Saltul din „martea oarba”: Alianta B.A.

26/02/2014

Nimeni nu pune la indoiala karatele aliajului politic din care este alcatuit Crin Antonescu. Saltul pe care l-a facut, in 2011, prin proiectul USL, nu numai ca nu a fost mortal, asa cum se astepta intreaga dreapta, care i-a retras plasa de siguranta, ci l-a adus la zenitul electoral si de putere, necunoscut si nesperat de PNL.

Dupa un an si ceva de guvernare, Crin Antonescu a decis sa faca saltul inapoi, iesind din Guvern si USL. Decizia unilaterala, cu toate sfortarile tactice de a face sa se creada ca i-ar parea rau si ca ar fi fost scos de la guvernare, este una de iesire, si ii apartine in totalitate. Va fi acest al doilea salt la fel de inspirat si de succes ca si primul?

Momentul ales este cum nu se poate mai prost, regional si intern, dar se pare ca acest lucru nu a contat. Hannes Swoboda, liderul socialistilor din PE, a pus degetul exact pe rana: ieşirea PNL de la guvernare nu este un gest foarte responsabil şi nu ajută foarte mult ţara, decizia  liberala de marţi seară „e mai rea decât dacă ar fi stat în Guvern până la capăt”.

Crin Antonescu nu este insa omul care sa se arunce in gol. Mizeaza pe un calcul, pe care cel mai probabil nu l-a facut singur. Exista multe indicii ca omul care a surprins printr-o dezinhibare ideologica si un spirit manevrier cu totul deosebite incearca sa repete povestea, mergand, in 2014, ca si in urma cu trei ani, pe o carte care nu-i apartine, dar despre care probabil ca simtul politicianist si asigurarile primite ii spun ca ar fi castigatoare.

In opinia mea, sansele sunt minime ca noua carte pe care a ales sa mearga Antonescu sa iasa castigatoare dintr-o rejucare a meciului electoral, chiar daca tangential a evocat ideea de alegeri anticipate, dupa ruperea USL. O fortare a norocului nu va ramane nepedepsita de un electorat inselat.

Cu totul altfel ar sta lucrurile in cazul repetarii schemei speculative de castig cu desemnarea premierului, care dupa actuala Constitutie este la mana presedintelui. Cererea intempestiva de demisie a premierului Ponta, cu care Antonescu si-a insotit retragerea ministrilor liberali, si blocarea revizuirii prerogativelor constitutionale ale presedintelui sustin indiscutabil repetarea in orice conditii a acestei scheme. In consecinta, pe aceasta vulnerabilitate va veni lovitura, cu conditia obtinerii pe orice cale a unei crize de guvern.

Desigur, este prematur sa discutam despre o criza a Guvernului USD, dar nu si inutil, pentru ca jocul dintre stanga si dreapta va deveni tot mai disputat si mai lipsit de scrupule, victoria si infrangerea vor fi pentru cel putin zece ani. De o parte vor fi suportul popular, nevoia de stabilitate si raportul politic de forte, de cealalta, marotele coruptiei si statului de drept, sustinute de un presedinte expirat si detestat, cu aliati controversati si din ce in ce mai putini.

N-ar fi de mirare ca umbra degetului lui Basescu sa deseneze pe fata lui Ponta niste catuse, tot asa cum Netaniahu a desenat  pe fata lui Merkel mustata lui Hitler. Numai ca in contextul special al anilor de guvernorat basist n-ar fi exclus ca romanii se le perceapa ca pe catusele rupte de Romania pe Campia Libertatii! In fine, vom trai si vom vedea!

Cert este ca indiferent de cine va candida la prezidentiale de la PSD, candidatura lui Crin Antonescu va fi putin probabil sa se bucure de sustinerea intregii drepte. PDL nu-l va vota, Vasile Blaga a spus-o de nenumarate ori. PFC, prin vocea lui MRU, care si el vizeaza candidatura, ii pune serios la indoiala credibilitatea, ca urmare a iesirii de la guvernare intr-un moment critic pentru Romania, si chiar ramanerea in fruntea PNL. PNTCD este minuscul, iar de UDMR, careia i-a barat calea la guvernare, in 2012, nici vorba.

