Ispita unui redivivus: Noul PNL, o clonare a vechiului PDL?

01/02/2015

Stim zicala despre lup, care-si schimba parul, dar naravul ba. Nu o evoc intamplator, ci in stransa legatura cu tendintele din noul PNL, care seamana, ca doua picaturi de apa, cu practicile vechiului PDL.

In ultimul timp, ni se tot sucesc mintile cu ideea despre “proiectul Iohannis”. Inteleg acest proiect pana la punctul de la care nu incepe sa se extrapoleze in domeniile guvernului. Ori, tocmai aici, PNL vede un nod gordian, pe care este ispitit sa-l taie, in ideea unui nou presedinte-premier, care sa-l aduca la guvernare, desi diviziunea constitutionala separa, fara urma de echivoc, responsabilitatilor sefului statului de cele ale seful guvernului.

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta este un pericol în calea dezvoltării României și că împlinirea proiectului președintelui Klaus Iohannis nu poate fi pus în aplicare fără asumarea guvernării de către liberali. S-avem rezon, dar proiectele de politica externa si de securitate, pe de o parte, si cel de gestiune economica, pe de alta, au titulari distincti, fara nicio legatura cu culorile lor politice.

Catalin Predoiu, care a facut parte din nucleul dur al fostului PDL, absorbit de noul PNL, isi testeaza, prin astfel de pretentii hazardante, limitele influentei asupra presedintelui Iohannis si sansele de grabnica accedere in functia de premier. Tactica prin care leaga asteptarea alegerilor de o cale “comoda” si parteneriatul dintre un guvern PNL si presedintele Iohannis de “responsabilitate” este pur propagandistica, fara temeiuri constitutionale sau electorale.

Fara voturile dizidentilor din PSD, care par prinsi in mrejele aceleiasi himere a puterii, o eventuala motiune de cenzura introdusa de PNL va ramane o simpla incercare a marii cu degetul. Ramane de vazut pana unde va merge impertutbabilul Iohannis pe mana nucleului dur din fostul partid al lui Basescu, daca nu cumva PDL va avea nesabuinta sa aspire la a-si transforma premierul intr-un levier de partid pentru manevrarea presedintelui, in ceva de genul unui “premier-presedinte”.


De luat in seama: Enigma liberala

23/01/2015

In ultimul timp, cartea liberala s-a dovedit mereu castigatoare. Liberalii au, acum, presedintele de republica pe care si l-au dorit, pe care nu l-ar fi avut daca ar fi ramas in alianta cu PSD. Foarte probabil, PNL va obtine cat de curand si guvernarea, cu Catalin Predoiu premier. Copresedintele PNL Alina Gorghiu a anuntat inceperea negocierilor pentru sustinerea unei motiuni de cenzura si formarea unei noi majoritati parlamentare, iar Klaus Iohannis si-a exprimat deschis dorinta de a avea un guvern-coechipier.

O enigma se cere insa dezlegata. Cum de a ajuns PNL la performanta Iohannis, care s-a bucurat de voturile a 6,3 milioane de alegatori, la prezidentialele din 2014, cu 10% mai mult decat candidatul PSD, Victor Ponta, cand inaintea proiectului USL era creditat in sondaje cu putin peste 10%, iar dupa formarea guvernului USL a trecut de 20%? Fara indoiala, raspunsurile trebuie cautate in zona strategiilor si strategilor liberali, dar si in cea a dreptei, pentru ca inainte de toate liberalii sunt un partid de dreapta, iar victoria lor este o victorie a dreptei.

Cel mai simplificat raspuns ar fi ca PNL a stiut, in primul rand, sa se pozitioneze fara greseala pe trendurile de castig si sa le evite pe cele de pierdere. Angrenarea in proiectul USL a insemnat inscrierea pe un trend popular crescator antibasist, pe fondul curbelor de sacrificiu, din timpul crizei, iar dezangrenarea, la inceputul anului electoral, a reprezentat fuga din zona de uzura, pentru ca, nu-i asa, guvernul pierde mereu cand se intampla ceva, cum bine a spus ambasadorul francez. Sau, dimpotriva, cand nu se intampla, ca in bancul cu basca si fara basca.

De obicei, prima jumatate a unui ciclu guvernamental, dupa cum rezulta din istoricul guvernelor democratice romanesti, dar si cam de peste tot, este de crestere, cealalta, de scadere. Aceasta ultima parte tine mai degraba de perceptie decat de realitate, cand logica functionala este surclasata de ilogica luptei oarbe, fara scrupule, cazuri in care schimbarile prin motiune sunt in dauna celor prin remaniere. Vedem, deci, cum, tocmai intr-o astfel de etapa, remodelarea prin remanieri a curbei de functionalitate a guvernului PSD nu mai conteaza, ci doar accederea la putere a PNL, prin motiune negustorita.

Aceleasi curbe se inregistreaza si pe un ciclu prezidential, numai ca, aici, ascensiunea si descensiunea se pot suprapune pe cate un mandat, avand in vedere ca pentru un presedinte acestea pot fi cel mult doua consecutive. Nu mi-am propus dezvoltarea acestei teme, desi ar fi interesanta o istorie contrafactuala, ce s-ar fi intamplat daca Basescu nu ar fi luat asupra sa masurile nepopulare din timpul crizei si ar fi jucat cartea anti-Boc? Criza oricum am fi avut, a fost in toata lumea, dar, probabil, nu cu aceleasi durata si efecte, ceea ce ar putea sugera un evantai de posibilitati prezidentiale de gestionare de criza. Ar putea parea un exercitiu steril, dar sa-l retinem pentru comparatii viitoare, daca Iohannis va intruchipa cu adevarat o alta politica, o anti-paradigma basista, va trebui sa nu ia asupra sa posibila proasta guvernare a unui guvern PNL, nu o doresc, dar nici nu o exclud, ab initio, ci sa fie primul care sa o sanctioneze si, in extremis, sa-i ceara plecarea. Vom vedea daca ideea “logicii functionale” va capata sau nu un corp pe timpul mandatelor Iohannis.

In al doilea rand, PNL a ales sa-si disponibilizeze liderul, pe Crin Antonescu, care capatase “faima” de autocrat al partidului, cam cum are Ponta acum in PSD, si sa-l aduca in prima linie pe Klaus Iohannis, un practician din administratia locala si un poliglot cu trecere in fata marimilor europene. Altfel spus, “fuga de uzura” a fost dusa din zona uniunii si guvernului in cea a liderilor, aproape pana la capat, daca nu luam in calcul conceptul politic, o problema mai complexa. Tot pe linie liderologica, chiar daca mai recenta, se inscrie si feminizarea de leadership, o linie politica subtila, care se practica in politica mare, daca avem in vedere ca liderii-femei nu au si nu determina reactii politice incarcate de adrenalina, care mai mult complica decat rezolva.

In al treilea rand, PNL si-a agatat de acronim cuvantul “nou”, printr-o reforma cantitativa, prin contopirea cu PDL, un fost adversar, inca urmarit de toxicitatea politicilor din vremuri basiste. Numarul si-a facut datoria, a adus voturi si victorie. Va ramane de vazut cata calitate va emana din programul de guvernare, in curs de elaborare de catre Catalin Predoiu (PDL), premierul de tandem al lui Iohannis, si din strategia de reconsolidare interna a PNL, prezentata, azi, la Iasi, de catre presedintele partidului, Alina Gorghiu. Deocamdata, ni se arata doua linii paralele, despre care ni se dau asigurari ca se vor intalni la Palatul Victoria.


Congresul PNL: O recalibrare de viziune

28/06/2014

Ati vazut vreodata cum brutarii isi pun aluatul la fermentat, din care-si vor face franzelele si apoi le vor introduce in cuptor? Si cum nerabdatorii, carora le lasa gura a apa, vor trebui sa mai astepte, pana cand jimblele se vor rumeni? Cam asa mi-a dat impresia sa fi fost Congresul extraordinar al PNL, de astazi, o brutarie de partid. In cel mai mare vas de dospit al ideilor liberale, congresul, s-a facut aluatul, in care s-au adaugat reconfirmarile de pastrare a identitatii si numelui PNL, de fuziune cu PDL, de aderare la PPE si, bineinteles, agentul de fermentare, noul presedinte, Klaus Iohannis, s-au framantat bine si apoi s-a pus la crescut.

Liberalii nu se mai grabesc cu desemnarea candidatului pentru prezidentiale, s-au aliniat, tacit, tacticilor de temporizare si de selectie interna ale celui mai puternic competitor, PSD. In acelasi timp, surdina care s-a pus heirupismului liberal, imprimat de fostul presedinte, Crin Antonescu, este si o tactica de asteptare la initiativa Tariceanu, de creare a unui nou partid liberal, pentru a vedea ce iese si a avea timp de masurare si ajustare. Nici caracteristicile psihologice ale noului lider nu trebuie ignorate, Klaus este mai domol, le ia ardeleneste si nemteste, o abordare diferita de cea a reactivitatii de stepa si de balta a lui Crin, si nu o spun critic, se stie, nu exista stil perfect, ci pe situatie.

