Sarrazinizarea este un pericol si pentru Romania ?

06/09/2010

Nici nu s-au stins bine ecourile unor cuvinte aproape providentiale, rostite la Bucuresti de un ilustru sef de stat, potrivit carora in lumea de azi au aparut noi pericole, diferite de cele date de „arme contra arme”, care se cer atent studiate si descifrate, ca am si fost zguduiti de scandalul provocat de un astfel de risc, cel al fenomenului supranumit „sarrazinizare.” Asa-numita sarrazinizare desemneaza efectele potential dezintegrative ale imigratiei ilegale asupra identitatii si securitatii unui popor, denumirea si descrierea fenomenului datorandu-se lui Thilo Sarrazin (al carui nume este coincident cu cel al sarazinilor, denumirea data in evul mediu musulmanilor din vestul Europei),  un cunoscut om politic german, care, intr-o carte recenta ce a provocat multa valva, trage un semnal de alarma in ceea ce priveste pericolul care l-ar reprezenta pentru Germania (si nu numai) imigratia islamica (http://www.hotnews.ro/stiri-international-7751679-scandalul-sarrazin-risca-germania-dezintegrare-etnica.htm). In urma imigratiei islamice necontrolate, s-ar produce o societate paralela, devianta de la cea de baza, autohtona,  formata din straini insuficient integrati pe piata muncii, care evazioneaza programele educationale si controlul social, sociologic vorbind, infesteaza cultura germana cu kitschuri si nutresc convingeri misogine, criminale si chiar teroriste, dar care beneficiaza de ajutoare sociale. Iar toate acestea se intampla cu concursul tacit al statului social.

Fenomenul migratiei semnalate nu este unul singular (a se vedea cel de africanizare din SUA sau cel de la granita americano-mexicana, devenit aproape de nestavilit), acesta fiind un risc de securitate insotitor al societatilor deschise, democratice. Ca urmare, la intrebarea daca sarrazinizarea poate fi un pericol si pentru Romania raspunsul nu poate fi decat unul afirmativ, cu atat mai mult cu cat frontiera de Est a acesteia este si cea a UE si a NATO. In afara acestei expuneri, de prima linie, mai exista insa si alti factori care conduc catre un astfel de pericol, care tin de unele slabiciuni politice, demografice, legislative si chiar constitutionale. Depopularea prin incurajarea politica a emigrarii economice si prin rata scazuta sau chiar negativa a natalitatii, in unele etape, cum sunt cele de criza afecteaza fondul genetic si capitalul de inteligenta  ale poporului roman, putand face din Romania, in raport cu cresterea necontrolata a imigratiei, o tara „mai mica si mai proasta”, dupa cum se exprima Sarrazin in cazul Germaniei. Dar cele mai mari brese pentru imigratie sunt, in mod inexplicabil, de natura legislativa si constitutionala. Este vorba, pe de o parte, de legea cetateniei, prin a carei permisivitate excesiva (motivata cel mai adesea de ratiuni electorale) s-au adus si se vor aduce in in Romania si in UE mii si sute de mii de imigranti „innobilati” ca cetateni romani si europeni (si nu ma refer aici la fratii romani basarabeni, ci la imigrantii care pot spori masa alogenilor din Romania), iar, pe de alta parte, de includerea in Constitutia din 2003 a dreptului strainilor de a cumpara proprietati in Romania. Ceea ce poate fi insa si mai grav este posibilitatea ca, in goana dupa resurse si profit si in conditiile politicii clientelare din Romania, fenomenul de sarrazinizare sa se poata transforma cu usurinta intr-unul de colonizare cu acte in regula, prin dobandirea cetateniei si de proprietati.


Aservirea politica a militarilor este inacceptabila. Cat poate costa o secunda de insecuritate

05/03/2010

Orice cetatean care a optat pentru cariera armelor a avut in vedere nu numai restrangerea unor drepturi si libertati constitutionale ori riscurile extreme ale acesteia, ci si beneficiile compensatorii obtinute prin soldele si pensiile militare.

Aceste prevederi ale „contractului militar” mai au insa si o alta ratiune, respectiv cea de a mentine armata in afara jocurilor politice si a-i asigura astfel neutralitatea, imperios necesara pentru indeplinirea rolului de garant al democratiei constitutionale.

Presiunile politice din ultima vreme, exercitate asupra acestor principii de jure referitoare la armata si militari, proprii oricarei democratii occidentale, arata insa ca, de facto, se incearca impingerea lucrurilor catre o directie necunoscuta.

Practic, au devenit evidente incercarile unor politicieni, aflati intr-o cautare disperata de capital politic, de a face din pensiile militare un instrument de populism sau, dupa caz, de santaj electoral.

Discursul duplicitar al puterii, pe aceasta tema, este de-a dreptul aiuritor.

Pe de o parte, Presedintele da asigurari formale militarilor ca pensiile acestora vor fi intangibile, din perspectiva politica, dar pune in fruntea lor un personaj versatil si aservit politic (care tine paginile ziarelor cu manevrele de racolare din randurile opozitiei, pentru a le ingrosa pe cele ale puterii, devenind, prin aceasta, susceptibil de a face si din militari o astfel de tinta).

 Pe de alta parte, Primul-Ministru, incercand sa-si mai salveze ceva din imaginea popular(ist)a aflata in cadere libera, adjectiveaza pensiile militare ca fiind „nesimtite”, amenintand ca le va scoate de sub incidenta legii speciale.

In aceste conditii, nu poti sa nu te intrebi cat de „neutri” si de „apolitici” vor mai ramane militarii si in ce joc politic se incearca a fi atrasi ? Au aceste presiuni politice asupra garantului democratiei constitutionale vreun rol in preconizata schimbare a Constitutiei ?

S-a vazut, relativ recent, exercitiul de neutralitate politica al armatei turce, garanta a laicitatii statului, cand nu a permis sotiei primului-ministru sa apara alaturi de acesta cu valul islamic, la o manifestare publica. Sunt absolut demne de elogiat si de urmat preocuparile politicienilor americani de a pastra nestirbit statutul militarilor, determinat de o diviziune primordiala si irepetabila (civili-militari), facandu-l intangibil si de neuzurpat de catre clientela politica (ceea ce-i prezerveaza rolul de garant).

Pe malurile dambovitene, lucrurile stau insa diferit pentru ca politicienii nu sunt preocupati decat de puterea personala, dobandita cu orice pret, chiar si cu cel al invrajbirii socioprofesionale. Necalificatul este instigat sa ia locul inginerului, femeia de serviciu pe cel al profesorului, pacientul pe cel al medicului si tot asa… Multe din astfel de profesii si ocupatii se regasesc si in armata (ingineri, medici, profesori, juristi, manageri etc.), iar diferentele salariale si de pensii provin, in mod natural, din reunirea componentei civile corespunzatoare cu o componenta militara (care compenseaza riscuri si privatiuni specifice).

Alegand sa obtina capital politic pe seama militarilor, PDL dovedeste cat este de orbit de putere. Fortand inregimentarea politica informala a acestora, PDL violeaza art. 118, alin. 1 din Constitutie, care stipuleaza ca, in indeplinirea misiunii sale de garant, Armata este subordonata exclusiv vointei poporului.

Securitatea este scumpa, atat la pace, pentru fortele de disuasiune, cat si la razboi, pentru fortele de beligeranta, pentru ca in absenta ei viata si libertatea ar fi amenintate. Pentru militari, diferentele dintre cele doua ipostaze nu sunt insa la fel de semnificative ca pentru consumatorii de securitate, pentru ca si la pace acestia se antreneaza la fel ca in conditii de razboi (proportiile sunt diferite, la pace fiind mai multa sudoare, la razboi mai mult sange). Iar aici intervine un paradox, pentru ca toti politicienii spun ca securitatea este scumpa (unii chiar ca armata nu ar mai fi o prioritate !), dar, in lumea ultrainformatizata si supertehnologizata de astazi, niciunul nu se gandeste la cat ar costa o secunda de insecuritate…