O falsa corelatie si consecintele sale

Traian Basescu ne-a repetat pentru a nu stiu cata oara, cel mai recent in discursul de politica externa, de marti, din Parlament, ca Romania are un singur drum – spre Vest. Toate bune si frumoase, romanii au fost si raman niste „europeti”, in raport cu valorile centripete ale UE, fapt reafirmat si de premierul Victor Ponta, la Bruxelles, dupa summitul, de ieri, al Partidului Socialistilor Europeni. „Eurofugii”, o noua categorie de atitudini politice, alaturi de cea a euroscepticilor (si uneori in prelungirea acestora), nu sunt din randurile romanilor, ci, din cate observam tot mai frecvent in ultimul timp, din cele ale unor membri occidentali care-i fugaresc pe romani din UE (discursul deputatului britanic Nigel Farage, din Parlamentul European, de o xenofobie iesita din comun, la adresa romanilor si bulgarilor, este extrem de revoltator).

Tare mi-e teama insa ca, desi trecem cu relativa usurinta peste cele doua forte, a europetului Basescu si a eurofugilor vestici, compunerea acestora duce la un fenomen de stare foarte negativ pentru Romania, la o inghetare de status-quo geopolitic si geo-economic, care inseamna o batere a pasului pe loc, ca in celebrul dans popular. Cel putin acest lucru rezulta, la nivel de perceptie si de analiza, din insumarea apropierilor si respingerilor, spre si dinspre Vest, ceea ce te face sa te intrebi daca nu cumva la mijloc este vorba despre o strategie concertata, care sa mentina Romania in afara spatiilor supranationale ale UE, dar in interiorul sferei de influenta a acesteia, pentru resursele energetice si de materii prime, ceea ce, trebuie sa recunoastem, nu o diferentiaza de un statut clasic de colonie.

Dupa parerea mea, Spatiul Schengen si Zona Euro reprezinta samburii Statelor Unite ale Europei. Este de inteles ca nu exista integrare fara spatii si structuri supranationale, dar accederea in acestea este data de performanta economica, in absenta careia vedem ce se intampla cu Grecia, care a devenit si ea o tinta a eurofugilor occidentali. In aceste conditii, legarea intrarii in Schengen de MCV este o corelatie gresita, MCV-ul in sine nu ne aduce standard economic, nu ne adauga nimic din acea valoare de crestere care sa ne faca co-egalii membrilor acestui club, cel mai probabil rolul sau este de instrument de control politic si de mentinere ideologica intr-un anumit tipar institutional si de putere.

Privind la tarile UE care se bucura de libertatea de miscare, prin desfiintarea granitelor interne, se constata ca cel care a facut posibila angrenarea intr-o astfel de facilitate este factorul economic, un anumit grad comparabil de solvabilitate, pentru ca a te plimba cu buzunarele goale printre vitrine nu este un fapt incurajator pentru nimeni, prin urmare apare ca fireasca corelarea intrarii in Spatiul Schengen de intrarea in Zona Euro. Stiu ca acceptarea acestei recorelari va mari orizontul de asteptare, dar partea buna este ca ne vom elibera de o falsa abordare si vom putea sa ne concentram energia pe raspunsuri de fond la probleme reale, ceea ce ne va permite sa iesim din logica „batutei pe loc”.

Daca sau cand vom intra in Zona Euro cred ca este o alta problema, de fapt cea fundamentala, in a carei solutionare sau nu vom afla si adevaratul raspuns despre viitorul „Drumului spre Vest”. Va fi nevoie insa de un alt mod de punere a problemei, care va depinde de capacitatea liderilor politici, pentru ca actualul statut UE al Romaniei este unul vicios si umilitor, care nu face decat sa o tina departe de Zona Euro si de Spatiul Schengen.

Schengenul, „sferele de influenta” si bipartizanismul geoeconomic

Mi-as fi dorit ca in problema Schengen Traian Basescu, pedelistii, civicii si analistii de dreapta sa nu mai presupuna ca un ministru de externe ar trebui sa ramana, incremenit si umilit, in fata unei usi care i se tot tranteste in nas, dar nici ca un premier social-democrat, de cea mai noua generatie, n-ar sti ce se ascunde in spatele acelorasi clisee, marca PPE, care, ca si in cazul MCV, ni se servesc ca niste droguri ideologice, pentru formarea unei  „false constiinte”.