PNL-ul care va rezulta din fuziunea cu PDL va fi, fara indoiala, un pol cu greutate pe partea dreapta a esichierului si un adversar de temut, pe termen lung, pentru stanga social-democrata. De aceea cred ca PNL-ul nu mai vizeaza, in urma congresului, un castig pe termen scurt, nu are nici forta necesara, s-ar risipi inutil si, ceea ce este cel mai important, si-ar putea altera proiectul de reconstructie. Perioadele de constructie politica nu sunt pentru performante, ci pentru a aduna putere (o situatie post-germinativa, insa cu mult mai proasta, este si la PMP). PNL are nevoie sa adune putere, sa creasca, de aceea am si spus ca s-a pus la dospit, largirea cu PDL ii va fi o sursa semnificativa de putere, dar acomodarile organizatorice si, de loc de neglijat, ale celor doua segmente de electorate, presupun un cost de timp, implicit in privinta obiectivelor de putere.

Exista si niste costuri de partid pentru fiecare din cele doua propuneri ale Congresului, din care va fi desemnat candidatul pentru prezidentiale, ceea ce indeamna la prudenta si o buna cantarire. Daca va fi desemnat Antonescu si va castiga, isi va arde toata karma politica negativa. Daca va fi infrant, riscul va fi unul personal, va lua tot insuccesul asupra lui si va iesi din joc, atata tot, dar castigul va fi pastrarea stabilitatii noului leadership liberal. Daca va fi desemnat Iohannis si va castiga, va fi nevoie de un nou presedinte al PNL, Crin Antonescu e limpede ca nu se mai poate intoarce, iar daca va fi infrant, iarasi s-ar putea pune problema unui nou lider.

Interesanta de vazut va fi si evolutia „PNL” Tariceanu, ce denumire isi va alege, nu pot fi doua PNL-uri, traditia liberala este clar de cine a fost asumata, este argumentul trecutului, de intaietate, de drept istoric. Avand in vedere ca va coagula, in principal, frustrarile liberalilor pro-uselisti, ar putea prelua brandul USL, dar, in opinia mea frustrarile se vor atenua la scurt timp dupa alegerile prezidentiale, ceea ce ma face sa cred ca utilitatea acestei a doua constructii liberale va fi una tactica. Insa voturile noului PNL pro-USL, in fapt pro-PSD, vor intra cu siguranta in masa critica a voturilor stangii la prezidentiale, s-a vazut si din mesajul de pe Facebook al lui Ponta, pentru Congresul PNL, prin care a multumit votantilor liberali pentru constructia USL.


De la partidul-stat la ideologia-stat (clientelara si austera): Noua tentatie totalitara a dreptei

28/05/2014

Din istoria comunismului, stim ce a insemnat partidul-stat, nu mai are nevoie de explicatii. Probabil insa ca expresia de ideologie-stat(clientelara si austera, am adaugat sugerativ in titlu) va suna ciudat, dar va reamintesc, celor care ati uitat (se spune ca memoria sociala este scurta) ca i-am simtit cu totii efectele pe pielea noastra, pe timpul curbelor de sacrificiu din 2009-2012. Formal, ideologia-stat nu se confunda cu partidul-stat, la butoanele primului stat nu se afla un singur partid, ci mai multe, dar o singura ideologie, din dihotomia stanga-dreapta. Cum ideologiile exprima interesele unor grupuri mari de oameni, interesele unei parti mai mari sau mai mici a populatiei vor fi marginalizate sau vor ramane chiar in afara politicii oficiale de stat, in cazul ideologiei-stat, al unui stat mono-ideologic.

De parca Romaniei nu i-ar fi ajuns un singur regim de control total al puterii, ma refer la monocromia puterii executive din perioada Basescu-Boc, dreapta politica se pregateste sa recidiveze. Planurile au fost facute, portocaliul se va transforma in galben, pentru ca, nu-i asa, puterea nu se cedeaza, ci se metamorfozeaza. Tocmai am facut trimitere la ceea ce ar putea fi considerata o “instructiune” sau o “teza” totalitara ideologic, nescrisa sau spusa, dar cea mai abitir practicata de Occident, daca vedem ale cui servitoare sunt statele vestice, unele aproape privatizate pe de-a-ntregul, in care grasii devin mai grasi (clientelism) si slabii devin mai slabi (austerism), pentru a cita ipocrizia nemasurata a unui presedinte clasic in viata (si in functie). “Instructiunile” au fost deja inmanate si la Cotroceni, pentru alegerea presedintelui si a guvernului care vor urma, daca avem in vedere navetele diplomatice occidentale la Bucuresti, din ultimul timp.

