Ultimul Thrasymachus

04/02/2015

Citind ceea ce scrie Sebastian Lazaroiu, intr-un articol de ieri, de pe Contributors, discursul basistilor despre statul de drept pare sa fie in cumpana. Daca nu cumva sa se fi rupt sau, mai rau, sa se fi pozitionat advers. Fostul consilier prezidential, doctrinar al „basescianismului”, sustine, nici mai mult nici mai putin, o defensiva anticoruptie si o „strangere a randurilor”.

Am mai avut o tentativa de a intra in dialog, aceasta este a doua si ultima, aici, voi recurge le posibilitatile necenzurabile ale democratiei. Prima, care a fost pe deplin consonanta cu termenii de comunicare publica, implicit ai platformei, se referea la o idee prezumptioasa, potrivit careia 2015-2016 ar fi „inca doi ani irositi” si la o intrebare mistificatoare, „Cand s-ar putea relua reformele (sic!) in Romania?” (corect ar fi fost „cand vor putea fi reluate” sau „reforma”, dar sa trecem).

Ceea ce sustineti insa de aceasta data va plaseaza direct pe pozitiile sofistului atenian Thrasymachus. Scrieti: “Ar trebui să se oprească procurorii și serviciile de informații (aflate și ele sub tirul politicienilor) din cruciada anti-corupție?  Ar trebui salvată elita politică, atât cât a mai rămas din ea, în aceste momente tensionate din regiune? Avem nevoie de un respiro pentru a reporni economia și administrația? Avem nevoie de o strângere a rândurilor în fața amenințărilor externe?”

Cu alte cuvinte, sugerati o pauza a justitiei, o deriva de la cursul spre statul de drept, de dragul unor foste pozitii abuzive si corupte de putere, care acum sunt in pericol de a da socoteala. Mai transant spus, pentru cei care nu s-au dumirit, manevrati spre o fabula a justitiei, care, nu-i asa, ca si democratia, nu ar fi pentru catei, ci pentru dulai!  Este exact pozitia lui Thrasymachus, in Republica lui Platon, cand înțelegea prin justiție ceea „ce este cel mai bine pentru cei puternici”, referindu-se la cei aflați la putere. Nenorocul lui Thrasymachus s-a numit Socrate, care i-a dezarticulat definitia.

Pe de alta parte, daca va motivati discursul de „oprire” a „cruciadei anticoruptie” (cuvantul nu se scrie dezlegat) cu amenintarea razboiului („rusii la granita”), ar fi trebuit sa stiti ca Justitia nu se suspenda in vremuri de razboi. Fiat justitia, pereat mundus, D-le Sebastian Lazaroiu, inapoi la lege si la principii, care trebuie aplicate in orice conditii si cu orice pret. Si, da, coruptia trebuie „macelarita”, pentru a va imprumuta expresia.

http://www.contributors.ro/editorial/elita-macelarita-economia-blocata-ru%c8%99ii-la-grani%c8%9ba-ne-oprim/

http://www.contributors.ro/administratie/2015-2016-inca-doi-ani-irosi%c8%9bi-cand-s-ar-putea-relua-reformele-in-romania/


In numele presedintelui: Sistema coruptiei si geopolitica vestica

27/06/2014

Indicii din inregistrarile audio-video ale denuntatorilor, care-si vor banii inapoi, dar si din ale SRI, DNA si DIICOT, care au fost tinute intr-o suspecta si, poate, compromitatoare tacere, duc de la Mircea Basescu, arestat pentru luare de mita si trafic de influenta, catre fratele sau, presedintelui Traian Basescu, caruia marketingul politic si PR-ul de partid, dar nu in ultimul rand si o anumita geopolitica vestica interesata, i-au creat imaginea unui campion al anticoruptiei, de incoruptibil robespierrean.

Ca reactie la criza fratilor Basescu, spatiul public a fost deja suprasaturat cu doua tipuri de mesaje care-l vizeaza pe presedinte: “corupt-corupt-corupt” si “demisia-demisia-demisia”. In tara cu doua opozitii, una la presedinte si alta la premier (unul din motivele pentru care cred ca voi duce dorul coabitarii), nu lipsesc insa nici opinii de minimalizare, de disculpare sau chiar de punere la paritate cu scandaluri insailate.

Nu vreau sa-l invinovatesc cu nimic pe seful statului, va fi treaba justitiei sa probeze, dar suspiciunea de a fi corupt exista, si se va lati atata timp cat va fi pe functie. Unui presedinte care si-a facut un titlu de glorie din a fi jucator pe terenul oricarei puteri sau institutii a statului nimic nu-i va garanta neimplicarea in musamalizarea afacerilor penale ale membrilor de familie. Fratele sau, Mircea Basescu, a luat mita de la interlopul Bercea Mondial in schimbul promisiunii de a-i obtine gratierea. Deci, cum ar veni, in numele presedintelui.

As remarca, inainte de toate, ca rabufnirea virala a coruptiei in chiar sanul familiei presedintelui Traian Basescu este simptomatica pentru gradul de decadere a societatii politice si racilele anturarii geopolitice exclusiviste a Romaniei, in ultimii zece ani, de cand prin revolutia portocalie Vestul si-a adus omul potrivit la Cotroceni.

Apoi, ca in cazul oricarei boli, examinarea si cautarea solutiilor de stopare a fenomenului galopant al coruptiei nu se pot face facand abstractie de stilul de viata politica si mediul geopolitic ale bolnavului numit Romania. Interconexiunea dintre politica interna si politica externa nu poate fi eludata, este punctul de pornire in orice demers de tintire a coruptiei la nivel inalt, care pare sa fi cuprins, fara sanse de scapare, institutiile statului.

Ori, stim cu totii, unu, perceptia este realitatea, si perceptia, momentului cel putin, este ca seful statului este corupt, si, doi, nimic nu otraveste mai mult decat o banuiala o relatie de incredere. Cu atat mai mult daca increderea este electorala, pentru ca pune in discutie legitimitatea reprezentarii. Se pare insa ca si in cazul coruptiei, ca si in cel al hotului care striga hotul, adevarul trebuie cautat nu (numai) in directia in care se arata, ci (si) in locul de unde se arata.

Pentru situatia Romaniei de a fi altfel, incriminam, invariabil, “sistemul” Basescu. Nu stiu daca este o explicatie satisfacatoare sau confuza. Un sistem este consfintit in forme juridice dintre cele mai moderne, de mare stabilitate si mereu perfectibile. Mai degraba continuturile sunt raspunzatoare, care depind de oameni. In aceleasi forme, oameni diferiti pot turna lucruri foarte diferite. In sticlute mici si frumoase se pot pastra esente tari, in sensul bun al cuvantului, dar se pot ascunde si continuturi toxice. Selectia ar fi, prin urmare, un raspuns mai bun, nu si singurul. Nu ne vom apuca, dupa epoca Basescu, sa dam peste cap legi si institutii, esential va fi sa le deconditionam politic si geopolitic, sa ingradim posibilitatea de a fi aservite unor interese personale, de partid sau straine.

Macinat de orgoliul de a avea mereu dreptate, boala veche in istorie, cu unele precedente chiar celebre, si de a avea controlul total asupra Romaniei, Basescu si-a creat o sistema sau un supersistem, informal, de coruptie, in scopul obtinerii conformarii. Presupun, nu am dovezi, in spatiile informal si privat se lasa cele mai putine urme, astfel de oameni stiu sa le evite sau sa le stearga, dar ar fi cea mai plauzibila explicatie pentru proportiile in crestere ale coruptiei. Numai daca la varful statului exista o sistema de coruptie, aceasta se va reproduce in progresie la nivelele intermediare, rationamentul din fabula este corect, daca haina domneasca este din piei de oaie, atunci judecatorii fiti siguri ca jupoaie!

Am folosit doi termeni alternativi pentru a face diferentierea de sistemul oficial, pe care sistema sau supersistemul il supraordoneaza informal si cu care este divergent sau in conflict, dar si in sensurile de dictionar, de totalitate a procedurilor de a ajunge la un rezultat sau de sistem ierarhic superior altuia. In principal, sistema de coruptie prezidentiala i-a vizat pe procurorii si judecatorii pe care i-a numit in functii, in virtutea atributelor constitutionale, dar asa cum i-au dictat interesele personale, de familie sau politice.

Paradoxal sau nu, sistema de coruptie prezidentiala s-a folosit de trei dintre cele mai modelatoare si civilizationale forme ale culturii politice si democratice, statul de drept, independenta justitiei si lupta anticoruptie, cu care in mod fals s-a autoidentificat, si aici este sursa mistificarii, in care si-a turnat propriile continuturi (interese) si pe care le-a folosit in consolidarea si absolutizarea puterii personale. Asa s-a metamorfozat Traian Basescu dintr-un obscur marinar intr-un intangibil si invulnerabil Atotputernic, Unum contra Multum, deasupra votului Electoratului, vezi referendumul de demitere, si al Parlamentului, vezi declaratia politica de miercuri prin care i s-a cerut demisia de onoare. Ingenios, nu? Ca sa nu ramana mai prejos, subalternii intotdeauna isi imita sefii, “eroinele” (am preluat expresia unor oficiali americani) de la ICCJ si DNA, Livia Stanciu si Codruta Kovesi s-au autopersonificat in “Independenta Justitiei”, o a doua sursa de mistificare. Astfel, orice critici care le vizeaza administrarea politica le identifica drept atacuri la adresa Independentei Justitiei. “Nu ma intimideaza, ci ma intaresc”, spunea una dintre „eroinele“ de pe frontul politico-judiciar al anticoruptiei, referindu-se la acuzatii care o implica in dosarul de coruptie si trafic de influenta al fratelui presedintelui Basescu. In sfarsit, sarada emblematicei impartialitati incepe sa se dezlege: Ei sa se intimideze, noi ne intarim!

Unde ne-au fost liderii opozitiei democratice la cresterea nepermisa a puterii excesive a presedintelui, pentru a smulge laurii mincinosi de pe fruntea falsului competitor (am oroare de cuvantul “jucator”, care poate fi si un fraudator) si falsului invingator democratic, pentru ca acesta este rolul opozitiei democratice, de moderare a exercitiului puterii si de aducere cu picioarele pe pamant a unor vremelnici puternici pamanteni cu veleitati de zeitati olimpiene? Pai, in inchisori, prin tribunale, sub urmarire penala, cand nu erau mituiti sau santajati, intr-un cuvant, scosi din ecuatia democratiei. Si aici vad o a treia sursa de mistificare a “infailibilitatii” puterii prezidentiale, politizarea celor trei idei amintite, politizare care le-a transformat in mod absurd in “fundamente” ale sistemei de coruptie Basescu si intr-o posibilitate de sustragere de sub orice control politic democratic real. “Domnilor parlamentari care-mi cereti demisia, se poate recepta printre randuri in reactia presedintelui, nu voi lua in consideratie Declaratia Parlamentului, imi voi vedea linistit de ale mele ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, pentru ca eu am intotdeauna dreptate si imunitate.” Primul imun intre imuni, ca in primus inter pares. Asa sa fi oare? Se pare ca da, judecand dupa suspendarea urmariri penale a presedintelui, din motive de imunitate, in procesul de amenintare si santaj, intentat de senatoarea Gabriela Firea. Ori, cel putin, pana la pronuntarea Curtii Constitutionale pe speta imunitatii prezidentiale. Vom mai continua sa fim nedumeriti de ce la noi e ca la nimeni?

Dar tot acest esafodaj de putere corupta si corupatoare, sa nu uitam, numai puterea absoluta corupe in mod absolut, nu ar fi fost posibil sa fie inaltat si intretinut fara paravanul si ajutorul partenerilor strategici si aliatilor americani. Istoricul relatiilor dintre cele doua administratii prezidentiale este prea lung si prea cunoscut pentru a-l relua aici. Poate doar sa amintesc de incununarea “logistica”, in vizita de la Bucuresti, cand vicepresedintele american Joe Biden i-a pus la indemana presedintelui Basescu o arma politica la fel de taioasa si eficienta ca ascutirea luptei de clasa, prin care cominternistii au exterminat elitele Estului. Noul dusman al popoarelor din Est, supranumite, acum, “Noua Europa”, este coruptia, pentru ca, nu-i asa, pe masura inaintarii pe calea capitalismului lupta anticoruptie se va ascuti. Iata ce a spus Biden: “Cea mai importanta valoare-societatea transparenta, in care coruptia este considerata dusman.” Omul avea dreptate referitor la consecinte si in indemnul de a privi  spre Ucraina, numai ca nu a spus nimic in privinta originii, cauzelor si agentilor de raspandire ai fenomenului. Basescu, istet si cu instructajul facut de Gitenstein, aplicat pe “pestele cel mare”, s-a prins inca din 2004 unde bat americanii, care aveau nevoie de un guvernator forte in Romania, caruia sa nu-i cracneasca nimeni, iar acesta nu putea fi decat de pe partea esichierului unde erau putini la numar si lesne de multumit, fara sa ridice sacaitoarele probleme sociale sau, Doamne fereste, de patriotism economic, de care orice metropola fuge ca dracul de tamaie. In treacat fie spus, am toate motivele sa cred ca sustinatorii sai americani, care in principiu studiaza profilurile psiho-politice ale liderilor din toata lumea, i-au sesizat caracteristicile negative si i le-au exploatat din plin. Unele surse mentioneaza ca fostul secretar de stat american, Hillary Clinton, ar fi cerut profilurile liderilor din Europa de Est, cu referire speciala la Romania si Bulgaria.

Ultimele orientari din geopolitica americana privind Romania le gasim in recentul interviu cu insarcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucuresti, Duane Butcher, la incheierea misiunii. Am aflat, cu acest prilej, ca ceea ce ar considera americanii normal ar fi o imunitate limitata, o opinie corecta, dar declaratia a fost anterioara declansarii scandalului fratilor Basescu cu clanul Bercea Mondial, care tinteste imunitatea presedintelui, altfel si-ar fi muscat limba. Insa procedura greoaie, nejuridica si cu portite politice cu care ne ispiteste democratic, de supunere a ridicarii imunitatii votului popular si de acoperire de catre imunitate doar a declaratiilor facute in plenul Parlamentului o face aproape inaplicabila. Plus ca ducerea deciziei justitiei pe taramul opiniei publice, care nu are competente specifice, si posibilitatea de a fi inhatat securistic pentru orice lucru neplacut puterii pe care l-ai spune in afara cadrului organizat, nu e deloc kusher, ci o reinviere a unor practice de trista amintire. Sunt elemente care ridica semne de intrebare asupra intentiilor urmarite. Practic, se ajunge tot la a se lasa mana libera vanatorii de vrajitoare, in primul rand prin distrugerea prezumptiei de nevinovatie, ceea ce rezoneaza perfect cu doctrina metropolei de a avea in colonie un guvernator discretionar si care are mereu dreptate.

Cred insa ca de data aceasta chiar i-a sunat ceasul politic lui Basescu, ceea ce nu va fi obligatoriu sa fie gasit vinovat dupa ce-si va da demisia, ar putea fi achitat, precedente exista, si cel mai probabil aceasta va fi si strategia popularilor europeni. Va depinde insa de romani ca sistema Basescu sa nu mai functioneze dupa Basescu, cum s-a intamplat la ucraineni cu sistema Timosenko (careia euromaidanul si lovitura de stat ii sunt direct imputabile). After day, va fi inevitabila scoaterea tarii de sub rusinosul control geopolitic occidental, aplicabil coloniilor. Cu acest prim pas aspiratia de a fi mandri ca suntem romani ar putea incepe sa prinda contur. Dupa cum de neocolit va fi si reabilitarea democratiei. Tot spre vest, spre vest, spre vest, toate le-am facut pe sest! Ajunge! Dublul standard desfiinteaza statul de drept. Acest adevar nu l-au inteles sau se fac ca nu-l inteleg Basescu si sustinatorii sai vestici, dar a venit vremea ca statul de drept sa desfiinteze dublul standard.


Al doilea emisar american la poarta lumilor: Despre politica absurdului corect

12/01/2014

Inrudirea dintre politica si teatru ar trebui sa puna intotdeauna in garda. Limbajul, dupa cum aprecia un conational, reputat protagonist al teatrului absurdului, este saracacios, deoarece cuvintele pot desemna lucruri diferite pentru oameni diferiti. Ideea este atat de geniala, incat ar trebui vazut daca nu cumva este o contributie mioritica, cu mijloacele teatrului, la cea orwelliana privind politica limbajului dublu.

