Resetari politice si electorale: Contractul electoral si motiunea de cenzura (idei si propuneri de etapa)

06/02/2015

Dupa o perioada de tranzitie de circa un deceniu si jumatate, de pana la integrarea in NATO si in UE si dupa una de probe si incercari, de aproape un deceniu, a sosit, inevitabil, vremea corectiilor functionale, pentru un parcurs optim si de lunga durata. Ideal ar fi ca durata viitorului parcurs european al Romaniei sa acopere un orizont strategic, de cateva decenii sau, cel putin, cat timpul consumat pentru tranzitie si probe. Presedintele Klaus Iohannis a numit aceasta a treia etapa ca fiind una de trecere la un nou nivel de democratie, printr-o resetare de sistem.

Termenul de resetare este bun, este superior celui de reajustare, pe care si stanga si dreapta au pretins, cand au ajuns la putere, ca au aplicat-o sistemului, dar, din pacate, din perspectiva partizana si unilaterala. Resetarea presupune o schimbare de comun acord in relatiile reciproce, dintre stanga si dreapta, pasi de intampinare din ambele parti, pentru un nou inceput, cat si o viziune bipartizana in problemele fundamentale ale Romaniei, interne si externe. In acest fel s-ar evita politica regresului, de tip „un pas inainte, doi inapoi”, intrarea in acel cerc vicios al reluarii stereotipe a reformelor, de fiecare data intr-un alt concept, dupa fiecare alternanta de putere, intre stanga si dreapta. Prin urmare, cred ca un reset politic, deci al clasei politice, ar trebui sa premearga resetul institutional, pentru a imprima calitate si durabilitate reformelor si, prin acestea, continuitate progresului.

Nu cred insa ca un reset politic va fi posibil fara un reset electoral. Numai atunci democratia va avea un sens, numai atunci, dupa parereea mea, democratia va fi nu numai noua, ci si intensificata, prin respectarea votului cetateanului, in litera si in spiritul vointei pe care si le-a pus in stampila de pe buletinul de vot, adica asa cum a votat, ideologic sau negativ, pentru o persoana sau un partid. Ceea ce vedem ca se intampla acum, cand prin abuzul numit trasesism partidele au ajuns sa-si dispute sau sa-si negocieze parlamentarii, tragandu-i cand intr-o parte, cand in alta, fara nicio legatura cu alegatorii care i-au trimis in Parlament, este o batjocorire a actului de alegere electorala, o tarare a alegerilor in formalism si in derizoriu, o distrugere a dreptului asupra alegerii. Nu ma judecati dupa ceea ce spun, ci dupa ceea ce nu spun, ca folosesc eufemisme. Ce este pe cale sa se aleaga de rezultatele alegerilor parlamentare, din 2012? Dar de cele locale? O intrezarim cu ochiul liber si o anticipam cu bunul simt, se va alege praful!

Ni se „explica”, deunazi, de catre un lider liberal, nu are importanta numele, ci ideea, care face parte din galeria de loc glorioasa a capitalismului de cumetrie, de cum isi va ingrosa PNL voturile pe motiunea de cenzura, prin parlamentari „independenti”, rupti din alte partide sau prin parlamentari „traseisti”. Ca si cand culoarea  politica a unui mandat ar putea fi schimbata dupa cum te taie capul sau contra cost, ignorandu-se evidenta ca un mandat parlamentar nu este un drept sau un cont personal, ci apartine celor care si l-au adjudecat, conform legii, prin vot, ca o investitie de incredere si de reprezentare. Aceasta este si ratiunea pentru care se organizeaza alegeri anticipate, intr-o circumscriptie electorala, in urma vacantarii unui loc de ales parlamentar sau local, pentru ca interesele oamenilor respectivi sa nu ramana fara reprezentare. La fel, un mandat poate fi retras, daca reprezentarea este nula sau necorespunzatoare. In consecinta, „traseismul” si „independenta” post-electorale, pe timpul exercitarii unui mandat determinat in numele unor alegatori determinati, ar trebui sa fie lovite de nulitate absoluta. Numai candidatii pot fi independenti sau traseisti, nu si alesii, in caz contrar, mandatul se pierde. Noi, esticii, nu trebuie sa dam cale libera democratiei de cumetrie, nu protestati, accentuez ideea de cumetrie in capitalism, care viciaza orice norma si orice valoare (ar merita poate un studiu).

De ce se intampla aceste lucruri? De ce niciun guvern nu mai poate, in ultimii ani, sa-si duca pana la capat mandatul de patru ani, corespunzator ciclului electoral, care l-a generat? Unul dintre raspunsuri ar fi ca exista un „partid unic al coruptilor”, care reuneste coruptii din toate partidele. In functie de amenintarile justitiei si de dependenta politica a acesteia, care a fost de netagaduit in ultimii zece ani, parlamentarii corupti se aduna in plutoane de soc, prin „trasesim” si „independenta”, inclusiv din zona majoritatii, cand aceasta nu mai ofera garantii de imunitate, pentru a rasturna guvernul care nu poate fi abatut de pe calea anticoruptiei. Cand un partid si un guvern sunt conduse de un procuror, care impune linia politica a incuviintarilor nepartizane a urmaririlor penale, arestarilor si condamnarilor pentru corupti, acestia recurg la dizidenta sau pactizare cu opozitia, pentru care sunt exclusi din partid sau din care isi dau demisia.

Un al doilea raspuns ar fi ca exista un vid politic, legislativ si constitutional in materie, de care „traseistii” si „independentii” de peste noapte, se prevaleaza pentru a-si insusi abuziv, o data cu pozitia de outsider sau de transfug de partid, si un mandat parlamentar care nu le apartine. Acest act, care ar putea foarte bine sa intre in categoria furturilor de voturi sau de mandate, nu poate fi sanctionat, deocamdata, decat de morala, eventual de reclamatii sau de retragere de mandat, in urma autosesizarii alegatorilor din circumscriptiile electorale pagubite, care s-au trezit nu numai ca au ramas fara mandatele care sa-i reprezinte in institutiile de putere ale democratiei, dar si ca mandatele in cauza sunt folosite impotriva optiunilor ideologice sau intereselor lor.

Din punct de vedere politic, nu exista un contract electoral, intre alegatori si alesi, cu drepturi, obligatii si sanctiuni, asa cum exista, de pilda contractul social, dintre stat si cetateni. Se poate replica ca acesta din urma a fost incalcat sau ca nu a fost reactualizat, totusi nu se poate contesta rolul lui in bataliile revendicative, de-a lungul timpului, ca cele mai multe dintre realizari sau progrese i se datoreaza, atunci cand cetatenii au fost constienti de forta acestui instrument, ca arma in lupta pentru dreptate sociala. Acest contract electoral ar putea fi asimilat unui program electoral, cand devine program de guvernare, cand a primit semnaturile voturilor, cu alte cuvinte. Contractul electoral mai are si o alta semnificatie, fiind documentul in baza caruia, in raport de indeplinirea sau neindeplinirea prevederilor asumate, i se poate retrage increderea unui guvern. Mai precis spus, contractul electoral ofera si marja de manevra pentru guvernare si opozitie, ingustand posibilitatile speculative de trecere sau nu a unei motiuni de cenzura.

Am ajuns, in felul acesta, la motiunea de cenzura, instrumentul prin care un guvern poate fi sanctionat. Aici se pot distinge doua cazuri, care vor trebui sa fie reglementate fara echivoc. Cand un partid obtine majoritatea absoluta in alegeri, atunci o motiune de cenzura poate deveni inoperabila, in principiu, este premiul care nu i se poate lua inapoi, pentru performanta electorala deosebita. Spun in principiu, daca nu vor fi situatii critice, care vor trebui atent decelate, legiferate sau constitutionalizate, ca in cazul celor pentru presedinte, pentru care pot interveni suspendarea si referendumul.

In cazul unei majoritati relative,  care necesita o coalitie pe majoritate si guvernare, motiunea de cenzura si-ar putea indeplini rolul de demitere numai prin obtinerea unei noi majoritati prin decoalizare si recoalizare. In niciun caz prin „traseisti” si „independenti” de conjunctura, corupti pentru atingerea unui scor de noua majoritate parlamentara. In mod concret, pe evenimentele in curs, nimeni nu ar avea de obiectat, moral sau legal, daca o noua majoritate s-ar obtine prin desprinderea din coalitia de guvernare a UNPR si PC, asa cum s-a intamplat cu desprinderea UDMR. Sintetizand, DA unei noi majoritati prin recoalizare, NU prin „traseisti” si „independenti”, pentru motivele aratate, in ultimul caz, de credibilitate si legitimitate. O noua majoritate fara alegeri, numai prin recoalizare, daca nu, solutia sunt alegerile anticipate.

N.B.: Proiectul „Romania noastra” reprezinta, cred, o alta discutie, mai nuantata, prin ridicarea noii constructii politice pe taramul social-democratiei (mi se pare un subterfugiu tactic inteligent al initiatorilor). Castigul sau nu de cauza va fi si in functie de cum va intra presedintele si premierul social-democrat in istoria social-democratiei. Fara indoiala, exista si un pericol al excesului de formalizare, de undeva trebuie inceput (daca ne-am fi tot formalizat, revolutia nu ar fi avut loc). Pe de alta parte, fragmentarea stangii ar putea avea rolul unei resuscitari, aceasta posibilitate nu poate fi ignorata.