PDL si PNL au inceput negocierile pentru “unificarea dreptei”. De fapt, nu este foarte clar ce va insemna acest lucru, daca va fi o fuziune sau o alianta a celor doua partide de dreapta, ori daca alianta va fi electorala sau politica. Ceea ce s-a lasat insa sa se inteleaga foarte limpede este ca se doreste un bloc ideologic al dreptei. Orice politica de bloc, fie ea si ideologica, urmareste suprematia, dobandirea puterii totale, neimpartirea puterii cu nimeni. O chestiune profund nedemocratica, indiferent la ce nivel se manifesta, de partid, de stat sau interstatal, lacomie totalitara. La fel de neechivoc este si siajul ideologic european in care vor evolua, PPE, de cinci ani stapanul absolut al Europei, la care democrat-liberalii sunt deja convertiti, iar liberalii vor urma sa o faca, in urma cererii lui Crin Antonescu, de dupa europarlamentare, de afiliere si iesirea din ALDE.

Prin cele doua optiuni ale sefului liberal se contureaza doua probleme, cele de legitimitate si de identitate. Ar fi de vazut daca un presedinte de partid demisionar mai are legitimitatea de a angaja partidul in actiuni de anvergura strategica, daca nu cumva pune o povara nemeritata pe umerii viitorimii liberale. Indoiala ramane chiar si daca afilierea si unificarea vor fi incuviintate de Congresul extraordinar al PNL, s-a vazut ca exista o masinarie de vot bine unsa, piesa care scartaie e data afara (de-acum, o poate face si DNA-ul!). In al doilea rand, cum ramane cu identitatea liberala istorica, aureolata de inaintasi. Nu este greu de ghicit cine se va infrupta din aceasta omleta liberala (dar si ideologica, abil deghizata in “unificare” si “candidat unic” pe dreapta), ca orice bloc politic, economic sau militar, si cel ideologic, de pe intregul spectru al dreptei, va avea pe cineva in frunte. Intotdeauna, in politicile de bloc va fi un primus inter pares, ideea a fost recent reactualizata, de o maniera inmarmuritoare, de dreptaciul popular Nicolas Sarkozy, cand a sustinut ca este o iluzie a se crede ca exista egalitate de drepturi si obligatii in UE.

Declaratiile la unison ale PNL si PDL ca isi doresc o colaborare anti-PSD le tradeaza strategia de demonizare a stangii, din care spera sa faca o alta catapulta spre accederea la puterea executiva totala. Nu cred insa ca de aceasta data o campanie negativa va mai avea succes, cel mai bun avocat si cel mai bun agent electoral al guvernarii PSD va fi economia, pusi in fata indicatorilor si statisticilor confirmate si rasconfirmate de organizatii internationale si europene de autoritate (unele, culmea, chiar sub influenta sau coordonare de dreapta) nu vor “reusi” decat sa se acopere de ridicol.

Cel mai categoric indicator de insatietate, de vointa de putere unica, mono-ideologica, ramane fara indoiala aranjamentul, facut public de unele surse parlamentare, ca unul din cele doua partide de dreapta sa dea candidatul la prezidentiale, iar celalalt sa obtina postul de premier, cand se va realiza o majoritate parlamentara a spectrului ideologic de dreapta. Aici este si o prostie imensa, care ii expune grosier, liderii dreptei au copiat habotnic modelul USL de impartire a puterii, crezand ca vor parea pluralisti si democrati, numai ca acolo era vorba de o impartire intre stanga si dreapta, cu adevarat pluralista si democratica. Pana si dreapta PPE va imparti puterea cu stanga, conservatorii germani au facut-o cu socialistii, dupa ultimele alegeri, numai dreapta din Romania cloceste alte ganduri (la inspiratia, o stiu bine nu numai romanii, celor care au “investit” in DNA, vanatorul de vrajitoare). Nu stim ce vor spune europenii, cei mai de departe, care vor sa ne fericeasca pe vecie cu ideologia-stat de „dreapta”, o stim, au o singura placa, au pus-o si vecinilor.


O ideologie de acoperire?

21/11/2013

„Va previn, presedintele Romaniei in 2014 incolo va fi de dreapta”, a afirmat, printre altele, Crin Antonescu, la B1 TV, in emisiunea lui Robert Turcescu. Cine cunoaste insa ce se intampla cu dreapta, care seamana cu o casa ruinata ce-si asteapta demolarea si apoi reconstructia, stie ca acest lucru nu are cum sa se intample. Urmele dezastrului portocaliu sunt inca evidente si greu de sters, memoria sociala este inca vie, iar un proiect de refacere politica si recastigare a increderii electorale este extrem de anevoios si indelungat, de ordinul mai multor sezoane de alegeri.

Seful PNL si copresedintele USL este un politician inteligent si abil pentru a face afirmatii gratuite sau care sa-l incomodeze. Cel mai probabil, afirmatia serveste unui scop, care ni s-ar putea devoala cu anticipatie, daca vom sti sa-l deducem din coroborarea unor idei si interese din zona dreptei, ascunse in noianul de detalii ideologice. Daca exista un plan sau, cel putin, un inceput de coordonare, indiciile clarificatoare vor aparea dupa o mutare semnificativa, cum ar fi anuntarea candidatilor pentru alegerile prezidentiale (nu mai tarziu, cred, de 1-2 luni).