Nu este pentru prima data cand in tara lui Eugen Ionesco absurdul sfideaza, luand chipul corectitudinii politice. Un remediu de atentie ar putea fi exercitiul de atitudine, nu neaparat politic, care invariabil se transforma in discurs anti sau pro, ci mai degraba unul civic, pentru care autorul Cantaretei chele indica si o cale. Nu este răspunsul cel care luminează, ci întrebarea.

Ca si primul emisar american, din 2012, cel din 2014 aduce acelasi mesaj, de preocupare a Casei Albe pentru consolidarea statului de drept in Romania. Ne reamintim, venirea in extremis a lui Philip Gordon la Bucuresti a avut toate caracteristicile unei misiuni de salvare a regimului Basescu. Precum un cowboy care-si arunca asupra vanatului lasoul din fuga calului, Gordon a pus la pamant referendumul de demitere cu ajutorul tezei statului de drept. De aceasta data insa, sarcina Victoriei Nuland pare sa fi fost mai degraba una de prevenire si de garantare a mostenirii Basescu, prin securizarea locului de stransura cu ajutorul aceleasi teze.

Cum a aparut si care este rolul acestei utilizari duble a ideologiei statului de drept? Pentru a intelege circumstantele, functiile si tintele acestei dedublari, ar trebui sa observam ca democratizarea Estului, prin asumptia intima si ireversibila a esentei democratiei, care presupune pluralism politic, alternanta de putere si deschidere economica omnidirectionala, a insemnat si sfarsitul unei vechi teze de manipulare a acestui spatiu geopolitic, cea a diferentierii democratice, pozitive sau negative, dupa cum dictau interesele din teren.

Asa cum se intampla in viata politica reala, unde sfarsitul sau retragerea unei ideologii nu este urmata niciodata de vid, ci de inceputul si promovarea alteia, falimentului diferentierii democratice i-a succedat ideologizarea si politizarea speculativa a doctrinei juridice a statului de drept. Daca in acceptiune juridica statul de drept reclama o functionare a statului strict pe baza legii si neatarnarea sa politica, in cea politico-ideologica lucrurile stau invers. Insinuarea externa a controlului asupra justitiei, prin recrutarea interna a varfurilor puterii executive si/sau juridice, duce in mod automat la controlul oricaror decizii ale institutiilor statului national, si chiar asupra procesului legislativ insasi, prin manipularea veto-urilor de promulgare sau de constitutionalitate.

Oricat de prudenti am fi in a ne alege cuvintele, faptele sunt fapte, nu pot fi schimbate sau ocolite. Chemarea intempestiva la ambasada americana a principalilor oficiali ai justitiei, premergatoare sosirii emisarului de la Washington, poate insemna orice, numai a independenta a justitiei nu. In acest caz, Ionesco are dreptate, limbajul este saracacios pentru a exprima umbra de neincredere si compromitere pe care gestul interimarului de la ambasada l-a aruncat asupra independentei justitiei. Aceasta nota este serios ingrosata de discutia, la solicitare si fara prezenta presei, pe care Nuland a avut-o imediat dupa sosirea la Bucuresti, cu seful DNA, Laura Codruta Kovesi, cum fara media a fost si cea imediata, cu seful statului, Traian Basescu, de parca ar fi fost vorba de o desantare in niste capete de pod. Impresia de intalnire cu rezidenti, pentru raport si informare, cum se intampla in misiunile-desant, ar fi fost imposibila sau usor de sters daca nu ar fi fost nimic de ascuns, daca transparenta, aceasta norma a democratiei, ar fi functionat in cele doua momente-cheie, pentru care nimeni nu s-a obosit sa dea macar un motiv ca nu au avut un rol preparator.

