarii, de care am mai vorbit. Daca vom accepta ca in drumul Occident Express-ului spre Vilnius si Deveselu poate fi o gara, perspectiva nu este greu de inteles.

Faptul ca doar doua tari, din cele sase invitate, au parafat acordul de asociere la UE nu trebuie privit ca un esec, ci dimpotriva. Nu cred ca precedentul secretar de stat american, care a declarat ca se va incerca blocarea reintegrarii „ex-sovietice”, cum a denumit anuntata Uniune Euro-Asiatica, a avut in vedere chiar acest lucru, o misiune imposibila, de altfel. In fond, integrarea economica este o tendinta a noilor vremuri, care nu poate fi impiedicata, mai ales cand si tu o tintesti. Diplomatii au insa acest obicei, de a-si ascunde obiectivele pe care vor sa le atinga cu orice pret sub forme supralicitate, pentru a lasa loc concesiilor. Vizarea unor tinte care nu sunt tinute de ancore atat de puternice precum slavitatea si istoria, ca in cazurile Ucrainei si Belarusului ori asiatismul si geografia, ca in cel al Armeniei si Azerbaidjeanului este o optiune rationala si, prin urmare, mai probabila.

Parafarea de catre Republica Moldova si Georgia a acordului de asociere la UE este adevaratul miez al Parteneriatului Estic. Oricat de mult timp i-ar ramane deschisa usa, este o utopie a se crede ca prin ea va intra vreodata si Ucraina. Cu cele doua tari este altceva, ele sunt verigile ex-sovietice slabe, povestile lor despre cum comunismul le-a sfartecat istoriile fiind asemanatoare. Ambele se intalnesc pe taramul aspiratiilor de reunificare, prima cu Romania, cea de-a doua cu cele doua regiuni independente, recunoscute de Rusia. Tocmai aceasta aspiratie de reunificare este si momeala din undita Occidentului, aruncata moldovenilor, peste Prut, si georgienilor, peste Marea Neagra.

A nu se intelege ca Vestul lupta pentru unitatea nationala a tarilor in cauza, ar fi o mare eroare, acesta isi urmareste cu perseverenta nedomolita propriile interese de influenta si putere. Asocierea si integrarea R. Moldova si Georgiei inseamna cucerirea unor pretioase capete de pod. Prin R. Moldova, euro-atlanticii isi transfera si consolideaza, peste Prut si la Marea Neagra, punctele tari pe care Romania i le pune la dispozitie, ca membra a celor doua cluburi selecte, NATO si UE, iar prin Georgia, daca privim harta maritima, isi constituie al doilea brat al clestelui in care este prins ceea ce intotdeauna a fost considerat a fi „un lac rusesc”.

Posibilitatea reintregirii Romaniei, care s-ar deschide in urma smulgerii R. Moldova din „dispozitivul” advers, trebuie privita fara nicio urma de nationalism, ca una dintre acele oportunitati extrem de rare pe care le potriveste istoria, prin aducerea in aceeasi matca a unei aspiratii nationale cu un interes european si euroatlantic, a unei reunificari alaturi de o integrare. Ceea ce nu inseamna ca prima va decurge automat din cea de-a doua, pentru ca va fi vorba de vointele a doua state independente si suverane.

Dupa parerea mea, invocarea nationalista a nedreptatii nu stiu carui protocol sau tratat va avea fix efecte contrare, de crestere a impotrivirii comunistilor moldoveni si rusi. Este limpede ca o denuntare a unui tratat istoric, si ma refer aici la Pactul Ribbentrop-Molotov, nu poate avea efecte juridice pentru prezent. Ar fi ca si cum denuntarea unei casatorii nelegitime sau din interes ar insemna o condamnare a copilului nascut dintr-o astfel de legatura, o negare a dreptului sau la viata. Efectele nu pot fi decat morale pentru partile contractante din trecut, nu pentru urmasii din prezent.

