Agenda politica a Sfintei Treimi PSD-PNL-PC

08/01/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Reactie

Chiar daca firave, apar, in sfarsit, si primele semne bune ale anului 2011. Daca de Craciun si de Revelion multi romani nu au avut ce pune pe masa, fiind ingropati in biruri si taieri de salarii, pensii si ajutoare sociale de catre austeritatea excesiva si selectiva a carmuirii portocalii, iata ca de Ziua Sf. Ioan Botezatorul, Prooroc si Inaintemergator al Domnului, pare sa se fi pogorat asupra romanilor un duh de izbavire politica, sub forma Sfintei Treimi PSD-PNL-PC. Anuntul facut de liderul social-democrat Victor Ponta pe blogul sau despre iminenta constituire pe baze juridice a unei platforme comune pe termen lung, Agenda 2019, coagulate in jurul polilor democratici ai opozitiei, de stanga (PSD) si de dreapta (PNL-PC), reinvie speranta in inlaturarea strambatatii regimului neoliberalist si readucerea Romaniei pe fagasul bunului simt si corectitudinii sociale.

Indiferent de intinderea ei in timp (Crin Antonescu avanseaza si un alt reper, anul 2016) sau de ce vor spune tonomatele de presa ale lui Traian Basescu, alianta politica si electorala a opozitiei, ce urmeaza a se infaptui in maxim trei luni, va reprezenta fara indoiala o victorie asupra fundamentalismului ideologic, care nu a facut decat sa impiedice articularea unui raspuns coerent si cu sanse de reusita impotriva derapajelor nedemocratice ale puterii. Istoria a dovedit cu prisosinta ca in momente de criza, deosebirile ideologice trebuie sa faca loc apropierilor politice, pentru a putea depasi adversitati pe care numai unitatea le poate infrange (sunt insa si lectii edificatoare care tin de actualitate, cum ar fi modul in care mediul public a intins mana celui privat pentru iesirea din recesiune).

In al doilea rand, ar trebui spus ca alianta intre fortele de centru-stanga si cele de centru-dreapta ale opozitiei este o expresie fericita a politicii ca arta a compromisului, pe care o reitereaza ori de cate ori are prilejul presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, act politic care ar putea oferi, in acelasi timp, posibilitatea resuscitarii „Spiritului de la Snagov” (1995). In conditii de pluralism politic, inflexibilitatea, incremenirea pe pozitii ideologice este contraproductiva pentru interesele oricarui partid, dar mai ales pentru cele nationale, iar PSD si ACD (PNL-PC) au demonstrat ca prin dialog si cedari reciproce se pot evita sau depasi blocaje, ajungandu-se la armonizarea punctelor de vedere si castiguri pentru toate partile.

Cu siguranta, teama puterii ca forta nenascuta dar prevestita, aidoma magilor biblici (pentru a folosi aceeasi „proiectie”, dar in alt sens, dintr-un articol la care ma voi referi mai jos) ar putea aduce schimbarea va activa corul detractorilor si al ploilor de ocara la adresa noii aliante. Graba cu care se incearca revitalizarea eforturilor de animare perpetua a schismei si talibanismului de natura ideologica este semnificativa. A se vedea diversiunea lansata de insusi Basescu la TVR1, prin care a insinuat, intr-o forma teatral jucata, colaborarea lui Crin Antonescu cu fosta Securitate, catalogand drept „admirabila” alianta dintre PNL si PC, ca un pact al lui „Felix (Dan Voiculescu, n.n.) cu Porumbacu, Porumbelul (…) cu domnul Crin Antonescu”.

In aceeasi directie, dar intr-o maniera mai coroziva (deh, discipolii urmaresc intotdeauna sa-si depaseasca maestrul), tintesc si recentele digresiuni istorice ale lui Vladimir Tismaneanu, dar care se potrivesc ca nuca-n perete cu prezentul democrat al Romaniei, tara membra UE si NATO, atunci cand compara noua Alianta, pe care o defineste ca fiind a „Noii Drepte-Stangi”, cu un „samanism peronist”, citandu-l, neinspirat, pe generalul Juan Domingo Peron, fost presedinte argentinian (“Am doua maini, una dreapta si una stanga, pe care le folosesc dupa necesitati”). Spun in mod elegant „neinspirat” (nepotrivindu-se nici macar partidelor prezidentiale PDL si UNPR !), pentru ca este vorba de o fortare nepermisa a unui alt spatiu si a unui alt timp, care apartin lumii latino-americane, gradina din spate a SUA, potrivit doctrinei Monroe, dupa cum autoasumatul „bombardament” de sinonime aruncat fara nicio noima asupra aliantei PNL-PC si, in curand, a PSD, reflecta o tendentiozitate descalificanta pentru orice analiza care se doreste obiectiva (si care din pacate se poate extinde si asupra unor consideratii care pot fi pertinente, motiv pentru care un asemenea „stil” nu se mai poarta in analiza politica).

Revenind asupra Agendei propriu-zise, as observa ca obiectivele formulate ar trebui subsumate unui scop sintetic, reprezentativ pentru ceea ce se urmareste, iar denumirea aliantei sa fie exprimata printr-un concept sugestiv si usor de operationalizat. Deasemenea, posibilitatea asumarii raspunderii guvernului ar trebui reformulata in asa fel incat aceasta sa nu mai poata fi folosita ca un instrument politic pentru infaptuirea obiectivelor de partid. Acestea fiind zise, cred ca nu ne mai ramane decat sa-i adresam aliantei PSD-PNL-PC urarea marinareasca: „Vant bun din pupa !”.


