Alegerile pentru PMB: Stil potomaco-dambovitean. “Muntenizarea” este “trumpizare”. Pericolul votului negativ

17/04/2016

Prin aducerea in scena alegerilor prezidentiale din SUA a lui Donald Trump, GOP a creat un adevarat tsunami politic si mediatic. Presedintele Obama a criticat aspru prestatiile electorale ale lui Trump, iesite din tiparul corectitudinii politice, care ameninta sa rupa scena electorala. Republicani de vaza s-au delimitat categoric de naravasul miliardar imobiliar, scapat din haturile partidului. Doar presedintele Putin il apreciaza pe Trump, care a declarat ca isi doreste dezghetarea relatiilor cu Rusia.

Scandalul provocat de PNL prin nominalizarea candidaturii lui Marian Munteanu in cursa alegerilor pentru Primaria Capitalei este, asadar, ceva déjà-vu. Aceeasi zgaltaire care ameninta sa rastoarne scena, aceleasi recuzari rasunatoare, inclusiv din partea presedintelui Iohannis si a unor membri marcanti ai PNL. Ca si republicanul american, liberalul roman este suspectat ca este “prorus”, desigur fiecare in felul lui. Ambii sunt acuzati de extremism, unul de antiislamism, celalalt de antisemistism. Cele doua scenarii, de pe malurile dambovitene si potomace, par rupte din acelasi manual.

Pentru alegerile din Romania poate fi vorba chiar de o coproductie. Nu am date pentru o asemenea ipoteza, dar nici pentru respingerea ei. Exceptand, poate, vizita liderei PNL Alina Gorghiu si a lui Marian Munteanu in SUA, cu putin timp inaintea declansarii scandalului. Un fapt este ca si Klaus Iohannis a fost in SUA, tot recent, inaintea celor doi. Dar presedintele a fost si in Israel, tot inaintea inceperii spectacolului cu Marian Munteanu in rolul principal, de “extremist”.

De dragul analizei, jocului ipotezelor si unor posibile concluzii preliminare, fara de care am ramane la cheremul evenimentelor, ar trebui sa retinem ca un fapt ca exista acest triptic de tari pe care un numar de actori, unii mentionati, le leaga intre ele. Au, acest triptic si grup de actori, o tinta comuna? Sa observam ca toata agitatia se produce pe partea dreapta. Sa fie “dezbinarea” dreptei doar la vedere? Aceasta tema derutanta s-a jucat si in alegerile trecute. Cu rezultatele cunoscute.

Probabil ca unele minti, mai lenese, spre riscul lor, ori mai interesate, spre castigul lor (spun acest lucru pentru politicienii tineri), vor sustine ca posibilitatea mimarii fragmentarii, implicit a “slabiciunii” dreptei, cat si a coproductiei, tine de teoria conspiratiei. Insa in exercitiul politicii aflam nu teorii, ci practici ale conspiratiei. Exemplele, care fac regula, sunt prea multe si prea cunoscute pentru a ne mai opri la vreunul.

Exista insa o ciudatenie, poate o coincidenta. In unele evenimente politice, institutionale (Mossad, DNA) si individuale (Marian Munteanu), in care israelismul si antisemitismul sunt prezente, reactiile sunt palide, daca nu chiar lipsesc. Ambasada americana, de regula cu implicare intensiva, ca de parte politica, a pastrat tacerea in cazul PNL-MM. Ce-i drept, exista o diferenta intre acuzatiile de extremism la adresa lui Trump si cele adresate lui Munteanu. La primul, obiectul acuzatiilor il reprezinta declaratiile din prezent, la cel de-al doilea, declaratiile din trecut.

Dar mai exista o tendinta noua, de a-i pune in cont presedintelui Iohannis o crestere a criticilor la adresa Israelului, normale in democratie si in libertate de exprimare, dar anormal impachetate in  “nasterea antiisraelismului”, necunoscut dupa revolutie, din capul sefului statului, precum Atena din capul lui Zeus. Desi Iohannis s-a delimitat de aventura PNL-MM, se pare ca undeva se speculeaza etnicitatea germana a lui KWI, stereotipul “Neamt esti, antievreu esti”, care se trage din vremurile WW2. Pacat, daca e asa, pentru ca o prejudecata se transforma in judecata.

Totusi, intrebarea ramane, nu cumva excesele de “muntenizare” electorala sunt cu aprobare? Cineva, un fost ministru de externe, baiat destept, in ciuda unor acuzatii de potlogarii europarlamentare, a spus o chestiune care se leaga, daca nu cumva a si fost asumata de cine trebuie, de ipoteza “extremismului cu aprobare”, ceva in genul “Urati-ne, formal, pentru ca noi sa va iubim, informal”.

Daca “muntenizarea” este “trumpizare”, stilul american, precedenta care pentru noi suna linistitor, efectele electorale pot fi destul de nelinistitoare. Practic, “muntenizarea”, pentru a ma referi la spatiul electoral romanesc, cele privind “trumpizarea” fiind treaba celor de peste Ocean, mobilizeaza votul negativ. Ori, a vota negativ inseamna a vota pe cineva pe care nu ti-l doresti, dar nu ai incotro, pentru a scapa de raul cel mare. Votul negativ trunchiaza rezultatele unui scrutin, si, in prelungire, pe cele ale viitorului, cum s-a intamplat in 2014 si dupa (si nu numai). Daca va fi un vot negativ, cine va fi castigatorul? Vom vedea!

Anunțuri

D-ale toamnei politice: Vointa de putere a PNL

29/09/2015

Cenusiul si zgribulirea cu care toamna ne-a invadat pe neasteptate par sa se fi instalat si in zona politica. Exceptand, bineinteles, neasteptatul. Marti, s-a dezbatut si s-a votat motiunea de cenzura a PNL, impotriva premierului Victor Ponta si guvernului PSD. A fost un eveniment plicticos, previzibil ca rezultat, care a etalat aceeasi vointa de putere a PNL, obsesiva dar lipsita de sanse, pentru a veni la guvernare. Nu pe baza unei alternative viabile la o proasta guvernare, niciuna nici alta nu exista, ci a unei contraimagini goale, pe care incearca sa o proiecteze asupra premierului si executivului de stanga. Anchilozat in falimentara filosofie politica a dreptei populare, fara un program economico-social sustenabil, fara un candidat de premier credibil si confruntat cu o guvernare PSD electorala, iesita din alegeri cu un scor categoric, PNL nu poate decat sa astepte urmatoarele alegeri, la termen sau anticipate.

Inaintea motiunii, cu o zi in urma, copresedintele PNL Alina Gorghiu a cerut liderilor partidelor care sustin guvernul Ponta sa aleaga intre „binele public” si „egoismul politic” de a ramane la putere, iar colega sa de partid, vicepresedintele Sulfina Barbu a intrat si mai mult pe taramul penibilului, afirmand ca aceleasi partide isi asuma „judecata poporului”. Pentru a reveni in realitate si a reimprospata unele memorii, nu de egoism este vorba, ci de responsabilitate, o valoare cu care se conjuga buna guvernare, incontestabila in cazul guvernului Ponta. Tara nu are nevoie de o criza politica artificiala, pe considerentele vointei de putere nemasurate si smecheriei de „imagine”, ale PNL, motionistii nu au gasit nici macar o critica fiabila la adresa guvernarii PSD. Pe de alta parte, fostul PDL, ascuns sub pulpana fuzionarii cu PNL, este cel care se afla sub sanctiunea sufragiului popular, pana la noi alegeri.

Dupa esecul de azi, motiunea de cenzura a devenit o functie consumata pentru vointa de putere liberala. Pentru a si-o hrani, va fi nevoie de altceva. Este putin probabil ca PNL sa mai riste o incercare, ultima, la care ar mai avea dreptul in sesiunea parlamentara de anul viitor. O motiune cazuta intr-un an electoral ar fi o cronica a unui esec electoral anuntat. Trimiterea premierului Ponta in judecata de catre DNA, de al carui/carei dosar penal Klaus Iohannis in mod gresit face caz, prin incalcarea prezumptiei de nevinovatie si prin posibilitatea de a influenta justitia, pe baza caruia/careia la fel de gresit s-a pus in miscare si motiunea de cenzura, ar putea fi acel „altceva”, pus la cale in secret, deci ilegal, care sa hraneasca o neostenita vointa de putere. Fara nicio indoiala, scopul nu mai scuza mijloacele, ci mijloacele sunt cele care distrug scopul. Chiar in ziua motiunii am observat o avalansa de suspendari din functie de catre CSM a unor procurori, trimisi in judecata de catre DNA, special parca pentru a ingrosa perceptia ca un trimis in judecata este in mod automat vinovat.

