Un proiect pentru lume

02/04/2014

Ce fel de revolutii au fost in 1989? Au trecut deja cei douazeci de ani proorociti de Silviu Brucan, dupa care idealurile comuniste, la compromiterea carora si-a adus contributia din plin, ar fi trebuit sa revina, cu o perspectiva reformatoare. Acest lucru nu s-a intamplat si este destul de greu de spus daca se va intampla vreodata, in spatiul est-european cel putin, desi, dupa cum observam in cel asiatic, la fenomenala evolutie chineza, comunismul de piata functioneaza cu rezultate dintre cele mai performante, fara egal in lumea post-criza. Monopartidismul, ca resursa politica de mobilizare si viziune de dezvoltare, pare a se impaca de minune cu pluralismul economic. Ambele se intalnesc pe taramul nevoii comune al unor ritmuri inalte de crestere si dezvoltare, singurul, de fapt, pe care drepturile omului pot depasi dimensiunea declarativa si capata si o consistenta materiala, iar corporatiile isi pot atinge tintele de profit fara pericolul abaterilor provocate de alternantele la guvernare, crizele politice sau instabilitatea legislativa.

Despre revolutiile est-europene, din 1989, se scrie inca in termeni ideologici, desi fortele motrice si obiectivele acestora au fost de natura pur sociala. Milioanele de oamenii au iesit in strada, la noi si in celelalte tari est-europene, nu de dragul ideologiei occidentale, nicio ideologie, dupa cum bine se stie, nu umple burtile, ci pentru a trai mai bine, mai apropiat de ceea ce vedeau, la acea vreme, in vitrinele capitalismului de tip american. Ironia revolutiilor est-europene a fost ca sarcina lor sociala nu a fost indeplinita, a devenit un fel de Fata Morgana, o minge de joc electoral, pe care toate guvernele acestor natiuni au aruncat-o, si continua cu aceeasi frenezie demagogica sa o faca, undeva, departe, intr-un viitor nedefinit, cand, potrivit unei glume si nu prea, vom fi cu totii morti. De parca ironia nu ar fi fost destul de amara, traiul de aproape douazeci si cinci de ani, in acest nou sistem, de cand i-au devenit parte, au dezvaluit popoarelor est-europene un sistem profund spoliator si inechitabil, devastat de crize la fel de incurabile ca cel pe care il abandonasera. Zicalele populare potrivit carora „la pomul laudat sa nu te duci cu sacul” si „cel care vine de departe nu o face pentru a da, ci pentru a lua” (mai ales, as adauga, cand nu-ti seamana nici la vorba, nici la port), s-au dovedit inca o data, cu varf si indesat, adevarate.

Pentru a intelege cum s-a ajuns la un asemenea rezultat neasteptat ar trebui cunoscute deosebirile intre o evaluare ideologica si o perceptie sociala, cum prima se poate suprapune celei de-a doua, folosindu-i forta, dar schimbandu-i sensul. Nu in ultimul rand, ar trebui inteles si faptul ca o bogatie naturala nu devine automat si una sociala, ca aceasta transformare este conditionata de sistemul de administrare. O evaluare ideologica anticomunista, ca si cea anticapitalista de altfel, reprezinta interese de grup, care uneori pot fi extrem de restranse, cum se intampla in cazurile celor mai mari banci si corporatii multinationale, pentru care celebrul concept politologic de societate deschisa inseamna libertatea nelimitata de expansiune. Inutil, cred, sa mai amintesc ca, intr-un mediu falsificator, ideea lui Karl Popper, de societate deschisa, nu avea cum sa-si pastreze autenticitatea, care se referea la raporturile dintre cetatean si stat, nu la posibilitatea de a trece peste frontiere fara nicio opreliste, ca prin branza, cum se spune, asa cum au denaturat-o transnationalii si globalistii. In 1989, manate din urma de spectrul crizei sistemice (pe care nu au facut decat sa o amane pana in 2007-2008, pe seama resurselor estice), multinationalele capitalismului vestic se aflau la hotarele Estului, un „bogat-sarac”, datorita unui sistem de administrare supracentralizat, care inhiba initiativa si creativitatea, provocand ineficienta. Se intelege, sub presiunea unor lozinci si promisiuni mincinoase, portile au fost deschise, ce a urmat se cunoaste, seamana, intrucatva, cu basmul romanesc despre scufita rosie sau despre capra cu trei iezi…

Dupa 1945, in Europa si-au disputat suprematia doua sisteme social-politice si economice opuse, cel american, in Europa de Vest, si cel sovietic, in Europa de Est. Niciunul insa nu are sau nu a avut de-a face, pe fond, cu ideile originare. Capitalismul privilegiaza, declarativ, componenta liberala in organizare si actiune, desi niciun om nu este liber sub pragul de subzistenta, comunismul a absolutizat latura sociala, sfarsind prin a o caricaturiza prin utilizarea politica in scopul strivirii individualitatii. Cele doua sisteme au totusi o trasatura comuna, sunt la fel de totalitare, prin expansiunea si controlul asupra resurselor, baza pe care se construieste orice forma de libertate si, pe consecinte, de discretionare in raport cu cetateanul, diferentierea tine de nivel, statul, in comunism, bancile si corporatiile, in capitalism. Astazi, am putea spune ca o democratie liberala care nu este si sociala este tot atat de falsa sau de speculativa ca o democratie sociala care nu este si liberala. De aceea, reunirea celor doua componente, liberala si sociala, intr-un nou model de organizare si functionare social-politica, care sa fie in beneficiul tuturor cetatenilor, realizabil prin ceea ce se numeste a treia cale, apare ca o aspiratie normala, iar atata timp cat nutrim aspiratii si avem asteptari ne pastram umanitatea reflexiva si, prin aceasta, posibilitatea de progres.

Revenind la intrebarea de inceput, cred ca revolutiile est-europene nu au fost anticomuniste, anticomunismul este un product ideologic, iar popoarele nu au vocatia ideologiilor. Cel mai probabil, o ideologie de grup extrem de restrans s-a folosit de perceptia sociala anti-sistem pentru a-si croi drumul spre putere, a manevrat cu abilitate impotrivirea la sistemul neliberal sovietic pentru a se instapani. Este greu de crezut si acceptat ca popoarele se pot revolta impotriva unui ideal, mai cu seama cand idealul vizeaza binele comun, nu insa si atunci cand acesta este defectuos materializat sau cand reprezinta o mantie de ascundere sau un corset de constrangere. Ultimele cazuri sunt recognoscibile prin gradul inalt, aproape total, de autonomizare a puterii in raport cu poporul. In virtutea acestei autonomizari, sistemul de tip sovietic ar fi continuat sa functioneze si fara sovietici, in unele tari est-europene. La fel, sistemul de tip american, care in UE se ascunde sub mantia popularilor europeni. Plecand de la aceste coordonate, nu este exclus ca dupa europarlamentarele din 25 mai sa asistam la o revolutie pasnica anti-sistem in Europa de Vest.