Efectul yo-yo al austeritatii sociale

24/09/2010

Uneori, ideologiile sunt forme aproape perfecte de manipulare. Cand spun “uneori”, am in vedere gradul de reprezentativitate al acestora (un criteriu inca insuficient prezent in discursul politic, mai cu seama in cel al stangii), respectiv cazurile in care ideologii ale unor interese de grup sunt prezentate in mod fals ca avand o reprezentativitate sociala, iar cand spun “aproape perfecte” ma refer la faptul ca nimeni nu a putut si nici nu va putea vreodata sa minta tot timpul si pe toata lumea. Ideologia dreptei despre “austeritatea sociala”, cu referire speciala la pensionari dar nu numai, se incadreaza intr-un astfel de discurs politic manipulator. “Primum vivere”, in primul rand sa traiesti, aceasta este prima conditie a existentei omenesti, pe care de la Bismark incoace toate guvernele social-democrate au pus-o in opera, ori a nega acest adevar pentru cei multi si al sustine in acelasi timp pentru clientela politica, este o culme de ipocrizie si cinism politic a dreptei. Orbita de propria-i lacomie, dreapta nu a inteles ca si in politica economica actioneaza un fel de „efect yo-yo”, asemanator celui ce apare in urma dietelor prin infometarea organismului, ca austeritatea excesiva si prelungita pentru majoritatea determina dezechilibre ale metabolismului unei economii, prin care cel gras devine si mai gras, iar cel slab si mai slab, conducand, mai devreme sau mai tarziu, la grave crize economice. Daca, din aceasta perspectiva, ne uitam la rezultatele austeritatii promovate de guvernul Boc, vom intelege si mai bine cauzele ineficientei acesteia, reflectate in indicatorii economici, iar daca vom analiza retrospectiv politicile neoliberale ale ultimelor decenii (care au alimentat adancirea fara precedent a discrepantelor sociale), ne vom da seama ca, de fapt, criza mondiala este un „efect yo-yo” al acestora…