Este nesocotirea prezumptiei de nevinovatie unul dintre acele mijloace care distrug scopul justitiei, cel de a face dreptate? Poate ar trebui sa reflectam daca nu cumva opinia publica se confrunta cu incercarea, speculativa, desigur, de a-i fi pervertite perceptiile si logica, prin niste sofisme de genul „Daca cineva este trimis in judecata de catre DNA, este vinovat”, ”Daca cineva care este trimis in judecata este vinovat, toti care sunt trimisi in judecata sunt vinovati”, „Daca cineva care este trimis in judecata este suspendat din functie, toti cei care sunt trimisi in judecata trebuie suspendati” etc. Oare, ma intreb si intreb, ce este mai important, sa condamni toti suspectii, pentru a nu scapa niciun vinovat, ori sa nu condamni niciun suspect, pentru a nu condamna un nevinovat?

Esecul motiunii de cenzura a generat pentru opozitia de dreapta un nou orizont de asteptare. Teoretic, ar trebui sa se suprapuna cu cel al alegerilor la termen. Practic, ramane de vazut. Doua dintre variabilele noii ecuatii, a noului orizont de asteptare, mi se par cele mai provocatoare. Prima, rezultatul alegerilor din PSD, este prea mare graba si prea multa preformatare. Al doilea, revenirea lui Traian Basescu in politica, prin inscrierea in PMP, cand esichierul dreptei va deveni prea stramt pentru doi sefi, ca o teaca in care nu incap doua pumnale.


PNL si-a ratat obiectivul si a inceput sa se teama: A orbit, oare, Sauronul coruptiei?

05/04/2015

Partea lucida a acestei natiuni a inteles ca DNA a fost creata precum Inelul Puterii, in care Sauron, cel care l-a facut, si-a transferat puterile. Din romanele fantasy ale lui JRR Tolkien stim ca Sauron, cu al sau ochi fara pleoape al raului, a lucrat necontenit la coruperea oamenilor.

Presupun, prin analogie, ca ar exista un Sauron al DNA-ului, care inca nu s-a lasat aflat, cu nume si prenume, desi toti il cunoastem dar ne complacem intr-una dintre acele fals linistitoare minciuni conventionale. Nici nu stiu daca identitatea unui Sauron al coruptiei din Romania ar fi importanta in sine. Poate ca mai utila ar fi aflarea daca greseala de a-si fi pus puterile in DNA i se va intoarce impotriva, ca lui Sauron din poveste, care a disparut odata cu Inelul, cand Frodo l-a aruncat in foc.

Probabil ca veti fi intrigati de alegerile privind motivul epic si intrebarea din titlu. Cred ca este limpede ca obiectivul PNL de a intra la guvernare pana la Paste a esuat. Aceasta scadenta a fost sugerata presedintelui Klaus Iohannis de catre predecesorul sau, Traian Basescu, cu ceva timp in urma. Sambata, la Oradea, copresedintele PNL, Vasile Blaga, a recunoscut ca, in pofida dorintei sale personale, obiectivul a ramas inaccesibil datorita lipsei unei majoritati parlamentare care sa asigure succesul unei motiuni de cenzura.

Un alt argument, pentru prima data, dupa alegerile din noiembrie, PNL a inceput, in mod perceptibil, sa se teama. Anxietatea politica a PNL este provocata de sabia DNA a anticoruptiei, care sta deasupra capului prim-vicepresedintelui si premierului din umbra, Catalin Predoiu, pentru suspiciunea de a-si fi finantat din mita campania electorala din Buzau, in 2008. Toate firele care duc catre Predoiu vin din dosarul DNA privindu-l pe fostul parlamentar PNL si consilier prezidential George Scutaru, pentru finantarea ilegala a PNL Buzau si a campaniei din 2008, care l-au avut printre candidati si pe fostul ministru de justitie.

Ar fi ajuns, oare, hibridul PNL la esec si la frica, daca Sauronul coruptiei ar fi fost la fel de atotvazator si de manipulator, cum ne-a obisnuit in ultimii ani, cand a avut sub control total situatia de pe scena politica si din interiorul justitiei? Raspunsul si-l poate da oricine.

