Dupa 25 de ani: De ce rezultatele economice sunt mult in urma celor politice? Este nevoie de o schimbare de abordare?

22/11/2014

In perioada 20-21 noiembrie 2014 a avut loc, la Bucureşti, Conferinţa internaţională „25 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est: privind în urmă, privind înainte”. Evenimentul a relansat reflectia critica si prospectiva, in zonele profunde ale politicii, expertizei si societatii civile.

Deng a adus capitalismul economic in China, i-a convins pe utopici ca nu culoarea rosie sau neagra a pisicii este importanta, ci sa prinda soareci. Dincolo de stralucita confirmare istorica, orice alte cuvinte palesc. Iliescu a adus ceva mai mult decat Deng, pluralismul politic, dar pe valul est-european si cu sprijinul occidentalilor. Paradoxal, insa, adaugarea dimensiunii politice (si, ulterior, a tuturor dimensiunilor proprii capitalismului total, de tip occidental) a fost urmata de rezultate economice submediocre.

Chiar daca in urma lui Ion Iliescu va ramane “o democratie vie si sanatoasa”, cum declara, zilele trecute, Rose Gottemoeller, unul dintre cei doi emisari SUA la Bucuresti, o intrebare va ramane sa-si afle raspunsul. De ce, dupa 25 de ani de la abandonarea comunismului si in urma integrarii Romaniei in NATO si  in UE, rezultatele economice sunt mult in urma celor politice, de ce in locul avansului asteptat a fost un regres neasteptat, de ce Romania economica este departe de performantele Chinei economice?

Nu am auzit o explicatie sau o punere a problemei la Conferinta internationala, macar in termeni necomparativi, care nu deranjeaza politic. Conferinta a privit, se pare, printr-o prisma ideologica de bloc, mai corect spus de varf, nu cuprinzator, cum ar fi fost normal, din moment ce nu a adus la suprafata cea mai vizibila problema, ramanerea economiei in urma politicii. Categoric, ar fi o greseala a se crede ca de vina ar fi capitalismul politic, adus in casa capitalismului economic de catre multipartidism, or geopolitica, intervenita dupa integrarea euroatlantica. Din ce analizam si comparam, in neregula sunt unele caracteristici ale politicii si geopoliticii occidentale.

Inchiderea globalizarii catre terti este un scop si un rezultat al sferelor de influenta, care sunt spatii geopolitice inchise. Pretentia unui centru de a-si tine sub control aliatii si partenerii, de a le interzice legaturi omnilaterale, sub sloganul de a merge numai intr-o directie, spre Vest, este o negare a globalizarii. Decuparea de context a unui spatiu geopolitic, in afara caruia se descurajeaza relatii economice sau de securitate, defineste un spatiu geopolitic inchis, similar societatilor inchise. Inchiderea geopolitica duce la pierderi de resurse, parteneri, piete, oportunitati si sanse de catre tarile din aceste spatii, cu impact major asupra cresterii economice. Ca si in cazul societatilor inchise, schimbarea de abordare se impune.

Un spatiu geopolitic inchis este o rupere a partilor de la pluralismul globalizarii, o conectare la singularismul de interese, la univocitatea de avantaje, la unilateralismul de vointa. Toti ca unul in afara de unul sau unul impotriva tuturor este doctrina dominanta. Exceptionalismul, ca suprastima de sine, are ca expresie ideologica liberalismul, o monoideologie a „libertatii” desuveranizarii si expansiunii. Scopul politic este unipolarismul, o ordine globala cu un singur pol de putere. Unipolarismul este un fel de unipartidism la scara mondiala, un salt, mediat de globalizare, de la regimurile politice unipartidiste catre o ordine mondiala unipolara. Lumea inca are dificultati in a pricepe ca satul global al lui Marshall McLuhan se poate transforma intr-un stat global, cu o ordine unipolara, care poate copia oricare tip de regim politic cunoscut de catre statalitate. Posibilitatea identificarii unui regim totalitar cu o ordine totalitara inflacareaza mintile subjugate de realpolitik. Spatiile geopolitice inchise sunt exercitii pregatitoare, de unipolarism si de expansiune (o proba este ceea ce se intampla in vecinatatea nord-estica). Cand toate negativitatile economice se deconteaza geopolitic unum contra omnes, o schimbare de abordare este necesara.


Schengenul, „sferele de influenta” si bipartizanismul geoeconomic

06/03/2013

Mi-as fi dorit ca in problema Schengen Traian Basescu, pedelistii, civicii si analistii de dreapta sa nu mai presupuna ca un ministru de externe ar trebui sa ramana, incremenit si umilit, in fata unei usi care i se tot tranteste in nas, dar nici ca un premier social-democrat, de cea mai noua generatie, n-ar sti ce se ascunde in spatele acelorasi clisee, marca PPE, care, ca si in cazul MCV, ni se servesc ca niste droguri ideologice, pentru formarea unei  „false constiinte”.

Celor care incearca sa resapeze tema anacronica a sferelor de influenta, mi-as ingadui sa le atrag atentia asupra semnului de drum infundat, plantat de istorie, inainte de a consuma inutil energie si timp. Dupa cum se stie din lectia urata a ultimului razboi mondial, sferele de influenta s-au trasat cu tancurile, iar din cea a razboiului rece, ca zidurile sau cortinele care le inconjoara sunt inlaturate, mai devreme sau mai tarziu, de catre popoare. Ce lider sau ce stat ar mai imbratisa o astfel de politica infirmata, fara riscurile stigmatizante ale prostiei si falimentului programat?

Desigur, sintagma de „sfere de influenta” treneaza, in mental si in limbaj, chiar si in unele tendinte de reconfigurare prin forta, a se vedea razboaiele din ultimii zece ani sau printr-o integrare inegala si discriminatorie, cum este si cazul intrarii si absorbtiei Romaniei in UE, in care exista un cerc nucleu (intra-Schengen) si un cerc periferic (extra-Schengen), intre care relatiile sunt ca de la metropola la colonie. Ceea ce se poarta acum nu mai sunt sferele de influenta, ca sisteme etanse si contrapuse, ci zonele de integrare, deschise si comunicante, care se revendica de la valorile comune ale democratiei si globalizarii.

Pentru cei care nu au inteles, pozitia Romaniei in actualul proiect euro-atlantic este una perdanta si umilitoare, pentru ca, desi este a saptea tara din Europa ca populatie si teritoriu, nu conteaza decat ca piata de desfacere si sursa de materii prime. In aceasta realitate degradanta si apasatoare, gasim explicatiile lipsei de tratament egal a Romaniei de catre Bruxelles si Washington, refuzarii acordarii vizelor americane, ingradirii libertatii de miscare europene, interzicerii accesului liber pe piata muncii si a tot soiul de alte discriminari, care mai de care mai infamante, la care sunt supusi cetatenii romani.

Ca idee politica, nu cred, din cate inteleg din declaratii si evenimente, ca se pune problema ruperii si izolarii de textura europeana, am reintrat in Europa si vom ramane, acesta este un bun castigat pe vecie, ci de a fi tratati pe picior de egalitate, ca membri cu drepturi depline, ceea ce mi se pare ca face inevitabile o resetare si o noua politica externa. Am impresia ca unii dintre aliatii si partenerii nostri strategici se confrunta cu un paradox pagubos, pe care probabil ca nu-l constientizeaza (si vor trebui ajutati sa-l inteleaga, pentru a-l putea depasi), acela de a face parada de anti-stalinism si anti-comunism si de a fi, in acelasi timp, la fel de exclusivisti, precum practicantii nefastei lozinci „cine nu e cu noi este impotriva noastra”!

In niciunul din noile tratate ale UE si NATO nu se vorbeste de un nou razboi rece, de vreo noua amenintare paradigmatica Est-Vest sau de drepturi si obligatii unilaterale, ci dimpotriva,  mai marii lumii euro-atlantice alearga catre Rasarit (cu atat mai mult cu cat cauta iesirea din criza), pentru a dezvolta relatii cat mai avantajoase si a ocupa pozitii de piata cat mai avansate intr-un spatiu a carei identitate geo-economica, cea euro-asiatica, devine pe zi ce trece tot mai proeminenta.

Pe un asemenea trend crescator, discursul ideologizant si obstacular-acuzator la adresa unor colegi de uniune si de organizatie care incearca sa faca exact acelasi lucru, dar care sunt depreciati „metropolitan” la statutul de „supusi”, reprezinta cel putin un act de ipocrizie sau de competitie neloiala. Solutia de re-echilibrare pentru Romania este bipartizanismul geo-economic, in raport cu Estul si cu Vestul, ceea ce inseamna un joc de piata liber, despovarat de balastul ideologic, concomitent cu respectarea angajamentelor politice si militare.

Presupusa reconstituire a sferei de influenta ruse in spatiul ex-sovietic sau est-european ar insemna „resovietizare”, ceea ce ar fi o „prostie”, dupa cum o taxeaza chiar Putin, dar integrarea liber consimtita si pe baze egale este cu totul altceva, intreaga lume se indreapta spre integrare, ceea ce este perfect consonant cu tezele unicitatii economiei globale si libertatii economiei de piata.

Pentru cei depasiti de vremuri, care vor folosi in continuare expresia sfere de influenta, ar trebui spus ca aceasta nu mai este acoperitoare pentru o „targuiala de negustori de haine vechi„, cum a denumit un istoric (Andre Fontaine) intelegerile secrete dintre Churchill si Stalin, in noile cluburi nu se intra la gramada, cu impuscaturi si chiote, ca in filmele cu cowboys, nici prin trageri sau impingeri, ci pe baza apropierii profilurilor de tara, care confera eligibilitate si compatibilitate ca mentalitate, credinta, stare, vecinatate sau alte trasaturi comune (asemanator, de pilda, lumii anglo-saxone, dar nu numai).

As concluziona ca o cauza principala a esecului de optiune geopolitica si geostrategica, de orientare pro-Vest a Romaniei, se datoreaza discordantei profilului de tara. Cel mai important invatamant al ratacirilor din ultimii 23 de ani este ca orice proiect de tara trebuie sa se intemeieze pe profilul de tara.


%d blogeri au apreciat: