„Dolarizarea” electorala a lui Victor Ponta nu a tinut: USD s-a nascut moarta! (plus o propunere)

03/03/2014

Politicianismul de senzatie i-a jucat prima festa premierului Victor Ponta, Biroul Electoral Central a respins inregistrarea aliantei electorale USD. Ar fi fost cel putin ciudat din partea BEC sa-i fi dat curs, nu si pentru Ponta, care a incercat sa se foloseasca electoral de brandul celei mai celebre valute occidentale.

Pe de alta parte, nici politic nu ar fi fost corecta punerea mostenirii USL, care a fost o alianta intre partide de pe ambele laturi ale esichierului, sub o sigla exclusiva, de stanga. Partidele din tetragonala de guvernare, PSD, UNPR, PC si UDMR, sunt de centru-stanga sau de centru-dreapta. Acest aspect ideologic va indreptati formal ca Programul noului Guvern Ponta sa se revendice de la cel al USL (inca un argument de continuitate, care spulbera obiectiile lui Basescu legate de numirea premierului).

In consecinta, din punct de vedere politic si juridic ar fi normal ca diversitatea ideologica sa se reflecte corespunzator atat in aliantele electorale cat si in cele de guvernare. Cred ca, intr-un fel sau altul, dimensiunea electorala a USL ar trebui sa se regaseasca si in noua formula de alianta si guvernare (de exemplu, o USP care cel putin ar merge la prezidentiale cu un candidat unic, daca nu si pe liste comune la europarlamentare, ar da stabilitate si longevitate unei aliante de guvernare, depasind riscurile unui caracter conjunctural).

Post Scriptum: UDMR are sansa istorica de a iesi din izolarea ideologica de pe scena politica, care nu a folosit si nu va folosi nimanui, prin asumarea identitatii populare si acasa, nu numai in PE. Daca va umple golul ideologic pe centru-dreapta, lasat de PNL, va face un pas de prestigiu si pragmatism inainte. Nu ar fi tarziu nici daca protocolul de alianta a fost semnat, un act aditional ar rezolva problema.


O politichie cu lacrimi de crocodil

17/02/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Maratonul consultarilor presedintelui Traian Basescu cu parlamentarii si sefii de filiale din PDL si schimbarea sortilor cand impotriva, cand in favoarea variantei de premier tehnocrat arata ca situatia din interiorul partidului a devenit extrem de tensionata si de fluida. Practic, vechilor linii de rupere din PDL (reformisti, conservatori, macovisti, blagisti, udristi etc.) li s-a mai adaugat una noua, intre independentisti si partinici sau, dupa promotorii acestor curente, intre presedintisti (basescianisti) si premieristi (bocianisti).

Noua faza a crizei din PDL prefigureaza apropierea cu pasi repezi de un deznodamant in ceea ce priveste soarta actualei formule guvernamentale. Un asemenea curs este condimentat si de informatia ca liderii de filiale s-ar fi razgandit si ar accepta solutia Basescu, de prim ministru independent, dar si de anuntul lui Cristian Preda ca Monica Macovei l-ar putea inlocui pe Emil Boc la inceputul lunii martie.

In mod firesc, un asemenea grad inalt de alerta democrat-liberala ridica o serie de semne de intrebare privind cauzele, natura si tintele acestuia. De obicei, starile de alarma sau prealarma ale oricarui partid, dar mai cu seama ale unuia de guvernamant, sunt motivate de semnalarea unor pericole iminente si de anvergura venind din partea unor adversari politici redutabili sau de evenimente interne majore. In cazul de fata, se pare ca sunt implicati ambii factori cauzali.

Unirea opozitiei si aparitia, la inceputul lunii februarie, a unui competitor puternic de talia USL, despre care se vehiculeaza cifre amenintatoare pentru pozitiile puterii privind posibilul scor electoral pe care PSD, PNL si PC l-ar putea obtine impreuna la urmatoarele alegeri (circa 60% ), a panicat PDL-ul si coalitia de guvernare. Oricat de relativizate ar fi aceste intentii de vot, o minima decenta ar trebui sa observe ca acestea sunt alimentate de scaderea drastica a increderii in Guvern (8,9%) si in Presedinte (13,9%), potrivit ultimului sondaj IMAS. Prima reactie a venit de la UDMR, care a propus, in replica, semnarea unui protocol al coalitiei, dupa modelul celui semnat de PSD, PNL si PC, dar adevarata strategie de contracarare este cea a PDL, aflata in stadiul de implementare. Desi initial partenerii de coalitie s-au impotrivit schimbarii premierului Emil Boc, declarandu-se surprinsi si indignati ca nu au fost consultati, se pare totusi ca au prins din zbor ideea privind beneficiile unei asemenea mutari, la care, cel mai probabil, se vor alinia.

Tactica schimbarii unui brand guvernamental extrem de uzat cu unul nou, cu deosebire venind din zona independenta sau tehnocrata, exprima un salt acrobatic care va tine opozitia in banca sa o buna perioada de timp, ceruta de reanalizari situationale si regandiri ale propriilor pasi. Consecinta directa a acestei temporizari va fi ca USL va fi nevoita sa-si modereze asteptarile. In acest moment, nu este clar daca schimbarea de premier va fi si una efectiv tehnocrata sau va ramane in zona partinica, dar ceea ce pare cu adevarat important este ca aceasta a prins teren si ca baronii PDL, de la care vin voturile si resursele, sunt pregatiti sa-i spuna la revedere lui Emil Boc, dupa cum o dovedesc déjà declaratiile lui Banias si Berca. Spun acest lucru deoarece nu este exclus ca tema tehnocrata sa aiba doar rolul unui abil procedeu tactic de a infrange incremenirea interna, iar o data aceasta realizata, tema in cauza sa fie abandonata (in euforia schimbarii, cine se mai intreaba despre mijloacele folosite, cand scopul a fost atins?!).

In ciuda asigurarilor ca masurile sugerate vor duce la relansarea increderii in PDL si in Guvern, obiectivele politice ale presedintelui Traian Basescu raman ambigue dincolo de imediat. Usurinta cu care trece dintr-o extrema in alta indeamna la prudenta. In mod cert, daca presedintele priveste scena politica cel putin cu aceeasi atentie cu care o face un observator specializat, nu va putea sa nu sesizeze uzura grava a celor doi piloni ai puterii sale, cat si dificultatea iesita din comun de reabilitare a acestora. Nu stiu cat de valabila s-ar putea dovedi in politica, dar Unamuno exprima o filosofie referitoare la incredere, despre care spunea ca e precum sufletul, odata pierduta, nu se mai intoarce…

Descotorosirea de un “guvern nepopular”, dupa cum foarte specific diagnostica The Washington Post, este un fapt aproape implinit, remarca lui Victor Ponta ca acest lucru se va produce “cu mana UDMR si a PDL” avand toate sansele sa se intample. Desi-i intreaba cu talc pe liderii PDL, “eu voi sta pana in 2014 la putere, voi pana cand veti sta?”, ar trebui recunoascut ca intotdeauna camasa-i mai aproape decat haina si ca interesul pentru viitorul propriu este inaintea celui pentru cel al altora. Seful statului isi da seama ca are nevoie de un nou vehicul politic, nu numai datorita deteriorarii celui vechi, dar si pentru ca paternalismul partinc a apus in PDL, cum s-a vazut in episoade de rebeliune care au implicat fie intregul partid (in cazul Dan Pasat), fie cazuri individuale ( cele mai recente fiind cele ale Cristian Boureanu si Nicusor Predescu).

