Presedintele, politica externa si azimuturile

01/10/2013

Pluri-partizanismul, subscris cel putin de partidele mari de pe ambele laturi ale esichierului, ar fi primul pas spre elaborarea unei strategii omni-azimutale de politica externa.  Fara un vector adecvat, care sa o duca spre tinte, ma tem ca strategia in cauza ar ramane un simplu petec de hartie. Constitutional, presedintele Romaniei este capul politicii externe, dar numai legitimarea sa electorala, desi necesara, nu este suficienta. Este nevoie si de o abilitare politico-diplomatica de varf. Acestea ar fi conditii formale, care daca sunt sustinute si de un status informal proeminent, si am aici in vedere atat structura de personalitate cat si achizitiile culturale, sansele de atingere a tintelor vor fi cu atat mai mari.

Observatia ca pana la alegerile prezidentiale nu se va putea schimba nimic esential in materie este corecta, dar si frustranta, in acelasi timp, daca nu chiar riscanta. A ramane cu o politica externa uni-directionala sau semi-deschisa, ca sa nu-i zic inghetata, inca un an, intr-o lume in schimbare accelerata, in care deja unii jucatori din zona noastra geopolitica, chiar cu regimuri de dreapta, au zvacnit inainte, repozitionandu-se, mi se pare o expectativa politica paguboasa pentru Romania, un cost nemeritat, care s-ar putea dilata sau ne-ar putea urmari mult timp. Nu cred ca exagerez daca afirm ca, in ceea ce priveste conjuncturile si oportunitatile din politica externa, situatia poate fi ca la teatru, daca vii cu intarziere pierzi posibilitatea ocuparii unui loc in fata sau, in cazul cel mai rau, poti chiar gasi casa inchisa!

In opinia mea, conceptia de presedinte jucator este pe jumatate criticabila. Daca avem in vedere jocul presedintelui in politica interna, de substituire a guvernului sau de amestec in managementul economic al tarii, da, trebuie criticat. In politica externa, insa, lucrurile stau exact invers, unde este nevoie sa fie incurajat, unde este imperios necesar sa avem un presedinte jucator, activ, implicat, vocal si bun negociator, care sa obtina pozitii cat mai avantajoase pentru Romania. Absenta presedintelui Romaniei, titular constitutional de politica externa, de la sesiunea Adunarii Generale a ONU, pentru a da cel mai recent exemplu, este un act condamnabil, de anti-politica externa.

In sfarsit, as mai avea o remarca, de natura constitutionala. Dezideratul oricarei natiuni este de a avea o Constitutie durabila, la care eventuale amendamente sa se faca la perioade cat mai mari de timp. Apare evidenta, din acest punct de vedere, necesitatea ca legea fundamentala sa nu contina prevederi perisabile sau relativ usor modificabile. Am in vedere evitarea acelor concretizari care tin de acorduri, tratate, parteneriate, aliante, uniuni, in favoarea unor principii suficient de generale, care sa reziste in timp. Dinamicile legislative, geopolitice sau geostrategice nu trebuie sa devina, la fiecare sinusoida, input-uri sau presiuni pe Constitutie. De pilda, apartenenta la UE si NATO putea fi foarte bine legiferata prin lege, nu Constitutie, iar Basescu, zelos in rastalmaciri constitutionale, nu ar mai fi avut motiv sa o tina langa cu un anumit azimut, nesocotindu-le pe celelalte. O Constitutie este o temelie, la care nu umblam toata ziua sau sa ne aflam in treaba.

http://nastase.wordpress.com/2013/10/01/politica-externa-a-romaniei/