Despre prezidentiale si prezidentiabili: Stanga se gandeste, dreapta se grabeste

01/06/2014

De ce Victor Ponta nu se grabeste sa-si confirme candidatura la alegerile prezidentiale? Probabil ca unul dintre raspunsurile simple si directe ar fi ca nu isi asuma candidatura ca pe un interes personal. O candidatura pentru pozitia de sef al statului este o miza institutionala si comunitara, in sensurile largi ale cuvintelor, care implica reflectie si responsabilitate. Trebuie avuti in vedere oamenii, milioanele de sperante, daca esti cel care le poate raspunde cel mai bine increderii, daca nu cumva exista altcineva mai bun. Prea multe orgolii si patimi, personale dar si de partid, s-au consumat si au facut rau si in 2004 si in 2009, pentru a mai accepta sa se reproduca si la alegerile prezidentiale din 2014. Ideea de „a impune costuri” unui lider sau unui partid, prin acuzatii false sau diversiuni compromitatoare, este una dintre cele mai josnice, pentru ca loveste in masa electoratului care il sustine. Un presedinte este al tuturor romanilor, nu al unui partid sau al clientelei partinice. Daca merge la mitingurile electorale ale unui partid sau sustine un candidat demonstreaza contrariul, o subcultura de gasca, aceasta explica de ce Traian Basescu a fost incapabil sa fie echidistant si sa-si exercite rolul constitutional de mediator, sine ira et studio. Nimic nu garanteaza ca cei pe care i-a desemnat „urmasi” nu vor proceda la fel, aschia nu sare departe de copac, dar totul pledeaza pentru a iesi de sub influenta acestui „Maleficent”, pentru a cita titlul filmului din 2014 al lui Robert Stromberg.

Amanarea pentru prima saptamana din septembrie, cand a convocat Congresul PSD pentru a se pronunta asupra celei mai meritorii candidaturi, tine, ce-i drept, de respectarea procedurii democratice, dar aceasta va fi o simpla formalitate. Prin castigarea europarlamentarelor si ridicarea starii economice si sociale a tarii, doi indicatori definitorii si imbatabili de brand politic, seful de partid si de guvern social-democrat nu are niciun contracandidat intern pe masura, nu va avea de ales. Nu de putine ori, Victor Ponta a afirmat ca ar prefera sa-si duca pe mai departe mandatul de premier, pana in 2016, asa cum s-a angajat in fata electoratului USL. Multi vad in aceasta optiune de continuitate o lectie de sinceritate si loialitate pana la capat, de care romanii nu prea au mai avut parte, si o sanctionare a acelor politicieni care se dezic cu aceeasi usurinta cu care promit. Altii vad insa o asteptare din calcul, pe variabile scontate, care inca nu au devenit vizibile. In mod cert, asteptarea ca situatiile europeana si regionala sa se aseze nu va fi lipsita de sens. Surprizele oferite de europarlamentare, care inevitabil vor duce la corectii de directie a UE, impactul presedintelui ales Petro Porosenko asupra crizei ucrainene sau aparitia unui mare competitor (si unei alternative, totodata) pe piata integrarii, Uniunea Economica Euroasiatica (UEE), se vor numara, fara indoiala, printre coordonatele care vor marca strategiile candidatilor, presedintele fiind titularul politicii externe a Romaniei.

Pe partea dreapta a esichierului lucrurile stau complet diferit, exista multa agitatie si graba pentru a desemna, cel mult pana pe 15 iulie, un candidat unic la alegerile prezidentiale. Renuntarea neasteptata de catre Crin Antonescu la candidatura la presedintie complica (sau poate simplifica?) putin lucrurile, dar nu le schimba esential. Gestul presedintelui demisionar al PNL, care a anuntat ca se va grabi sa puna punct si interimatului la conducerea partidului, seamana cu o incercare de „inalbire”, practic, de eliberare a sanselor dreptei unificate la prezidentiale, pe de o parte, si ale noului leadership liberal, pe de alta, de pasivul sau incarcat de greseli politice. Miscarea tactica este buna, dar pentru a deveni si castigatoare strategic va fi nevoie de mult timp, care iese din orizontul alegerilor prezidentiale, oamenii vor trebui sa se dumireasca, dincolo de conjunctura electorala, mult prea suspectata de stratageme sau gaselnite de castig pe termen scurt. Am putea crede ca Antonescu spera sa obtina prin noua alianta, PNL-PDL, o noua Alba ca Zapada, este insa greu de spus in acest moment daca va fi concurenta sau nu cu cea a lui Basescu, PMP, desi spiritul molipsitor este acelasi. Oricum, doua Albe ca Zapada ar fi prea mult pe acelasi esichier.

Manevra lu Crin Antonescu, insist asupra ei pentru ca va fi mult timp subiect de discutie, ar putea sa mute o parte din presiune asupra lui Victor Ponta, ar putea viza chiar fortarea unei reactii in oglinda. Nu vom afla insa mai devreme de inceputul toamnei care va fi raspunsul PSD. In mod cert insa, viitorul sef al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de la care se asteapta demersuri cu adevarat de drept, nu-i va trimite lui Ponta, precum Barroso, un biletel in 10 puncte in care sa-i spuna ce sa faca si sa dreaga, de dragul intrarii in PPE a PNL…

Retragerea lui Crin va avea, foarte probabil, si o alta consecinta, presupun autocalculata, de spalare a propriei imagini, si aceasta pe termen scurt, prin impingerea in fata a unui alt candidat la sefia PNL si la prezidentiale. Este suficient sa ne imaginam cum vor fi redirectionate frustrarile a doua zi dupa pierderea alegerilor. Klaus Johannis este un politician cu rigoare si decenta, care nu-i vor fi insa de ajuns, intr-un context al dreptei mai mult decat nefavorabil, de faramitare si de slabiciune excesive, dar si intr-un joc cu carti masluite si sfasieri chiar in interiorul dreptei, sub patronajul lui Basescu. Nu cred ca exista cineva in interiorul dreptei care sa ia in serios posibilitatea unei victorii a unui prezidentiabil de dreapta. Ca si exercitiul guvernarii, si cel al presedintiei uzeaza, ori de cei zece ani de capitalism de tip Basescu pe paine li s-a aplecat romanilor, vor o schimbare de meniu. Ceea ce pot face insa prezidentialele pentru dreapta este sa dea statura politica candidatilor sai, sa-i pozitioneze ca posibili premieri la viitoarele schimbari de guvern, pentru care sansele vor fi mai credibile. Mi se pare ca Basescu, care va continua sa aiba coatele ascutite si dupa ce nu va mai fi presedinte, nu ar mai fi Basescu daca ar fi de acord ca oricare dintre protejatii sai din PMP sa fie surclasat de o alta propunere de premier doar pentru ca ar fi tot de dreapta.

Graba dreptei unificate de a-si stabili candidatul pentru prezidentiale este justificata, orice nou candidat va avea nevoie de un timp consistent pentru a fi evaluat, numai cei foarte puternici, care au pielea tabacita de incercari, nu mai au nevoie de asa ceva (nu cred ca stereotipul Basescu ar mai putea fi rebrenduit de vreo campanie). In orice caz, cred ca vara s-ar putea dovedi un sfetnic mult mai bun decat ne-am inchipui. Cel putin, pentru necunoscutele stangii. Daca vrem insa ca electoratul sa-si impuna agenda, nu politicienii, va trebui sa ne gandim ce presedinte ne dorim.