PSD, gata sa plateasca pretul stabilitatii: O concesie majora si pagubitoare

Liderii coalitiei PSD-ALDE sunt ingrijorati de perspectiva unei crize politice, ca urmare a refuzului nemotivat al presedintelui Klaus Iohannis de a desemna premierul pe care aceasta l-a propus, constitutional, in urma rezultatelor alegerilor parlamentare.

In acest context, Liviu Dragnea a prefigurat, miercuri, la Parlament, ca la sedinta conducerii PSD, care va avea loc in cursul serii, se va lua in calcul posibilitatea ca sa faca o a doua propunere de premier, raspunzand astfel cererii presedintelui Klaus Iohannis.

„Vom avea o discutie foarte buna, deschisa si cinstita in CNEx si vom face o propunere foarte buna pentru romani”, a  descris sumar Liviu Dragnea scopul reuniunii social-democratilor.

O a doua propunere de premier va insemna o concesie majora din partea PSD, in conditiile in care Liviu Dragnea a anuntat initial ca nu va mai face o alta propunere, cat si pentru faptul ca a acceptat ca prima propunere sa-i fie refuzata fara o motivatie oficiala.

Isi va calca astfel Liviu Dragnea pe orgoliu? Fara discutie, avand in vedere nevoia urgenta de un premier si de un guvern, care sa inceapa cat mai grabnic derularea programului economic al PSD, menit unui trai mai bun al romanilor. Cand e vorba de interesele populatiei si ale tarii, orgoliile personale nu-si au nici rostul, nici locul.

Nu exclud insa un calcul politic, nu stiu daca sa-l numesc inteligent sau diabolic, in mod cert pragmatic al lui Dragnea, pe deasupra unui orgoliu posibil inalterabil, de a da un semnal public de concesie facuta lui Iohannis, intr-o atmosfera politica in care deja se vehiculeaza cu insistenta ideea unui razboi al orgoliilor intre cei doi oponenti politici.

O a doua propunere de premier va fi insa si pagubitoare pentru PSD. Sa nu uitam sau sa minimalizam ca seful statului a respins pentru aceasta functie unul dintre cei mai buni politicieni tehnocrati ai partidului.

Daca va fi si o a doua propunere de premier PSD, o va respinge Iohannis si pe aceasta? Pana acum s-a conturat destul de vizibil ca Iohannis respinge de fapt programul economic al PSD. Pentru un guvern politic, persoana premierului oricum nu prea conteaza. Oricine ar fi premier, va pune oricum in practica acelasi program economic, care este al PSD.

Vom vedea daca si urmatoarea reactie a lui Iohannis va fi ca in cazul unui sistem unipartid, in care toata dreapta este tratata sau se comporta ca un partid unic. Care ar fi raul cel mare si care raul cel mic, sa aruncam tara intr-o criza politica, prin suspendarea presedintelui Iohannis sau sa o aruncam, din nou, la infinit, in saracie, prin refuzul programului economic al PSD, pentru care au votat cei mai multi romani?

Miza politica si juridica a codul de integritate: Infundarea lui Ponta si iertarea lui Dragnea?

Codul de integritate pe care Liviu Dragnea il pritoceste in PSD, pe care urmeaza sa-l supuna discutiei si aprobarii in sedinta Comitetului Executiv National de vineri, ridica deja doua mari semne de intrebare, unul politic si altul juridic. Nu este nicio indoiala ca Dragnea nu intentioneaza sa-si taie singur craca de sub picioare, adica sa ramana fara functia de presedinte plin al partidului, pe care a ravnit-o enorm si pe care a obtinut-o cu pretul unor mari eforturi si aranjamente, intrate de-acum in ceea ce s-ar putea numi cazuistica parvenirii, chiar daca formal se bucura de acoperirea democratiei. Amintesc doar spetele candidaturii unice si ale votului universal, pentru a intelege neobisnuitul salt din imperiul unei competitii relative in cel al unei unicitati betonate.

Totusi, acest lucru se va intampla, adica isi va pierde functia de sef de partid, daca respectivul cod va fi aprobat si va fi pus in aplicare. Ultima precizare este foarte importanta, deoarece o rezolutie cu cinci reguli de integritate si responsabilitate politica, adoptata in 20 martie de catre Consiliul National al PSD, nu a fost niciodata aplicata. Dragnea are insa meritul de a extinde normele de conduita de la infractiunile de coruptie la cele grave contra vietii sau libertatii persoanelor. Am putea fi tentati sa credem ca Dragnea ar vrea sa atenueze caracterul politic al infractiunii de coruptie, dar daca luam in calcul ca acesta este sub sanctiunea unei condamnari in prima instanta pentru infractiunea de frauda electorala, in cazul referendumului, logica bunelor intentii se cam incetoseaza, aparand in schimb la orizont cea a tendentiozitatii.

Daca tu, sef de partid, initiezi o norma de integritate care in mod cert il va lasa pe Victor Ponta fara functia de sef al Guvernului, te va lasa si pe tine, cu aceeasi certitudine, fara functia de presedinte al PSD? Acesta ar fi primul semn de intrebare, politic. Dar daca tu ai un as in maneca, in sensul ca stii ca nu vei fi condamnat definitiv, ca ti s-a promis sau ti s-a conditionat iertarea de plecarea lui Ponta din fruntea Guvernului, si acesta este al doilea semn de intrebare, juridic, cum ramane cu franchetea personala, de care te obosesti sa ne convingi, dar si cu independenta justitiei? Daca Dragnea va fi iertat de pedeapsa, iar Ponta va fi inlaturat, se va mai indoi cineva ca la mijloc este o mare lucratura, politica si juridica? Nu cred ca ar vrea cineva sa fie in pielea celor asupra carora se va revarsa oprobriul.

Noua verticala a PSD: Spre exces de putere?

Motto: Democratia nu este cultul lui unus, ci al lui multum

Experimentul intern de ieri, de alegere a presedintelui PSD prin vot universal, a fost un dublu succes, si pentru experimentul ca atare, si pentru candidatul unic. Preocuparea de a extinde democratia electorala directa este veche, faptul ca dupa francezi si israelieni au experimentat-o si romanii este salutar, cu atat mai mult cu cat a avut loc in cadrul stangii si al celui mai mare partid de pe esichierul romanesc.

Am apreciat mesajele celorlalti lideri ai PSD, in exercitiu pana la Congresul de duminica, de legitimare, de unitate, de un nou inceput sau de continuitate, dupa cum a perceput fiecare alegerile si viitorul. Dar am gustat, marturisesc vinovat, si ironia fostului presedinte Traian Basescu: „Dacă Dragnea pierde alegerile în PSD, suntem pierduți și noi!”

Felicitarilor si urarilor de succes, firesti, pe care le transmit lui Liviu, le adaug si cateva observatii critice. Prima si cea mai mare ar fi alegerile „fulger”, cu un singur candidat, ceea ce nu sprijina foarte mult ideile de scrutinuri preliminare si de alegeri directe.

O a doua ar fi decalajul de legitimitate in cadrul noii echipe de lideri a PSD, alegerea presedintelui prin vot direct, a celorlalti lideri prin vot reprezentativ. Cred ca alegerile interne ar fi putut avea pe liste si vicepresedintii, ceea ce ar fi imbinat mai bine principiile direct si teritorial.

Consecintele, cel putin ca posibilitate, celor doua proceduri, pe care le-as numi unilaterale sau minimaliste, pot reprezenta premise pentru un exces de putere, la care cred ca s-au gandit si voci autorizate de varsta si de experienta, atunci cand au facut o anumita evocare din istoria recenta.

In ceea ce ma priveste, nu stiu daca prudenta, de a sufla chiar si in iaurt, este mama intelepciunii, cum se spune, dar nu pot sa nu observ ca Liviu Dragnea a adoptat aceeasi maniera „fulger” si in initiativa legislativa privind „defaimarea sociala”. Daca, tot teoretic vorbind, parghia procedurala a diferentelor de alegeri poate favoriza un stil autoritar, orice lider incomod putand fi indepartat, cea legislativa poate fi folosita pentru sanctionarea oricarui adversar din afara partidului.

In fine, a trona pe mostenirea unui om indepartand omul nu mi se pare in regula. Victor Ponta ramane in istoria PSD si a Romaniei ca un sef de partid si de guvern notabil, chiar nu cred ca altcineva ar fi putut face mai mult, in niste conditii istorice date, limitate intern si extern. Lozinca „revenirii” pe stanga mi s-a parut retorica. Oricum, speculativa prin incercarea de a induce perceptia ca „alunecarea” lui Ponta spre dreapta ar fi fost nu o tactica, ci o strategie. Nicio clipa fostul presedinte PSD nu a incetat sa fie autentic de stanga, acest lucru se vede in cat de speriati sunt cei care vor sa-l scoata din viata politica, foarte probabil sa fi vazut, poate fara sa se fi inselat, un „Tsipras”.

Deh, astea sunt temerile mele, sa dea Domnu’ sa nu se adevereasca, daca le-am facut cunoscute am facut-o dintr-un neastampar spiritual, perfectionist. Imi amintesc, pentru a mai arunca si eu o ironie, ca imediat dupa 1989 circula o gluma tachinatoare fata de cei care reuseau mai greu sa se adapteze la noile vremuri: „Vezi ca ti se vad chilotii rosii!”. Stiu eu, daca unui fost membru PDL nu i s-ar putea aplica parafrazarea ca i se vad dedesubturile portocalii?! (Ma linistesc, totusi, stiind ca Traian Basescu are o agreabila chelie!).

Iesirea din confuzie: Spre mijlocul stangii. PSRO si ideea de putere sociala

Toate statisticile, sondajele si ratingurile de tara, cel mai recent este al Agentiei Fitch, de sambata, confirma directia pozitiva si stabila a economiei in guvernarea Ponta. Daca maine, in urma intrigilor care colcaie la drepta, premierul si-ar da demisia sau stanga social-democrata ar iesi de la guvernare, istoria le va pastra cea mai favorabila imagine economica, post-criza. O astfel de imagine, trebuie sa recunoastem, ar fi, in premiera, neconventionala fata de cele care insotesc plecarile de la Palatul Victoria. Insa cu adevarat nelinistitoare ar fi venirea unora in graba, fara program si fara alegeri. Vor fi ei capabili sa mentina directia?

De ce nu a putut Victor Ponta sa ridice si social Romania? De ce si-a atras atata impotrivire pentru a nu-si porni guvernul pe calea catre o Romanie sociala? Pentru ca Ponta a dus PSD prea mult spre dreapta, transformandu-l intr-un partid de margine. Consecinta, sesizata din pacate cu intarziere, a fost ca Ponta si PSD au creat obisnuinta de a fi perceputi ca integrati in “normalitatea” excesiva a dreptei, in anormalitatea politicii de perpetuare a austeritatii pentru munca si a relaxarii pentru capital. Tocmai stagnarea de peste zece ani in aceasta nedreptate a tesut si perceptia de falsa normalitate a sistemului de dreapta. Acum, cand vor sa revina, nu mai este posibil, este nevoie de un timp de de-setare si de re-setare. Cei care vor sa se intoarca o pot face doar cu un alt vehicul politic.

Nu discut cauzele politice, optiunile stangii sunt limitate intr-o uniune si intr-o tara dominate de sisteme de dreapta, chiar si la guvernare, atata timp cat capul sistemului este de dreapta. Reiterez ideea ca a fost o tactica politica, motivata de raportul de forte. Pun insa in discutie cauzele ideologice, care, dupa parerea mea, au dus la pierderea din identitatea, din conceptul si din vocalitatea discursului de stanga. Vocea ideologica a PSD nu s-a mai auzit, ceea ce a facut ca lumea sa se obisnuiasca cu cea a dreptei, si afara si inauntru, mai mult, sa-i confunde stereotipurile contradictorii cu normalitatea.

Toti am priceput ce a vrut sa spuna Klaus Iohannis, duminica, cand a afirmat ca “Trebuie să fim vigilenți și să prevenim acțiunile și inițiativele radicale, utopice și extremiste, inclusiv de pe scena politică”. Este limpede ca lumina zilei ca vigilenta si prudenta pe care le clameaza capul dreptei urmaresc incremenirea in sistem a Romaniei. Un sistem care are ca referinta sistemul de dreapta, injust si anacronic, conceput de catre ideologia liberala occidentala, care se vrea singulara si eterna. Pentru cei care au uitat, distrugerea diversitatii ideologiilor inseamna distrugerea pluralismului intereselor.  Unipolaristii, suprematistii, exceptionalistii sau alesii, cum se autodefinesc noii cosmopoliti, ne sucesc mintile cu un nou istorism, democratia liberala, cu o noua utopie, dominatia in numele libertatii, o contradictie in termeni distrugatoare.

Totalitarismul incepe cand si unde dispar diferenta si alegerea in materie de ideologie. Acesta este rezultatul inevitabil al unei monoideologii la scara nationala sau globala. Daca nu se va reforma si democratiza, nici liberalismul nu va fi scutit de acest risc. Cuvantul liberal suna ademenitor, cum a sunat, probabil, si comun, dar ruperea partii de intreg are drept urmare distrugerea intregului. Asa cum fetisizarea proprietatii in comun a distrus proprietatea individuala, si absolutizarea libertatii individuale distruge libertatea comunitara. Ultraliberalismul este supranational, proslaveste libertatea individului, dar o distruge pe a natiunilor. Orice partid national trebuie sa stie acest lucru.

Ca pozitionarea lui Iohannis si a PNL in sistemul de dreapta este ca in interiorul unei societati asediate nu ar trebui sa ne mire, este sindromul de cramponare sau de acaparare de care sufera exclusivismul liberalismului occidental, importat la noi de catre Basescu si PDL. Mai nedumiritor ar fi ca semnatarul in exercitiu al fostului pact de coabitare a ajuns sa fie considerat ca facand parte din status quo-ul ideologic, al principiilor si institutiilor de dreapta. A devenit insa clar ca pactele isi mananca copiii, ca si revolutiile. Ati auzit-o pe copresedintele PNL Alina Gorghiu, vineri, dupa demisia Guvernului Tsipras, jubiland si fulgerand, ca “Lecția grecească e aceea că populismul poate prăbuși o țară; Ponta acționează după această rețetă”?

Desi PNL/PDL nu a putut raspunde la cele 10 intrebari ale lui Victor Ponta, pe tema respingerii legilor fiscalitatii si salarizarii, legi promovate de catre Guvern, si desi premierul pare sa fi revenit pe val, dupa amanarea reexaminarii de catre Parlament a Codului Fiscal, este prea tarziu pentru un alt final sau un alt orizont. Polarizarea coalitiei de catre un procent in plus sau in minus la noul TVA, rizibil ca fapt insa nu si ca mesaj, si retragerea socrului premierului de la sefia grupului parlamentar al PSD din Senat si din partid sunt semnale extrem de puternice. Se tot vorbeste de demisie, de demisii. Cunoscand vulnerabilitati si stari de spirit, cred ca numai o demisie de protest ar putea avea magnitudinea schimbarii. Nu a unui final, ci a unei perspective.

Ce ar trebui sa faca stanga? Evident, sa se regaseasca, sa se reaplece asupra ei insasi, sa se reechilibreze. Pozitia din vecinatatea centrului esichierului politic, de centru-stanga, cum ne programeaza manipularea conceptuala, nu este una de echilibru stabil. Cred ca este suficient sa ne uitam la prezentul tern, conformist, de cumetrie capitalista pe care ni-l ofera PSD pentru a intelege ce inseamna o pozitie de margine, impreuna cu toate riscurile de denaturare si dezechilibrare ideologica pe care le incumba pentru stanga.

Repozitionarea ideologica la mijlocul stangii este una eminamente de echilibru si de stanga, de antiderapare spre marginile exceselor sau concesiilor. Distantarea este atat de radicalismul de stanga al Syrizei grecesti, si trebuie sa avem in vedere ca in Romania sunt sensibilitati postcomuniste care nu exista in Grecia, cat si de concubinajul de establishment al PSD-ului romanesc. Pentru a face un joc de cuvinte, cunoscand ca exista trei faze prin care ideologiile se raporteaza unele la altele, de deosebire (minima), de opozitie (medie) si de conflict (maxima), o pozitie ideologica de mijloc a stangii inseamna a-i transforma pozitia in opozitie.

Sintetizand, o ideologie de mijloc a stangii lupta pentru transformarea Romaniei si intr-o putere sociala. Fireste, pe baza puterii economice, care trebuie insa sa aiba ca finalitate puterea sociala. Ideea de putere sociala a fost facuta cunoscuta in aceste zile de catre Mircea Geoana, presedintele Partidului Social Romanesc (PSRO), care a dat si cele mai bune motivatii pentru relaxarea fiscala si cresterile salariale. Cand a crescut TVA de la 19% la 24%, nimeni nu a vorbit de gradualism, a fost prin soc, prin urmare, intr-o perioada de crestere economica trebuie sa se revina la situatia ante-factum, iar in privinta salariilor, aportul acestora este abia la o treime din PIB, fata de o medie europeana de aproape de 50%, a explicat senatorul Geoana.

Desigur, exista un intreg panel de idei care asteapta sa fie afirmate sau corectate de pe o pozitie de mijloc a stangii: statul de drept ca stat al dreptatii, sustinerea capitalului autohton, exploatarea resurselor nationale, refacerea economiei nationale, azimuturile cooperarii internationale, relatiile cu creditorii occidentali etc. Pentru inceput, important este ca s-au facut auzite o noua voce si o noua abordare.

PNL si-a ratat obiectivul si a inceput sa se teama: A orbit, oare, Sauronul coruptiei?

Partea lucida a acestei natiuni a inteles ca DNA a fost creata precum Inelul Puterii, in care Sauron, cel care l-a facut, si-a transferat puterile. Din romanele fantasy ale lui JRR Tolkien stim ca Sauron, cu al sau ochi fara pleoape al raului, a lucrat necontenit la coruperea oamenilor.

Presupun, prin analogie, ca ar exista un Sauron al DNA-ului, care inca nu s-a lasat aflat, cu nume si prenume, desi toti il cunoastem dar ne complacem intr-una dintre acele fals linistitoare minciuni conventionale. Nici nu stiu daca identitatea unui Sauron al coruptiei din Romania ar fi importanta in sine. Poate ca mai utila ar fi aflarea daca greseala de a-si fi pus puterile in DNA i se va intoarce impotriva, ca lui Sauron din poveste, care a disparut odata cu Inelul, cand Frodo l-a aruncat in foc.

Probabil ca veti fi intrigati de alegerile privind motivul epic si intrebarea din titlu. Cred ca este limpede ca obiectivul PNL de a intra la guvernare pana la Paste a esuat. Aceasta scadenta a fost sugerata presedintelui Klaus Iohannis de catre predecesorul sau, Traian Basescu, cu ceva timp in urma. Sambata, la Oradea, copresedintele PNL, Vasile Blaga, a recunoscut ca, in pofida dorintei sale personale, obiectivul a ramas inaccesibil datorita lipsei unei majoritati parlamentare care sa asigure succesul unei motiuni de cenzura.

Un alt argument, pentru prima data, dupa alegerile din noiembrie, PNL a inceput, in mod perceptibil, sa se teama. Anxietatea politica a PNL este provocata de sabia DNA a anticoruptiei, care sta deasupra capului prim-vicepresedintelui si premierului din umbra, Catalin Predoiu, pentru suspiciunea de a-si fi finantat din mita campania electorala din Buzau, in 2008. Toate firele care duc catre Predoiu vin din dosarul DNA privindu-l pe fostul parlamentar PNL si consilier prezidential George Scutaru, pentru finantarea ilegala a PNL Buzau si a campaniei din 2008, care l-au avut printre candidati si pe fostul ministru de justitie.

Ar fi ajuns, oare, hibridul PNL la esec si la frica, daca Sauronul coruptiei ar fi fost la fel de atotvazator si de manipulator, cum ne-a obisnuit in ultimii ani, cand a avut sub control total situatia de pe scena politica si din interiorul justitiei? Raspunsul si-l poate da oricine.

In plus, un detaliu semnificativ, asa cum sunt toate cele in care se poate ascunde diavolul, poate ilustra ce a insemnat implicarea dreptei in toata etapa de constructie juridica de catre guvernele sale, din 2008 pana in 2012. Predoiu este singurul ministru care a fost mentinut in functie in patru guverne consecutive. De aici, probabil, tactica de a fi batut Codurile juridice si investitia DNA in cuie ale statului de drept, ori ideea leganarii in iluzia incremenirii intr-un proiect sanctionatoriu gandit pentru altii, care l-ar face “imposibil” sa i se aplice. Dar si zeii gresesc, nu-i asa?, pentru a trimite la un titlu de autor sau la unul de film.

Concret, toata suita PNL de diversiuni si de hartuieli tactice din ultimele zile a fost tocmai pentru a ascunde incapacitati si probleme interne, care, dupa toate semnele, nu vor fi conjuncturale. Somatiile si dramatizarile Alinei Gorghiu pe temele alegerilor partiale sau votului prin corespondenta, pentru a numi doar doua, sunt tinte false sau colaterale, care reflecta imaturatie si insuficienta in materie de viziune si de strategie pentru asumarea guvernarii. Pana si Klaus Iohannis a simtit nevoia sa se coordoneze cu Alina Gorghiu, ieri, pentru a intari perdeaua de camuflare a derutei si a panicii din PNL, prin asigurari, date pe Facebook, ca dupa Paste va relua consultarile cu partidele. Ramane de vazut daca si cat timp va mai functiona mirajul de intrare a PNL la guvernare fara alegeri.

Insa cele mai puternice frisoane i le da PNL perspectiva ca plenul de marti al Parlamentului, solicitat de catre Tariceanu, desi Senatul isi luase vacanta in saptamana care urmeaza, sa adopte modificarea Statutului deputatilor si senatorilor, care sa faca posibila ridicarea imunitatii parlamentarilor prin votul secret al majoritatii simple. Daca masura ar fi votata, PNL se va trezi pe un teren extrem de miscator in cazul Predoiu, care s-ar putea incheia printr-o alunecare dintre cele mai urate. PSD i-a cerut deja extrem de vocal lui Predoiu demisia din toate functiile publice. Caracterizarea de catre Alina Gorghiu a convocarii Parlamentului in Saptamana Patimilor drept o “golanie politica” nu se vrea decat o retorica foarte spumoasa, care sa disimuleze o sperietura cat se poate de reala a PNL.

Personal, nu cred ca modificarea va fi votata, PNL are simtul pericolului, desi la un vot secret va fi imposibil de aflat, individual, cine cum a votat, insa nu si la nivel de tabere adverse, al raportului general de forte dintre pro si contra. Nu vreau sa anticipez, dar cred ca va iesi cu mult cantec pe tema “concordantei” procedurilor cu privire la ridicarea imunitatii, a sesizarii de catre presedintele Iohannis a CCR privind “conflictul” dintre puterile legislativa si juridica si chiar a unei decizii in materie, din trecut, a Curtii. Parerea mea este ca, voluntar sau nu, pe speta imunitatii puterea si opozitia se indreapta catre un blocaj institutional, din care se va putea iesi numai printr-o resetare, constitutionala sau de comun acord, a jocului politic.

Dezbaterile stangii: Un partid socialist pentru Romania

Motto: Prin pactul de coabitare si concesiile ideologice, premierul Victor Ponta a devenit parte a sistemului instaurat de catre fostul presedinte Traian Basescu. Exercitiile de admiratie sunt datorate votului antisistem, care explica victoria neasteptata a lui Klaus Iohannis. (F. P.)

Alegerile prezidentiale din noiembrie au aratat cateva lucruri contradictorii pentru stanga si pentru dreapta. Monopolul de stanga al PSD a facut ca sansele electoratului de stanga sa se joace exclusiv pe mana unui singur partid. Ideea ca cel mai mare partid este si cel mai competitiv a primit o grea lovitura (a cata, oare?). Masivitatea PSD s-a justificat mult timp prin masivitatea saraciei. Dar si pe segmentul electoratului de stanga diferentierile de stari economice au inceput sa iasa tot mai mult in evidenta. Baronii din PSD, generati de coruptie, ducerea partidului spre centru si spre dreapta de catre liderul si premierul social-democrat Victor Ponta si legaturile de coabitare au facut ca acest partid sa fie perceput ca un reazem al establishmentului instituit de fostul presedinte Traian Basescu.

Rezultatul a fost ca la stanga PSD a inceput sa se extinda un segment de electorat, foarte sarac, care, si acesta este un surprinzator efect de alienare care nu i se datoreaza, a inclus in votul antisistem si votul impotriva lui Ponta. Acest lucru nu s-ar fi intamplat daca PSD ar fi avut parteneri de stanga, care ar fi putut actiona ca o ancora impotriva derivei spre dreapta si ar fi oferit sansele unei aliante a intregii stangi. Concesiile ideologice si coabitarea au construit in unele niste electorale de stanga o perceptie care la urne s-a dovedit devastatoare pentru PSD. Intr-adevar, emotiile au condus scorul final, dar jumatatea de minciuna pe care s-a planificat manipularea din turul doi ar fi fost risipita cu usurinta daca nu ar fi existat jumatatea de adevar pe care sa adere, pe care a oferit-o, poate cu naivitate, poate cu inconstienta, guvernarea tanarului premier Ponta.

La dreapta, desi s-a batut multa moneda pe fragmentarea partidelor si sustinerilor de candidati, la votul hotarator s-a votat ca un partid unic. In plus, s-a obtinut si votul antisitem de pe stanga, pentru care Basescu si Ponta au insemnat acelasi lucru, sistemul. Morala cred ca se impune de la sine. Chiar daca exista cate un partid mare pe fiecare latura a esichierului, exista nise de interese si pe stanga si pe dreapta, exprimabile in nuante ideologice, care au nevoie de expresii partidistice proprii. Avantajele sunt de flexibilitate a manevrelor si aliantelor politice, in unele cazuri chiar transideologice, dupa cum s-a vazut in cazurile USL si PLR. Cand nu se angajeaza toata stanga sau toata dreapta, se pastreaza sansele de alternativa, in caz de esec, fara ca alternativele sa mai depinda de timpul indelungat de refacere a celor care au pierdut o competitie electorala.

Prin urmare, cred ca a venit timpul ca nisa de interese de la stanga PSD sa-si caute o constructie politica adecvata. Desi am implementat cele mai moderne idei constitutionale si de sistem politic occidentale, cea a unui partid socialist, de mare reputatie europeana, nu s-a bucurat de atentie. Inca. Probabil complexul stangist postdecembrist este de vina, desi nu are nicio legatura cu familia europeana de partide democratice socialiste si social-democrate. Ceva pare sa se fi miscat in acest sens, dar nu este clar pe ce nisa de stanga se va aseza.

Simt nevoia sa remarc, si aici, o anumita reforjare a conceptelor politice privind pozitionarea unui partid pe esichier. Exista deja o distantare vizibila intre ceea ce inseamna un partid extremist si ceea ce inseamna un partid radical. Distinctia este data de natura mijloacelor, care, dupa cum vedem in cazul Syrizei, din Grecia, accederea la putere si reformele radicale se pot face cu mijloace democratice, ceea ce face ca stanga radicala sa fie perfect compatibila cu democratia. Precedentul l-a reprezentat, fara indoiala, radicalismul de dreapta, sub forma partidelor populare europene, care si-au jucat politicile de austeritate dupa toate regulile democratiei. Asadar, un partid socialist, care sa nu fie nici la extrema nici la centru, ci pe mijlocul esichierului stangii, dar la stanga social-democrata, reprezinta, de acum, o asteptare.

Spargerea unei ideologii: Ce ar scrie partidele de la guvernare si cele din opozitie pe cioburile lui Clistene?

Stimate Z., va apreciez determinarea si discursul de tip argument, ceea ce ma motiveaza sa revin asupra unui subiect pe care imi propusesem sa-l suspend, in aceasta saptamana. Am sa va dezamagesc daca veti astepta niste raspunsuri in termeni dihotomici. Chiar daca le-as avea, nu as risca sa intru in capcana-cliseu a raspunsurilor cu da si nu, cel mai usor demolabile de catre adversar, una dintre lectiile de la maestrii politicii care mi-a ramas bine intiparita in memorie. Desi aceasta recunoastere nu-mi serveste, acum, o fac cu un scop nu neaparat didactic, o deformatie care mi-a ramas, din pacate sau din fericire, ci cu unul politic, pentru companionii politici. Faptul ca am opinii diferite nu inseamna ca am sentimente sau interese diferite. Uneori, trebuie sa jucam si rolul diavolului, daca vrem sa testam argumente si sa tragem cele mai bune concluzii. Este o a doua idée la care tin, care ar trebui larg cunoscuta si practicata.

In fond, ce reprezinta schimbul nostru contradictoriu de mesaje daca nu un joc de brainstorming sau poate unul de tip think tank, prin care contribuim la oferta de alternative pentru decizie? Totusi, pot sa va asigur ca nimeni nu detine raspunsurile absolute la crizele de partid si de guvernare cu care se confrunta PSD, care sa justifice respingerea, suspendarea sau intarzierea dezbaterilor cu activul si cu masa aderentilor. In dezbaterea democratica se afla toate raspunsurile, prin urmare, sa nu canonizam liderul, ci democratia.

In democratia greaca antica, prin reforma lui Clistene orice cetatean avea dreptul sa inscrie pe un ciob numele celui pe care il considera un pericol institutional, iar daca denuntul intrunea 3000 de voturi, cel banuit ca potential tiran era exilat pe 10 ani. Al cui nume credeti ca l-ar scrie pe cioburile lui Clistene partidele din opozitie si, aproape incredibil, cele de la guvernare? Cine este vinovat de asteptarea, pentru ca si asteptarea se construieste sau se contracareaza, ca guvernul Ponta sta sa pice? Portarul din Victoria sau din Kiseleff? Cum de este admisibil sau unde este eroarea care face posibila abandonarea, nesanctionabila, de catre parlamentari a angajamentului electoral si bulucirea spre cantecele de sirena ale Alinei Gorghiu? Sau, altfel spus, ce i-ar face sa fuga de Victor Ponta? Este sau se profileaza sau nu o criza de partid, de coalitie si de guvern? Ori, mai suav, se poate vorbi mai degraba de greseli decat de criza?Sau, mai disculpant, de manipularea perceptiei de criza? Vom vedea care din aceste nuante se va impune.

Nu-i pot da lui Victor Ponta o alta varsta decat cea pe care o are, cu siguranta ca evolueaza dinspre conducerea pe baza de ordine guturale spre cea prin consultare si dezbatere, e o chestiune care tine de experienta si rabdare, care vin cu timpul. Altfel, ar fi stiut sa faca diferenta intre ideologie si politica, intre identitatea pe care o da prima si compromisul care il realizeaza a doua, intre ceea ce este permanent si ceea ce este conjunctural. Mai clar, nimeni nu-i reproseaza premierului concesiile de guvernare facute dreptei, tin de arta compromisului, cum mai este definita politica. Dar concesiile de ideologie nu se fac, ideologiile exprima identitate si interese. Nu trebuie cedate, culmea!, programatic, prin savantlacul de import al centrismului, ci trebuie aparate si promovate, programatic.

Cu ideologiile nu se fac compromisuri, asa cum nu se fac cu coruptia, identitatea ideologica se confunda cu insasi existenta unui partid. Cu atat mai mult cu cat ideologiile sunt supuse unui atac neintrerupt, venit de la dreapta, a se vedea “Sfarsitul ideologiilor” (Daniel Bell), care este o alta ideologie. Doar lideri tineri ii mai pot cadea victima, cand, in cazuri in care rup sau antagonizeaza legaturile dintre generatii, pot sparge ideologiile propriilor partide. Deci nu varsta, ci stilul poate fi un impediment. Concesiile ideologice sunt avantaje acordate adversarilor, de neconceput in orice competitie. Cine nu discerne pericolul, ar putea replica: “Ce este rau in ducerea stangii spre centru si spre dreapta, nu este un castig, o modernizare si o europenizare?” Istoria, cel putin a ultimilor cinci sute de ani, de capitalism, a aratat limpede ca este o pierdere si o manipulare. Difuzia liniilor dintre cele doua spectre si atragerea stangii in sistemul de gandire si de valori al dreptei duc la confuzie, la atenuarea, pana la disparitie, a identitatii, a reprezentarii politice a intereselor si a potentialului de lupta al electoratului de stanga. O asemenea abulie slujeste status quo-ul inegalitatilor sociale, adancirii prapastiei dintre saraci si bogati.

Oricat ar fi de suparator, analizele factuale arata acelasi lucru, o criza de conducere si de ideologie. Spargerea ideologiei a devenit un fapt implinit, traseismul combinativ pentru o majoritate neelectorala este pe cale sa se intample, urmaririle penale, arestarile si condamnarile s-au prins ca o molima de corpul partidului si al guvernului. Sunt acestea evenimente create? Nu vad niciun partid alb ca zapada sau negru ca abanosul, desi suntem impinsi sa credem o asemenea partitie. Vad, in schimb, asmutirea licuriceasca a “intetirii ritmului” luptei anticoruptie, ca la o lupta de caini sau de cocosi, vad cum si dupa ce nu mai este in functie cel care a zidarit sistemul, in deceniul guvernoratului, il pretinde ca pe o proprietate, amintindu-ne de regimurile unipersonale despre care Euripide spunea: “Un singur om guverneaza, proprietarul legii.”

Utila, prin invataminte, ar fi si o analiza contrafactuala. Ce s-ar fi intamplat daca Ponta nu ar fi semnat pactul de coabitare cu Basescu? Parerea mea este ca ciudata intelegere a conservat regimul Basescu, dar cred ca si reciproca este la fel de valabila, pactul a fost un fel de carja pentru ambele puteri. Insa fara stabilitatea politica care a urmat nu ar fi fost posibile reparatiile de dupa taierile de salarii si pensii, prin care electoratul a castigat. Pentru acest castig social-democrat, cred ca istoria va retine pactul de coabitare ca o reusita tactica a micului Titulescu. A existat si un revers, in opinia mea, ca in zicala una calda, una rece. Foarte probabil ca tot de la pactul de coabitare sa se fi tras si soarta USL, un cost politic pentru Ponta, pe care Basescu l-a folosit cu abilitate in avantajul dreptei, prin saltul de la fragmentare la fuzionare, care a dus la noul PNL.

Un fapt cu adevarat nefavorabil pentru Victor Ponta mi se pare a fi fost candidarea la presedintie. Daca ar fi jucat si dupa destramarea USL rolul “un presedinte de dreapta, un premier de stanga”, din contractul social-liberal, Ponta ar fi iesit din atentie sau ar fi avut un alt scor de imagine, iar Crin Antonescu si PNL ar fi intrat sub incidenta unui alt tip de presiuni. Desi a balbait-o destul cu nominalizarea, Ponta nu a reusit pana la urma sa faca fata cererilor baronilor din propriul partid de a candida, care-si vedeau asigurati sacii in caruta pentru mult timp cu un presedinte socialist. Apare foarte clar ca analiza crizei din PSD va reprezenta baza de la care va porni reforma anuntata. Daca va fi superficiala, obiectivele vor fi la fel, iar reforma, discutabila. Gradul de profunzime cu care va patrunde bisturiul criticii in analiza leadershipului PSD va determina gradul de reforma interna, dar si capacitatea de strangere a randurilor pentru bataliile electorale din 2016.

Ca analiza prospectiva (ce ar trebui facut?), as spune ca ar trebui schimbata perceptia despre puterea monocolora, nu va fi un cap de tara daca dreapta va avea si guvernul. Ar fi chiar rezonabil ca presedintele liberal Klaus Iohannis sa aiba un guvern PNL, pentru a-si putea indeplini planul cu care a castigat alegerile din noiembrie. Inainte de a protesta, sa ne gandim ca sistemul american, in care presedintele este si seful guvernului, este exact un sistem de putere executiva monocolora, care face din SUA, de decenii, cea mai democratica tara din lume. Numai la noi functioneaza fantasmagoria despre „puterea totala”. Esenta democratiei este libertatea, iar libertatea inseamna a fi pe rand la guvernare si in opozitie sau „supus si guvernant”, cum spunea Aristotel. Daca va urma ca dreapta sa fie si la guvernare, va veni si randul stangii ca sa detina ambele parghii ale puterii executive. In acest mod, toata lumea va fi multumita.

Mai este PSD de stanga?

S-ar putea crede, la prima vedere, ca intrebarea este lipsita de fundament. Daca facem insa un tur de memorie, ne vom reaminti ca primul care ne-a suscitat indoiala a fost chiar presedintele PSD, Victor Ponta. Dupa ce pe afara a umblat pe unde a umblat si a vorbit cu cine a vorbit, a chitit ca cea mai progresista politica pe care ar putea-o duce ca sef de partid ar fi deplasarea PSD spre centru si, implicit, apropierea de dreapta. De fapt, au fost chiar si asumari explicite ale iesirii din zona statutara, de esichier. Nu de putine ori, Victor Ponta s-a laudat ca este presedinte al unui partid de stanga si premier al unui guvern care a luat masuri de dreapta. Daca vom confrunta “centrismul” de partid, operationalizat de catre Ponta, cu statutul partidului, unde se statueaza ca “PSD este un partid de stanga” (art. 8, alin. 1), contradictia este flagranta. De aici, consecinta, cel putin formala, ar fi una din doua, ori “centrismul” l-a pus pe Ponta in afara PSD, ori PSD a fost scos in afara stangii.

In al doilea rand, procesul de construire a Partidului Social Romanesc, ca partid de stanga, lansat de catre Mircea Geoana, ca raspuns la fenomenele de “deviatie” si de “abandonare” ale PSD, sensibilizeaza, o data in plus, ca social-democratii au contractat o problema ideologica si doctrinara, sub sefia la Victor Ponta, inceputa in 2010 si reinnoita in 2013. Rivalitatea dintre cei doi lideri social-democrati este binecunoscuta, insa pe mana oricui am merge cu evaluarile un lucru este cert, translatia PSD spre centru si dreapta nu este inventata de catre Geoana, ci a fost afirmata si implementata, in mod autocrat, cuvantul nu trebuie sa ne sperie, dar asta este realitatea, de catre Ponta, in afara Statutului si a Congresului. Ideea nu este de a-l pune pe Ponta cu spatele la zid, ci de a constientiza ca exista multa frustrare si multa nemultumire in PSD si fata de guvernarea PSD, pentru care va trebui sa existe o decontare. Nu ar fi normal ca decontarea sa se realizeze pe seama partidului, acest lucru va trebui sa-l inteleaga si linia necritica, pontista.

Pe de alta parte, pentru PSD ar putea fi o pierdere de influenta si de initiativa de valoare strategica, comparabila cu cea a PDL din 2012, daca nu va avea in partid o motiune de cenzura si o va lasa spre consumul parlamentarilor traseisti si de opozitie. Nu ar trebui neglijata tactica de a-i lasa pe liberali fara diatribe si obiectul muncii, in schimbul unei pozitii retrase, care-i va expune mai mult decat orice in campania din 2016. Nu-mi amintesc ca dreapta sa fi plecat de la guvernare altfel decat printr-o motiune parlamentara. Contrar celor care cred ca a tine cu dintii de guvernare nu ar avea alternativa mai buna, sunt situatii in care o cedare nu inseamna infrangere, ci o tactica de a-l mentine sau a-l aduce pe adversar in planurile tale strategice, in care recuperarea si intoarcerea vor fi decisive.

In al treilea rand, canibalismul politic dezlantuit impotriva PSD, cu instrumente de extinctie juridica, pune in pericol insasi existenta fizica a acestui partid, ca partid de stanga. Cand la orice post de televiziune sau in orice ziar vezi sau citesti ca lideri PSD sunt incatusati, tarati in procese sau aruncati in inchisoare pentru fapte de coruptie, nu poti concluziona altfel decat ca acest partid face obiectul unei campanii tintite, in care posibilitatea ca politica si justitia sa-si fi dat mana, pe la spate ori pe sub masa, nu pare fantezista. Nu contest profesionalismul DNA, dar nu uit a cui investitie este si ce cheita o intoarce. Nici ce hram poarta Kovesi si prin ce mecanisme de sinergie basist-pontiste a devenit infailibila si de neinlocuit. Foarte bine, nu voi risca sa devin politically incorrect prin a cere oprirea bandei rulante a dosarelor penale sau a cererilor de incuviintare parlamentara a arestarilor, Vanghelie, Sova, Valcov si cati or mai urma sa raspunda daca au incalcat legea. Dar nu pot renunta la reflectie. Intr-o prezumptie de vinovatie de ultima ora, un lider liberal ipotetizeaza ca veniturile premierului ar fi crescut vertiginos, ca urmare a unei relatii cu firma lui Dan Sova. Nu cumva, contraipotizez, acest spectacol public, pentru ca deocamdata nimic nu a fost probat ci doar prezumat, este un levier politic pentru rasturnarea Guvernului?

Daca privim si la deschiderea unui al doilea front, al revolutiei si al mineriadei, tintele ne apar ca fiind de mare adancime si anvergura, vizand chiar ansamblul stangii. De ce, in cei zece ani de mana forte ai presedintelui Traian Basescu, dreapta nu a catadicsit macar sa incerce, daca nu sa si reuseasca, sa faca lumina in cele doua dosare? Ar fi fost suficient ca fostul sef al statului sa pocneasca din degete, ca ICCJ-ul, impanat cu destule robe portocalii, sa se si repeada sa traga in teapa. Parerea mea, trecand peste restrictiile de 30-50 de ani, uneori si mai mult, pe care cutumele le invoca in deschiderea dosarelor unor astfel de evenimente, este ca firele ar fi dus la deconspirarea legaturilor securistice ale basescianismului si la unii dintre sustinatorii sai externi. Daca dreapta o face astazi, nu este pentru ca o intereseaza trecutul, ci viitorul. Citim acest scop printre randuri si in postarea facebook a lui Basescu, prin care reintra in cadru pentru a ridica mingii la plasa, in care zice: „Dupa decizia ICCJ de redeschidere a dosarului 13-15 iunie ’90 o armata de propagandisti s-a repezit pe televiziuni, radiouri si in mediul virtual sa acuze ca eu am blocat si dosarul revolutiei si dosarul mineriadei din 13-15 iunie.” A cui ar putea fi “armata de propagandisti”, daca nu a PDL sub acoperirea PNL, care prin calarirea “antibasismului” spera sa faca jonctiunea cu planurile lui Iohannis si sa ajunga mai repede la guvernare?

Partidele nu sunt nici mai bune nici mai rele decat clasa politica, pe care nu as amesteca-o cu poporul, pentru ca nu suntem un popor de hoti, ci cu sistemul politic. Cand oricine care ajunge intr-o pozitie de putere devine corupt, nu mai exista nicio indoiala, sistemul de putere este coruptibil, corupt si corupator. Plecand de la o asemenea stare, nu pot face nicio anticipatie si nici nu imi fac iluzii, istoria se va repeta cu oricine va ajunge la butoanele puterilor de modelare, regimurile nu sunt decat variatiuni pe acelasi sistem. Nu pot fi decat de acord cu ideea echivalentei intre sistemele mafiote de semnalizare de criza ale stangii si ale dreptei, intre sibilinicul “Victore, Victore” al Oanei Mizil si degetul la nara al Elenei Udrea. Solutia, dupa parerea mea, nu este resetarea, ci schimbarea softului.

Am urmarit, in ultimele zile, cateva dintre efectele constructiei de stanga, anuntate de catre Mircea Geoana, ca raspuns ultracritic la centrismul presedintelui PSD, Victor Ponta. In reactiile de leadership vad o anumita defensiva, o lasare mai moale cu centrismul, semn ca cel putin sistemul emotional a fost atins. Cu incercarea de a ne aburi cu ceea ce nu este, nasul presedintelui executiv al social-democratilor a concurat cu succes nasul lui Pinochio: „Astăzi PSD este un partid de stânga și PSD, în opinia mea, trebuie să rămână un partid de stânga, o stângă modernă, europeană”, a dat-o la intors Liviu Dragnea. „Vom decide deschiderea partidului, flexibilizarea deciziilor, modernizarea partidului”, a mai supralicitatat fara sa clipeasca ideologul de ocazie, in fapt o gafa, prin recunoasterea involuntara ca lucrurile au stat invers in PSD, sub bagheta Ponta-Dragnea. Am salutat lansarea, ieri, a Fundatiei Stanga Democratica, nu insa si alegatia, din nou minimalizatoare ideologic, ca stanga politica nu s-ar reduce la partide. O fundatie sau o organizatie neguvernamentala ilumineaza, raspandeste valori ale societatii civile, dar nu este un partid, nu promoveaza o ideologie sau interese, care sa se fixeze in angajamente, in responsabilitati si in decizii politice, nu se bate in parlament, in alegeri, nu guverneaza. Centrismul este gol de ideologie, seamana cu o fundatie, motiv pentru care ma intreb, oripilat, in asa ceva se vrea a fi transformat PSD?

Ispita unui redivivus: Noul PNL, o clonare a vechiului PDL?

Stim zicala despre lup, care-si schimba parul, dar naravul ba. Nu o evoc intamplator, ci in stransa legatura cu tendintele din noul PNL, care seamana, ca doua picaturi de apa, cu practicile vechiului PDL.

In ultimul timp, ni se tot sucesc mintile cu ideea despre “proiectul Iohannis”. Inteleg acest proiect pana la punctul de la care nu incepe sa se extrapoleze in domeniile guvernului. Ori, tocmai aici, PNL vede un nod gordian, pe care este ispitit sa-l taie, in ideea unui nou presedinte-premier, care sa-l aduca la guvernare, desi diviziunea constitutionala separa, fara urma de echivoc, responsabilitatilor sefului statului de cele ale seful guvernului.

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta este un pericol în calea dezvoltării României și că împlinirea proiectului președintelui Klaus Iohannis nu poate fi pus în aplicare fără asumarea guvernării de către liberali. S-avem rezon, dar proiectele de politica externa si de securitate, pe de o parte, si cel de gestiune economica, pe de alta, au titulari distincti, fara nicio legatura cu culorile lor politice.

Catalin Predoiu, care a facut parte din nucleul dur al fostului PDL, absorbit de noul PNL, isi testeaza, prin astfel de pretentii hazardante, limitele influentei asupra presedintelui Iohannis si sansele de grabnica accedere in functia de premier. Tactica prin care leaga asteptarea alegerilor de o cale “comoda” si parteneriatul dintre un guvern PNL si presedintele Iohannis de “responsabilitate” este pur propagandistica, fara temeiuri constitutionale sau electorale.

Fara voturile dizidentilor din PSD, care par prinsi in mrejele aceleiasi himere a puterii, o eventuala motiune de cenzura introdusa de PNL va ramane o simpla incercare a marii cu degetul. Ramane de vazut pana unde va merge impertutbabilul Iohannis pe mana nucleului dur din fostul partid al lui Basescu, daca nu cumva PDL va avea nesabuinta sa aspire la a-si transforma premierul intr-un levier de partid pentru manevrarea presedintelui, in ceva de genul unui “premier-presedinte”.

Destabilizarea unui mare partid de stanga, un risc major pentru echilibrul esichierului politic

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, sâmbătă, la Consiliul National al partidului, că, indiferent dacă PNL va intra sau nu în acest an la guvernare, PSD nu trebuie lăsat „să crească la loc”, acest partid având „o capacitate imensă de regenerare în rău”. Gorghiu a lansat, astfel, o ideologie-tinta a destabilizarii PSD, care este nefasta pentru echilibrul esichierului politic.

Tanara lidera a liberalilor nu arata a sti prea multe despre istoria foarte recenta a luptelor dintre partide din Romania sau despre inexorabila lege a actiunii si reactiunii, care nu poate fi manipulata politic. A uitat, probabil, ca monstruosul scor parlamentar, de doua treimi din voturi, pe care l-a obtinut USL, in 2012, a venit dupa o politica asemanatoare a PDL. Daca i-ar intreba pe seniorii liberali, Gorghiu ar afla ca iarba cosita creste mai repede si mai viguroasa.

Oricat de mica, o lectie de principii este necesara pentru fatuca Alina. Un mare partid, cum este PSD, exprima interesele si asteptarile unei mari parti a electoratului. De fapt, cel mai mare partid al stangii reprezinta, in raport cu dreapta, principala contrapondere, deci un factor fundamental pentru echilibrul esichierului, implicit pentru stabilitatea democratiei.

Stiu ca sintagma “stabilitatea democratiei” nu prea se foloseste, de obicei legam stabilitatea de guvernare si de presedintie, uitand ca democratia este cea mai mare valoare politica. Dar un popor se afla realmente in pericol, cand se ataca reprezentarea politica a saracimii, mai ales intr-o tara de stanga, cum este Romania.

Reprezentarile “tara de stanga” sau “tara de dreapta” nu sunt date de politici sau de ideologii de partid, ci de statistici economice si sociale, care vorbesc, in limbajul neescamotabil al cifrelor, despre decalajul dintre bogati si saraci. Traian Basescu si-a incheiat mandatul cu cea mai mare minciuna, ca lasa in urma sa “o tara de dreapta”.

Adevarul e ca prin politica taierilor si ciuntirilor, Basescu nu le-a lasat romanilor nici macar dreptul la acele amarate salarii si pensii, cele mai mici din UE, pozitie care pare sa fi fost batuta in cuie, la integrare, din moment ce orice am face se tine ca o raie de Romania. In mod ciudat, Iohannis nu l-a contrazis, mai mult, ceea ce a combatut in campanie, neconcentrarea intregii puteri in mainile unui singur partid, i-a devenit, acum, linie de conduita politica.

Ideologia nu trebuie amestecata cu guvernarea, prima este neinduplecata, a doua este alternanta, cand se intampla se ajunge la partidul-stat, de care Gorghiu, formal, se oripileaza, dar catre care, pe fond, se angajeaza. O tara de dreapta cu un popor de stanga nu rezolva problema dezvoltarii, ci doar amana solutia, concomitent cu ascutirea decalajelor si nemultumirilor sociale. Exista o vorba ca de ce ti-e teama nu scapi, daca doamnei Alina Gorghiu ii este teama de greci, romanilor nu le va fi, nu vor ramane sine die cu o jumatate de esichier.