Celor care incearca sa resapeze tema anacronica a sferelor de influenta, mi-as ingadui sa le atrag atentia asupra semnului de drum infundat, plantat de istorie, inainte de a consuma inutil energie si timp. Dupa cum se stie din lectia urata a ultimului razboi mondial, sferele de influenta s-au trasat cu tancurile, iar din cea a razboiului rece, ca zidurile sau cortinele care le inconjoara sunt inlaturate, mai devreme sau mai tarziu, de catre popoare. Ce lider sau ce stat ar mai imbratisa o astfel de politica infirmata, fara riscurile stigmatizante ale prostiei si falimentului programat?

Desigur, sintagma de „sfere de influenta” treneaza, in mental si in limbaj, chiar si in unele tendinte de reconfigurare prin forta, a se vedea razboaiele din ultimii zece ani sau printr-o integrare inegala si discriminatorie, cum este si cazul intrarii si absorbtiei Romaniei in UE, in care exista un cerc nucleu (intra-Schengen) si un cerc periferic (extra-Schengen), intre care relatiile sunt ca de la metropola la colonie. Ceea ce se poarta acum nu mai sunt sferele de influenta, ca sisteme etanse si contrapuse, ci zonele de integrare, deschise si comunicante, care se revendica de la valorile comune ale democratiei si globalizarii.

Pentru cei care nu au inteles, pozitia Romaniei in actualul proiect euro-atlantic este una perdanta si umilitoare, pentru ca, desi este a saptea tara din Europa ca populatie si teritoriu, nu conteaza decat ca piata de desfacere si sursa de materii prime. In aceasta realitate degradanta si apasatoare, gasim explicatiile lipsei de tratament egal a Romaniei de catre Bruxelles si Washington, refuzarii acordarii vizelor americane, ingradirii libertatii de miscare europene, interzicerii accesului liber pe piata muncii si a tot soiul de alte discriminari, care mai de care mai infamante, la care sunt supusi cetatenii romani.

Ca idee politica, nu cred, din cate inteleg din declaratii si evenimente, ca se pune problema ruperii si izolarii de textura europeana, am reintrat in Europa si vom ramane, acesta este un bun castigat pe vecie, ci de a fi tratati pe picior de egalitate, ca membri cu drepturi depline, ceea ce mi se pare ca face inevitabile o resetare si o noua politica externa. Am impresia ca unii dintre aliatii si partenerii nostri strategici se confrunta cu un paradox pagubos, pe care probabil ca nu-l constientizeaza (si vor trebui ajutati sa-l inteleaga, pentru a-l putea depasi), acela de a face parada de anti-stalinism si anti-comunism si de a fi, in acelasi timp, la fel de exclusivisti, precum practicantii nefastei lozinci „cine nu e cu noi este impotriva noastra”!

In niciunul din noile tratate ale UE si NATO nu se vorbeste de un nou razboi rece, de vreo noua amenintare paradigmatica Est-Vest sau de drepturi si obligatii unilaterale, ci dimpotriva,  mai marii lumii euro-atlantice alearga catre Rasarit (cu atat mai mult cu cat cauta iesirea din criza), pentru a dezvolta relatii cat mai avantajoase si a ocupa pozitii de piata cat mai avansate intr-un spatiu a carei identitate geo-economica, cea euro-asiatica, devine pe zi ce trece tot mai proeminenta.

Pe un asemenea trend crescator, discursul ideologizant si obstacular-acuzator la adresa unor colegi de uniune si de organizatie care incearca sa faca exact acelasi lucru, dar care sunt depreciati „metropolitan” la statutul de „supusi”, reprezinta cel putin un act de ipocrizie sau de competitie neloiala. Solutia de re-echilibrare pentru Romania este bipartizanismul geo-economic, in raport cu Estul si cu Vestul, ceea ce inseamna un joc de piata liber, despovarat de balastul ideologic, concomitent cu respectarea angajamentelor politice si militare.

