Acordul de la Minsk si Planul lui Putin: Doar calea inversa va inchide cercul

08/09/2014

Acordul de la Minsk, de vineri, a adus un armistitiu fragil in sud-estul Ucrainei. Pe teren, se mai aud impuscaturi si explozii, mai mor oameni, pentru care partile se acuza reciproc. Exista un scepticism occidental declarat in legatura cu durabilitatea incetarii focului. Daca va fi rea credinta si din partea cui, vom vedea. Deocamdata, ceea ce se poate afirma cu claritate este ca daca tarile NATO (SUA, Franta, Italia, Polonia si Norvegia), nominalizate de un consilier al lui Porosenko, vor livra arme Kievului, aceste arme vor ucide armistitiul si pacea.

Desi un progres, acordul in douasprezece puncte de la Minsk este sovaielnic ca pas si confuz ca directie. Cele mai importante prevederi pentru viitorul politic al regiunilor Donetk si Lugansk, implicit al Ucrainei, sunt si cele mai contradictorii. Sunt referiri vagi, imprecise, un balans intre „descentralizarea puterii”, „guvern autonom provizoriu local” si „statut special”, in care fiecare inseamna altceva. Impresia este ca unii au vrut sa ceara cat mai mult, altii sa ofere cat mai putin, de unde o plaja larga, care va face necesare negocieri ulterioare.

Prorusii au avansat chiar ideea de disponibilitate la compromis, in numele pacii, dar au adaugat, in acelasi cadru, ca nu vor renunta la independenta. Liderii autoproclamatelor „republici”, concepte politice care zgaraie urechile Kievului, UE si SUA, au propus OSCE „masuri prioritare” pentru aplicarea acordului de armistitiu. Formularile excesive sunt, desigur, obisnuite in diplomatia unor astfel de situatii, pentru a lasa loc pentru replieri pe pozitii moderate. Fapt de inteles si din partea prorusa, slavitatea si istoria comuna pot fi cel mai puternic argument de concesii fraterne.

Dincolo de masurile uzuale unui armistitiu, cele care atrag atentia sunt dialogul national inclusiv (interesante ideile de „national” si „inclusiv”, care trimit la parti ale aceluiasi intreg), relansarea economica in Donbas si alegerile locale anticipate, niciuna nepresupunand iesirea explicita si imperativa din nota statului unitar. Nimic altceva care sa sugereze organe ale unei noi puteri de stat, federalizare, independenta sau secesiune. Parerea mea este ca fie prorusii nu au avut o coordonare, cea mai fireasca ar fi fost rusa, pe aceasta tema, fie apartenenta la acelasi subconstient colectiv i-a facut sa se cam invarta in jurul unor caracteristici care tin (si au tinut) de regiuni, mai pronuntate de aceasta data, cel mai probabil cu o motivatie de garantii.

Planul de pace in sapte puncte al lui Putin, difuzat la ONU, este mult mai aplicat. In esenta, plecand de la catastrofa umanitara si obligatiile coetnice, liderul de la Kremlin cere Kievului sa-si retraga trupele din regiunile de sud-est ale tarii. Desi nu pomeneste nimic de independenta sau republici, o retragere a trupelor armatei ucrainene din teritoriile respective ar putea fi interpretata drept scoaterea acestora de sub jurisdictia militara a Kievului. Implicit, de sub autoritatea politica centrala. Din acest motiv sau din altul, Kievul l-a respins, calificandu-l ca „praf in ochi”.

Dupa summitul NATO de la Newport si acordul de incetare a focului de la Minsk, este vizibil ca presedintele Porosenko marseaza pe doua directii. Prima, de speranta ca tara sa isi va pastra integritatea teritoriala, suveranitatea si independenta. A doua, de supralicitare a unei ipotetice agresiuni a Rusiei, care ar putea „cuceri” nu doar Kievul, ci si Bucurestiul. De ce „Bucurestiul”? Provocarea sau sageata ar putea avea o conotatie geopolitica sensibila pentru Kiev, poate chiar o legatura cu perspectiva euroatlantica a Republicii Moldova, care va ramane inchisa Ucrainei… Replica presedintelui Basescu, care a respins categoric speculatia lui Porosenko, nu s-a lasat asteptata.

In concluzie, pastrarea caracterului unitar al Ucrainei va fi principala miza a autoritatilor de la Kiev. Va fi insa dificil de realizat, atata timp cat nu vor redeschide procesul politic catre minoritatea rusa. Practic, cercul se va inchide doar daca se va urma calea inversa celei care a dus la criza din Ucraina. Punctul de inchidere va fi in cel de abandonare a scindarii artificiale a optiunii geopolitice, care exista doar in minti politice infierbantate, nu si in sufletele fraterne ale ucrainenilor si rusilor. Va fi, in acelasi timp, un compromis intre perspectivele Kievului si Moscovei. Speranta exista, alegerile parlamentare din aceasta toamna. Ucraina are nevoie vitala de un presedinte pentru pace si de un scop unitar.

In toata aceasta poveste ucraineana de cosmar, pentru care apropierea sezonului alb are sanse egale de a o ingheta sau de a-i pune capat, Romania mai poate juca inca un rol, in afara celui de natiune-coordonatoare a sigurantei cibernetice a Ucrainei. Un rol de impartasire a unui model, dupa cele mai inalte standarde recunoscute in materie, de deschidere democratica a procesului politic catre minoritatile nationale.


Dupa Vilnius: Cateva reflectii geopolitice

30/11/2013

La nivel de concepte generative, parteneriatelor pe care Vestul le-a propus Estului, si am in vedere cele doua tipuri, PfP si PaE, le este caracteristic un singur scop, cel de dilatare geopolitica. Deosebirile de tip sunt date de interschimbarea de vectori, militar (NATO) si economic (UE). De retinut ordinea interschimbarii, intai militar si apoi economic, ceea ce sustine, suplimentar, natura dilatarii, de care am mai vorbit. Daca vom accepta ca in drumul Occident Express-ului spre Vilnius si Deveselu poate fi o gara, perspectiva nu este greu de inteles.

Faptul ca doar doua tari, din cele sase invitate, au parafat acordul de asociere la UE nu trebuie privit ca un esec, ci dimpotriva. Nu cred ca precedentul secretar de stat american, care a declarat ca se va incerca blocarea reintegrarii „ex-sovietice”, cum a denumit anuntata Uniune Euro-Asiatica, a avut in vedere chiar acest lucru, o misiune imposibila, de altfel. In fond, integrarea economica este o tendinta a noilor vremuri, care nu poate fi impiedicata, mai ales cand si tu o tintesti. Diplomatii au insa acest obicei, de a-si ascunde obiectivele pe care vor sa le atinga cu orice pret sub forme supralicitate, pentru a lasa loc concesiilor. Vizarea unor tinte care nu sunt tinute de ancore atat de puternice precum slavitatea si istoria, ca in cazurile Ucrainei si Belarusului ori asiatismul si geografia, ca in cel al Armeniei si Azerbaidjeanului este o optiune rationala si, prin urmare, mai probabila.

Parafarea de catre Republica Moldova si Georgia a acordului de asociere la UE este adevaratul miez al Parteneriatului Estic. Oricat de mult timp i-ar ramane deschisa usa, este o utopie a se crede ca prin ea va intra vreodata si Ucraina. Cu cele doua tari este altceva, ele sunt verigile ex-sovietice slabe, povestile lor despre cum comunismul le-a sfartecat istoriile fiind asemanatoare. Ambele se intalnesc pe taramul aspiratiilor de reunificare, prima cu Romania, cea de-a doua cu cele doua regiuni independente, recunoscute de Rusia. Tocmai aceasta aspiratie de reunificare este si momeala din undita Occidentului, aruncata moldovenilor, peste Prut, si georgienilor, peste Marea Neagra.

A nu se intelege ca Vestul lupta pentru unitatea nationala a tarilor in cauza, ar fi o mare eroare, acesta isi urmareste cu perseverenta nedomolita propriile interese de influenta si putere. Asocierea si integrarea R. Moldova si Georgiei inseamna cucerirea unor pretioase capete de pod. Prin R. Moldova, euro-atlanticii isi transfera si consolideaza, peste Prut si la Marea Neagra, punctele tari pe care Romania i le pune la dispozitie, ca membra a celor doua cluburi selecte, NATO si UE, iar prin Georgia, daca privim harta maritima, isi constituie al doilea brat al clestelui in care este prins ceea ce intotdeauna a fost considerat a fi „un lac rusesc”.

Posibilitatea reintregirii Romaniei, care s-ar deschide in urma smulgerii R. Moldova din „dispozitivul” advers, trebuie privita fara nicio urma de nationalism, ca una dintre acele oportunitati extrem de rare pe care le potriveste istoria, prin aducerea in aceeasi matca a unei aspiratii nationale cu un interes european si euroatlantic, a unei reunificari alaturi de o integrare. Ceea ce nu inseamna ca prima va decurge automat din cea de-a doua, pentru ca va fi vorba de vointele a doua state independente si suverane.

Dupa parerea mea, invocarea nationalista a nedreptatii nu stiu carui protocol sau tratat va avea fix efecte contrare, de crestere a impotrivirii comunistilor moldoveni si rusi. Este limpede ca o denuntare a unui tratat istoric, si ma refer aici la Pactul Ribbentrop-Molotov, nu poate avea efecte juridice pentru prezent. Ar fi ca si cum denuntarea unei casatorii nelegitime sau din interes ar insemna o condamnare a copilului nascut dintr-o astfel de legatura, o negare a dreptului sau la viata. Efectele nu pot fi decat morale pentru partile contractante din trecut, nu pentru urmasii din prezent.

Manevra de la Vilnius poate parea grabita, dar apropierea europarlamentarelor si, mai ales, presiunea nasterii UEA nu a lasat loc de ales. Ambele evenimente vor aduce cu ele si schimbari in structurile de putere geopolitice, iar posibilitatea euro-atlantizarii celor doua state estice ar putea fi, daca nu ratata, in cel mai bun caz, amanata.

Ar mai putea fi vorba de punerea sub semnul intrebarii a inca doua consecinte geopolitice. Prima ar tine de posibilitatea amanarii sine die a aderarii Romaniei la Spatiul Schengen. Mie mi se pare ca ramanerea frontierei Schengen pe Tisa a servit, in mod intelept, politicii de integrare europeana a celor doi pivoti din zona de contact a frontierei de Est a NATO si UE. Daca frontiera Schengen ar fi fost adusa pe Prut, atragerea R. Moldova in spatiul euroatlantic si libera circulatie a moldovenilor ar fi fost ingreunata enorm. O data cu integrarea europeana a R. Moldova, si, mai ales, in urma unirii cu Romania, frontiera Schengen va sari, dintr-o data, pe Nistru, ceea ce ar proba o indiscutabila maiestrie geostrategica!

De aceea, cred ca situatia de dupa Vilnius face foarte aplicabila Republicii Moldova o parafrazare a unei cunoscute doctrine, care a fost aplicata Europei, dupa WWII, dar care de aceasta data nu ar viza oameni, ci idei si cai de urmat: ideile caii de mijloc-inauntru, ideile comuniste-la pamant, ideile neoliberaliste-afara! Evident, nu am in vedere spirala unor procese si condamnari talionice, de genul penibilei si politicianistei condamnari a comunismului de la noi, ci dispunerea pentru viitor a unor prevederi de drept european si national impotriva extremismului, care se regasesc in majoritatea constitutiilor democratice. Mai explicit, pentru Europa si pentru Romania batalia pentru R. Moldova, pentru europenizare si unire, ofera sansa de a fi ultima batalie impotriva comunismului!

Un al doilea efect ar fi si mai amplu, care ar tine de unitatea europeana, la scara continentala. Nu putini sunt cei care impartasesc temerea ca aparitia Uniunii Euro-Asiatice ar duce la reaparitia sferelor de influenta, la o noua divizare a Europei si chiar, cum am vazut, marturisesc cu perplexitate, la o discutie de tip cafenea, la un post de televiziune, la posibilitatea celui de-al treilea razboi mondial! Cei care nu vad ca Occident Express-ul merge cu gaz rusesc ori ca relatiile lui Putin cu Merkel sunt cu totul speciale, dar si cu multi alti lideri din noua generatie politica, post-Razboiul Rece, pot ajunge, intr-adevar, si la asemenea concluzii extreme!

Dar cei care au sesizat schimbarea de partituri intre Est si Vest, faptul ca Putin si, in general, toti actorii statali fosti comunisti sunt cei care negociaza, nu cei care forteaza, au inteles ca pericolul nu mai vine din Est, daca a venit vreodata. Care ar fi cel de-al doilea efect? In opinia mea, riscul ca un contrast puternic intre doua zone de integrare economica sa devina potential-conflictual se diminueaza sensibil prin interpunerea unei zone cu marginile moi. Nu este vorba de o zona gri, in stilurile cunoscute, in care nu esti nici cu unii, nici cu altii, ci de o zona bicolora sau multicolora, de complementaritate, in care esti si cu unii, si cu altii, in care interesele Estului se impletesc cu cele ale Vestului. O asemenea zona o percep, in acest moment, a fi cea in care functioneaza un acord de asociere., care face ca marginile sa nu-i fie contondente.

Daca 2012 a fost anul referendumului de demitere, care a fost un varf al democratiei directe romanesti, 2013, anul inceputului drumului spre Europa al celui de-al doilea stat romanesc, ce va fi in 2014?