Singura sustinere certa va fi din partea noului copil de suflet al lui Basescu, Miscarea Populara, dar care este o minoritate politica necompetitiva pe dreapta si pe intregul esichier, cu atat mai putin pentru masa electorala. Oricat de mult se vor tine popularii cu plasa de siguranta dupa acrobatiile prin aer ale lui Antonescu, vor fi destul de putini sa o faca cum trebuie si sa nu le scape din maini. Evident, daca plasa insasi nu se va rupe sub greutatea politica si electorala a gestului riscant si impardonabil al lui Crin Antonescu.

Scenariul in derulare ucrainean, care pentru inspiratori pare a avea o valabilitate universala, ar mai putea fi o tentatie politica de dreapta, de reportocalizare (au fost doua invocatii de „aparare a statului de drept in strada”-Nuland&Basescu). Pentru marea majoritate sociala si reprezentarile sale politice, categoric, nu. Romania nu este Ucraina, nu geopolitic, ci ca  decalaj social-politic, de incercare dramatica pe propria piele a promisiunilor desarte ale unui sistem politic, economic si social nefunctional.

O Alianta B.A., Basescu-Antonescu, va fi fara indoiala un fapt extrem de nefericit pentru Romania. Consecinta va fi ca va narui totul in cale. Doi autocrati nu vor putea imparti niciodata puterea, doua pumnale nu pot incapea in aceeasi teaca. Temporar, Crin Antonescu pare sa fie cuprins de un sindrom mistic fata de cel in care vede un „principe” machiavellic. Ii va trece insa repede, dupa ce isi va atinge tinta. Un „Sa traiti bine!” nu va fi valabil pentru nimeni, nici macar pentru cei doi protagonisti. Aliantei B.A. ii va putea fi atasat, de pe acum, un „Sa traiti naspa!”, ca in argoul tinerilor postdecembristi.


Alba-Neagra: USL sau USD?

16/02/2014

USL nu mai are nimic din spiritul de alianta de altadata, este bantuita de razboi rece, de repozitionari adverse si ultimatumuri reciproce, fara precedent. In timp ce PNL a ales sa ramana singur, distrugand Alianta de Centru-Dreapta (ACD), care il lega de PC, PSD si-a transformat Alianta de Centru-Stanga (ACS), pe care o forma cu UNPR, intr-o formula mai larga, Uniunea Sociala Democrata (USD), care integreaza si PC.

Ce asteapta cele doua tabere din USL, care, ca doua armate, stau fata in fata, asteptand sa rupa protocolul aliantei? Probabil, doar un motiv convenabil, pentru ca, nu-i asa, ca si in cazul desfacerii unei aliante matrimoniale, sunt importante consecintele, ce vor zice ceilalti, in functie de care se va face si partajul, de imagine si electoral, pe caz. Ce ar mai putea sa o tina unita, cand USD si PNL sunt de pe acum adversare la europarlamentare, iar la prezidentiale este limpede ca se va intampla acelasi lucru, dupa cum a recunoscut Crin Antonescu?

Un prim raspuns, probabil grabit, ar fi „Nimic!”, dar unele detalii pot conduce catre alte directii. Probabilitatea ca Antonescu sa aiba solutii compensatorii la confruntarea riscurilor scaderii in raportul de forte si izolarii nu ar trebui ignorata. Ca opozitia il curteaza de mult, pentru asa-zisa reunificare a dreptei, este un fapt recunoscut public, ca Basescu este suspectat de un pact secret cu liderul liberal, pentru ruperea USL, nu este un lucru nou.

„Rebrenduirea” de la Cluj a FMP si innalbirea de zilele trecute a lui Basescu, de catre verdictul CNSAS pentru necolaborare cu Securitatea, pot fi interpretate si ca manevre prefinale, de dinaintea aruncarii zarurilor, care ar obliga pe toti la atitudini si comportamente transante. Aceasta ipoteza ar putea explica sirul precipitat si ciudat de presiuni pe care Antonescu il pune pe USL si USD, inclusiv prin ultimatumul care expira luni, de renuntare de catre premierul Ponta la actiunea de echilibrare a Guvernului, prin infiintarea unui post de vicepremier, corespunzator celei de-a patra forte politice din alianta de guvernare, PC.

Unii politicieni sau analisti ar putea fi tentati sa-i reproseze lui Antonescu ca a transformat in ochii publicului temerea de nesustinere la prezidentiale de catre PSD intr-o certitudine, ceea ce nu se face, slabiciunile politice nu se etaleaza. Nu ar fi insa cazul daca ar face parte dintr-o strategie, de obtinere a rocadei in USL, cum a anuntat de alfel si Basescu, cu Ponta la prezidentiale si cu Antonescu premier.

Strategia rocadei ar putea duce USL pana in 2016, un orizont de continuitate evocat si dorit de premierul Victor Ponta, insa Crin Antonescu nu este in postura de a pretinde un castig sigur pe o pierdere la fel de sigura. Consecinta perversa a acestei manevre ar fi ca ajungerea in fruntea Guvernului a sefului dreptei liberale ar oferi intregii drepte o pozitie de brand si de influenta total nemeritata, prin ocolirea si in dispretul electoratului, in primul rand, dar ar afecta la fel de grav si de nejustificat pozitiile electorale, parlamentare si guvernamentale legitime ale stangii. In prezent, USD detine majoritatea absoluta in plenul reunit si in Camera Deputatilor.

Alte doua elemente, pe care le-as numi de prestigiu, tradeaza o preocupare neobisnuita, ca timp si modalitati, de redobandire a puterii de catre cei care au pierdut-o, in urma cu doar un an si cateva luni, la un scor electoral zdrobitor, pentru o guvernare dezastruoasa. Primul s-ar numi Iohannis, celalalt, Schengen.

Nu este nicio indoiala ca scoaterea la incalzire de catre Crin Antonescu a prim-vicepresedintelui PNL si primar al Sibiului, Klaus Iohannis, pentru postul de vicepremier si ministru de Interne este un motiv abil si de prestigiu, care daca ar fi respins ar da apa la moara propagandei anti-PSD. In aceeasi cheie de prestigiu, abilitate si propaganda ar trebui decriptata si declaratia lui Basescu, la intalnirea de la Bruxelles cu Barroso, cand afirma: „Ar fi un bun lucru daca as putea face echipa cu un ministru de Interne care s-ar numi Iohannis.”

Motivatia crizei „guvernamentale”, cum califica si Basescu si Johannis blocarea restructurarii Guvernului, este puerila, neacceptarea de catre PNL a unui vicepremier de la PC, pe fondul unei vechi rivalitati dintre Basescu si Voiculescu. Pretextul este insa important pentru decopertarea relatiei de influenta pe care Cotroceniul o are asupra lui Crin Antonescu si, prin acesta, asupra USL.

Probabil ca aceleasi mesaje de consum extern, privind stadiul si strategia de „deblocare”, livrate vineri in capitala europeana, s-au numarat si printre cele ale convorbirii transatlantice de joi. Important ar fi insa de stiut ce se afla in spatele mesajelor oficiale, pentru ca este clar ca se lucreaza de zor la acreditarea ideilor de „criza” si „uzura.” De pilda, pe ce a mizat Elena Udrea cand a cerut ca PMP sa vina la guvernare la sfarsitul lui 2014 si ce l-a apucat pe Basescu sa scoata pe gura acea broasca raioasa la adresa statului de drept, in emisiunea lui Turcescu, de la B1 TV?

Daca, asa cum se aude pe surse, PNL va iesi de la guvernare, Antonescu si Iohannis vor purta intreaga raspundere, indiferent in seama cui va fi pusa decizia sau cum va fi manevrata. Va fi o confirmare ca a fost o criza pusa la cale din afara USL, ca cei doi lideri liberali si-au subordonat deciziile de partid unei vointe politice ostile aliantei, ei insisi devenind parte a acestei ostilitati, ceea ce va face rau in primul rand PNL (drama PDL este inca vie).

Un lucru mi se pare cert, o criza a USL nu va fi o criza politica in sens traditional, nu va fi o criza nationala. USD are sustinerile parlamentare si resursele politice si de negociere pentru a controla rapid orice criza guvernamentala. Singurul lucru care conteaza si care iese din planurile crizatorilor de serviciu este economia, care in 2013 a inregistrat o performanta de crestere extraordinara, de 3,5%, peste estimarile initiale, de 1,6%, si care, pe proiectiile Guvernului Ponta, va avea o crestere de 3% in 2014-2015. In plus, noi clarificari politice ar putea face sa avem un an electoral mai scurt.


USL vs economie, ideologie si meteo-politica (plus o reevaluare discreta)

03/10/2013

Motto: Cainii latra, caravana trece (proverb romanesc)

Larmuitorii care agita spectrul ruperii USL sau denuntarii pactului de coabitare traiesc in afara timpului real. Altfel ar fi luat act de faptul ca Guvernul Ponta si-a indeplinit obiectivele economice din 2013, pe baza carora si politicile sociale merg inainte, chiar daca pasii sunt mici. In fond, economia este cea care trage dupa sine educatia, sanatatea, nivelul de trai si toate celelalte, de aceea orice castig pe economie conteaza, mai ales intr-o perioada de recuperare post-criza.

Faptul ca doua proiecte politice majore, revizuirea Constitutiei si reorganizarea administrativ-teritoriala reprezinta o restanta, reportata in 2014, poate fi criticat in fel si chip. Mai intai insa ar trebui sa analizam ce atarna mai greu in balanta, amanarea sau blocarea, pentru ca am impresia ca cele doua neimpliniri din programul de guvernare tin mai degraba de lipsa de vointa, decat de lipsa de putinta. Chiar daca este multicolor, amanarile sau blocajele tintesc spre varful Guvernului, de aceea ar fi de luat aminte daca nu cumva sunt predeterminate, pentru ca cineva sa castige de pe urma acumularilor in pasivul guvernarii.

Pana la urma, economia primeaza, iar faptul ca managementul guvernamental al acesteia a functionat pe plus, luand-o inaintea celor doua obiective politice, spune multe despre stil, ierarhizarea prioritatilor si eficienta. In aceeasi arie de relevante pentru electorat, care transcende orice fel de politicianism, se inscrie si faptul ca premierul Victor Ponta se claseaza, in cel mai recent sondaj (INSCOP), pe locul al doilea, dupa Guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, in Top 10 al increderii nationale. Se stie ca oamenii sunt mai mult inclinati sa darame decat sa ridice statui, dar cred ca preferinta majoritara, din acelasi sondaj, pentru un presedinte tanar a fost modelata si de prestatia sefului Guvernului, care nu a ramas neobservata de catre populatie.

In privinta ruperii USL, nu cred ca riscul este iminent, in acest stadiu nu se intrevad castiguri semnificative la vreuna dintre parti. Desigur, o anumita meteorologie a remanierilor sau schimbarilor de guvern nu poate fi ignorata, un guvern proaspat in prag de iarna poate fi preferat unuia uzat, o stim din succesiunile anterioare, dar in cazul de fata nu este vorba de a opta intre incompetenta si lipsa de experienta, ci presiunile vin dinspre conflictul in crestere dintre ideologiile din interiorul uniunii de guvernare. Daca este adevarat ca a fost perfectata o vizita a premierului in SUA, cu sprijinul fostului ambasador la Bucuresti, Mark Gitenstein, este putin probabil ca pe termen scurt, de 1-2 luni (octombrie-noiembrie), cand i se va da curs, sa asistam la vreo modificare in sfera guvernarii.

Cat priveste pactul de coabitare, acesta chiar nu mai are nicio influenta interna, nici macar in afara tarii nu mai intereseaza pe nimeni, a cazut total in desuetudine. Cu sau fara „girul” lui Basescu viata merge inainte, ultimele redute portocalii, pe justitie, sunt in curs de luare in stapanire de catre independenta si separatia puterii judecatoresti in raport cu celelalte puteri ale statului de drept (vezi episodul Papici), iar pe politica externa se pare ca cel care a pierdut referendumul de demitere, de anul trecut, a ajuns singur la concluzia ca e mai bine sa se auto-excluda (a se vedea absenta presedintelui de la evenimente internationale majore si turneele substitutive ale premierului in strainatate).

Revelatorie mi se pare si reevaluarea discreta a noii guvernari de catre acelasi ambasador american, care a recunoscut ca „Romania isi revine” si ca „perceptia asupra romanilor in strainatate se imbunatateste”, chiar daca viziunea sa asupra democratiei romanesti este una tributara DNA-ului. Nu cred ca recenta demitere de catre procurorul general a unui procuror DNA, care instrumenta dosare politice, ar modifica noua atitudine a lui Mark Gitenstein, evenimentul in cauza fiind unul intern puterii judecatoresti, pe deplin cutumiar. In general vorbind, trecutul ramane intotdeauna in urma, viitorul are prioritate. Basescu a fost deasupra legii, dar nu si a timpului, caruia i se va supune.


%d blogeri au apreciat: