La moartea unui Dac Liber: In Memoriam Sergiu Nicolaescu, o efigie unicat a cinema-ului romanesc

03/01/2013

Am aflat cu adanca tristete despre moartea, in aceasta dimineata, la varsta de 82 de ani, a celui care a fost marele regizor Sergiu Nicolaescu. Cu o cariera indelungata in cinematografie, de peste 40 de ani, si o opera prodigioasa, de peste 60 de filme, Sergiu Nicolaescu a fost un om de film total, care a exersat cu maiestrie, talent si geniu toate indeletnicirile din profesie, de la operator la regizor, scenarist, actor si producator, si pentru care filmul a intruchipat, deopotriva, Familia, Casa si Lumea sa. Filme precum „Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Cu mainile curate”, „Atunci i-am condamnat pe toti la moarte”, „Nea Marin miliardar”, „Orient Express” ori „Supravietuitorul”, pentru a enumera doar cateva dintre cele mai cunoscute, l-au impus definitiv in constiinta filmica romaneasca si internationala, fiind vizionate de peste o suta de milioane de telespectatori din tara si de peste un miliard din strainatate.

Filmele cu tematica istorica au reprezentat filonul de aur in creatia cinematografica nicolaesciana, tradandu-i un patriotism fierbinte si neinduplecat, ceea ce l-a pus in conflict iremediabil cu mostenirea liniei cominterniste a vremurilor de dinainte de 1989, dar, in mod ciudat, si de dupa Revolutie, care ne-a parvenit pe filiera occidentala de aceasta data, potrivit careia romanilor trebuie sa li se inculce sindromul de popor infrant, colonizat si asimilat, in totalitate si pentru eternitate, prin ruperea firului continuitatii istorice, dezortodoxizarea si vasalizarea lor Vestului. Filmul „Dacii” a insemnat, pentru cei care au stiut sa-i citeasca si descifreze simbolistica istorica, o aducere la suprafata a pulsiunii dacice din ADN-ul poporului roman, a continuitatii dacice, pe care asa-zisa romanizare nu a putut sa o stinga, asa cum au scos la iveala o serie de dovezi arheologice din zilele noastre, iar prin „Mihai Viteazul” inegalabilul cineast a exprimat magistral constiinta unitatii istorice, de teritoriu, neam si spirit, a locuitorilor de azi ai vechii Dacii.

Peliculele iesite de sub penelul filmic al Maestrului Sergiu Nicolaescu contin acei samburi ai unei inteligente critice subtile, care nu pot incolti decat pe un teren liber de vremelnicia oricarui partizanat politic, dar atasat valorilor perene ale cetatii. De aceea, filmele marelui Regizor trec cu usurinta prin grilele cetateanului obisnuit, al romanului de rand, bucurandu-se de o mare audienta, ceea ce si conteaza de fapt, dar nu si prin anumite grile politice. Asa se explica vitalitatea in mentalul colectiv a unor personaje celebre din lung-metrajele sensibilului si neobisnuitului Artist, cum ar fi comisarul Miclovan, alias Moldovan ori Pistruiatul, cat si a unor expresii nu mai putin celebre, ca de exemplu replica: „Un fleac, m-au ciuruit!”. Patura subtire a unor politicieni aventurieri, de aici sau de aiurea, care-i contesta marelui Cineast patriot locul in Panteonul Romaniei o alcatuiesc „relicvitorii”, urmasii cominternistilor si nomenclaturistilor comunisti, care nu-i pot ierta ca le-a dat peste cap calimara cu cerneala disolutiei si culpabilizarii, inlocuind-o cu liantul puternic pe care l-au reprezentat productiile sale cinematografice despre trecutul istoric al poporului roman.

Odihneste-te in pace, Maestre, Romanii si Romania iti vor purta o vesnica Recunostinta, adaugandu-te la poporul tau!


%d blogeri au apreciat: