Victor Ponta, omul anului 2013

28/12/2013

La schimbarea stafetei intre ani, Victor Ponta conduce in plutonul politicienilor, dar si in sondajele de incredere. Castigarea unui al doilea mandat de premier si unui al doilea mandat la sefia social-democratilor sunt victoriile personale care ii dau posibilitatea tanarului politician sa actioneze, pana in 2016, ca un veritabil mare arhitect  al universului socio-economic romanesc.

Bineinteles, riscurile legendariste anti-Hiram nu lipsesc, daca avem in vedere unele puneri la cale, din interiorul sau exteriorul USL.

Cea mai mare realizare a premierului Victor Ponta, in 2013, a fost de a fi reusit, in pofida multor variabile si forte centrifuge, sa tina unita alianta de guvernare si sa asigure, de pe aceasta baza, decolarea cresterii economice a Romaniei.

Premierul Victor Ponta a ars trei mituri, ce pareau instalate ireversibil in mentalul clasei politice. Primul mit distrus a fost cel al pretinsei surse de crestere pe care ar reprezenta-o austeritatea sociala. Concomitent cu masurile economice si pe masura aparitiei rezultatelor, Guvernul USL a reparat toate nedreptatile sociale ale guvernarilor anterioare.

Al doilea mit a fost cel al imposibilei iubiri politice sau convietuiri institutionale, pe criteriile stanga-dreapta. Pactele de constituire a USL si de coabitare premier-presedinte sunt dovada vie ca atunci cand exista vointa si compromis, in numele interesului national, nu exista bariere politice de netrecut.

Al treilea mit denuntat a fost cel potrivit caruia in relatiile internationale s-ar putea sta intr-un singur picior, in Vest sau in Est, fara sa-ti pierzi echilibrul. Dupa povestea cu exclusivismul vestic si prabusirea de criza care a urmat, seful executivului social-liberal a inteles ca echilibrul pentru o tara, ca si pentru lume, vine din sprijinirea in egala masura pe Vest si pe Est. Recentele proiecte cu China si cele anuntate, de anul viitor, cu Rusia, sunt tot atatea actiuni energice de re-echilibrare.

Probabil ca la intrebarea ce ar vrea sa faca cu Romania, pe care Joe Biden i-a pus-o lui Victor Ponta, la primirea la Casa Alba, au fost mult mai multe raspunsuri decat cele pe care le-am auzit sau le-am putea presupune. Ramane sa vedem ce ne va aduce in 2014. Pana atunci, un premiu social sau de socialitate, pentru ca de popular sau popularitate, termeni abuzati si compromisi de dreapta politica, nu mai poate fi vorba, nu ar putea fi meritat decat de premierul Victor Ponta, pentru anul 2013.

 


Argumentul chinez

27/11/2013

Din considerente pe care le stim cu totii, in care dimensiunea nu este pe ultimul loc, prezenta la Bucuresti a premierului chinez este o mega-vizita. Evenimentul mi-a amintit de cunoscuta parabola cu muntele si cu profetul, care face comparabili, la nivel simbolic, cei doi termeni. In mod clar, este o victorie absoluta a premierului Victor Ponta. Practic, USL a probat, pe speta chineza (dar nu numai), cum progresul se poate naste din contrarii ideologice interne, dar si din contrarii externe, de sistem social-politic, cum bipartizanismul de esichier romanesc poate fi la fel de functional ca cel american sau de posibil ca cel german, in curs de cristalizare. Aducerea laolalta, intr-o politica guvernamentala, a valorilor euroasiatice si euroatlantice reflecta un pragmatism activ, neintalnit la niciun alt guvern, si o uimitoare putere de invatare, de eliberare de prejudecati si inhibitii, care nu pot fi trecute cu vederea nici in cele mai joase evaluari!

Daca as vorbi despre marele zid chinezesc, marele salt inainte, orasul interzis, Mao sau Deng, probabil ca v-as retine atentia cu tot atatea lucruri spectaculare, dar nu v-as spune, totusi, esentialul. Stim cu totii secretele murdare ale ordinii capitaliste si ale clasamentului sau mondial, care se hraneste si creste din razboi. Razboiul de consum (ce trista asemanare cu societatea de consum!), ca realitate atavica si sinistra, a fost mult timp ascuns cu grija sub fardurile stridente al democratiei si drepturilor omului, dar deceniul de razboaie din secolul nostru si, mai ales, demonizarea si pretextele din cazul Siriei ne-au dezvaluit ca legea profitului a fost inseparabila, pe ceea ce sper sa ramana un stil vechi, cu legea capitalismului de razboi. Acest tip de capitalism s-a hranit din orice fel de razboi, prada din Est, obtinuta in urma Razboiului Rece, fiind cea mai puternica dovada.

