De-ale zilei: Votul indirect si nesecret (pontomace)

25/11/2014

Azi, in parlament, capi ai PSD si PMP ne-au administrat o proba de ce inseamna unire-n cuget si-n simtiri pe tema mult disputata a votului din diaspora. Victor Ponta a propus introducerea votului prin corespondenta sau a votului electronic, iar Eugen Tomac a cerut introducerea de urgenta a votului prin corespondenta. Primul a folosit argumentul demografic, al doilea, pe cel al drepturilor fundamentale.

Marturisesc ca, la cat drept constitutional am facut eu, cel putin o chestiune elementara o stiu, respectiv ca orice legiferare trebuie sa fie constitutionala. Veti sustine, probabil, cu indreptatire, ca de acest aspect se ocupa CCR, dar exista si un revers, care intotdeauna trebuie luat in calcul. De ce sa ocupam timpul judecatorilor constitutionali cu spete echivoce sau legiferari nesustenabile, cand acestea pot fi evitate la nivelul initiativelor legislative, in al doilea rand, de ce sa facem dintr-o conjunctura electorala o arma de presiune pe care sa o punem in mainile unor politicieni, care de-abia asteapta sau care nu vad mai departe de lungul nasului, adica al interesului de partid, implicatiile care pot apare?

Prin urmare, m-am dus la Constitutie, sa vad care sunt stipulatiunile in problema votului, daca printre ele se afla vreuna care sa faca trimitere la votul prin corespondenta sau la votul electronic. Nu de alta, dar dupa numeroasele probleme de interpretare pe care le-a provocat presedintele-jucator, asigurarea ca acestea nu se vor repeta cu noul presedinte, care vrea sa aiba o coabitare institutionala, strict pe Constitutie si pe Lege, mi se pare rezonabila. Desigur, dreptul la vot este unul fundamental, este principalul drept politic, dar acesta trebuie sa fie universal, egal, direct, secret, si liber exprimat. Acest drept si modul de exercitare sunt prevazute fara echivoc, in Constitutie, fara nici cea mai mica posibilitate de interpretare sau rastalmacire. Parlamentul, se glasuieste in Art. 59 (1) si Presedintele, in Art. 81 (1), se aleg in acelasi mod, prin vot universal, egal, direct, secret, si liber exprimat.

Vedeti scris ceva, undeva, despre votul prin corespondenta sau despre votul electronic? Bun, cineva ar putea sustine ca „direct”, pentru ca acesta este cuvantul-cheie care este abuzat, ar putea insemna si posibilitatea ca o persoana sa fie intermediata de corespondenta, fizica sau digitala. Dar, daca nu mai stim limba romana, sa apelam la Dex, unde sensul de nemediat, de-a dreptul, fara intermediar, fatis, nemijlocit, deci personal, este clar ca buna ziua. Pentru cei care o vor tine mortis cu votul prin corespondenta sau votul electronic, sa citeasca mai departe ce se spune in acelasi topic despre votul direct: vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean.

Trecand peste reperele Constitutie si Dictionar (banuiesc ca peste reperul numit interes de partid nu va trece niciodata niciun politician), de ce totusi acesti oameni vor sa scoata de la vot urna si prezenta personala, cand se poate inventa un Electnet care sa imagineze sau sa fure la fel de usor ca Stuxnet sau Regin? Or, anticipand un raspuns pe cale a se instapani in Vest (si cred ca Estul va trebui sa apere democratia votului direct), bune ar fi alegerile daca nu ar fi alegatorii?! In sfarsit, si aici chiar nu este o exagerare sau o gluma, votul de acasa sau de la birou, cum ar fi cel prin plic sau prin net, isi pierde, o data cu caracterul direct, si caracterul de secret. Sa nu-mi spuneti ca va fi cate un observator pentru fiecare astfel de votant, pentru a impiedica divulgarea votului catre membrii de famile sau colegii de serviciu. Va imaginati cam care ar fi rata divortialitatii sau a desfacerilor de contracte de munca, din cauza divergentelor de votare?…


Esecul referendumului privind independenta Scotiei: Insularitatea a aparat unitatea Marii Britanii. Cel mai bun si mai bogat vecin al scotienilor nu face geopolitica

19/09/2014

Asadar, bula propagandistica nationalista a lui Alex Salmond, liderul politic al secesionistilor scotieni, s-a spart, ieri, la urne. Peste 55% dintre scotieni au votat impotriva desprinderii Scotiei de Regatul Unit. Salmond insusi si-a recunoscut infrangerea si a facut apel la toti ceilalti sa faca la fel. Un gest de unitate cu un ceas mai tarziu, dar necesar pentru a potoli delirul nationalist pe care l-a provocat, care ar fi putut deveni un bumerang.

In urma relegitimarii unitatii, premierul David Cameron a promis noi puteri celor patru natiuni constitutive, augmentand nevoia de reunire si de mers inainte a Marii Britanii. Tragand linie si adunand, dusul rece scotian a reconsolidat sanatatea unitatii politice a insularilor, ideea ca, de fapt, cele patru natiuni alcatuiesc o singura natiune, cea a Marii Britanii si Irlandei de Nord.

Insularitatea a aparat, inca o data, unitatea fiintei nationale a UK. Ceea ce nu a facut al doilea razboi mondial, destramarea si nimicirea britanicilor, nu avea, cu atat mai putin, sa faca separarea etnica. Iesirea politica a Scotiei din indiviziunea, simultan politica si naturala, a UK, ar fi fost un suicid economic. Cel mai probabil, de ambele parti. De aici, mirarea fata de consumarea unui experiment aventuros, cu final previzibil.

In cazul Scotiei, cel mai bun si mai bogat vecin, Marea Nordului, nu poate fi o alternativa geopolitica, iar fara integrare nimic nu rezista. Neviabilitatea separatismului, oriunde in lume, este o consecinta a integrarii globale. Ramane de vazut daca nationalismul britanic, incorporat de UKIP-ul lui Nigel Farage, care cocheteaza cu ideea iesirii din UE, a inteles ceva din lectia scotiana.

Sintetizand, recunoasterea referendara a unitatii poporului britanic si unicitatii frontierelor sale reprezinta, cred, cel mai puternic semnal de unitate pentru intregul secol 21. Cei care s-au temut de un precedent l-au avut, desi de semn contrar, destimularea explicita a nationalismului separatist.


Saltul din „martea oarba”: Alianta B.A.

26/02/2014

Nimeni nu pune la indoiala karatele aliajului politic din care este alcatuit Crin Antonescu. Saltul pe care l-a facut, in 2011, prin proiectul USL, nu numai ca nu a fost mortal, asa cum se astepta intreaga dreapta, care i-a retras plasa de siguranta, ci l-a adus la zenitul electoral si de putere, necunoscut si nesperat de PNL.

Dupa un an si ceva de guvernare, Crin Antonescu a decis sa faca saltul inapoi, iesind din Guvern si USL. Decizia unilaterala, cu toate sfortarile tactice de a face sa se creada ca i-ar parea rau si ca ar fi fost scos de la guvernare, este una de iesire, si ii apartine in totalitate. Va fi acest al doilea salt la fel de inspirat si de succes ca si primul?

Momentul ales este cum nu se poate mai prost, regional si intern, dar se pare ca acest lucru nu a contat. Hannes Swoboda, liderul socialistilor din PE, a pus degetul exact pe rana: ieşirea PNL de la guvernare nu este un gest foarte responsabil şi nu ajută foarte mult ţara, decizia  liberala de marţi seară „e mai rea decât dacă ar fi stat în Guvern până la capăt”.

Crin Antonescu nu este insa omul care sa se arunce in gol. Mizeaza pe un calcul, pe care cel mai probabil nu l-a facut singur. Exista multe indicii ca omul care a surprins printr-o dezinhibare ideologica si un spirit manevrier cu totul deosebite incearca sa repete povestea, mergand, in 2014, ca si in urma cu trei ani, pe o carte care nu-i apartine, dar despre care probabil ca simtul politicianist si asigurarile primite ii spun ca ar fi castigatoare.

In opinia mea, sansele sunt minime ca noua carte pe care a ales sa mearga Antonescu sa iasa castigatoare dintr-o rejucare a meciului electoral, chiar daca tangential a evocat ideea de alegeri anticipate, dupa ruperea USL. O fortare a norocului nu va ramane nepedepsita de un electorat inselat.