Pentru ca fenomenul de crocodilism politic sa fie dus pana la capat, pentru ca, nu-i asa, democrat-liberalii au probat ca sunt niste incapabili, iar “ratele nu au ce cauta la scoala de vulturi”, cum sugestiv sublinia John Maxwell importanta selectiei in leadership, va mai trebui sa privim cu atentie si la deciziile care se vor lua la Congresul PDL din luna mai. Daca atunci se va hotari decuplarea functiei de presedinte de partid de cea de sef de guvern, asa cum sustine Traian Basescu si/sau pupila sa Elena Udrea va ajunge la butoanele formatiunii, atunci nimic nu va mai putea impiedica experimentarea oricareia dintre formulele de metamorfozare a PDL-ului (remodelare, scindare, reidentitare etc.), presedintele, devenit alergic la excesul de portocaliu, nefacand altceva decat sa repete replica pe care déjà am auzit-o: “O sa va spun ce rau imi pare!”.

Cel mai probabil, dintr-una din aceste transformari isi va face aparitia Alba ca Zapada, iar Traian Basescu, asa cum ii sta bine unui politician serios, se va plia pe trendul in ascensiune, devenind cu adevarat un presedinte reformator.

(Vezi si http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1298006919)


Cand spinii devin sageti

06/02/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Reactie

Nu cred sa mai fi fost un secret, in ultimul timp, asimetriile inverse dintre putere si opozitie in planurile strategic si tactic. In timp ce, lipsit de strategie, regimul Basescu-Boc excela prin tactici de contraactiune (frizand maleficul, dupa cum s-a vazut in dosarele penale instrumentate politic, dar nu numai), in cealalta tabara lucrurile stateau exact pe dos. Slabiciunile tactice ale opozitiei au tinut insa pana ieri, cand polii sai de centru-stanga (PSD) si centru-dreapta (ACD) au hotarat sa-si uneasca fortele intr-o constructie politica numita Alianta Social-Liberala (USL).

Ca unul care am fost de fata in aceasta zi a facerii, mi s-au parut extrem de semnificative mesajele celor trei lideri din momentul semnarii acordului politic de constituire a noii aliante. In spatiul fizic incarcat de simbolistica politica al Salii Alexandru Ioan Cuza din Palatul Parlamentului, presedintele PSD, Victor Ponta, si-a motivat semnatura pe actul de constituire prin cuvintele: „Ce facem sa-l invingem pe Traian Basescu? Ne unim! Ce facem dupa victorie? Indreptam toate strambatatile!”. Respingand pixul rosu oferit de Ponta, liderul PNL, Crin Antonescu, si-a asternut iscalitura cu propria-i unealta de scris, atragand atentia asupra literei „N” din acronimul partidului sau: „Este o Alianta pentru Romania, pentru Romani!”. Punctul pe i pare sa-l fi pus Praslea, Daniel Constantin, presedintele PC, care si-a intarit semnatura, spunand profetic: „Schimbarea a inceput, din acest moment ea va produce efecte!”. Urmarindu-i, am fost incantat sa observ cum la o caruta noua trag trei cai tineri, rasati! Basescule, pazea!, mi-am spus, surazand, in gand…

Pe orice fata ai intoarce aceasta alianta si oricum ai talmaci-o si rastalmaci-o, cred ca singura concluzie care rezista este ca USL reprezinta o noua masina de lupta ceruta de conditiile campului tactic, o arma politico-tactica. Acest lucru pare sa fie probat de faptul ca fiecare aliat si-a pastrat propria-i strategie si identitate doctrinar-ideologica si istorica, implicit electoratul, iar compromisurile care au facut posibila nasterea USL au fost politice, din ratiuni tactice, iar nu concesii ideologice, pendinte de strategie. In acelasi sens curge si argumentul ca USL nu are organe proprii de conducere, in afara celor doi copresedinti, care sunt sefii celor doua mari partide. Cu alte cuvinte, cele doua „armate”, de stanga si de dreapta, nu se amesteca, ci raman diferite, dar unite, pe obiective comune, prin coordonarea acestora de catre cei doi „generali”.

Din aceasta perspectiva, nu as da niciun „ludovic” pe asertiunile care pretind ca USL ar reprezenta o „amestecare intre stanga si dreapta”, care „nu este sanatoasa pentru democratie”. Intr-o democratie normala, desigur, afirmatia ar fi avut sens, dar extrapolarea mecanica a acesteia asupra Romaniei ultimilor sapte ani este total neintemeiata. Despre ce „democratie” vorbim, despre cea a regimului portocaliu, infestata de clientelism, abuzuri, hotie si autoritarism, care o pun in pericol, tintind statul de drept?! Sau despre basescianismul care a suspendat dialogul social si politic si a subordonat legislativul executivului, conducand tara prin dictate, sub forma „asumarilor” guvernamentale ?!…

Atat trecutul cat si prezentul dovedesc ca in fata unor amenintari grave asemenea aliante sunt nu numai posibile, ci si necesare, intern sau extern. Fara alianta antifascista dintre SUA si URSS, care au reprezentat, la vremea respectiva, poli de dreapta si de stanga in relatiile internationale, ar fi existat un alt deznodamant pentru soarta democratiei in lume. Dupa cum, recentul indemn adresat democratilor si republicanilor de catre presedintele american, Barack Obama, in discursul despre Starea Natiunii, de a se sprijini reciproc in adoptarea noilor legi pentru infrangerea crizei, este tot un soi de bipartizanism politic, de aceasta data intern, al carui mesaj este limpede: Vom progresa impreuna sau deloc.

Ar mai trebui sa observam ca si in competitia politica apar, precum in cea sportiva, situatii cand diferenta o fac nu jucatorii laterali (stangaci sau dreptaci), ci cei cu ambidextrie politica, care, prin avantajele oferite de posibilitatile de simetrizare si conjugare a actiunilor tehnico-tactice, pot duce la cresterea eficientei jocului politic si fortarea victoriei. In actualul context de criza, ar trebui sa recunoastem, indiferent de pozitionare, ca infiintarea USL nu ar putea fi interpretata decat ca o maiestrie politica a opozitiei.

In sfarsit, nu ma indoiesc ca adversarii USL, care au pus sub „lupa” discursul presedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, nu au sesizat afirmatia axiomatica a acestuia conform careia noua alianta „e o evolutie catre centru”. Faptul ca o trec sub tacere e o subscriere implicita, dar adevarul despre efectul centripet al USL nu-i avantajeaza. Calculul politic al PDL este, in acest caz, simplu, inselator si singurul la indemana, pentru ca tine de solutia de avarie: prezentandu-se drept „unicul” jucator lateral-dreapta, mai are o sansa de a-si astupa gaurile din bordaj, evitand scufundarea, prin recapturarea unei parti din electoratul pierdut.

Perspectiva unor crini victor(iosi), in urma transformarii spinilor trandafirilor social-democrati in sageti liberale, starneste panica.



Delfinul, bereta si robele portocalii

16/01/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Procese politice

Perspectiva regruparii opozitiei in alianta PSD-PNL-PC, care-i va aduce un puternic vant electoral in panze, riscand sa dea peste cap intreaga agenda politica a anului 2011, a precipitat lucrurile si in tabara puterii. Un plan tintind opozitia, voit radical si infailibil precum o solutie finala, pare sa fi fost scos de la secret si pus in aplicare.

Dupa esecul de casa al episodului “Porumbacu”, demontat de liberalul Crin Antonescu, pe ecranele portocalii a rulat un altul la fel de burlesc, vizandu-l pe liderul social-democrat Adrian Nastase. Potrivit unor interceptari de presa, numele de cod al operatiunii ar putea fi “Delfinul”, dar este greu de presupus daca acesta ar putea avea vreo legatura cu inteligenta mamiferului marin sau cu titlul cu acelasi nume din istoria politica franceza… Cine va privi insa galeria liderilor PSD, cu rezervisti, pusi la index si carlanasi, isi va face o idée cam de unde ar putea veni pericolul pentru fostul purtator de bereta, Traian Basescu, pentru care teama de a pierde controlul asupra jocului politic a devenit atat de oarba, incat nu mai vede prapastia ridicolului, despartita de sublim, dupa cum bine se stie, doar de un singur pas…

De fapt, pelicula proiectata vineri la ICCJ a fost o reluare a serialului iesit din studiourile de la Cotroceni, in 2009, un proces politic intentat fostului prim-ministru al Romaniei Adrian Nastase, sub acuzatia ca prin actiuni ilegale ar fi strans fonduri pentru campania electorala din 2004 (dosarul “Trofeul Calitatii”). Nu as vrea sa ma opresc asupra hibelor sedintei de judecata (o vor face specialistii, existand si un reportaj de la fata locului), care transpar, atitudinal si procedural, inclusiv din conduita presedintelui completului de judecata, ci sa observ ca atunci cand un proces politic nu are nicio sansa sa fie finalizat in termenii juridici imaginati de cei care-l pun in scena, deoarece vinovatia nu exista si nu are cum sa fie probata, se sconteaza pe producerea unor prejudicii de imagine, care pentru un politician se pot dovedi a fi cel putin la fel de grave.

Ori, ceea ce-ti sare in ochi la analiza desfasurarii evenimentului in cauza nu este tenta lui juridico-penala, destul de subtire de altfel, ci cea psiho-sociala, atat de ingrosata de parca te-ai afla in fata unei operatiuni psihologice speciale (PSYOPS), menite a induce in mentalul colectiv ideea denigratoare ca omul politic si de stat Adrian Nastase ar fi comis fapte ilegale pentru a se promova electoral in campania amintita.

O suita de contradictii, cum ar fi reprogramarea inoportuna a sedintei de judecata, a carei anuntare s-a facut in afara unui timp util de prezentare (in ultimile minute), amendarea avocatilor pentru pretinsa intarziere, respingerea cererii lui Adrian Nastase de recuzare a unei judecatoare care a fost asistenta sefului DNA (implicit colega cu procurorii subordonati acestuia, care au instrumentat dosarul) sau a cererii de abtinere a unei alte judecatoare, colega la facultatea de drept cu inculpatul Nastase a afectat grav aparenta de credibilitate a procesului. Se pare insa ca nu acest lucru a fost important pentru robele portocalii, ci, mai degraba, cel de a crea incidente care sa le permita sa arate cu degetul spre “intarzieri”, “sustrageri”, “blocari” etc., susceptibile de anumite efecte manipulative. Socoteala de-acasa nu s-a potrivit insa cu cea din sala de judecata, ceea ce l-a impins pe maestrul de ceremonii sa rabufneasca nemultumit: „Sunt enervat de modul cum decurg procedurile in acest dosar.”

Fara indoiala, lipsa crasa de temeinicie a unor afirmatii din rechizitoriu nu ar fi putut trece de profesionistii domeniului daca nu ar fi existat o presiune politica si o miza extra-judiciara. Este vorba in primul rand de falsitatea premisei pe care acesta este construit, respectiv a afirmatiei ca Adrian Nastase ar fi desfasurat impreuna cu sotia sa o campanie electorala independenta, in pofida adevarului public ca aceasta a fost una legata de PSD, la care au participat mii de oameni.

Batatoare la ochi este si supradimensionarea procesului, prin cele 863 de pagini ale dosarului si cei 972 de martori, care este fara precedent la DNA si la orice parchet. Aceasta consuma timp, necesar pentru acreditarea oricarui mesaj, inclusiv a unei minciuni, prin repetitie, dupa cum isi povatuia Goebbels ciracii, ca si citirea timp de 2 ore si 40 de minute a sintezei rechizitoriului sau fixarea unor termene scurte de judecata, chiar daca se discuta mult, des si fara folos…

In concluzie, daca un asemenea proces nu ar da niciodata castig de cauza initiatorilor lui, datorita lipsei de probe, despre ce altceva ar putea fi vorba ?! Raspunsul nu poate fi decat unul : ne aflam in fata unei uriase operatiuni de manipulare cu substrat electoral, puse in opera cu concursul unor institutii ale statului controlate politic, sub deviza „Manipulati, manipulati, ceva tot va ramane !”.


Politica, o arta a fabulatiei sau absurdului ?