Manevra de la Vilnius poate parea grabita, dar apropierea europarlamentarelor si, mai ales, presiunea nasterii UEA nu a lasat loc de ales. Ambele evenimente vor aduce cu ele si schimbari in structurile de putere geopolitice, iar posibilitatea euro-atlantizarii celor doua state estice ar putea fi, daca nu ratata, in cel mai bun caz, amanata.

Ar mai putea fi vorba de punerea sub semnul intrebarii a inca doua consecinte geopolitice. Prima ar tine de posibilitatea amanarii sine die a aderarii Romaniei la Spatiul Schengen. Mie mi se pare ca ramanerea frontierei Schengen pe Tisa a servit, in mod intelept, politicii de integrare europeana a celor doi pivoti din zona de contact a frontierei de Est a NATO si UE. Daca frontiera Schengen ar fi fost adusa pe Prut, atragerea R. Moldova in spatiul euroatlantic si libera circulatie a moldovenilor ar fi fost ingreunata enorm. O data cu integrarea europeana a R. Moldova, si, mai ales, in urma unirii cu Romania, frontiera Schengen va sari, dintr-o data, pe Nistru, ceea ce ar proba o indiscutabila maiestrie geostrategica!

De aceea, cred ca situatia de dupa Vilnius face foarte aplicabila Republicii Moldova o parafrazare a unei cunoscute doctrine, care a fost aplicata Europei, dupa WWII, dar care de aceasta data nu ar viza oameni, ci idei si cai de urmat: ideile caii de mijloc-inauntru, ideile comuniste-la pamant, ideile neoliberaliste-afara! Evident, nu am in vedere spirala unor procese si condamnari talionice, de genul penibilei si politicianistei condamnari a comunismului de la noi, ci dispunerea pentru viitor a unor prevederi de drept european si national impotriva extremismului, care se regasesc in majoritatea constitutiilor democratice. Mai explicit, pentru Europa si pentru Romania batalia pentru R. Moldova, pentru europenizare si unire, ofera sansa de a fi ultima batalie impotriva comunismului!

Un al doilea efect ar fi si mai amplu, care ar tine de unitatea europeana, la scara continentala. Nu putini sunt cei care impartasesc temerea ca aparitia Uniunii Euro-Asiatice ar duce la reaparitia sferelor de influenta, la o noua divizare a Europei si chiar, cum am vazut, marturisesc cu perplexitate, la o discutie de tip cafenea, la un post de televiziune, la posibilitatea celui de-al treilea razboi mondial! Cei care nu vad ca Occident Express-ul merge cu gaz rusesc ori ca relatiile lui Putin cu Merkel sunt cu totul speciale, dar si cu multi alti lideri din noua generatie politica, post-Razboiul Rece, pot ajunge, intr-adevar, si la asemenea concluzii extreme!

Dar cei care au sesizat schimbarea de partituri intre Est si Vest, faptul ca Putin si, in general, toti actorii statali fosti comunisti sunt cei care negociaza, nu cei care forteaza, au inteles ca pericolul nu mai vine din Est, daca a venit vreodata. Care ar fi cel de-al doilea efect? In opinia mea, riscul ca un contrast puternic intre doua zone de integrare economica sa devina potential-conflictual se diminueaza sensibil prin interpunerea unei zone cu marginile moi. Nu este vorba de o zona gri, in stilurile cunoscute, in care nu esti nici cu unii, nici cu altii, ci de o zona bicolora sau multicolora, de complementaritate, in care esti si cu unii, si cu altii, in care interesele Estului se impletesc cu cele ale Vestului. O asemenea zona o percep, in acest moment, a fi cea in care functioneaza un acord de asociere., care face ca marginile sa nu-i fie contondente.

Daca 2012 a fost anul referendumului de demitere, care a fost un varf al democratiei directe romanesti, 2013, anul inceputului drumului spre Europa al celui de-al doilea stat romanesc, ce va fi in 2014?