Din nou, despre diviziunea de expertiza si responsabilitati a puterii executive

20/05/2012

Drumul pe care Guvernul Ponta angajeaza Romania este cel bun, neindoielnic, cel al revenirii la normalitate, chiar daca acesta este presarat cu obstacole de catre oamenii Presedintelui. Dar, daca institutia guvernamentala se tot impiedica de actele celei prezidentiale, nu ar trebui sa existe o separatie a puterilor si in interiorul puterii executive? Nimeni nu-i contesta sefului statului intaietatea in probleme de securitate si aparare nationala (este capul constitutional al ostirii), dar in cele de gestiune administrativa si economico-financiara a tarii exista un Guvern, care, tot atat de constitutional, ar trebui sa fie lasat sa-si faca treaba, acesta avand in plus de partea sa si argumentul expertizei. Am urmarit declaratiile presedintelui la intalnirea cu romanii din Chicago, primirea calda si adeziunea de care s-a bucurat, dar am observat si o fractura de discurs (sper sa o fi facut si altii) intre abordarea problemelor de securitate, care coincide, corect, 100% cu cea a partenerului strategic american, dar atunci cand incepe sa se amestece in probleme economico-financiare, la care nu se pricepe si nu are feelingul de trend, ramane pe dinafara, uneori rau de tot, pentru ca-i tot da inainte cu austeritatea, ceea ce-l apropie de cancelarul german Merkel, care, dupa cum s-a vazut, a ramas izolata la summitul G-8. Celor care nu au sesizat deja, le-as recomanda sa compare conceptul despre cresterea economica al presedintelui american Obama cu cel al Guvernului USL, vis-a-vis de austeritate, si intr-un caz si in celalalt, pentru a observa identitatea perfecta dintre acestea… Am facut aceste remarci pentru a intelege, pe o speta concreta, nevoia, aproape naturala, unei diviziuni a reprezentarii externe, pe cele doua ramuri ale puterii executive.

UPDATE. M-da, virtuozitatile de interpretare par a tine intotdeauna de pozitia dominanta, dar nu stiu daca este bine sa privim in mod absolut puterea executiva ca pe un mediu concurential, desi notiunile de coabitare si non-coabitare exprima, in termeni politici, tocmai acest lucru. Doi, nu cred ca Guvernul ar trebui sa caute cu lumanarea ambuscade, mai ales acum, premergator alegerilor, cand totul se transforma in scor electoral. Dincolo de Constitutie si de pozitia dominanta, ca sustinere parlamentara, a noului Executiv, problema tine si de perceptia uzuala, in termenii cetateanului, de aceasta data, care e, pe undeva, precum Dictionarul, obligat, in cele din urma, sa retina sensul atribuit de vorbirea populara, in detrimentul celui atribuit academic. Ori a veni, chiar daca pe noul val guvernamental, si sa incerci sa caricaturizezi rolul Presedintelui, reducandu-l la unul de opereta, nu stiu daca va reusi sa infranga stereotipurile legate de statutul simbolic si reprezentativ, dar nu numai, al sefului statului. Nu spun ca ar fi bine sau rau, ci riscant si ca poate ca ar fi fost mai bine ca problema sa fi fost transata dupa alegeri, pentru ca oricum tratatele si deciziile strategice vor ajunge in Parlament… Trei, e clar ca unii isi vor musca sau frange degetele, vazand ca au pariat, ca la curse, pe calul necastigator, si din acest punct de vedere, soldul Guvernului si al Romaniei va fi, categoric, unul pe plus. Deja s-a vazut si la Chicago, unde cei care au inteles foarte repede la cine e bagheta s-au adresat cu revendicari unui ministru al Guvernului, nu Presedintelui… (NB: oare pe unde o fi Harabula, ca parca se simte nevoia de opiniile lui?!).


Primus inter pares: Guvernul guverneaza, Presedintele mediaza

18/05/2012

Nici nu s-au stins bine reverberatiile provocate de caderea ultimului Guvern al vechii coalitii de guvernare ca intre noua putere guvernamentala si cea a institutiei prezidentiale a izbucnit un conflict pe zona de reprezentare externa, Guvernul Ponta reclamand intaietatea in raport cu presedintele Basescu.

Cred ca pentru a se cristaliza niste concluzii politice adecvate, care sa conduca spre o mai buna practica in probleme de reprezentare internationala a Romaniei, discutia ar trebui purtata pe mai multe planuri. Spun “o mai buna practica” deoarece cea in exercitiu s-a demonstrat, fara echivoc, a fi avut rezultate contradictorii, cel putin in unele cazuri de notorietate, aspect care ne indeamna, din capul locului, sa excludem posibilitatea ca ar fi o lupta de orgolii, asa cum, pe ici pe colo, se incearca sa se insinueze.

Un prim plan ar fi cel al vointei actualei puteri guvernamentale, care aspira la autoreprezentare la evenimentele si/sau in forurile internationale. Este o vointa legitima, proprie oricarui inceput si oricarei incercari de a smulge lucrurile dintr-un punct mort si a le face sa mearga inainte, printr-o schimbare de paradigma. Nu as merge insa pana acolo incat in raporturile cu Romania sa decuplez UE de la cadrul international, atata timp cat la nivel european nu ne aflam in conditiile unei structuri de stat de tip federal, de genul Statelor Unite ale Europei, care nici nu cred ca ar fi necesara sau ca aceasta se va putea intampla vreodata (ar fi o copiere a unor modele deja “obosite”).

