Puciul electoral. Un exercitiu de reactie

27/09/2014

Tema poate parea excesiva, dar este doar o proiectie meditativa, privind o posibila situatie electorala extrema, care ar afecta normalitatea, o tangentare a unei simulari de reactie in cazul unei astfel de crize. Nu ma astept la nu stiu ce epidemie reflexiva pe aceasta glosa, pot exista sau nu sensibilizari si pe alte dimensiuni, ma gandesc in primul rand la cele politice si juridice. Important este, cred, sa exersam cat mai mult si cat mai multi libertatea de gandire si de exprimare, sa nu o fi castigat degeaba, sa aiba o utilitate publica.

Ideea de puci electoral este oarecum neconventionala, iese din tipologie, nu insa si din realitate, se afla pe masa democratiei occidentale, desi nu la vedere. Este acoperita de sofismele politically correct, cel putin in parte. Viitorul nu suna nici el bine pentru democratia directa, probabil ca electronizarea integrala a procesului electoral, care a inceput sa se vanture, va duce catre aceleasi pericole la care au dus banii fictivi, virtuali. Nu este departe ziua cand procesul electoral va dura cat o tastare digitala, cand vom afla cine este „Alesul” in secunda urmatoare, de pe ecranul calculatorului sau de la televizor.

Am mai auzit despre „puci” electoral in vara lui 2012, cand au curs valuri de declaratii si analize contradictorii. Atunci, ne amintim, santajul de „puci”, pe referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu, a venit de la Bruxelles si de la Washington: „S-ar putea sa fie, s-ar putea sa nu fie, lasati-l pe omul nostru la locul lui si reevaluam”, se putea citi printre randuri. Acum, in toamna lui 2014, mult mai fierbinte electoral, toata tectonica politico-electorala anunta un puci electoral de-adevaratelea. Cel care are toate motivele si resursele sa o faca o va face, pentru a-si perpetua sistemul si imunitatea, printr-o „Aleasa” (nu este o greseala de gen), care sa i le garanteze.

Mijloacele sunt si vor fi la fel de murdare ca si mandatele prezidentiale din ultimii zece ani. Sunt arhicunoscute cazurile de justitie politica, de „ciuruire” a adversarilor politici si a televiziunilor nealiniate, vor urma, cu siguranta, altele, la fel de scandaloase. Manevrarea, pana aproape de sensul fizic, a intrarilor si iesirilor in si din procesul electoral, prin canalele formale ale pozitiei supreme, in scopul ducerii in pozitia castigatoare a unui candidat prestabilit, care nu are de-a face cu competitivitatea reala sau legitimitatea reprezentativitatii populare, este echivalentul, sub aspectul efectelor, unui puci electoral. Exista analize de specialitate pe tema, despre aparatele de calatorie in timp ale serviciilor secrete si formarea in secret a presedintilor, nu ma intrebati insa unde este democratia, nu sunt pregatit sa dau un raspuns…

Trebuie, de asemenea, sa mai operez o delimitare. Popoarele nu provoaca puciuri electorale, puterea se afla in ele insele si le apartine, popoarele sunt mandante si conducatorii mandatati. Cazurile de imposibilitate de inlocuire prin mijloace democratice a unor regimuri populiste, care, dupa ce au castigat alegerile, isi consolideaza puterea pana ce ajung sa respinga, sa controleze sau sa manipuleze votul si legea, sunt anomalii, patologii sistemice, de regim. Fenomenul, pe care l-as numi de totalitarism populist, este semnalat, cel mai recent, de Ivan Krastev, unul dintre cei mai cunoscuti politologi europeni, membru fondator al European Council on Foreign Relations si fellow al Institute for Human Sciences din Viena, intr-un interviu, de Vlad Mixich, de pe Contributors.

Acest chip totalitarist-populist al democratiei occidentale avea sa fie insa prefigurat mult mai devreme, prin anii 70, de un fost futurist de la Institutul de Cercetare Stanford, pe care l-a denumit „fascism prietenos”. Se pare ca, intuitiv sau ca informatie aproximativa, fenomenul i-a fost cunoscut si premierului Victor Ponta, cand a comparat efectele regimului Traian Basescu cu cele ale regimului nazist. Desigur, speculativ, i se poate atribui populismul si lui Victor Ponta, aluziile sau acuzatiile directe nu lipsesc, dar Krastev ofera cu claritate criteriul de discriminare. Populisti totalitaristi sunt cei care promit pentru a ajunge la putere, dar care nu-si mai respecta promisiunile dupa castigarea alegerilor. Din acest punct de vedere, deosebirea dintre Basescu si Ponta este deosebirea dintre „Sa traiti bine!” din 2004 si taierile de salarii si pensii din 2010, de o parte, care apartine primului, si „Dreptate pana la capat” din 2012 si reparatiile graduale ale nedreptatilor, care au urmat si vor continua si dupa 2014, de cealalta parte, care apartine celui de-al doilea.

Interesant este cameleonismul populismului occidental, permanenta zbatere de a-si schimba forma de manifestare, pentru a nu fi prins in insectarul regimurilor fals populare sau pentru a-si face uitate cat mai repede politicile nepopulare. Sarkozy anunta revenirea in forta la conducerea formatiunii sale, UMP, al carui nume intentioneaza sa-l schimbe, Basescu a abandonat portocaliul si PDL-ul in favoarea marului si PMP-ului. Si tot asa, toti popularii falsi populari din Vest.

Nu ar trebui, prin urmare, sa fim surprinsi daca fortele „corectitudinii politice” si justitiei politice vor rearanja clasamentul electoral, in defavoarea sau chiar prin excluderea celui care a obtinut milioane de semnaturi de sustinere sau a umplut stadioane cu zeci de mii de simpatizanti. Prin contrast, candidatul marcat sau impins pentru a ajunge la Cotroceni a renuntat la lansarea candidaturii in stil american, cu bai-fluviu de multime si maree-stadion de sustinatori, pentru a nu oferi un moment al adevarului privind dimensiunea reala a sustinerii electorale.

Pentru a fi mai specific si a nu parea ca vorbesc in dodii, ma astept, in urma unor analize cantitative, calitative si de trend, la o tentativa „pucista” de rasturnare a asimetriei electorale dintre Victor Ponta si Elena Udrea, despre care este vorba in comparatia evocata. Toate sondajele si, ceea ce este si mai relevant, majoritatea manifestarile din campul electoral, indica un raport de forte care-l crediteaza pe Victor Ponta cu o victorie zdrobitoare. Numai o lovitura data procesului electoral ar mai putea intoarce un rezultat atat de previzibil, eveniment care nu este imposibil, daca avem in vedere istoricul electoral din 2009 (eliminarea lui Mircea Geoana). De aceasta data se pare ca nu va fi vorba de o lovitura imagologica de tip clasic, printr-o manipulare de catifea, cu ajutorul cuvintelor, ci de ceva mai sofisticat, mai intruziv si mai imperativ, intr-un cuvant de coercitie, in urma recursului politic la instrumente ale statului de drept.

Pornind de la studii de distopie (Orwell) sau de gramatica generativa (Chomsky), care au invederat posibilitatea ca nu numai gandirea sa perverteasca limbajul, dar si limbajul sa perverteasca gandirea, in jurul lui Ponta se ridica un esfodaj cu care sa i se obtina capul de premier si de candidat. Lansarea de catre Basescu a temei incendiare privind existenta unui ofiter acoperit printre candidatii la presedintie, explodarea bombei Turcescu, de „recunoastere” a unei astfel de inregimentari, acuzatia fara probe a opozitiei ca premierul ar fi ofiterul acoperit de care vorbeste presedintele, reincalzirea tezei rusesti din 2012 ca Ponta ar fi agentul unei puteri straine nu fac decat sa incinga mediul electoral, pentru a perverti gandirea si deciziile, in momentul „dezbracarii publice’ a „ofiterului acoperit”.

In aceeasi marja generativa si pervertitoare, in aceste zile, premergatoare declansarii campaniei electorale, se ridica si mai mult temperatura cu un pretins scenariu de putere al lui Ponta ca presedinte, in care l-ar numi ca premier pe „seful sau”, directorul SRI, George Maior. Cine planifica asemenea zvonuri si in ce scop nu este greu de ghicit. Si depunerea de contestatii la CCR pentru candidaturile la prezidentiale si respingerea lor pe banda ar putea fi tot o tactica pregatitoare, pana la contestarea pe care o va face Traian Basescu, prin „descoperirea acoperitului”, pe care, fie-mi iertata antepronuntarea, mi-e greu sa cred ca Zegrean i-ar putea-o respinge protectorului sau.

Cat priveste scoaterea din cursa a candidaturii lui Klaus Iohannis, foarte deranjanta pentru cei care cred ca PDL a fost inghitit de catre PNL, arma „incompatibilitatilor” o va putea face cu mult mai multa usurinta. Nu exclud nici posibilitatea ca apelul la unitate sa puna capat „fragmentarii” dreptei, prin retragerea, in ultimele zile ale campaniei pentru turul intai, a candidaturilor acestei parti de esichier in favoarea unui candidat unic, care sa o duca pe Elena Udrea in turul doi. Daca pana in turul doi va cadea capul lui Victor Ponta, nimic nu o va mai opri pe Elena Udrea sa fie succesoarea lui Traian Basescu.

Marile consecinte ale puciului electoral vor fi, in primul rand, cu cele mai mari sanse de probabilitate si anvergura, ca PSD sa ramana fara candidat la presedintie, in al doilea rand, intr-o masura mai diminuata, ca PNL sa impartaseasca aceiasi soarta. Cu alte cuvinte, s-ar putea confirma ca USL si-a dat, in urma destramarii, cu dreptul in stangul si cu stangul in dreptul. Pe de alta parte, s-ar putea dovedi ca de fapt PDL a inghitit PNL. Asta daca, intre timp, nu vor iesi din somnolenta forte politice care sa reactioneze, impreuna cu electoratul, si sa darame tot acest joc de domino.