Victor Ponta se viseaza Ali Baba?

31/08/2013

Probabil ca premierul Victor Ponta s-a crezut personajul iscusit si norocos din povestea „Ali Baba si cei patruzeci de hoti”, cand la intalnirea anuala cu diplomatii a rostit, fara insa sa se intample nimic, o formula magica, „Romania, deschide-te!”. Si nici nu avea cum sa se intample, atata timp cat politica externa si ambasadorii sunt in puterea presedintelui Basescu, care in cele doua mandate nu a vrut sa auda de o alta deschidere decat cea spre Vest. Chiar si aceasta semideschidere a functionat intr-un regim pagubos pentru Romania, excesiva dinspre afara catre bogatiile dinauntru si nesemnificativa dinspre interior catre cele din exterior.

Trecand peste hilaritatea acestor asteptari ale sefului Guvernului USL, mai apropiate de planul oniric decat de cel al realitatii, in conditiile in care este tinut de un alt cuvant magic, cel de „coabitare”, problema are cel putin doua aspecte serioase, care ar merita studiate cu atentie. A te visa Ali Baba nu este suficient!

In primul rand, redescoperirea conceptului de „deschidere” ramane fara efecte practice daca nu este integrata intr-o conceptie politica mai larga, cea a societatii deschise. Nu voi relua aici aspectele arhicunoscute ale societatii deschise, care alaturi de cele ale democratiei si statului de drept reprezinta o nota distinctiva a modernitatii civilizatiei occidentale, voi semnala doar ca aceasta poate fi o arma politica decisiva (depinde cum este folosita) in lupta cu limitarile si inchiderile unei „coabitari” atipice, nefunctionala in insasi lumea euro-atlantica. „Deschiderea Romaniei” poate deveni un program guvernamental pe termen lung, de re/construire a relatiilor cu tari din Est, Nord si Sud.

In al doilea rand, este necesar sa se elimine o lacuna constitutionala, care a fost speculata fara scrupule de catre presedintele „coabitant” al republicii, pe care, in termenii basmului amintit, l-am putea numi seful celor „patruzeci” (care, probabil, sunt mai multi). Este vorba de stipularea expresa, cu prilejul revizuirii Constitutiei, la art. 1, a celei de-a patra caracteristici a Romaniei, de societate deschisa, alaturi de cele de stat de drept, democrat si social. Consecinta ar fi ca indiferent de coabitarile care vor mai curge, inevitabil, peste Romania, pentru ca aceasta este o lege a democratei, orice coabitant va fi tinut de Constitutie sa inchida Romania dupa bunul plac, interese de grup sau de bloc.

Anunțuri

Amendarea Constitutiei: Clauza de constitutivitate statala?

30/05/2013

Urmaresc, cu acelasi interes civic cu care o fac toti romanii, dezbaterile privind proiectul de amendare a Constitutiei, care tocmai ce a trecut de etapa forumului si a intrat in cea parlamentara. Subscriu ideii ca legea fundamentala trebuie sa priveasca nu numai situatiile cand ne este bine, ci si cand ne este rau , nu numai generatia actuala, ci si pe cele viitoare. Altfel spus, propunerile de amendamente trebuie sa fie vazute mereu in oglinda si contra-oglinda, sa vizeze si starea cand nu mai esti la putere, ci in opozitie, si cand nu mai parcurgi o perioada de normalitate, ci una de criza, in asa fel incat atat pentru cetateanul de azi cat si pentru cel de maine Constitutia sa fie o umbrela juridica pentru cat mai multe, ideal ar fi pentru toate, dintre intemperiile vremurilor.

Pe tema constitutivitatii statale, adusa in discutie de UDMR, care urmeaza sa fie luata in discutie in sesiunea de saptamana viitoare, voi incerca sa devin un participant al brainstormingului care se anunta interesant. Inainte de aceasta, as atrage atentia asupra a trei mari pericole politicianiste care pandesc orice proiect de revizuire constitutionala: perisabilizarea, prin inserari care nu rezista la dinamica socio-politica, atragerea atentiei asupra unor false probleme, prin supralicitarea partizana a unor detalii in detrimentul esentei si paralelizarea, prin redundanta sau exprimarea aceluiasi lucru in forme diferite.

Ideea ca minoritatea maghiara sa fie parte constitutiva a statului nu este ceva nou sau neacoperit constitutional, institutia cetateniei, care nu are culoare etnica garanteaza, nediscriminatoriu, aceasta posibilitate, care a si fost accesata in numeroase randuri, pe toata verticala institutionala, pana la ministru si vicepremier. Accesul in institutiile statului se face nu dupa criterii etnice, ci dupa cetatenie, mandat electoral si meritocratie, iar acest lucru este garantat constitutional.

Faptul ca se pretinde o „garantie” la garantie poate fi interpretat ca o supralicitare politica, in sensul iterat, dar aceasta se loveste de un obstacol, dubla cetatenie, ceea ce exclude posibilitatea de drept colectiv, ramanand insa intacta speta individuala, care este si va fi intotdeauna activa. Reluarea ideii sub o alta infatisare urmareste, cel mai probabil, o atragere artificioasa a atentiei, o ingrosare disproportionata a unor obiective etnice de putere, in afara proportionalitatii si democratiei pluraliste si elective, cand, de fapt, asemanator clauzei de instituire americane, de ridicare a unui zid de separatie intre stat si biserica, intre etnic si institutii ar trebui trasa o linie despartitoare. Inca o data se dovedeste ca nu etnicizarea institutiilor, ci cetatenizarea lor este solutia democratica de constitutivitate statala.

In acelasi sens, curge si etnicizarea teritoriala, prin inchistare autonomista, care intra in conflict cu ideea moderna de comunitate deschisa (la schimburi culturale si confesionale, la familii mixte etc.), care este reflexul local a ceea ce numim societate deschisa, cu toate virtutile adiacente. Lectiile istorice ne arata ca indiguirile etnice, de tipul celor ale amerindienilor din rezervatii, dar nu numai, au pe termen lung efecte atrofiante, de debilitare in primul rand economica. De aceea, cred, caracterul deschis al comunitatilor locale ar trebui constitutionalizat.

Discutia se impotmoleste de-a binelea cand vine vorba de a discrimina intre minoritati si in interiorul lor, pentru ca nu toate si nu toti au aceeasi vechime si nu au ajuns in acelasi fel pe teritoriul national, unele sunt istorice, cu existenta indelungata, care s-a impletit cu cea a romanilor, altele post-istorice, de data relativ recenta, altele constituante, care au luptat cot la cot in razboaiele de neatarnare si fiintare statala, iar la nivel de indivizi pentru unii Romania este patria strabuna, pentru altii este patria natala, unii au ajuns aici accidental, altii au plecat conjunctural, la mai bine sau pe bani, cand restului i-a fost mai rau, dar s-au intors cu pretentii de mai bine (vezi roirea in jurul Fondului Proprietatea) etc.

Mi se pare plauzibila initiativa de a introduce in Constitutie ideea de comunitate locala, dar tot atat de indreptatita ar fi si cea de comunitate nationala, intr-adevar, fiecare suntem de undeva, dintr-un loc anume, dar nu este suficienta numai recunoasterea acestui lucru care ne desparte, corecta este si evidentierea a ceea ce ne uneste, apartenenta la macro-comunitate (punerea in oglinda si contra-oglinda de care vorbeam). Comunitatea nationala, care ne uneste si reuneste nu are legatura cu impartirea populatiei in etnii, in majoritate si minoritate. Aceasta exprima faptul ca toti avem aceeasi patrie natala, ca toti servim, ca cetateni, aceleasi securitate nationala si aparare nationala, asa cum o fac si americanii, si rusii, care alcatuiesc un intreg, o singura comunitate nationala, exemplu care va trebui luat si de minoritatile nationale de la noi si sa nu le fie rusine sa-l foloseasca si sa-l aplice.

Totusi, ideea de constitutivitate statala a minoritatilor este o realitate inainte de a fi o cerinta, poate la una dintre clauzele despre cetateni ar trebui explicit consacrata, ca o garantie suplimentara, in care sa se inscrie negru pe alb ca toti cetatenii, fara deosebire de etnie, sunt parti constitutive ale statului roman, cu drepturi si obligatii egale, care au acces egal in institutiile statului, pe baza cetateniei unice, a mandatului democratic si a meritocratiei. Aceasta ar fi clauza constituirii. Este adevarat, in constitutia americana nu exista asa ceva, instituirea se refera numai la religie, ceea ce pe undeva este surprinzator, dar daca de-religizarea statului a devenit o „religie”, nu acelasi lucru s-ar putea intampla si cu de-etnicizarea, mai ales ca etnia, alaturi de religie, este in topul specificitatilor unei comunitati? Este randul specialistilor sa raspunda.