Presupusa reconstituire a sferei de influenta ruse in spatiul ex-sovietic sau est-european ar insemna „resovietizare”, ceea ce ar fi o „prostie”, dupa cum o taxeaza chiar Putin, dar integrarea liber consimtita si pe baze egale este cu totul altceva, intreaga lume se indreapta spre integrare, ceea ce este perfect consonant cu tezele unicitatii economiei globale si libertatii economiei de piata.

Pentru cei depasiti de vremuri, care vor folosi in continuare expresia sfere de influenta, ar trebui spus ca aceasta nu mai este acoperitoare pentru o „targuiala de negustori de haine vechi„, cum a denumit un istoric (Andre Fontaine) intelegerile secrete dintre Churchill si Stalin, in noile cluburi nu se intra la gramada, cu impuscaturi si chiote, ca in filmele cu cowboys, nici prin trageri sau impingeri, ci pe baza apropierii profilurilor de tara, care confera eligibilitate si compatibilitate ca mentalitate, credinta, stare, vecinatate sau alte trasaturi comune (asemanator, de pilda, lumii anglo-saxone, dar nu numai).

As concluziona ca o cauza principala a esecului de optiune geopolitica si geostrategica, de orientare pro-Vest a Romaniei, se datoreaza discordantei profilului de tara. Cel mai important invatamant al ratacirilor din ultimii 23 de ani este ca orice proiect de tara trebuie sa se intemeieze pe profilul de tara.

Un razboi pierdut

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Pana la revolutiile est-europene s-a crezut ca rolul zidurilor ridicate de catre politica la frontiere ar fi de a-i impiedica pe cei dinauntru sa iasa in afara. Moneda care s-a tot batut pe tema dreptului la libera circulatie a cetatenilor ne-a infipt adanc in creier stereotipul ca astfel de ziduri sunt de neconceput.

 Mai nou insa, vedem uluiti ca si in democratie lucrurile pot fi intoarse ca la Ploiesti. In democratie, ne explica laudativ noii strategi, zidurile sunt pentru a-i impiedica pe cei de afara sa intre, dar nu si pe cei dinauntru sa iasa !

Cam aceasta pare a fi si miza razboiului Schengen, care, aidoma unui zid, va urmari sa impiedice libera circulatie a romanilor, cetateni ai UE, dinspre exteriorul spre interiorul Spatiului cu acelasi nume, invocandu-se motive de securitate. O discriminare mai umilitoare ca aceasta, prin care suntem tratati ca cetateni de mana a doua ai comunitatii europene, nici ca s-ar putea !

Desi acuzele ca prin inglobarea in Schengen am reprezenta un risc pentru securitatea europeana nu au niciun fundament tehnic, dovada ca nimeni nu a catadicsit sa le verifice la fata locului sau sa ceara vreo lamurire privind raportul Romaniei, criza se apropie cu pasi repezi de punctul critic, deznodamantul acesteia fiind deja antepronuntat de catre Franta, Germania si Finlanda (o nuanta de indoiala implicita privind aderarea la termen a rezultat si din declaratia facuta la Bucuresti de catre Joseph Daul, presedintele grupului PPE din PE, care, diplomatic, si-a exprimat speranta infaptuirii acesteia pana la sfarsitul presedintiei ungare a UE, care nu este insa in martie !).

Din perspectiva esecului anuntat, problemele care se pun din punct de vedere practic pentru Romania sunt cum va trebui sa reactioneze politico-diplomatic, sa-i cuantifice urmarile si sa refaca proiectiile. Va trebui sa stam cuminti, ca niste scolarei prinsi cu lectia neinvatata, sa ne milogim, sa ne multumim cu un oscior aruncat de la masa Bruxelles-ului, sub forma unei aderari partiale (numai cu frontierele aeriene), asa cum se incearca a fi momiti si linistiti sau sa ne aparam cu o minima demnitate interesele, “chiar dacă nu sunt interese foarte mari„, asa cum sustine presedintele Traian Basescu.

Ultima solutie pare a fi cea mai indicata si de bun simt, avand in vedere ca “fără voia noastră, suntem într-o tensiune publică şi în mod cert noi nu ne-o dorim, dar nici nu putem să stăm să se prăvălească furtuna pe noi „, dupa cum observa seful statului. Trebuie sa demonstram, cu decenta si cu argumente, ca au fost indeplinite conditionalitatile impuse de MCV si sa cerem in mod ferm nu suspendarea, ci exercitiul regulilor care au fost stabilite pentru aderarea la Spatiul Schengen, restrictionarea pe criterii etnice (si, poate, si religioase, romanii si bulgarii fiind ortodocsi) a principiului liberei circulatii fiind inadmisibila (o bizarerie politica sau nu ar fi ca o asemenea lovitura ar veni din partea familiei ideologice a dreptei dominante european, aplicate rudei sale romanesti, ca si cum, vorba’ceea, frate, frate, dar nationalismul si populismul sunt aducatoare de voturi !).

Despre politici disonante si efectul “No Schengen”

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Am urmarit cu atentie duelurile dintre putere si opozitie din ultimul timp pe tema neadmiterii Romaniei in Spatiul Schengen. Pe masura stingerii focurilor de artificii de deasupra palatelor Cotroceni si Victoria, iti dai seama ca o asemenea perspectiva este foarte probabila (concluzie catre care converge si majoritatea analizelor). Explicatia este pe cat de simpla pe atat de invizibila pentru cei lipsiti de viziune, pentru ca nicio strategie ai carei vectori nu s-au insumat cu cei ai factorilor de mediu  nu a fost vreodata castigatoare.

Cum altfel ar putea fi apreciata politica acordarii in masa a dublei cetatenii moldovenilor decat un esec reverberatoriu asupra tintei Schengen, avand in vedere ca vectorul sau a fost opus celor ai politicii comunitare privind imigratia si legatura acesteia cu securitatea. Nimeni nu are nimic cu fratii nostri de peste Prut, care trebuie ajutati, dar nu trebuie uitat ca ei apartin unui alt stat suveran si independent, ori politica absorbtiei acestora prin acordarea cetateniei romane nu este deloc cusher, fapt ce nu poate scapa unor temeri privind importul de insecuritate sau chiar interogatii privind scopurile geopolitice urmarite, generatoare de riscuri si tensiuni in spatiul european. Prin urmare, alimentarea perceptiei privind posibilitatea expansiunii sau stramutarii de populatie la adapostul dublei cetatenii este inacceptabila (indiferent din partea cui ar veni), la care UE ar putea reactiona prin consolidarea inelului de securitate Schengen si renuntarea la extensia acestuia pana la nivelul celui de pe Prut (o caracteristica a Spatiului Schengen este posibilitatea acestuia de a se dilata sau comprima, in raport de factorii de mediu).

O alta inabilitate de strategie cu impact Schengen isi are sursa in politica Romaniei fata de Rusia (dar nu numai), al carei vector este de asemenea divergent fata de cel al UE si NATO, preocupate tot mai mult de arderea sechelelor Razboiului Rece si atragerea si integrarea acesteia in proiecte economice si de securitate comune. Ori Schengenul nu se poate sprijini pe o fractura geopolitica. Politica Romaniei de securitate la Marea Neagra, cu care s-a facut atatea valuri dar care n-au reusit decat sa starneasca neincredere si nemultumiri geopolitice, sau cea privind problemele din Republica Moldova si Transnistria nu poate fi viabila de pe pozitiile unui anacronic stereotip de ostilitate, fara cooperare cu Rusia, cu atat mai mult cu cat mai marii Europei (Franta, Germania, cat si UE, in ansamblul sau) si ai lumii (SUA) o fac cu tot mai multa insistenta si cu rezultate promitatoare.

Ar trebui observat, pana nu este prea tarziu, ca cele doua disonante majore ar putea conduce la izolarea politica a Romaniei, iar intrarea in Spatiul Schengen sa devina un orizont de nedepasit.