In acest moment, cea mai succinta definire de stare a esichierului ar fi: liniste la stanga, agitatie la dreapta! Pentru ambele stari, explicatiile ne sunt la indemana. Calmul, de o parte, este un ingredient apreciat al unei bune guvernari, dupa tectonica fostelor executive, de cealalta, dorinta unei ameliorari de pozitie, oricat de mici, este la fel de fireasca. Un fapt ramane insa straniu: de ce dreapta se preocupa de un prezidentiabil de la PSD, as spune chiar ca si-l doreste, care, aproape ca intr-un fel de laudatium si la Traianica si la Crinut, ar putea fi, bine-mersi, Victoras?

In conditiile in care, intr-un fel sau altul, steaua impopularului regim Basescu va apune, cea a unui regim Antonescu va fi putin probabila, iar PSD se bucura, in pofida avatarurilor unei coalitii si guvernari policrome, de cel mai mare capital de incredere, strategiilor electorale ale dreptei, pentru prezidentiale, nu le ramane decat posibilitatea de a gasi o formula indirecta de a folosi in avantaj propriu rezultatele electorale ale adversarilor. Pana la urma, pe consecinte, important pentru „nemuritorii” dreptei nu este ca viitorul presedinte al Romaniei sa fie neaparat de dreapta, ci sa slujeasca interesele dreptei. O relatie de putere, exersata prin coabitare, poate functiona la fel de bine si inversand pozitiile ideologice, o anumita vizita peste ocean putand insemna si o astfel de binecuvantare politica.

Sa ne-ntelegem, nu pun nicio clipa la indoiala probitatea de lider politic a nimanui. Capacitatea de a iesi din corzile unei vointe supranationale este insa cu totul altceva. Romanii au inteles acest lucru anul trecut, cand, dupa cum s-a vazut, un emisar, care a venit val-vartej la Bucuresti si a batut cu pumnul in masa, a intors rezultatele referendumului de demitere, ca un act de suprema umilire nationala! Pe de alta parte, pentru cineva care se afla foarte departe de finalul carierei politice, riscul de a pierde totul, daca s-ar pune de-a curmezisul, ar fi enorm, slabiciunea de a da curs „corectitudinii” politice fiind, omeneste, de inteles. Probabil ca lucrurile ar sta altfel intr-un singur caz, cel al unei rectitudini care ar veni din imunizarea la santaj, persecutie sau colaboratiune, care ar face sa nu mai ai nimic de pierdut. O atare posibilitate a fost insa perfect blocata, juridiceste, de sistemul papusat politic, doar un miracol (gen „Timoshenko”?) ar mai putea schimba calculul politic.

Se mai indoieste cineva ca reunificarea dreptei este un mit, cand obsesiile lui Crin Antonescu se intalnesc cu cele ale lui Traian Basescu, pe tema prezidentialelor? Sunt trei mari obsesii, care vin din tot atatea temeri, care unifica dreapta: PSD, Ponta, Nastase! Daca primele doua ar putea avea, prin repede inainte, niste finalitati ingenioase, ultima este de-a dreptul grotesca, prin identificarea victimei cu calaul. Dar, cum se intampla intotdeauna, simtul esecului slabeste cenzura, panica o ia inaintea precautiunilor, lasand sa cada masti, care ne dezvaluie ridicolul unei situatii in toata lipsa sa de splendoare.  A face din cea mai echilibranta si performanta guvernare din istoria tranzitiei si reformei, 2001-2004, o perioada comparabila cu epoca Basescu este o enormitate, care va deschide si mai mult ochii opiniei publice, pentru ca arata cine si pentru ce se tem, pentru cine este cu adevarat un pericol spiritul renasterii nationale, al reintrarii in normalitatea unei natiuni economice.

Nu stiu daca, asa cum se vaieta Crin Antonescu, vom avea si un prezidentiabil „invins de servicii”. Acest lucru numai Cotroceniul il poate sti, impreuna, evident, cu un numar limitat de lideri ai dreptei, care sa-l includa sau nu si pe cel vizat. Solidaritatea dreptei, in integralitatea sa, pe speta afacerii „Calarasi” induce, totusi, o idee de coordonare, la fel ca si declaratia lui Vasile Blaga ca la prezidentiale PDL se va bate cu Ponta, Antonescu fiind obosit de prea lungile antrenamente. Pot insa presupune ca un fotoliu de premier ar putea fi mai putin ipotetic decat cel de presedinte.

Prin vointa politica, USL poate functiona si fara un prezidentiabil comun, dupa cum se poate sparge in mai multe feluri. Ce se va intampla daca, de pilda, Crin Antonescu ar renunta la candidatura, in favoarea sau nu a lui Victor Ponta? USL nu s-ar rupe, poate numai printr-o vointa expresa (ce i-ar aduce insa mai multe pierderi decat beneficii), dar se vor produce importante transferuri de imagine, iar calculul cu Ponta presedinte ar capata mai multa consistenta. Oricum, dreapta nu ar avea cum sa castige. Dar, atentie, ca si yankeii neoliberalisti, de la care par sa-si fi luat obiceiurile, cele doua varfuri ale dreptei joaca fara fair play!


Testament de imagine sau perdele de cerneala?

26/07/2013

Nu toate imbratisarile inseamna ceea ce ne-am obisnuit sa le atribuim ca vor sa arate. Sa ne amintim fie si numai de “imbratisarea” lui Iuda (dar si de sfarsitul sau tragic), pentru a intelege ca uneori aceasta poate fi inselatoare. De ce Traian Basescu ii ‘imbratiseaza” pe romani atat de brusc si de sufocant, facand aceasta vara politica mai fierbinte decat de obicei?

Neasteptatul razboi incendiar, declansat de presedintele Basescu asupra Guvernului USL, ar fi putut avea la origine lansarea Partidului Miscarea Populara, daca dupa eveniment acesta ar fi incetat. Ca marketing, inaugurarea avea nevoie de un fundal sau context care sa-i faciliteze vizibilitatea si promovarea, iar ocupantul pozitiei de varf a statului era cel mai nimerit, mai ales ca era implicat ca ascendent al noii formatiuni politice. Dupa ce Basescu a fost recunoscut, in trecut, drept tatal politic al PDL, i-a venit acum randul sa fie bunicul spiritual al PMP, statut pe care liderii acestui partid i l-au atribuit in mod public.

Explicatia in cauza este partial plauzibila, deci este insuficienta. De regula, situatiile politice complexe, cum este cea de coabitare, au dezvoltari (si finalizari) plurifactoriale. Nu trebuie pierdut din vedere ca Traian Basescu se afla pe final de mandat si intr-un moment extrem de discutabil, sub aspectul legitimitatii. Dupa publicarea datelor recensamantului populatiei din 2011, a rezultat ca referendumul de demitere a presedintelui, de anul trecut, a avut cvorum si ca demiterea a fost perfect legala, ceea ce, intr-un stat de drept ar trebui sa aiba consecinte. Pana in prezent, nicio institutie abilitata nu s-a autosesizat, dar nu stim ce se va intampla in toamna, dupa reluarea sesiunii parlamentare.

Scandalurile se tin insa lant, privatizarea CFR Marfa s-a transformat intr-un camp de lupta, in care asumarea raspunderii este aruncata cand in curtea Guvernului, cand a Presedintiei (CSAT-ului), iar ancheta penala de la Antena 3 capata profilul unei vendete sau vanatori de vrajitoare. Disputele, cum ar fi cea pe uzufructul cazului Hayssam, si aruncarea pisicii moarte de la unul la altul, ca in dosarele Moldova/Transnistria/Rusia, redeschise de vizitele lui Basescu la Chisinau si Corlatean la Moscova, sunt prezente si in politica externa, care teoretic nu are sau nu ar trebui sa aiba nicio legatura cu un partid neparlamentar, abia nascut.

Si mai premonitorie pentru ceea ce s-ar putea intampla pe scena politica romaneasca este ingrijorarea occidentala fata de probabila denuntare a pactului de coabitare, pe care o percepe ca pe un risc major de instabilitate politica. Daca dupa referendumul trecut s-a creat stereotipul ca un asemenea gest de instabilizare ar putea veni numai din partea stangii, de aceasta data ar putea veni foarte bine din partea varfului de lance al dreptei, Traian Basescu, falsul apostol al “stabilitatii”, care da semne ca s-a saturat de coabitare, pe care pare a vrea sa o distruga cu orice pret.

Intr-un asemenea scenariu se inscrie foarte bine intalnirea cu seful PNL, Crin Antonescu, pe tematica anuntata a unor probleme de guvernare, unde nici unul nici altul nu are vreo competenta constitutionala, dar sub acoperirea careia ar fi putut conveni un proiect de unificare a dreptei si de realizare a unei ipotetice noi majoritati parlamentare (si deci riscante pentru stabilitatea politica, in caz de nereusita), care sa formeze un guvern de dreapta. Tentatia preluarii initiativei este mare, Basescu nu este omul care sa stea la mila evenimentelor, mai ales daca se anunta a fi si neplacute. Nu in ultimul rand, proptelele externe sau unele schimbari in dispozitivul european al dreptei s-ar putea constitui intr-un impuls.

