CCR contra Parlament? Constatarea unei absurditati (plus o ipoteza si o concluzie)

19/07/2012

In Raportul MCV pentru Romania se prezinta “indoieli serioase privind angajamentul fata de respectarea statului de drept sau privind modul in care este inteles statul de drept intr-un sistem democratic pluralist.” Bun, de aici retinem ideea corecta a legaturii indisociabile dintre pluralism, democratie si statul de drept, de care ne vom folosi ceva mai jos. Este de la sine inteles ca fara pluralism nu exista democratie, dar si ca absenta statului de drept ar inseamna acelasi lucru.Tot taraboiul privind separatia puterilor si statul de drept a plecat de la restrangerea competentelor Curtii Constitutionale,  care pare sa fi constituit bulgarele a carui rostogolire a dus la avalansa de critici occidentale la adresa noii puteri. Seful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, este fara echivoc la publicarea Raportului pe Justitie: „Evenimentele din ultima perioada ne-au zdruncinat increderea. Competentele Curtii Constitutionale nu pot fi schimbate peste noapte.” Drept pentru care ne va mai arde inca un Raport pana la sfarsitul anului!

Dar este CCR-ul un supra-Parlament? Nu si da, pentru ca nu are nicio urma din pluralismul si reprezentativitatea institutiei unice si fundamentale a democratiei, dar care prin sanctionarea hotararilor parlamentare indirect limiteaza vointa legiuitorului sau o poate impinge intr-o directie prestabilita, malformata politic, care poate inseamna tot un fel de legiferare, chiar daca este mascata. 9 judecatori numiti politic contra a 469 de alesi ai neamului sau, ma rog, a 256 cati au votat pentru suspendarea presedintelui, este o chestiune care iese total din sfera justitiei constitutionale, care ar trebui sa fie independenta, si care aterizeaza direct in mocirla politicii, ceea ce, ar trebui sa recunoastem, nu-i o treaba tocmai kusher.

O a doua observatie pe care o facem este ca in urma schimbarii majoritatii parlamentare (implicit a algoritmului parlamentar dupa care se numesc judecatorii constitutionali) a aparut o contradictie intre aceasta si componenta pe criterii politice a CCR. Altfel spus, autoritatea de jurisdictie constitutionala nu mai reflecta noile raporturi de putere dintre partidele din Parlament, iar consecinta practica imediata pentru o noua putere care ar fi pusa sa functioneze sub arbitrajul de ultima instanta al vechii puteri ar fi ca prima ar fi o putere fara putere, incapabila sa-si indeplineasca mandatul, in timp ce cea de-a doua, in dispretul esecului politic si electoral, ar continua, din umbra, sa detina adevarata putere. Pe undeva, situatia este similara celei despre care s-au pronuntat unii bancheri celebri, care au spus ca nu-i intereseaza cine face legile si cine guverneaza, ci cine controleaza finantele unei tari, mutatis mutandis nu conteaza cine detine majoritatea parlamentara si puterea guvernamentala, ci cine controleaza politic puterea judecatoreasca.

Evidenta absurditatii pe speta romaneasca a CCR-ului politizat nu mai necesita niciun alt comentariu, este doar necesar si suficient sa remarcam ca nicaieri in Occident nu vom gasi astfel de Curti politizate. Partea proasta a unui CCR politizat este ca orice schimbare de putere, nemaivorbind de regim (in cazul alternantelor de la stanga la dreapata si invers), ar trebui sa se reflecte corespunzator si in schimbari ale raportului de forte la nivelul Curtii, daca noua putere vrea sa iasa de sub controlul camuflat al vechii puteri si sa-si asume si implementeze propriul program de guvernare. In cazul schimbarilor de guverne de aceeasi culoare sau familie politica, mai treaca-mearga, modificarile respective se pot face tacit, dar in cel al unor schimbari contrare reactiile pot fi dintre cele mai scandaloase, ca in cazul de fata.

Cand Basescu i s-a plans Merkeloaiei ca noua majoritate parlamentara si noua putere guvernamentala vor sa-i ia toiagul de pastor al CCR, nu i-a spus si ca trei dintre judecatori sunt numiti de catre el, iar restul pana la depasirea pragului majoritatii, care-i asigura controlul politic asupra Curtii sunt numiti de catre partidul sau, PDL, si unul si altul prabusiti in increderea parlamentului, institutiilor statului si electoratului. Veti rade, dar situatia este similara cu controlul asupra unui pachet majoritar de actiuni, nu baietii destepti din PDL au descoperit roata, ei nu au facut decat s-o monteze, cu sprijinul unor baieti nu mai putin destepti din PSD, la masinaria justitiei constitutionale, fiecare gandind in sinea lui ca atunci cand va ajunge la putere o va invarti cum va dori!

Cel care a observat facatura si a incercat ruperea cercului vicios al justitiei politice, prin alegerea in CCR a unor judecatori independenti din cadrul ICCJ, a fost chiar premierul Victor Ponta (caruia probabil nu i s-a acordat degeaba, o data cu titlul de doctor, distinctia „Summa Cum Laude”, de catre profesorii in drept, cunoscuti pentru morga lor rigid-profesionala, ca de rigor mortis!), dar latralogii basisti au sarit ca arsi ca nu se poate, ca asa si pe dincolo…

In fine, am ajuns la ipoteza si propunerea sau, daca vreti, concluzia la care m-am referit in titlu si pe care nimeni nu le-a prevazut, pentru ca cu greu am fi acceptat ideea ca am putea avea vreodata un presedinte demis. Ce se va intampla cu CCR-ul politic al lui Basescu in cazul in care acesta va fi demis din functia de presedinte la referendumul din  29 iulie? Lucrurile vor fi simple din punct de vedere logic si al relatiei dintre cauza si efect, de-legitimarea politica si destituirea electorala a presedintelui Basescu se vor rasfrange automat si asupra judecatorilor constitutionali numiti de catre acesta, criza de incredere si autoritate a ocupantului functiei prezidentiale va fi, in mod inevitabil, si una pe masura a componentilor CCR girati politic de catre presedintele demis!Nu vorbesc de institutiile ca atare, ci de persoane, pentru ca aici este cuiul lui Pepelea, in lipsa lor de independenta fata de partide si de politica, care daca nu va fi smuls din justitia romaneasca problemele si scandalurile de azi vor trena sau se vor reproduce si in ciclurile electorale viitoare.

Demiterea presedintelui va oferi si cauza si prilejul care nu vor trebui ratate in ruperea pisicii suspiciunilor si acuzatiilor reciproce, in asa fel incat justitia sa nu mai fie dependenta nici de putere, nici de opozitie. Solutia este la fel de simpla, reforma alegerii/numirii judecatorilor constitutionali in sensul in care deja a fost evocat in spatiul public (vezi mai sus) si reconstituirea CCR pe noua baza, independenta. Nu exista Justitie independenta fara un CCR independent.


Democratia cu fes: Cateva reactii rapide

18/07/2012

1. Declaratiile de ieri seara ale lui Traian Basescu se inscriu in “strategia” insului disperat, care loveste in toti, pentru ca nu mai are ce pierde. Probabil ca “instructiunile” i-au venit, deviat, de pe telefonul negru, singurul in care mai are incredere (poate ca un ultim reflex despotic, precum cel al lui Ceausescu, care-si privea obsesiv ceasul, la proces, de la care parca si-ar fi asteptat scaparea!), pentru ca in “necompetitivul” popor roman, cum il denumea cu nerusinare, nu a avut niciodata incredere (si apropos de lipsa de incredere, de ce fostul locatar de la Cotroceni si-a sigilat biroul la suspendarea din functie, are ceva de ascuns?!). Cazul suspendatului Basescu, care a pierdut increderea in interiorul tarii iar sustinacii sunt din afara Romaniei, este propriu regimurilor nepopulare, stipendiate din exterior. De altfel, profilul sau psiho-politic este cel al unui dictator, plin de sine si discretionar, care vede in orice adversar politic un “puscariabil”, iar in orice alternativa democratica o “lovitura de stat”, tot asa cum in statul politienesc un securist vedea in orice cetatean un atentator la “siguranta nationala” iar un gardian vedea in orice om un posibil detinut. Oricum, va fi interesant de analizat si explicat, inclusiv de catre unele cancelarii occidentale, cat de democratica este paradigma contradictiei dintre pierderea de catre Basescu a increderii propriului popor si “castigarea” unor sustineri care-i vin din afara tarii!

2. Cred ca ar trebui sa multumim echipei AN pentru inspiratele selectii din textele politice ale lui Adrian Nastase si pentru comentariile colegilor, care, in absenta autorului, aflat in detentie politica, reprezinta un reper si o sursa de tarie si coeziune pentru noi toti. In ceea ce ma priveste, nu mi-am pierdut speranta ca intr-o zi, care sper sa fie cat mai apropiata, voi citi pe blog prima scrisoare a lui Adrian Nastase din temnita politica, urmata apoi de o a doua, o a treia samad, care se vor constitui intr-un ciclu care ar putea purta foarte bine numele de “Scrisori din temnita politica”, cu invataminte pentru tinerii politicieni, de azi si de maine, ai Romaniei. Bineinteles, toti asezam pe primul loc dorinta ca Adrian Nastase sa redevina un om liber, dar se pare ca drumul dreptatii si libertatii este anevoios, mai ales dupa ce justitia nationala este politizata, culmea, de catre cei de la care te-ai astepta mai putin, Comisia Europeana (CE), care impreuna cu popularii europeni (PPE), dominanti politic in institutiile europene, formeaza un sui generis partid-stat european, folosit impotriva partidelor nationale apartinand altor familii politice europene, cat si impotriva unor guverne nationale de alte culori politice. A se vedea capitolul politic (!) din Raportul MCV privind justitia din Romania al CE, care contine, nici mai mult nici mai putin, ingerintele politice formulate de seful executivului european, Jose Barroso (!!). Probabil ca unii dintre marii romani de spirit ar numi aceast tip de democratie, care ne vine pe filiera UE, o democratie cu fes (!!!), ca o parafrazare a zicalei “Interesul poarta fesul”, in care interesul este unul strain, din pacate, nu unul national.