In plus, un detaliu semnificativ, asa cum sunt toate cele in care se poate ascunde diavolul, poate ilustra ce a insemnat implicarea dreptei in toata etapa de constructie juridica de catre guvernele sale, din 2008 pana in 2012. Predoiu este singurul ministru care a fost mentinut in functie in patru guverne consecutive. De aici, probabil, tactica de a fi batut Codurile juridice si investitia DNA in cuie ale statului de drept, ori ideea leganarii in iluzia incremenirii intr-un proiect sanctionatoriu gandit pentru altii, care l-ar face “imposibil” sa i se aplice. Dar si zeii gresesc, nu-i asa?, pentru a trimite la un titlu de autor sau la unul de film.

Concret, toata suita PNL de diversiuni si de hartuieli tactice din ultimele zile a fost tocmai pentru a ascunde incapacitati si probleme interne, care, dupa toate semnele, nu vor fi conjuncturale. Somatiile si dramatizarile Alinei Gorghiu pe temele alegerilor partiale sau votului prin corespondenta, pentru a numi doar doua, sunt tinte false sau colaterale, care reflecta imaturatie si insuficienta in materie de viziune si de strategie pentru asumarea guvernarii. Pana si Klaus Iohannis a simtit nevoia sa se coordoneze cu Alina Gorghiu, ieri, pentru a intari perdeaua de camuflare a derutei si a panicii din PNL, prin asigurari, date pe Facebook, ca dupa Paste va relua consultarile cu partidele. Ramane de vazut daca si cat timp va mai functiona mirajul de intrare a PNL la guvernare fara alegeri.

Insa cele mai puternice frisoane i le da PNL perspectiva ca plenul de marti al Parlamentului, solicitat de catre Tariceanu, desi Senatul isi luase vacanta in saptamana care urmeaza, sa adopte modificarea Statutului deputatilor si senatorilor, care sa faca posibila ridicarea imunitatii parlamentarilor prin votul secret al majoritatii simple. Daca masura ar fi votata, PNL se va trezi pe un teren extrem de miscator in cazul Predoiu, care s-ar putea incheia printr-o alunecare dintre cele mai urate. PSD i-a cerut deja extrem de vocal lui Predoiu demisia din toate functiile publice. Caracterizarea de catre Alina Gorghiu a convocarii Parlamentului in Saptamana Patimilor drept o “golanie politica” nu se vrea decat o retorica foarte spumoasa, care sa disimuleze o sperietura cat se poate de reala a PNL.

Personal, nu cred ca modificarea va fi votata, PNL are simtul pericolului, desi la un vot secret va fi imposibil de aflat, individual, cine cum a votat, insa nu si la nivel de tabere adverse, al raportului general de forte dintre pro si contra. Nu vreau sa anticipez, dar cred ca va iesi cu mult cantec pe tema “concordantei” procedurilor cu privire la ridicarea imunitatii, a sesizarii de catre presedintele Iohannis a CCR privind “conflictul” dintre puterile legislativa si juridica si chiar a unei decizii in materie, din trecut, a Curtii. Parerea mea este ca, voluntar sau nu, pe speta imunitatii puterea si opozitia se indreapta catre un blocaj institutional, din care se va putea iesi numai printr-o resetare, constitutionala sau de comun acord, a jocului politic.


Spargerea unei ideologii: Ce ar scrie partidele de la guvernare si cele din opozitie pe cioburile lui Clistene?

18/03/2015

Stimate Z., va apreciez determinarea si discursul de tip argument, ceea ce ma motiveaza sa revin asupra unui subiect pe care imi propusesem sa-l suspend, in aceasta saptamana. Am sa va dezamagesc daca veti astepta niste raspunsuri in termeni dihotomici. Chiar daca le-as avea, nu as risca sa intru in capcana-cliseu a raspunsurilor cu da si nu, cel mai usor demolabile de catre adversar, una dintre lectiile de la maestrii politicii care mi-a ramas bine intiparita in memorie. Desi aceasta recunoastere nu-mi serveste, acum, o fac cu un scop nu neaparat didactic, o deformatie care mi-a ramas, din pacate sau din fericire, ci cu unul politic, pentru companionii politici. Faptul ca am opinii diferite nu inseamna ca am sentimente sau interese diferite. Uneori, trebuie sa jucam si rolul diavolului, daca vrem sa testam argumente si sa tragem cele mai bune concluzii. Este o a doua idée la care tin, care ar trebui larg cunoscuta si practicata.

In fond, ce reprezinta schimbul nostru contradictoriu de mesaje daca nu un joc de brainstorming sau poate unul de tip think tank, prin care contribuim la oferta de alternative pentru decizie? Totusi, pot sa va asigur ca nimeni nu detine raspunsurile absolute la crizele de partid si de guvernare cu care se confrunta PSD, care sa justifice respingerea, suspendarea sau intarzierea dezbaterilor cu activul si cu masa aderentilor. In dezbaterea democratica se afla toate raspunsurile, prin urmare, sa nu canonizam liderul, ci democratia.

In democratia greaca antica, prin reforma lui Clistene orice cetatean avea dreptul sa inscrie pe un ciob numele celui pe care il considera un pericol institutional, iar daca denuntul intrunea 3000 de voturi, cel banuit ca potential tiran era exilat pe 10 ani. Al cui nume credeti ca l-ar scrie pe cioburile lui Clistene partidele din opozitie si, aproape incredibil, cele de la guvernare? Cine este vinovat de asteptarea, pentru ca si asteptarea se construieste sau se contracareaza, ca guvernul Ponta sta sa pice? Portarul din Victoria sau din Kiseleff? Cum de este admisibil sau unde este eroarea care face posibila abandonarea, nesanctionabila, de catre parlamentari a angajamentului electoral si bulucirea spre cantecele de sirena ale Alinei Gorghiu? Sau, altfel spus, ce i-ar face sa fuga de Victor Ponta? Este sau se profileaza sau nu o criza de partid, de coalitie si de guvern? Ori, mai suav, se poate vorbi mai degraba de greseli decat de criza?Sau, mai disculpant, de manipularea perceptiei de criza? Vom vedea care din aceste nuante se va impune.

Nu-i pot da lui Victor Ponta o alta varsta decat cea pe care o are, cu siguranta ca evolueaza dinspre conducerea pe baza de ordine guturale spre cea prin consultare si dezbatere, e o chestiune care tine de experienta si rabdare, care vin cu timpul. Altfel, ar fi stiut sa faca diferenta intre ideologie si politica, intre identitatea pe care o da prima si compromisul care il realizeaza a doua, intre ceea ce este permanent si ceea ce este conjunctural. Mai clar, nimeni nu-i reproseaza premierului concesiile de guvernare facute dreptei, tin de arta compromisului, cum mai este definita politica. Dar concesiile de ideologie nu se fac, ideologiile exprima identitate si interese. Nu trebuie cedate, culmea!, programatic, prin savantlacul de import al centrismului, ci trebuie aparate si promovate, programatic.

Cu ideologiile nu se fac compromisuri, asa cum nu se fac cu coruptia, identitatea ideologica se confunda cu insasi existenta unui partid. Cu atat mai mult cu cat ideologiile sunt supuse unui atac neintrerupt, venit de la dreapta, a se vedea “Sfarsitul ideologiilor” (Daniel Bell), care este o alta ideologie. Doar lideri tineri ii mai pot cadea victima, cand, in cazuri in care rup sau antagonizeaza legaturile dintre generatii, pot sparge ideologiile propriilor partide. Deci nu varsta, ci stilul poate fi un impediment. Concesiile ideologice sunt avantaje acordate adversarilor, de neconceput in orice competitie. Cine nu discerne pericolul, ar putea replica: “Ce este rau in ducerea stangii spre centru si spre dreapta, nu este un castig, o modernizare si o europenizare?” Istoria, cel putin a ultimilor cinci sute de ani, de capitalism, a aratat limpede ca este o pierdere si o manipulare. Difuzia liniilor dintre cele doua spectre si atragerea stangii in sistemul de gandire si de valori al dreptei duc la confuzie, la atenuarea, pana la disparitie, a identitatii, a reprezentarii politice a intereselor si a potentialului de lupta al electoratului de stanga. O asemenea abulie slujeste status quo-ul inegalitatilor sociale, adancirii prapastiei dintre saraci si bogati.

Oricat ar fi de suparator, analizele factuale arata acelasi lucru, o criza de conducere si de ideologie. Spargerea ideologiei a devenit un fapt implinit, traseismul combinativ pentru o majoritate neelectorala este pe cale sa se intample, urmaririle penale, arestarile si condamnarile s-au prins ca o molima de corpul partidului si al guvernului. Sunt acestea evenimente create? Nu vad niciun partid alb ca zapada sau negru ca abanosul, desi suntem impinsi sa credem o asemenea partitie. Vad, in schimb, asmutirea licuriceasca a “intetirii ritmului” luptei anticoruptie, ca la o lupta de caini sau de cocosi, vad cum si dupa ce nu mai este in functie cel care a zidarit sistemul, in deceniul guvernoratului, il pretinde ca pe o proprietate, amintindu-ne de regimurile unipersonale despre care Euripide spunea: “Un singur om guverneaza, proprietarul legii.”

Utila, prin invataminte, ar fi si o analiza contrafactuala. Ce s-ar fi intamplat daca Ponta nu ar fi semnat pactul de coabitare cu Basescu? Parerea mea este ca ciudata intelegere a conservat regimul Basescu, dar cred ca si reciproca este la fel de valabila, pactul a fost un fel de carja pentru ambele puteri. Insa fara stabilitatea politica care a urmat nu ar fi fost posibile reparatiile de dupa taierile de salarii si pensii, prin care electoratul a castigat. Pentru acest castig social-democrat, cred ca istoria va retine pactul de coabitare ca o reusita tactica a micului Titulescu. A existat si un revers, in opinia mea, ca in zicala una calda, una rece. Foarte probabil ca tot de la pactul de coabitare sa se fi tras si soarta USL, un cost politic pentru Ponta, pe care Basescu l-a folosit cu abilitate in avantajul dreptei, prin saltul de la fragmentare la fuzionare, care a dus la noul PNL.

Un fapt cu adevarat nefavorabil pentru Victor Ponta mi se pare a fi fost candidarea la presedintie. Daca ar fi jucat si dupa destramarea USL rolul “un presedinte de dreapta, un premier de stanga”, din contractul social-liberal, Ponta ar fi iesit din atentie sau ar fi avut un alt scor de imagine, iar Crin Antonescu si PNL ar fi intrat sub incidenta unui alt tip de presiuni. Desi a balbait-o destul cu nominalizarea, Ponta nu a reusit pana la urma sa faca fata cererilor baronilor din propriul partid de a candida, care-si vedeau asigurati sacii in caruta pentru mult timp cu un presedinte socialist. Apare foarte clar ca analiza crizei din PSD va reprezenta baza de la care va porni reforma anuntata. Daca va fi superficiala, obiectivele vor fi la fel, iar reforma, discutabila. Gradul de profunzime cu care va patrunde bisturiul criticii in analiza leadershipului PSD va determina gradul de reforma interna, dar si capacitatea de strangere a randurilor pentru bataliile electorale din 2016.

Ca analiza prospectiva (ce ar trebui facut?), as spune ca ar trebui schimbata perceptia despre puterea monocolora, nu va fi un cap de tara daca dreapta va avea si guvernul. Ar fi chiar rezonabil ca presedintele liberal Klaus Iohannis sa aiba un guvern PNL, pentru a-si putea indeplini planul cu care a castigat alegerile din noiembrie. Inainte de a protesta, sa ne gandim ca sistemul american, in care presedintele este si seful guvernului, este exact un sistem de putere executiva monocolora, care face din SUA, de decenii, cea mai democratica tara din lume. Numai la noi functioneaza fantasmagoria despre „puterea totala”. Esenta democratiei este libertatea, iar libertatea inseamna a fi pe rand la guvernare si in opozitie sau „supus si guvernant”, cum spunea Aristotel. Daca va urma ca dreapta sa fie si la guvernare, va veni si randul stangii ca sa detina ambele parghii ale puterii executive. In acest mod, toata lumea va fi multumita.


Un risc de instabilitate politica: Fluidizarea neelectorala a majoritatii parlamentare

21/02/2015

Ca o rezonanta Schumann, care ar scurta ziua de 24 de ore, facand timpul sa treaca mai repede, rezonanta Iohannis tinde, fara dubii in acest caz, sa reduca durata unui ciclu electoral. Neamtul sibian crede ca „lucrul bine facut”, cum i-a sunat sloganul de campanie, va deveni mai rapid realitate prin inlocuirea ciclului electoral cu un ciclu al majoritatilor traseiste. Este adevarat, Constitutia nu dispune ca o majoritate parlamentara se poate schimba numai prin recoalizare, care nu ar modifica voturile cetatenilor si mandatele partidelor. Tot atat de adevarat este insa si faptul ca o majoritate obtinuta prin obedienta sau coruperea trecerii unor parlamentari de la un partid la altul (traseism), care da peste cap artimetica electorala, este o speculatie a lui „merge si asa”.

Klaus Iohannis a declarat, in urma cu cateva zile, ca „exista o sansa rezonabila ca printr-o motiune de cenzura sa se schimbe Guvernul”. Aceasta afirmatie, binecunoscuta de altfel ca intentie repetata, vine pe un fond de accentuare a hartuirii penale a premierului Victor Ponta, a atacurilor la persoana si la familie, concomitent cu intensificarea cererilor PNL de a-si da demisia, pentru ca oamenii de campanie ai presedintelui sa isi obtina sinecurile de putere, prin venirea la guvernare. Desi acuzatiile si procesele de coruptie au devenit o arma obisnuita in luptele pentru putere in sistemele politice capitaliste, folosirea lor impotriva unei bune guvernari ridica serioase probleme de acceptare publica. Acest lucru este valabil si pentru Guvernul Ponta, performant postcriza, economic si social. Daca guvernul de stanga va fi demis prin intrigi politice si tertipuri juridice ale dreptei, speta va intra in istorie ca o desfigurare politicianista a realitatii. Evenimentul are toate sansele sa se intample, din pacate. Pana si propunerile Guvernului de scadere a fiscalitatii, din noul cod fiscal, care ar da sansa unei cresteri economice care nu a mai fost din perioada 2000-2008, sunt respinse de Iohannis si PNL de o maniera care frizeaza absurdul ionescian. De dragul venirii la putere, dreapta este gata sa zugraveasca in negru unul dintre punctele sale traditionale tari, defiscalizarea, numai pentru ca vine din partea unui guvern de stanga.

Miza schimbarii Guvernului printr-o motiune traseista implica insa un risc de fluidizare a majoritatii. Fractiunea social-democrata Geoana-Vanghelie nu se bucura de forta si perspectiva pe care i le-ar fi dat o alianta politica, de natura fostului USL, prin urmare, nu poate ocupa in planurile liberalilor decat un rol instrumental, limitat la schimbarea majoritatii. Premierul din guvernul din umbra al opozitiei tine de tandemul Iohannis-Predoiu, din campanie, reconfirmat dupa alegeri. O aspiratie a lui Mircea Geoana pentru aceasta pozitie, oricat de motivata ar fi de contributia decisiva la masa critica a schimbarii, se va lovi de ocuparea schemei. Cat il priveste pe Vanghelie, sansele pentru o pozitie de ministru vor fi infime. In situatia neintelegerii la pret, pe care numai orbitii de putere il discuta post factum, reversibilitatea poate deveni o chestiune tangibila. Oricum, si intr-un caz si in celalalt, caracterul histrionic al lui Klaus Iohannis va fi probat.


Ispita unui redivivus: Noul PNL, o clonare a vechiului PDL?

01/02/2015

Stim zicala despre lup, care-si schimba parul, dar naravul ba. Nu o evoc intamplator, ci in stransa legatura cu tendintele din noul PNL, care seamana, ca doua picaturi de apa, cu practicile vechiului PDL.

In ultimul timp, ni se tot sucesc mintile cu ideea despre “proiectul Iohannis”. Inteleg acest proiect pana la punctul de la care nu incepe sa se extrapoleze in domeniile guvernului. Ori, tocmai aici, PNL vede un nod gordian, pe care este ispitit sa-l taie, in ideea unui nou presedinte-premier, care sa-l aduca la guvernare, desi diviziunea constitutionala separa, fara urma de echivoc, responsabilitatilor sefului statului de cele ale seful guvernului.

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta este un pericol în calea dezvoltării României și că împlinirea proiectului președintelui Klaus Iohannis nu poate fi pus în aplicare fără asumarea guvernării de către liberali. S-avem rezon, dar proiectele de politica externa si de securitate, pe de o parte, si cel de gestiune economica, pe de alta, au titulari distincti, fara nicio legatura cu culorile lor politice.

Catalin Predoiu, care a facut parte din nucleul dur al fostului PDL, absorbit de noul PNL, isi testeaza, prin astfel de pretentii hazardante, limitele influentei asupra presedintelui Iohannis si sansele de grabnica accedere in functia de premier. Tactica prin care leaga asteptarea alegerilor de o cale “comoda” si parteneriatul dintre un guvern PNL si presedintele Iohannis de “responsabilitate” este pur propagandistica, fara temeiuri constitutionale sau electorale.

Fara voturile dizidentilor din PSD, care par prinsi in mrejele aceleiasi himere a puterii, o eventuala motiune de cenzura introdusa de PNL va ramane o simpla incercare a marii cu degetul. Ramane de vazut pana unde va merge impertutbabilul Iohannis pe mana nucleului dur din fostul partid al lui Basescu, daca nu cumva PDL va avea nesabuinta sa aspire la a-si transforma premierul intr-un levier de partid pentru manevrarea presedintelui, in ceva de genul unui “premier-presedinte”.


Destabilizarea unui mare partid de stanga, un risc major pentru echilibrul esichierului politic

01/02/2015

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, sâmbătă, la Consiliul National al partidului, că, indiferent dacă PNL va intra sau nu în acest an la guvernare, PSD nu trebuie lăsat „să crească la loc”, acest partid având „o capacitate imensă de regenerare în rău”. Gorghiu a lansat, astfel, o ideologie-tinta a destabilizarii PSD, care este nefasta pentru echilibrul esichierului politic.

Tanara lidera a liberalilor nu arata a sti prea multe despre istoria foarte recenta a luptelor dintre partide din Romania sau despre inexorabila lege a actiunii si reactiunii, care nu poate fi manipulata politic. A uitat, probabil, ca monstruosul scor parlamentar, de doua treimi din voturi, pe care l-a obtinut USL, in 2012, a venit dupa o politica asemanatoare a PDL. Daca i-ar intreba pe seniorii liberali, Gorghiu ar afla ca iarba cosita creste mai repede si mai viguroasa.

Oricat de mica, o lectie de principii este necesara pentru fatuca Alina. Un mare partid, cum este PSD, exprima interesele si asteptarile unei mari parti a electoratului. De fapt, cel mai mare partid al stangii reprezinta, in raport cu dreapta, principala contrapondere, deci un factor fundamental pentru echilibrul esichierului, implicit pentru stabilitatea democratiei.

Stiu ca sintagma “stabilitatea democratiei” nu prea se foloseste, de obicei legam stabilitatea de guvernare si de presedintie, uitand ca democratia este cea mai mare valoare politica. Dar un popor se afla realmente in pericol, cand se ataca reprezentarea politica a saracimii, mai ales intr-o tara de stanga, cum este Romania.

Reprezentarile “tara de stanga” sau “tara de dreapta” nu sunt date de politici sau de ideologii de partid, ci de statistici economice si sociale, care vorbesc, in limbajul neescamotabil al cifrelor, despre decalajul dintre bogati si saraci. Traian Basescu si-a incheiat mandatul cu cea mai mare minciuna, ca lasa in urma sa “o tara de dreapta”.

Adevarul e ca prin politica taierilor si ciuntirilor, Basescu nu le-a lasat romanilor nici macar dreptul la acele amarate salarii si pensii, cele mai mici din UE, pozitie care pare sa fi fost batuta in cuie, la integrare, din moment ce orice am face se tine ca o raie de Romania. In mod ciudat, Iohannis nu l-a contrazis, mai mult, ceea ce a combatut in campanie, neconcentrarea intregii puteri in mainile unui singur partid, i-a devenit, acum, linie de conduita politica.

Ideologia nu trebuie amestecata cu guvernarea, prima este neinduplecata, a doua este alternanta, cand se intampla se ajunge la partidul-stat, de care Gorghiu, formal, se oripileaza, dar catre care, pe fond, se angajeaza. O tara de dreapta cu un popor de stanga nu rezolva problema dezvoltarii, ci doar amana solutia, concomitent cu ascutirea decalajelor si nemultumirilor sociale. Exista o vorba ca de ce ti-e teama nu scapi, daca doamnei Alina Gorghiu ii este teama de greci, romanilor nu le va fi, nu vor ramane sine die cu o jumatate de esichier.