14/01/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

Traim vremuri atat de bolnave incat pana si definitiile au inceput sa sufere. Daca politica a fost denumita drept arta posibilului sau a compromisului (numai Hitler o revendica imposibilului, dar cu el este o alta poveste), am aflat de curand ca aceasta ar putea fi definita si ca prezentarea a ceva imaginar ca fiind real. Sau ca o opera a absurdului, in care, precum Eugen Ionesco, este greu sa faci diferenta intre comic si tragic ori in care, potrivit lui Albert Camus, gandirii nu-i este harazit decat un rol limitativ, de inteligenta ce se foloseste de aparente, pentru a acoperi cu imagini ceea ce nu are nicio ratiune.

Nici nu au apucat bine sa se risipeasca patimile starnite de anuntul privind posibilitatea reunirii PSD si PNL-PC intr-o alianta, ca, trecandu-se la negocierea conditiilor acesteia, a si aparut fantasma paritatii intre cei doi poli, de centru-stanga si de centru-dreapta, ca si cand ar fi fost invocata de un complex al liliputanilor in fata unei naivitati gulliveriene (in engleza gullible insemnand credul). Pai de unde fratilor Crin Antonescu si Daniel Constantin atata paritate, s-a-ntalnit hotu’ cu prostu’, voi nu va uitati in oglinda sau in jurul vostru, la istoricul alegerilor, la raportul de forte din parlament si din teritoriu ori la pozitiile in sondaje, cele reale, nu masluite, ca bordeiele de mucava ale lui Potemkin ?!… Scurt pe doi, paritatea nu are nicio legatura cu realitatea.

A-a-a, ca aveti cu cine, pentru ca presedintelui Victor Ponta ii lipseste un „cap limpede” (ca al surghiunitului Mircea Geoana) pentru a vedea diavolul care se ascunde in detalii, ma rog, asta-i altceva, dar nu stiu ce-i va zice partidu’, de la care, in treaca fie spus, nici nu are mandat de negociere, cum nu are nici Crin Antonescu, acuzat deja pe la colturile PNL de dictatura in partid (in al carui cap probabil ca dictatul e la fel de democratic precum imperiul, cum incearca, ieri, intr-un interviu pe HotNews.ro, Clyde Prestowitz, presedintele Economic Strategy Institute, sa-l prezinte pe cel american !). Cat despre fabulatia, care ne-a lasat muti de uimire, ca desemnarea candidatului PSD-ACD la presedintie se va face dupa facaturile numite sondaje, ce-am mai putea spune ?!… Poate doar sa ne intrebam de ce presedintele nu va fi ales nu de catre electorat, ci prin sondaje ? (sic !).

Avand in vedere gravitatea crizei si pricinuitorii acesteia, cat si faptul ca social-democratii sunt de departe cel mai mare partid de pe scena politica romaneasca, toata lumea constientizeaza ca PSD va castiga la pas alegerile, dar nu prea intelege de ce acesta s-a amorezat brusc de PNL, cu care vrea casatorie cu acte-n regula, uitand de legea partajului in caz de divort. Desigur, nici ca UDMR, care declara ca nu vrea alianta cu nimeni, ci doar cu „comunitatea maghiara” („strategie” a carei marginire este vecina cu stupiditatea, pentru ca un partid mic nu are cum sa ajunga in caruta puterii fara sprijinul unor aliati politici !), dar poate ca un pact politic ar fi suficient, fara a mai fi trecut in tipare juridice, dupa cum este greu de impartasit „bucuria” ruperii aliantei PSD-PC, in numele „clarificarii ideologice” sau al punerii de „ordine” in interiorul opozitiei. Daca-i asa, contrar oricarei logici a bunului simt, ceea ce Liviu Dragnea preamarea ca fiind primul pas in pregatirea „aliantei mari” s-ar putea sa fie un semn ca aceasta va incepe cu stangul sau, si mai rau, ca se va naste moarta…

Cu halucinatiile din tabara puterii ne-am obisnuit, vestea ca Traian Basescu isi pune haine mov pentru a-si face propriile vraji sau a se apara de cele ale adversarilor trecand pana si Oceanul. Mai nou, probabil ca o reactie la preconizata alianta PSD-PNL-PC, pe valurile mirosului de tamaie care vine dinspre Cotroceeni pluteste zvonul ca Traian Basescu s-ar pregati de alegeri in 2011, insinuandu-se ca ar detine si un teribil secret pentru a le si castiga, in pofida prabusirii din sondaje. Judecand dupa reluarea in forta a proceselor politice impotriva lui Adrian Nastase si a strecurarii uneia dintre vrajitoarele sale in completele de judecata, nu se poate pune la indoiala ca teama ii da tarcoale si ca incearca sa previna ceea ce ar putea fi cel mai rau, daca vraja asupra romanilor si Bruxelles-ului se va rupe…

Pe de alta parte, declaratii adormitoare de genul celei a lui Emil Boc potrivit careia PNL si-ar fi tradat electoratul de dreapta, a lui Cristian Preda care sugereaza blocarea definitiva a usii dintre PDL si PNL ori a lui Sever Voinescu despre pretinsa incapacitate a aliantei de a aduce opozitiei mai mult de 40%din voturi, dar si multe altele de aceeasi factura, indica o intensificare tintita a exersarii artei fabulatiei, ceea ce ar trebui sa puna in garda fata de manipularile care vor urma (fabulatii, fabulatii, dar ele ar putea ascunde lucruri mult prea concrete pentru a fi ignorate). Un singur fapt ma nedumereste (si ingrijoreaza, in acelasi timp), cum de un Gulliver precum PSD se lasa inlantuit de fantasmele unei armate de liliputani ?!…


Dubla alianta si tinta ei miscatoare

11/01/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Proiectie

Axioma potrivit careia aliantele non-ideologice se fac intre adversari ar trebui avuta in vedere ori de cate ori analizam constructii politice de acest tip, pentru a nu risca sa dam unor reactii critice (intre care unele pot fi, dupa cum am tot vazut, false sau de-a dreptul obsesiv-compulsive) o atentie pe care nu ar merita-o. Dar, pentru a intelege mai bine noile realitati politice sau pe cele pe cale de a se contura, va propun sa le privim cu detasare, pe cat posibil intr-o cheie dubla, pentru a beneficia de avantajele unei perspective extinse.

In primul rand, ar trebui plecat de la premisa ca sefii celor trei partide din opozitie apartin unei noi generatii politice, despovarate in cea mai mare masura de povara trecutului, ceea ce reprezinta un fapt incontestabil de progres si de speranta, dar nu si suficient pentru modernizarea clasei politice.

In al doilea rand, impresiile celor care ar fi tentati sa vada in cei trei lideri de partide niste Feti-Frumosi care vor sa caute sau sa mestereasca impreuna glontul de argint cu care sa-l rapuna pe Zmeul cel rau ar trebui ponderate de o alta viziune populara, care vine pe filonul mioritic, pentru ca la fel de bine ei ar putea fi asemuiti si cu cei trei baci sau ciobanei din cunoscuta balada, in care doi dintre ei se aliaza impotriva celui de-al treilea. Ceea ce ar lipsi ca acestia sa se identifice cu unii sau altii dintre eroii respectivi ar fi, o stim prea bine, intriga politica, intotdeauna aflata, se pare, cu un pas inaintea bunei credinte si, pe cale de consecinta, a reformei. Vreti cea mai recenta mostra ?! Iata “fitilul” consilierului presidential Sebastian Lazaroiu, care se intreaba retoric “ce cauta un partid care are 1-2% in sondaje alaturi de doua partide care au peste 20%” (sic !) si tot el isi raspunde: “Este vorba despre resursele mediatice si financiare pe care PC le pune la dispozitie”, dupa care forteaza: “Estimez ca alianta PSD-ACD ar obtine maxim 40%, ceea evident nu poate fi numit un succes” (sic ! sic !).

In al treilea rand, cei care ar fi inclinati sa creada ca ura ar putea sta la baza unei aliante politice ar trebui sa stie ca in politica nu sunt sentimente, ci numai interese. Ca urmare, spusele lordului Palmerston potrivit carora nimeni nu are amici sau dusmani eterni, dar in schimb are interese eterne, ar trebui subscrise si pe malurile Dambovitei (referirile erau la Albion, dar ele sunt general valabile). Privita prin aceasta prisma, este de salutat precizarea lui Victor Ponta, facuta astazi in discutiile online cu cititorii HotNews.ro, pe tema eventualei aliante cu liberalii: “Nu am nici un fel de ura fata de dl Basescu si PDL. Am o mare dezamagire pentru sansa ratata de Romania in ultimii 6 ani” (ramane in schimb discutabila afirmatia acestuia ca locul PC nu ar fi decat intr-o alianta de dreapta, nu si intr-una de stanga).

In al patrulea rand, ar trebui vazut cine ar avea de castigat de pe urma aliantei si, eventual, in ce ordine. Cel mai important castigator ar fi Crin Antonescu si PNL, care dupa ce Crin s-a dat o data peste cap si a produs cu PC miraculoasa ACD, care spera sa-i gonfleze suficient partidul pentru a-i putea pretinde fratelui mai mare tratament la paritate, mizeaza ca prin urmatoarea dare peste cap si obtinerea celei de-a doua minuni, alianta PSD-ACD, sa salte peste cele 20% din intentiile de vot in viitoarele alegeri (inclusiv sa urce in schema guvernului post-electoral). Urmatoarele locuri in ordinea avantajelor ar fi ocupate, evident, de PC (cu grupurile parlamentare proprii) si PSD (care, adaugand suficiente procente peste cele 40% ale sale, va fi in masura sa dicteze noile reguli ale jocului). Ei, bine, in pofida a ceea ce s-ar putea crede, printre castigatori se va numara si… PDL, care, indiferent de cat va pierde sau de aliniamentele ideologice pe care se va retrage in opozitie, mare parte din valorile sale vor ramane in zona puterii, prin PNL, ca partid de dreapta, si cuirasa sa ACD (asadar, la limita cel putin, afirmatia ca PNL ar putea lucra pentru intreaga dreapta ideologica, implicit pentru PDL, nu ar putea fi respinsa !).

In al cincilea rand, chiar daca nu stiu daca e adevarat ca graba ar veni de la diavol iar moderatia de la divinitate, asa cum se zice in popor, ar trebui sa mai remarcam ca „grabnicii” sunt in PNL, in timp ce „moderatii” apartin PSD, ceea ce ar putea induce, fie si numai speculativ, ideea preexistentei unui plan, cu obiective si termene supervizate (raspunsul la intrebarea „de catre cine ?” tine de o anumita pricepere; daca nu este un zvon ca puterea se pregateste de alegeri in 2011, atunci ar trebui luata in calcul ipoteza unei posibile strategii a acesteia de introducere a unui pilon fisurat in noua constructie politica, prin a carui retragere, la semnal, sa antreneze prabusirea intregului ansamblu !).

Dar de ce o „tinta miscatoare” ? Pentru ca de aceasta trag, divergent, si unii si altii, cel putin asa cum se observa pana in prezent. In timp ce PNL tinde sa indrepte tirul noii aliante spre un om sau un partid, obiectiv pe care Ludovic Orban ar vrea sa-l introduca inclusiv in Statut, dar care ar fi nesemnificativ pentru o schimbare calitativa, de fond, fiind mai degraba o diversiune (de ce ar vrea cineva cu tot dinadinsul sa ne asigure de distantarea sau ruptura de altcineva, daca nu ar folosi-o ca acoperire ?!), PSD spune foarte transant, prin vocea presedintelui sau, Victor Ponta: „Scopul nostru politic nu este debarcarea lui Basescu, ci un nou model economic si social pentru urmatorii 8 – 10 ani.” Tocmai aceast nou model, care este sau ar trebui sa fie miza reala a aliantei, va genera, inevitabil pentru deosebirile ideologice pe care le inglobeaza, tensiuni care vor face ca platforma comuna sa se zgaltaie