Demonizarea si pretextul, utilizate de catre capitalismul de razboi, seamana ciudat de mult cu tacticile de vanatoare din lumea animala, cu izolarea si ambuscadele care insotesc haituiala si preced atacurile pradatorilor. Dar, ca si pradatorul, capitalismul de razboi bate in retragere in fata unitatii lumii, care nu se lasa fragmentata si nu permite izolarea unei potentiale victime, cand constientizeaza ca ceea ce i se poate intampla uneia, i se poate intampla oricui. Evident, in istoria capitalismului de razboi superputerile  nu au fost produse ale competitiei libere, ale economiei de piata.

Ce aduce China, esential, in tabloul global? Dupa cum stim, China nu a rupt-o total cu comunismul, dupa cum nu a imbratisat total capitalismul. China este si comunista, si capitalista, sau, altfel spus, ceea ce este acelasi lucru, nu este nici comunista, nici capitalista. Ceea ce noi, in Europa, teoretizam ca o a treia cale, in China este, de o buna bucata de timp, o practica de succes. Ceea ce ne deosebesc, in primul rand, sunt sistemul politic, pluripartidism de o parte, monopartidism, de cealalta, si structura de proprietate, cea publica fiind dominanta in cel de-al doilea caz. Desigur, sunt si alte deosebiri, cum ar fi corelatiile dintre ramurile economice, care tin de resurse sau politicile de redistribuire, care tin de venitul national, dar determinante pentru toate sunt primele. Pretentiile celor care sustin ca pluralismul de interese ar fi cel mai bine si in mod automat servit in primul caz, le-as modera cu observatia ca o societate care se dezvolta proportional, nu neaparat in cele mai inalte ritmuri, serveste toate interesele, si pe orizontala, si pe verticala, este mai sanatoasa, mai echilibrata si mai morala, comparativ cu cele care nutresc, in supra-exces, interesele unui segment extrem de restrans, de la varful verticalei sociale.

Prin contrast, China XXI aduce cu sine o noua filosofie sociala si politica, care respinge atat comunismul cat si capitalismul de razboi si isi aproprie gestionarea non-conflictuala si non-violenta a deosebirilor. Noul tip de civilizatie aduce mai mult fair play, mai mult autentic si mai multa relaxare, in interiorul si in afara sistemului, un filon care cred ca vine dintr-un remarcabil sincretism filosofico-religios, care cultiva concordanta dintre activitatile umane si ritmurile cosmosului (taoism), eliberarea de suferinta (budism), bazarea pe omenie, ca virtute esentiala (confucianism) etc., precepte care nu-l fac ostil, ci il apropie de tipul crestin de civilizatie. Am regasit aceste valori si in mesajul premierului Li Keqiang, adresat UE, care, spre deosebire de cei care-i cer spargerea sau confiscarea, prin federalizare, a fost de unitate si de respectare, in discutiile cu tarile din ECE, a limitelor trasate de regulamentele comunitare. Si asta in conditiile in care bazaiturile despre semnarea „repede” a unu acord concurent sau convocarea, chiar in acele momente de istorie internationala, a unui consiliu suprem intern erau la limita de a fi suparatoare sau chiar intepatoare.

Despre oportunitatile economice, cu adevarat istorice, pe care vizita premierului Chinei in Romania le-a adus tarii noastre si regiunii ECE s-a vorbit foarte amplu si in detaliu, dar dupa parerea mea argumentul cel mai de pret este, de departe, cel politic. Pe scurt, modelul non-beligerant, care nu traieste din razboi, ci din munca, care prin respingerea paradigmei capitalismului de razboi aseaza ordinea internationala pe o noua baza, privind relatiile dintre state, dintre munca si capital, dintre dezvoltare si crestere, este adevaratul castig, cel mai asteptat si mai de sustinut.