Al doilea plan ar tine de verbul “a putea”, va putea pur si simplu ca premierul sa-si impuna punctul de vedere pe alte baze decat cele constitutionale sau consensuale in fata detinatorului celei mai inalte magistraturi in stat, emanat prin vot popular, respectiv a presedintelui? Categoric, nu! Nu trebui sa uitam ca insasi formularea alternativa “sau” din documentele europene, atunci cand se refera la participarea la reuniunile Consiliului European a “sefilor de stat sau de guvern” tine cont de mozaicul formelor de stat din Europa, ceea ce este un lucru bun si perfect democratic.

Atata timp cat vom fi o republica semiprezidentiala (sau semiparlamentara, dupa altii, ceea ce este acelasi lucru), pretentia ca seful statului sa obtina mandat de la guvern pentru reprezentarea Romaniei la reuniunile externe este de nesustinut. Nu exista nicaieri o prevedere constitutionala care sa conduca spre o asemenea interpretare, as spune ca dimpotriva, daca ar fi sa vorbim de o ierarhie intre cele doua ramuri ale puterii executive nu seful statului ar cadea sub incidenta subalterna.

Seful statului este seful statului, si atat, punct. Ceea ce nu inseamna ca ar trebui sa mergem mai departe cu aceeasi practica invechita si discutabila de reprezentare, dar pozitiile partizane si exclusiviste de partid nu sunt cele mai bune sfatuitoare. Si asa ajungem la urmatoarele planuri ale discutiei, care tin de nivelul inter-partide, al expertilor, al dezbaterii publice si parlamentare, al referendumului, in final, care sa aduca cele mai bune amendamente legii fundamentale.

In esenta, mi se pare mult mai nimerit a se merge pe ideea partajarii rolurilor de reprezentare, pe componentele de negociere, de semnare si supra-semnare a documentelor internationale (fara ca ultima componenta sa presupuna o participare obligatorie, ci una selectiva, in functie de domeniu, cum ar fi cele de politica generala si de securitate si aparare), facand o separatie clara intre rolurile de jucator si de mediator, care ar trebui sa revina, de jure, primul, Guvernului si al doilea, Presedintelui. In felul acesta, s-ar asigura preeminenta institutiei prezidentiale, ca cea mai inalta magistratura in stat si prezervarea, nestirbita de partizanatul politic, functiei sale de mediere, concomitent cu gestionarea economico-financiara si administrativa a tarii de catre guvern, dupa principiul Guvernul guverneaza, Presedintele mediaza.


Un razboi pierdut

22/01/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Pana la revolutiile est-europene s-a crezut ca rolul zidurilor ridicate de catre politica la frontiere ar fi de a-i impiedica pe cei dinauntru sa iasa in afara. Moneda care s-a tot batut pe tema dreptului la libera circulatie a cetatenilor ne-a infipt adanc in creier stereotipul ca astfel de ziduri sunt de neconceput.

 Mai nou insa, vedem uluiti ca si in democratie lucrurile pot fi intoarse ca la Ploiesti. In democratie, ne explica laudativ noii strategi, zidurile sunt pentru a-i impiedica pe cei de afara sa intre, dar nu si pe cei dinauntru sa iasa !

Cam aceasta pare a fi si miza razboiului Schengen, care, aidoma unui zid, va urmari sa impiedice libera circulatie a romanilor, cetateni ai UE, dinspre exteriorul spre interiorul Spatiului cu acelasi nume, invocandu-se motive de securitate. O discriminare mai umilitoare ca aceasta, prin care suntem tratati ca cetateni de mana a doua ai comunitatii europene, nici ca s-ar putea !

Desi acuzele ca prin inglobarea in Schengen am reprezenta un risc pentru securitatea europeana nu au niciun fundament tehnic, dovada ca nimeni nu a catadicsit sa le verifice la fata locului sau sa ceara vreo lamurire privind raportul Romaniei, criza se apropie cu pasi repezi de punctul critic, deznodamantul acesteia fiind deja antepronuntat de catre Franta, Germania si Finlanda (o nuanta de indoiala implicita privind aderarea la termen a rezultat si din declaratia facuta la Bucuresti de catre Joseph Daul, presedintele grupului PPE din PE, care, diplomatic, si-a exprimat speranta infaptuirii acesteia pana la sfarsitul presedintiei ungare a UE, care nu este insa in martie !).

Din perspectiva esecului anuntat, problemele care se pun din punct de vedere practic pentru Romania sunt cum va trebui sa reactioneze politico-diplomatic, sa-i cuantifice urmarile si sa refaca proiectiile. Va trebui sa stam cuminti, ca niste scolarei prinsi cu lectia neinvatata, sa ne milogim, sa ne multumim cu un oscior aruncat de la masa Bruxelles-ului, sub forma unei aderari partiale (numai cu frontierele aeriene), asa cum se incearca a fi momiti si linistiti sau sa ne aparam cu o minima demnitate interesele, “chiar dacă nu sunt interese foarte mari„, asa cum sustine presedintele Traian Basescu.

Ultima solutie pare a fi cea mai indicata si de bun simt, avand in vedere ca “fără voia noastră, suntem într-o tensiune publică şi în mod cert noi nu ne-o dorim, dar nici nu putem să stăm să se prăvălească furtuna pe noi „, dupa cum observa seful statului. Trebuie sa demonstram, cu decenta si cu argumente, ca au fost indeplinite conditionalitatile impuse de MCV si sa cerem in mod ferm nu suspendarea, ci exercitiul regulilor care au fost stabilite pentru aderarea la Spatiul Schengen, restrictionarea pe criterii etnice (si, poate, si religioase, romanii si bulgarii fiind ortodocsi) a principiului liberei circulatii fiind inadmisibila (o bizarerie politica sau nu ar fi ca o asemenea lovitura ar veni din partea familiei ideologice a dreptei dominante european, aplicate rudei sale romanesti, ca si cum, vorba’ceea, frate, frate, dar nationalismul si populismul sunt aducatoare de voturi !).