Reinnoirea sprijinului politic al Washingtonului, prin anuntarea de catre Pentagon a castigatorului licitatiei pentru construirea scutului de la Deveselu, nu are importanta ca este o utopie costisitoare (George Friedman), important este semnalul, si a celui de la Bruxelles, de aducere a Republicii Moldova in UE, chiar daca in aceeasi “zona gri a Uniunii” (din pacate aceasta exista, ar merita o analiza aprofundata) in care se scalda si Romania, sunt atuuri care par sa fi inceput sa fie jucate de catre Basescu.

Edificatoare pentru atacul lui Basescu pe coabitare si apararea pactului de catre Ponta pot fi si diferentele majore dintre acestia in politica externa. In timp ce presedintele este fixat pe acelasi vechi calapod geopolitic Est-Vest, al Razboiului Rece, premierul se apropie mai mult de realitatile zilelor noastre si de nevoile Romaniei postcomuniste, pe care le proiecteaza in termeni geoeconomici, pledand pentru o schimbare de mentalitate in UE, care trebuie sa evite marea greseala de a imparti tarile in Nord si Sud, divizare din care Europa va continua sa piarda. Un alt scenariu ar putea avea in vedere pierderea alegerilor parlamentare de catre Angela Merkel, in 22 septembrie, ceea ce va schimba semnificativ fizionomia dispozitivului dreptei europene, caz in care recuperarea flancului dreptei romanesti ar putea avea un oarecare rol compensativ.

Ceea ce este cert, Traian Basescu nu mai are interese politice directe, nu insa si indirecte, nu-i este indiferenta memoria pe care o va lasa posteritatii si nici pozitia spirituala, cel mai probabil de pater familias, pe care jinduieste sa o ocupe in cadrul dreptei si in noul joc, post-Basescu. Aceasta vara reprezinta, dupa toate probabilitatile, inceputul scrierii testamentului politic, implicit de imagine, de catre cel care nu a fost invins de sistem, ci va fi invins odata cu sistemul. De aici acest joc, cand cu confetti, ca intr-un festival al celebrarii lui Zeus, cand cu perdele de cerneala, ca o Caracatita in fata primejdiei.


Manevrele dreptei: Marele pas dintr-un mandat scurt

17/03/2013

Parafrazarea, mutatis mutandis, a titlului unei celebre carti ar putea parea excesiva pentru evenimentele care au inceput sa se deruleze, de putina vreme, pe partea de joc a dreptei politice romanesti. Si totusi, daca vom avea in vedere ca orice puternic stejar de astazi s-a nascut din ghinda de ieri cazuta la pamant, dupa cum ne sensibilizeaza David Icke, intr-o carte care mi se pare a fi o incercare de rasializare a originilor omenesti, asupra careia insa ma voi opri cu alt prilej, vom concede ca atat marile adevaruri cat si marile minciuni au pornit de la o simpla samanta aruncata pe solul mintilor umane.

Ceea ce voi spune nu este nici un laudatium si nici un rechizitoriu, ci doar o incercare de a surprinde niste mutatii si tendinte din lumea restransa dar dominatoare a dreptei (observati asimetriile pe care le genereaza cei doi termeni),  care s-ar putea dovedi benefice pentru clasa noastra politica, mult prea incercata in ultimii opt ani, asupra careia in luptele de putere s-au experimentat absolut toate mijloacele tribale, de jungla, dupa un manual de canibalism exoteric cu autori ezoterici (nu este un joc de cuvinte). In timp ce acestia din urma in afara acopera totul cu puhoaie retorice despre pluralism si democratie, in interior sunt sedimentati monolitic, dupa toate regulile partidului unic.

Cum de este posibil, ma veti chestiona sau va veti intreba, ca dreapta pradatoare, care pare a fi inspirata de cruzimea genetica a fiarelor salbatice, despre care ne vorbesc unele emisiuni de pe National Geographic si de care este legata capitalismul total, sa exercite o dominatie globala, desi diferentele dintre oameni nu sunt in niciun caz precum cele dintre un leu si o gazela, care sa le justifice pozitionari antipodice, ca cele din lantul trofic al junglei? Care este explicatia pentru care proslavim sangerosul leu, desi nu ne aduce niciun avantaj domestic, ci dimpotriva, dar ignoram harnica albina, de pe urma careia avem atatea binefaceri?

Raspunsurile mele ar fi interactiunea, la prima intrebare, si frica, la cea de-a doua. Daca ultimul spune totul, nemaifiind nevoie sa adaug altceva, poate doar, pentru ca tot traim inceputurile pontificatului franciscan si apropierea  vremii pascale, ca iubirea va fi cea care ne va salva in fata fricii, la primul raspuns sunt necesare cateva nuantari. Cand vorbesc despre interactiune, am in vedere ca insiderii, pentru a folosi o denumire alternativa la cea de „iluminati”, isi trag puterea din doua surse, din interactiunile cu outsiderii, pe care le aseaza sub semnul printului minciunii, dupa o expresie dintr-un excelent comentariu al profesorului Andrei Marga, din platoul unei televiziuni, in ziua alegerii noului papa, si din manipularea interactiunilor dintre terti (asezarea unor actiuni ostile sub steag fals este una dintre cele mai vicioase si viciante metode de manipulare a acestui tip de interactiune).

Am facut acest excurs pregatitor pentru a intelege ca limbajul si miscarile corpului dreptei de opozitie, si am in vedere cu precadere PDL, FC si PNTCD, dar si al celei de la putere, PNL, nu sunt deloc de trecut cu vederea, oricat de neinsemnate ar parea, pentru ca ascund acel potential germinativ al semintei de care vorbeam la inceput. Unele manevre din politica, aparent neinspirate, de rutina sau cu final previzibil s-au dovedit a ascunde calcule extrem de inteligente si cu efecte dintre cele mai perverse, ceea ce ar trebui sa ne determine sa nu uitam niciodata ca adversarul nu trebuie urat, ci nu trebuie subestimat (teza).

Pedelistofagia de care da dovada in ultimul timp PNL, prin inghitirea filiala dupa filiala a PDL, este o astfel de ghinda, care pentru inceput nu poate evita impactul cromatic, de dezingalbenire, dar care pe parcurs poate bate, de la discret pana la intens, spre portocaliu in politicile de guvernare liberale, ceea ce va reprezenta o amenintare pentru stabilitatea USL. Anticipez ca vor fi din ce in ce mai multe teme de guvernare de care social-democratii vor trage intr-o parte, iar liberalii, in cealalta, amplificand riscul de rupere al aliantei.

Reanimarea de catre noi protagonisti, FC si PNTCD, a fostei Aliante Dreptate si Adevar va insemna o recuperare de mesaj social, cu care PNL si PD au cucerit, in 2004, o parte a electoratului de stanga, votant traditional al PSD (nu-i mai putin adevarat ca si social-democratii si-au decorat mesajul electoral din 2012 cu elemente de mesaj national, abstrase de pe partea dreapta, care, prin partidele istorice, i-a conferit consacrarea cunoscuta). Aceste flexibilizari de mesaj, pe care le-as califica drept normale, sunt rodul deosebirilor de responsabilitati dintre opozitie si putere, orice guvern trebuie sa fie un guvern al tuturor romanilor (teza), care sa inglobeze in programul de guvernare obiective si actiuni provenind de pe ambele laturi ale esichierului, neindoielnic in proportii variabile, dictate de culorile politice sau de sarcinile etapei (acest ultim lucru explica destul de plauzibil de ce unele guverne de stanga au facut politici de dreapta sau invers).

Evolutiile s-ar putea insa complica, daca tinem cont de evocarea de catre presedintele PDL,Vasile Blaga, a revenirii la insemnul trandafirului si de declaratia ca pentru el nu este o rusine faptul ca a fost membru FSN, dar si de sondarile PNL a posibilitatii de a adera la PPE, ceea ce s-ar putea traduce si ca o ipotetica schimbare de locuri intre PDL si PNL, in care primul sa treaca mai la stanga si al doilea mai la dreapta fata de pozitiile pe care le ocupa in prezent. Desi este periculos pentru adversari, prin ceea ce reprezinta pentru subiect cameleonismul politic nu este condamnabil, pentru ca presupune un mijloc de adaptare inteligenta,  care uneori poate insemna supravietuirea (teza).

Insa cel mai important semnal pentru viitorul reconcilierii dreptei romanesti a fost dat de Traian Basescu, cand a afirmat despre Crin Antonescu ca are sanse la Presedintie, ceea ce, implicit, denota ca apreciaza ca nerealiste sansele altor candidaturi din acelasi spectru, ale caror nume au fost vanturate de Elena Udrea in ultimele zile, dar si ca este nevoit sa aprinda pipa pacii  cu cel sub al carui prezidentiat dreapta, in ansamblul ei, ar putea ocupa un loc mai bun sub soare, comparativ cu o alternativa de stanga, mai ales ca revenirea in politica a celui care i-a suflat mereu in ceafa ar putea sa strice orice calcule (concluzie). Cum a ajuns sa aiba batul scurt, este de asteptat ca Basescu sa faca al doilea pas la Conventia PDL din 23 martie, la care nu ma indoiesc ca va participa, pentru a sustine solutia blonda in alegerile interne si a-si consfinti, de facto, revenirea in politica si in partidul caruia i-a datorat ascensiunea politica si pozitia de sef de stat.