Cu totul altfel ar sta lucrurile in cazul repetarii schemei speculative de castig cu desemnarea premierului, care dupa actuala Constitutie este la mana presedintelui. Cererea intempestiva de demisie a premierului Ponta, cu care Antonescu si-a insotit retragerea ministrilor liberali, si blocarea revizuirii prerogativelor constitutionale ale presedintelui sustin indiscutabil repetarea in orice conditii a acestei scheme. In consecinta, pe aceasta vulnerabilitate va veni lovitura, cu conditia obtinerii pe orice cale a unei crize de guvern.

Desigur, este prematur sa discutam despre o criza a Guvernului USD, dar nu si inutil, pentru ca jocul dintre stanga si dreapta va deveni tot mai disputat si mai lipsit de scrupule, victoria si infrangerea vor fi pentru cel putin zece ani. De o parte vor fi suportul popular, nevoia de stabilitate si raportul politic de forte, de cealalta, marotele coruptiei si statului de drept, sustinute de un presedinte expirat si detestat, cu aliati controversati si din ce in ce mai putini.

N-ar fi de mirare ca umbra degetului lui Basescu sa deseneze pe fata lui Ponta niste catuse, tot asa cum Netaniahu a desenat  pe fata lui Merkel mustata lui Hitler. Numai ca in contextul special al anilor de guvernorat basist n-ar fi exclus ca romanii se le perceapa ca pe catusele rupte de Romania pe Campia Libertatii! In fine, vom trai si vom vedea!

Cert este ca indiferent de cine va candida la prezidentiale de la PSD, candidatura lui Crin Antonescu va fi putin probabil sa se bucure de sustinerea intregii drepte. PDL nu-l va vota, Vasile Blaga a spus-o de nenumarate ori. PFC, prin vocea lui MRU, care si el vizeaza candidatura, ii pune serios la indoiala credibilitatea, ca urmare a iesirii de la guvernare intr-un moment critic pentru Romania, si chiar ramanerea in fruntea PNL. PNTCD este minuscul, iar de UDMR, careia i-a barat calea la guvernare, in 2012, nici vorba.

Singura sustinere certa va fi din partea noului copil de suflet al lui Basescu, Miscarea Populara, dar care este o minoritate politica necompetitiva pe dreapta si pe intregul esichier, cu atat mai putin pentru masa electorala. Oricat de mult se vor tine popularii cu plasa de siguranta dupa acrobatiile prin aer ale lui Antonescu, vor fi destul de putini sa o faca cum trebuie si sa nu le scape din maini. Evident, daca plasa insasi nu se va rupe sub greutatea politica si electorala a gestului riscant si impardonabil al lui Crin Antonescu.

Scenariul in derulare ucrainean, care pentru inspiratori pare a avea o valabilitate universala, ar mai putea fi o tentatie politica de dreapta, de reportocalizare (au fost doua invocatii de „aparare a statului de drept in strada”-Nuland&Basescu). Pentru marea majoritate sociala si reprezentarile sale politice, categoric, nu. Romania nu este Ucraina, nu geopolitic, ci ca  decalaj social-politic, de incercare dramatica pe propria piele a promisiunilor desarte ale unui sistem politic, economic si social nefunctional.

O Alianta B.A., Basescu-Antonescu, va fi fara indoiala un fapt extrem de nefericit pentru Romania. Consecinta va fi ca va narui totul in cale. Doi autocrati nu vor putea imparti niciodata puterea, doua pumnale nu pot incapea in aceeasi teaca. Temporar, Crin Antonescu pare sa fie cuprins de un sindrom mistic fata de cel in care vede un „principe” machiavellic. Ii va trece insa repede, dupa ce isi va atinge tinta. Un „Sa traiti bine!” nu va fi valabil pentru nimeni, nici macar pentru cei doi protagonisti. Aliantei B.A. ii va putea fi atasat, de pe acum, un „Sa traiti naspa!”, ca in argoul tinerilor postdecembristi.


Inaintea interventiei americane in Siria: O opinie sincera in sase puncte

28/08/2013

Hitler a cautat un pretext de razboi si l-a gasit pe seama Poloniei, cand a regizat un atac de frontiera cu soldati nemti, in uniforme poloneze. Lumea democrata nu l-a oprit, de parca nu ar fi fost majoritatea zdrobitoare, de falsa teama a escaladarii, care s-a produs tocmai datorita “incurajarii” date de inactiune si, culmea, tocmai cei care ar fi putut-o face au devenit, pe rand, victime!

Vreau sa spun, fara legatura cu interventia iminenta a SUA in Siria, pentru un presupus atac chimic al lui Assad impotriva rebelilor, ca reactiile sau non-reactiile au fost, istoric, cele care au oprit sau deschis drumul dictatorilor si razboaielor de toate felurile.

Pe caz, as observa, in primul rand, o suita de antecedente americane in materie de fabricare de pretexte si de inselare a opiniei publice. Ne amintim, la ONU, pe ce machete si cu ce proiectii s-a incercat sa se acrediteze falsul, pentru ocuparea Irakului. Daca si prostia este pe masura, nici inselaciunea nu are limite.

Doi, se invoca informatii CIA, care este experta recunoscuta (inclusiv autodeclarata), in dezinformari si diversiuni, potrivit carora ar fi ascultat telefoane si ar fi cules probe privind folosirea armelor chimice de catre armata siriana. A le lua de bune ar fi ca si cand ai mari intoxicarea opiniei publice cu doze toxice si mai mari, din aceeasi sursa.

Trei, “folosirea” armelor chimice de Assad este un basm, din aceeasi colectie din care fac parte si basmele cu Iugoslavia, Irak, Libia etc., cand ai initiativa strategica si controlezi cursul operatiunilor militare, implicit deznodamantul, nu folosesti arme de nimicire in masa. Este o chestiune elementara care tine de stiinta militara si arta razboiului.

Patru, o actiune unilaterala, in afara legii internationale si a aprobarii Consiliului de Securitate, anuleaza caracteristicile de predictibilitate, stabilitate si legalitate, pe care, alaturi de altele la fel de importante, le asociem democratiei.

Cinci, asa-zisele lovituri fulger, ca “avertizare”, “pedepsire” sau “educare”, cu scop limitat, de cateva zile, care nu ar urmari rasturnarea regimului Assad, ascund, in fapt, o incercare de consacrare a precedentului, din care se va naste si hrani regula, dar, in contextul politico-juridic si politico-militar dat, ambele sunt, after day, la fel de primejdioase.

Sase, analizele apropiate administratiei americane, care ignora impotrivirea majoritatii americanilor si in balanta interventiei opun celor mai tragice consecinte posibile considerente ce tin de imaginea de lider, de interese de grup sau de statutul de jandarm mondial, sunt lipsite de deontologie si instigatoare.

Sincer, nu cred ca presedintele american va da curs optiunii militare, care va avea repercusiuni grave, unele greu de prevazut sau de lunga durata. Chiar daca SUA au facut agenda internationala a ultimelor zile (si nu exclud sa fi fost un obiectiv), Barack Obama, laureat al Pemiului Nobel pentru Pace, ar face, politic si diplomatic, o agenda si o imagine incomparabil mai bune, respingand interventia in Siria. Cerul sa il lumineze, iar noi sa ne rugam!


Scurte concluzii dupa trecerea prin Parlament a hotararii CCR de invalidare a referendumului

28/08/2012

Cateva concluzii preliminare, ca un epilog in curs de scriere, la evenimentele care s-au incheiat, ieri, in Parlament, prin citirea hotararii CCR de a nu lua in seama rezultatul referendumului.

1. In Romania ultimilor ani s-a ajuns la o democratie supervizata, intern si mai ales extern. In functie de anumite interese, straine de cele nationale, democratia poate fi oricand invalidata. Invalidarea referendumului reprezinta o lovitura naucitoare data democratiei.

2. Regimul Basescu a reactivat si acutizat o contradictie ante-decembrista, contradictia dintre forma numita stat si fondul reprezentat de popor. Contradictia dintre asa zis-ul stat de “drept” (in fapt, o ideologizare a dogmei anti-populare) si democratia constitutionala a devenit vizibila si la fel de ireconciliabila.

3. Separatia puterilor a fost desfiintata, adevarata si unica putere in stat fiind cea prezidential-judecatoreasca sau, altfel spus, justitia politica.

4. Sistemul social-politic si economic actual, care incatuseaza Romania, este rezultatul implementarii conditionalitatilor noilor stapani, cu ajutorul noii nomenklaturi.

5. Regimul cu stat minimal si democratie minimala, din Romania, este asemanator celor din tari cu statut de colonie sau semi-colonie.

6. Romania este sub acoperisul UE, dar cu contract de slujnica, precum in orice club select in care vom intalni intotdeauna si agenti de curatenie.

7. O schimbare reala, in bine, nu poate veni decat din partea unei mase critice electorale, care sper ca se va realiza la alegerile din toamna.