Refuzul consultarilor, un exces nemotivat

10/10/2010

Niciodata comunicarea politica nu poate face rau democratiei, ci, dimpotriva, o poate consolida, orice optim decizional in orice problema sensibila neputandu-se intemeia decat pe confruntarea a cat mai multor opinii, propuneri sau viziuni de solutionare. Acest mod de abordare a rolului primordial si, totodata, functional al comunicarii este unul de principiu, are valoare de axioma politica, nemaiavand nevoie de nicio demonstratie si neadmitand nicio exceptie, oricat de grave sau de grele ar fi problemele ce ar urma sa faca obiectul discutiilor, dar faptul ca legat de solutionarea acestora pot exista pozitii diferite sau chiar opuse este o cu totul alta problema, care nu anuleaza ncesitatea comunicarii ci o face imperioasa.

Iata insa ca pe malurile dambovitene practicile unor partide in materie de comunicare pot sta si altfel. Dupa cum este cunoscut, presedintele Traian Basescu a trimis o scrisoare presedintilor partidelor si formatiunilor politice reprezentate in Parlament, prin care i-a invitat la Palatul Cotroceni, luni, 11 octombrie, ora 12.00, pentru o discutie privind prioritatile legislative. Nimic anormal pana aici, avand in vedere prerogativa constitutionala a Presedintelui de mediator, stringenta adoptarii sau revizuirii unor legi, asa cum este controversata Lege a pensiilor. Numai ca (si aici intervine neobisnuitul), PNL si PC au ales sa refuze participarea la aceste consultari democratice, impunand practic un bizar boicot al acestora, avand in vedere ca interesele segmentelor de electorat pe care cele doua partide le reprezinta vor ramane necunoscute si nesustinute la consultarile in cauza. Oricat de mult si de negativ ar personaliza liberalii si conservatorii institutia prezidentiala si relatiile lor cu aceasta (si, sunt de acord, Presedintele are multe pacate politice, ca persoana), nu refuzi o tribuna de comunicare si influentare politica, orice castig obtinut pe aceasta cale, oricat de mic ar fi, chiar si numai cognitiv, tot e mai mult decat nimic. In mod clar, intr-un astfel de caz calculul politic nu se suprapune celui electoral.

Inchistarea intr-un asemenea blocaj riscant de comunicare poate avea repercusiuni si asupra unitatii opozitiei, dar si a aliantei PSD-PC, avand in vedere ca PNL si PC sunt partide parlamentare de opozitie, iar ultimul a anuntat ca-si va mentine pozitia indiferent de cea a PSD, care urmeaza sa si-o precizeze in urma discutiilor din BPN. O fractura a opozitiei ar fi ultimul lucru care ar fi de acceptat intr-o etapa atat de convulsiva. Refuzul dialogului nu a adus niciodata nimic bun, dar sper ca opozitia social-democrata sa nu urmeze o asemenea cale. In luptele politice, in primul rand bataliile comunicarii se cer a fi castigate.


Scenarii post-motiune (2)

04/06/2010

Ultimile manevre din tabara Puterii arata ca aceasta a inceput sa se teama de motiunea de cenzura. Mai precis, este vorba despre fluturarea, de catre vicepresedintele PDL Ioan Oltean, a unei asa-zise promisiuni a premierului Emil Boc de remaniere a Guvernului, dupa aplicarea masurilor de austeritate. Cum opozitia nu este incalzita cu nimic de o asemenea posibilitate, care nu ar schimba cu nimic lucrurile, cel mai probabil aceasta se adreseaza nemultumitilor din propriile randuri, in incercarea de a le opri disidenta si a le forta votul impotriva motiunii.

O propunere venita din aceeasi zona se refera la inghetarea pensiilor pe o durata de 16 luni (Gyorgy Frunda, UDMR), iar unele zvonuri vorbesc chiar de renuntarea taierii acestora cu 15%. O asemenea strategie invaluitoare este menita, ca si in primul caz, a starni confuzie si o falsa perceptie de moderare, cu scopul nedeclarat de a influenta intentiile de vot pe motiune ale parlamentarilor nedecisi, din intregul spectru politic. In realitate, Puterea se teme, dar nu cedeaza, ci manipuleaza, pentru ca este lucru dovedit ca lectia compromisului ii este straina (i s-a vazut inflexibilitatea, platita cu o alta criza politica, in cazul proiectului „Johannis”).

Mai mult, Puterea vegheaza si lucreaza, in stilul cunoscut, nu numai asupra oamenilor proprii, ci si asupra celor din opozitie. Si cum ar putea-o face mai bine decat spargand Alianta PSD-PC. Declaratia surprinzatoare, de ultima ora, a lui Dan Voiculescu, presedintele fondator al PC, prefigureaza un alt posibil scenariu post-motiune, cel al formarii unui nou Guvern prin racolarea conservatorilor. Iata ce spune Dan Voiculescu: ” Daca maine mi-ar spune Basescu sa fiu premier si mi-ar promite ca nu se amesteca, atunci m-as duce.” Asadar, se adevereste ca cine se aseamana, se aduna, de aceasta data sub lozinca „Securist cu securist, hai sa dam mana cu mana !”.

Oare ce-o mai pune la cale Puterea, pentru a ramane pe pozitii ? Ramane de vazut. Intre timp, curg stirile despre adancirea dezastrului din Romania: reforma esuata (cheltuielile statului cu salariatii din sectorul public au crescut in  primul trimestrul 2010 cu 9% fata de cel anterior, INS), Romania, a cincea contractie economica din UE (de minus 0,3%, Eurostat) si asa mai departe…

Deh, daca Krugman si Roubini ne-ar intreba „unde se duce capitalismul cand se duce”, nu le-am putea raspunde decat ca in Romania capitalismul nu e capitalism, ci spe-cu-la-tism…