Mai este PSD de stanga?

14/03/2015

S-ar putea crede, la prima vedere, ca intrebarea este lipsita de fundament. Daca facem insa un tur de memorie, ne vom reaminti ca primul care ne-a suscitat indoiala a fost chiar presedintele PSD, Victor Ponta. Dupa ce pe afara a umblat pe unde a umblat si a vorbit cu cine a vorbit, a chitit ca cea mai progresista politica pe care ar putea-o duce ca sef de partid ar fi deplasarea PSD spre centru si, implicit, apropierea de dreapta. De fapt, au fost chiar si asumari explicite ale iesirii din zona statutara, de esichier. Nu de putine ori, Victor Ponta s-a laudat ca este presedinte al unui partid de stanga si premier al unui guvern care a luat masuri de dreapta. Daca vom confrunta “centrismul” de partid, operationalizat de catre Ponta, cu statutul partidului, unde se statueaza ca “PSD este un partid de stanga” (art. 8, alin. 1), contradictia este flagranta. De aici, consecinta, cel putin formala, ar fi una din doua, ori “centrismul” l-a pus pe Ponta in afara PSD, ori PSD a fost scos in afara stangii.

In al doilea rand, procesul de construire a Partidului Social Romanesc, ca partid de stanga, lansat de catre Mircea Geoana, ca raspuns la fenomenele de “deviatie” si de “abandonare” ale PSD, sensibilizeaza, o data in plus, ca social-democratii au contractat o problema ideologica si doctrinara, sub sefia la Victor Ponta, inceputa in 2010 si reinnoita in 2013. Rivalitatea dintre cei doi lideri social-democrati este binecunoscuta, insa pe mana oricui am merge cu evaluarile un lucru este cert, translatia PSD spre centru si dreapta nu este inventata de catre Geoana, ci a fost afirmata si implementata, in mod autocrat, cuvantul nu trebuie sa ne sperie, dar asta este realitatea, de catre Ponta, in afara Statutului si a Congresului. Ideea nu este de a-l pune pe Ponta cu spatele la zid, ci de a constientiza ca exista multa frustrare si multa nemultumire in PSD si fata de guvernarea PSD, pentru care va trebui sa existe o decontare. Nu ar fi normal ca decontarea sa se realizeze pe seama partidului, acest lucru va trebui sa-l inteleaga si linia necritica, pontista.

Pe de alta parte, pentru PSD ar putea fi o pierdere de influenta si de initiativa de valoare strategica, comparabila cu cea a PDL din 2012, daca nu va avea in partid o motiune de cenzura si o va lasa spre consumul parlamentarilor traseisti si de opozitie. Nu ar trebui neglijata tactica de a-i lasa pe liberali fara diatribe si obiectul muncii, in schimbul unei pozitii retrase, care-i va expune mai mult decat orice in campania din 2016. Nu-mi amintesc ca dreapta sa fi plecat de la guvernare altfel decat printr-o motiune parlamentara. Contrar celor care cred ca a tine cu dintii de guvernare nu ar avea alternativa mai buna, sunt situatii in care o cedare nu inseamna infrangere, ci o tactica de a-l mentine sau a-l aduce pe adversar in planurile tale strategice, in care recuperarea si intoarcerea vor fi decisive.

In al treilea rand, canibalismul politic dezlantuit impotriva PSD, cu instrumente de extinctie juridica, pune in pericol insasi existenta fizica a acestui partid, ca partid de stanga. Cand la orice post de televiziune sau in orice ziar vezi sau citesti ca lideri PSD sunt incatusati, tarati in procese sau aruncati in inchisoare pentru fapte de coruptie, nu poti concluziona altfel decat ca acest partid face obiectul unei campanii tintite, in care posibilitatea ca politica si justitia sa-si fi dat mana, pe la spate ori pe sub masa, nu pare fantezista. Nu contest profesionalismul DNA, dar nu uit a cui investitie este si ce cheita o intoarce. Nici ce hram poarta Kovesi si prin ce mecanisme de sinergie basist-pontiste a devenit infailibila si de neinlocuit. Foarte bine, nu voi risca sa devin politically incorrect prin a cere oprirea bandei rulante a dosarelor penale sau a cererilor de incuviintare parlamentara a arestarilor, Vanghelie, Sova, Valcov si cati or mai urma sa raspunda daca au incalcat legea. Dar nu pot renunta la reflectie. Intr-o prezumptie de vinovatie de ultima ora, un lider liberal ipotetizeaza ca veniturile premierului ar fi crescut vertiginos, ca urmare a unei relatii cu firma lui Dan Sova. Nu cumva, contraipotizez, acest spectacol public, pentru ca deocamdata nimic nu a fost probat ci doar prezumat, este un levier politic pentru rasturnarea Guvernului?

Daca privim si la deschiderea unui al doilea front, al revolutiei si al mineriadei, tintele ne apar ca fiind de mare adancime si anvergura, vizand chiar ansamblul stangii. De ce, in cei zece ani de mana forte ai presedintelui Traian Basescu, dreapta nu a catadicsit macar sa incerce, daca nu sa si reuseasca, sa faca lumina in cele doua dosare? Ar fi fost suficient ca fostul sef al statului sa pocneasca din degete, ca ICCJ-ul, impanat cu destule robe portocalii, sa se si repeada sa traga in teapa. Parerea mea, trecand peste restrictiile de 30-50 de ani, uneori si mai mult, pe care cutumele le invoca in deschiderea dosarelor unor astfel de evenimente, este ca firele ar fi dus la deconspirarea legaturilor securistice ale basescianismului si la unii dintre sustinatorii sai externi. Daca dreapta o face astazi, nu este pentru ca o intereseaza trecutul, ci viitorul. Citim acest scop printre randuri si in postarea facebook a lui Basescu, prin care reintra in cadru pentru a ridica mingii la plasa, in care zice: „Dupa decizia ICCJ de redeschidere a dosarului 13-15 iunie ’90 o armata de propagandisti s-a repezit pe televiziuni, radiouri si in mediul virtual sa acuze ca eu am blocat si dosarul revolutiei si dosarul mineriadei din 13-15 iunie.” A cui ar putea fi “armata de propagandisti”, daca nu a PDL sub acoperirea PNL, care prin calarirea “antibasismului” spera sa faca jonctiunea cu planurile lui Iohannis si sa ajunga mai repede la guvernare?

Partidele nu sunt nici mai bune nici mai rele decat clasa politica, pe care nu as amesteca-o cu poporul, pentru ca nu suntem un popor de hoti, ci cu sistemul politic. Cand oricine care ajunge intr-o pozitie de putere devine corupt, nu mai exista nicio indoiala, sistemul de putere este coruptibil, corupt si corupator. Plecand de la o asemenea stare, nu pot face nicio anticipatie si nici nu imi fac iluzii, istoria se va repeta cu oricine va ajunge la butoanele puterilor de modelare, regimurile nu sunt decat variatiuni pe acelasi sistem. Nu pot fi decat de acord cu ideea echivalentei intre sistemele mafiote de semnalizare de criza ale stangii si ale dreptei, intre sibilinicul “Victore, Victore” al Oanei Mizil si degetul la nara al Elenei Udrea. Solutia, dupa parerea mea, nu este resetarea, ci schimbarea softului.

Am urmarit, in ultimele zile, cateva dintre efectele constructiei de stanga, anuntate de catre Mircea Geoana, ca raspuns ultracritic la centrismul presedintelui PSD, Victor Ponta. In reactiile de leadership vad o anumita defensiva, o lasare mai moale cu centrismul, semn ca cel putin sistemul emotional a fost atins. Cu incercarea de a ne aburi cu ceea ce nu este, nasul presedintelui executiv al social-democratilor a concurat cu succes nasul lui Pinochio: „Astăzi PSD este un partid de stânga și PSD, în opinia mea, trebuie să rămână un partid de stânga, o stângă modernă, europeană”, a dat-o la intors Liviu Dragnea. „Vom decide deschiderea partidului, flexibilizarea deciziilor, modernizarea partidului”, a mai supralicitatat fara sa clipeasca ideologul de ocazie, in fapt o gafa, prin recunoasterea involuntara ca lucrurile au stat invers in PSD, sub bagheta Ponta-Dragnea. Am salutat lansarea, ieri, a Fundatiei Stanga Democratica, nu insa si alegatia, din nou minimalizatoare ideologic, ca stanga politica nu s-ar reduce la partide. O fundatie sau o organizatie neguvernamentala ilumineaza, raspandeste valori ale societatii civile, dar nu este un partid, nu promoveaza o ideologie sau interese, care sa se fixeze in angajamente, in responsabilitati si in decizii politice, nu se bate in parlament, in alegeri, nu guverneaza. Centrismul este gol de ideologie, seamana cu o fundatie, motiv pentru care ma intreb, oripilat, in asa ceva se vrea a fi transformat PSD?


De la partidul-stat la ideologia-stat (clientelara si austera): Noua tentatie totalitara a dreptei

28/05/2014

Din istoria comunismului, stim ce a insemnat partidul-stat, nu mai are nevoie de explicatii. Probabil insa ca expresia de ideologie-stat(clientelara si austera, am adaugat sugerativ in titlu) va suna ciudat, dar va reamintesc, celor care ati uitat (se spune ca memoria sociala este scurta) ca i-am simtit cu totii efectele pe pielea noastra, pe timpul curbelor de sacrificiu din 2009-2012. Formal, ideologia-stat nu se confunda cu partidul-stat, la butoanele primului stat nu se afla un singur partid, ci mai multe, dar o singura ideologie, din dihotomia stanga-dreapta. Cum ideologiile exprima interesele unor grupuri mari de oameni, interesele unei parti mai mari sau mai mici a populatiei vor fi marginalizate sau vor ramane chiar in afara politicii oficiale de stat, in cazul ideologiei-stat, al unui stat mono-ideologic.

De parca Romaniei nu i-ar fi ajuns un singur regim de control total al puterii, ma refer la monocromia puterii executive din perioada Basescu-Boc, dreapta politica se pregateste sa recidiveze. Planurile au fost facute, portocaliul se va transforma in galben, pentru ca, nu-i asa, puterea nu se cedeaza, ci se metamorfozeaza. Tocmai am facut trimitere la ceea ce ar putea fi considerata o “instructiune” sau o “teza” totalitara ideologic, nescrisa sau spusa, dar cea mai abitir practicata de Occident, daca vedem ale cui servitoare sunt statele vestice, unele aproape privatizate pe de-a-ntregul, in care grasii devin mai grasi (clientelism) si slabii devin mai slabi (austerism), pentru a cita ipocrizia nemasurata a unui presedinte clasic in viata (si in functie). “Instructiunile” au fost deja inmanate si la Cotroceni, pentru alegerea presedintelui si a guvernului care vor urma, daca avem in vedere navetele diplomatice occidentale la Bucuresti, din ultimul timp.

PDL si PNL au inceput negocierile pentru “unificarea dreptei”. De fapt, nu este foarte clar ce va insemna acest lucru, daca va fi o fuziune sau o alianta a celor doua partide de dreapta, ori daca alianta va fi electorala sau politica. Ceea ce s-a lasat insa sa se inteleaga foarte limpede este ca se doreste un bloc ideologic al dreptei. Orice politica de bloc, fie ea si ideologica, urmareste suprematia, dobandirea puterii totale, neimpartirea puterii cu nimeni. O chestiune profund nedemocratica, indiferent la ce nivel se manifesta, de partid, de stat sau interstatal, lacomie totalitara. La fel de neechivoc este si siajul ideologic european in care vor evolua, PPE, de cinci ani stapanul absolut al Europei, la care democrat-liberalii sunt deja convertiti, iar liberalii vor urma sa o faca, in urma cererii lui Crin Antonescu, de dupa europarlamentare, de afiliere si iesirea din ALDE.

Prin cele doua optiuni ale sefului liberal se contureaza doua probleme, cele de legitimitate si de identitate. Ar fi de vazut daca un presedinte de partid demisionar mai are legitimitatea de a angaja partidul in actiuni de anvergura strategica, daca nu cumva pune o povara nemeritata pe umerii viitorimii liberale. Indoiala ramane chiar si daca afilierea si unificarea vor fi incuviintate de Congresul extraordinar al PNL, s-a vazut ca exista o masinarie de vot bine unsa, piesa care scartaie e data afara (de-acum, o poate face si DNA-ul!). In al doilea rand, cum ramane cu identitatea liberala istorica, aureolata de inaintasi. Nu este greu de ghicit cine se va infrupta din aceasta omleta liberala (dar si ideologica, abil deghizata in “unificare” si “candidat unic” pe dreapta), ca orice bloc politic, economic sau militar, si cel ideologic, de pe intregul spectru al dreptei, va avea pe cineva in frunte. Intotdeauna, in politicile de bloc va fi un primus inter pares, ideea a fost recent reactualizata, de o maniera inmarmuritoare, de dreptaciul popular Nicolas Sarkozy, cand a sustinut ca este o iluzie a se crede ca exista egalitate de drepturi si obligatii in UE.

Declaratiile la unison ale PNL si PDL ca isi doresc o colaborare anti-PSD le tradeaza strategia de demonizare a stangii, din care spera sa faca o alta catapulta spre accederea la puterea executiva totala. Nu cred insa ca de aceasta data o campanie negativa va mai avea succes, cel mai bun avocat si cel mai bun agent electoral al guvernarii PSD va fi economia, pusi in fata indicatorilor si statisticilor confirmate si rasconfirmate de organizatii internationale si europene de autoritate (unele, culmea, chiar sub influenta sau coordonare de dreapta) nu vor “reusi” decat sa se acopere de ridicol.

Cel mai categoric indicator de insatietate, de vointa de putere unica, mono-ideologica, ramane fara indoiala aranjamentul, facut public de unele surse parlamentare, ca unul din cele doua partide de dreapta sa dea candidatul la prezidentiale, iar celalalt sa obtina postul de premier, cand se va realiza o majoritate parlamentara a spectrului ideologic de dreapta. Aici este si o prostie imensa, care ii expune grosier, liderii dreptei au copiat habotnic modelul USL de impartire a puterii, crezand ca vor parea pluralisti si democrati, numai ca acolo era vorba de o impartire intre stanga si dreapta, cu adevarat pluralista si democratica. Pana si dreapta PPE va imparti puterea cu stanga, conservatorii germani au facut-o cu socialistii, dupa ultimele alegeri, numai dreapta din Romania cloceste alte ganduri (la inspiratia, o stiu bine nu numai romanii, celor care au “investit” in DNA, vanatorul de vrajitoare). Nu stim ce vor spune europenii, cei mai de departe, care vor sa ne fericeasca pe vecie cu ideologia-stat de „dreapta”, o stim, au o singura placa, au pus-o si vecinilor.