Agenda de urgenta si exclusivista a adjunctului ministrului de externe american, Victoria Nuland, nu poate fi rupta de contextul electoral intern si nici de cel mediatic extern. Absenta unei intalniri cu premierul Ponta, indiferent daca motivul neaflarii acestuia in tara a fost sau nu real, poate sugera ca dimensiunea economica nu a figurat in niciun fel pe agenda Nuland, altfel contactele pe aceasta linie nu ar fi lipsit, un premier poate pleca in vacanta, functia sa, niciodata. Aici ar fi ceea ce as numi un pas inapoi, pentru a putea face doi pasi inainte. In conditiile in care protestele publice privind Pungestiul si Rosia Montana au capatat o consistenta deloc neglijabila, care in plus beneficiaza si de o acompaniere de catre o serie de studii si de respingeri pe plan international, a continua sa se mizeze pe finalitatea corporativa a acestor proiecte ar fi o lipsa de pragmatism, ceea ce nu caracterizeaza politica americana.

Explicatii plauzibile ale unei reajustari de paradigma le putem gasi in mai multe evenimente conexe. Limbajul diplomatic al partilor a salvat esuarea intr-o perceptie economista, si emisarul american si purtatorul de cuvant al PSD au pus intre paranteze „fuga” lui Ponta, scotind la suprafata dimensiunea de securitate a vizitei, de aniversare a zece ani de la intrarea in NATO, ceea ce implica recunoasterea pozitionarii constitutionale diferite a presedintelui si premierului in problemele politico-militare ale aliantei, ceea ce a obligat prezenta primului, nu si pe a celui de-al doilea.

Trebuie spus insa ca presa foarte proasta, pe care a avut-o premierul intr-un oficios de prestigiu al intelectualilor dreptei, ar putea fi socotita si ca o contrabalansare a parantezei amintite, daca autorii respectivi nu ar fi suspectatati de prea mult subiectivism si prea putina intelegere a noilor subtilitati geopolitice ale momentului Nuland, care in mod explicit au fost inaintea celor geoeconomice. La un moment dat, dintr-un destul de neinteligent exces de zel, doi autori, rezidenti in State, identificau, unul, scoaterea lui Ponta din ecuatia geopolitica a intalnirii cu Nuland cu „un atentat iresponsabil” la viitorul euroatlantic al tarii, celalalt, o solutie de destabilizare guvernamentala, prin scoaterea lumii in strada de catre „elitele legitime”!

Mult mai informata si mai pe faza sau cel putin inspirata, a fost o analiza Stratfor, pe marginea vizitei Victoriei Nuland la Bucuresti, care afirma cu o destul de indreptatita transanta: „Desi vexati de criticile SUA, oficialii romani vor tine cont in deciziile lor de semnificatia Americii ca partener de securitate.” Dar si aici gasim o supralicitare cantitativista a relatiei bilaterale, cand o aseaza sub semnul asimetriei dintre „cea mai proeminenta putere geopolitica a lumii si un aliat mic, dar strategic.” Cea mai categorica recunoastere a rolului echilibrant al calitatii intr-o relatie cantitativista a venit, in chiar aceste zile, din partea presedintelui american, care a semnat alocarea, pentru 2014, a 80 milioane de dolari pentru proiectul scutului antiracheta de la baza Deveselu, care s-au adaugat celor 20,8 milioane de dolari care au fost alocate in anul fiscal 2013.

Evident, nimeni nu ar arunca aceste sume daca interesele de securitate ale SUA ar fi, in acest spatiu de pe harta lumii, mai mici decat cele ale celor care, traditional, se simt amenintati de o proximitate militara pe care nu au cum sa o inlature si nici cum sa-i faca fata, in afara unei aliante militare. Cand este vorba insa de o poarta intre lumi, si nu ma refer aici la aspecte ezoterice, care prin unele studii si descoperiri par a avea o anumita relevanta, ci la cele geopolitice, de deschidere spre cele doua axe globale ale omenirii, cea orientala si cea occidentala, perspectiva si interesul, in termeni de realpolitik, se schimba fundamental.

Am vorbit de posibilitatea unui pas inapoi, care oricum va fi depasit de acordul de liber schimb dintre SUA si UE (TTIP), „din Los Ageles pana in Lituania”, cum ii place lui Nuland sa spuna, manevra care va face posibili doi pasi inainte. Este in afara de orice indoiala ca Deveselu reprezinta primul mare pas inainte in securitatea bilaterala. La fel de limpede este ca reiterarea, la Bucuresti, a sprijinului american pentru independenta, suveranitatea si optiunile post-Vilnius ale Chisinaului va deschide o fereastra de oportunitate pentru al doilea mare pas inainte, prin impingerea granitei de securitate comuna si a aliantei pana pe frontiera de est a R. Moldova.

Ceea ce mi se pare a fi ciudat este cum cineva care declara ca iubeste dreptul nu poate spune acelasi lucru si despre dreptul international? Cum de cineva care ne ajuta sa ne consolidam statul de drept si securitatea nu observa ca aceste doua lucruri sunt impiedicate de sentintele tribunalului de sange din 25 decembrie 1989 si nesfarsitelor tribunale politice care i-au urmat? Cum se face ca, dupa un sfert de secol de la Revolutie, amanarea iertarii, prin opunerea la gratiere si amnistie, acte juridice care in alte tari si in alte revolutii au adus pacificarea unor popoare dupa un numar de ani mult mai mic, continua sa fie instrumentata politic pentru a pune presiune pe unitatea poporului roman, care are consecinte in toate planurile? Sa fie oare vorba de o nefericita sau tendentioasa functionare a dublului limbaj si in problemele statului de drept si independentei justitiei?


O agenda de eveniment: Cateva chestiuni de principiu

10/01/2014

Victoria Nuland, asistenta secretarului de stat american, se afla la Bucuresti, azi si maine, pentru discutii care privesc, intre alte probleme, si statul de drept. Avand in vedere anul electoral si contextul foarte inflamat de o a doua condamnare–spectacol, din aceste zile, misiunea Nuland se anunta a fi dificila si controversata.

O manipulare electorala se poate realiza prin multe feluri, prin vizite, intalniri, pozitionare, mesaje, conexiuni sau alte gesturi simbolice, ca urmare atentia critica si suspiciunile nu vor lipsi.

Coruptia este intr-adevar o otrava care se cere neutralizata, dar pentru a avea succes este foarte important a sti care este sursa. Probabil ca ar trebui sa ne intrebam mai des si cu voce mai tare daca sunt suficiente masurile punctuale, pe cazurile dovedite, sau este necesar un concept sistemic de prevenire si combatere a acestei maladii.

Intr-adevar, coruptia determina scaderea increderii populatiei in guvernele alese, dar aceasta este intr-o prima faza. Urmatoarea tinta a scaderii increderii este, inevitabil, sistemul, atunci cand observi ca fenomenul coruptiei este transideologic si transpartinic. Ce anume din mediu il favorizeaza si ce remodelari s-ar impune ramane o tema de reflectie.

Presiunea de conexare a unor masuri legislative cu interese economice externe este, prin ea insasi, un input de influentare. Un lobby netransparent, ca tinte si obiect sau fara reguli, drumurile pe care reprezentantii diplomatici sau emisarii politici le fac la institutiile executive de putere, pe teme usor asimilabile celor de control politico-juridic, sunt susceptibile de a fi interpretate ca tot atatea palme date statului de drept si independentei justitiei.

Cand un stat de drept, in esenta sa, este manipulat la varf sau de catre varf, in scopuri politice sau electorale, utilitatea sa, in raport cu sursa de manipulare, risca sa fie deturnata catre cea a unui stat de paie.


Ideologia unor interese de lux: “Statul de drept”

23/12/2013

In ciuda relativei sale circulatii, pe care as numi-o de conjunctura, ca emanatie a vremurile de criza si reforma pe care le traim, am serioase indoieli in ceea ce priveste longevitatea constructului de “stat de drept”. Sunt chiar surprins ca teoreticienii domeniului, opinia publica sau mass media nu observa utilitatea restransa si asimetrica a ideologiei “statului de drept”. Restransa, pentru ca este invocata de catre varfuri (de aici si titlul), ca o mantra de sugestionare a bazei, niciodata invers, intr-un sistem international caduc si imoral, organizat ca intr-o schema piramidala de castig. Asimetrica, prin aplicarea unor relatii de decalaj, de tip metropole-colonii, bogati-saraci etc.

Nu as vrea sa se inteleaga ca resping, ab initio, orice creditare a conceptului de stat de drept. Cand dreptul se coreleaza cu democratia si suveranitatea, cu alte cuvinte daca se afirma ca vointa populara si se bucura de independenta, statul de drept are o acoperire reala, completa si corecta. Utilizat insa singur, “statul de drept” este vulnerabil, susceptibil de iesirea de sub controlul social si aservirea unor interese straine. Cea mai compromitatoare limita a conceptului de “stat de drept” este ca nu ne spune absolut nimic despre regimul politic. Orice constructie statala este o creatie de drept, motiv pentru care statul se confunda adesea cu dreptul, pentru ca numai primul are capacitatea de a-l aplica si garanta, prin functiile sale, pe cel de-al doilea. Nu intamplator teoria generala a statului se impleteste cu cea a dreptului.

Si regimurile nedemocratice se construiesc tot prin lege, a carei sursa este insa o vointa unipersonala sau a partidului unic. Tarile est-europene au trait dureros aceasta drama, decenii la rand, a confundarii dictatului cu legea si a limitarii suveranitatii de catre internationalism. Daca in epoca post-moderna s-ar ridica un monument al revolutiei de restabilire a legaturilor vointei populare cu statul si dreptul, fara indoiala ca l-ar merita popoarele din Est. Post-revolutiile, care, ca arderi succesive de limite, au depasit post-comunismul si sunt pe cale de a avansa la post-capitalism, au adus o intelegere superioara a progresului politic, economic si social de sinteza, tot asa cum sinteza se nastea, in dialectica hegeliana, dintr-o teza si o antiteza.

Cred ca un adevar precum cel al lui Hodorkovski, fost magnat al petrolului si fost detinut politic rus, care, in primele zile de libertate, dar si de exil, declara, ca o recunoastere amara, ca “Businessul care nu acceptă responsabilitatea socială nu are niciun drept la existenţă”, nu putea veni decat din Est. Numai de pe un munte de luciditate ca cel est-european, nascut din cutremure revolutionare si discontinuitati politice, care au rupt panza de paianjen a unor interese oculte sau autonome, in raport cu vointa popoarelor pe care le parazitau, se pot obtine o retrospectiva si o perspectiva cinstite, fara trucarea si manipularea care exista in sistemele social-politice anchilozate, unele de sute de ani. Acesta este si motivul pentru care celebra expresie “Parisul merita o liturghie”, a nu mai putin celebrului rege al Frantei, Henric al IV-lea (1589-1610), ar merita o parafrazare anti-incremenire, in secolul XXI: Vestul merita o revolutie!

Exemplele prin care interesele desfiinteaza valorile sau leadershipul se rupe de popor sunt numeroase, dar cred ca doua, din cele mai recente, semnalate de media, sunt suficiente. Primul, o americanca a fost concediata pentru o gluma, apreciata ca “rasista”, postata pe Twitter. „Merg în Africa. Sper să nu mă îmbolnăvesc de HIV. Glumesc. Sunt de rasă albă!”. Efectul de intimidare si discriminare rasiala, prin retragerea dreptului la munca, din partea unui regim care ar fi trebuit sa i-l garanteze, in virtutea drepturilor civile si a competentelor prin care si-a castigat angajarea, este unul explicit. Desigur, ar putea fi vorba de o provocare, ceea ce ar fi cu atat mai rau, pentru ca ar confirma o strategie de obtinere a unor efecte tintite. Al doilea, de “reforma a imigratiei”, al carei efect, de deschidere a teritoriului, cetateniei, pietei muncii si bugetului pentru 11 milioane de imigranti ilegali, echivaleaza cu legalizarea unei stramutari masive de populatie, care va pune presiuni rasiale de nedescris pe populatia indigena, pe contribuabili si pe resurse (facand, intre altele, Obama Care o propaganda sau o fictiune!). Geopoliticienii ar incadra astfel de tendinte si fenomene in geopolitca raselor, pe care numai un Congres National American le-ar putea controla, dupa modelul celui African. Altfel, ar fi posibila o drama civilizationala, de tipul celei a pieilor rosii. Culoarea pielii nu este un motiv de rusine sau inferioritate, ci un semn de la Dumnezeu, pe care, cu mare dreptate si intelepciune, l-a dat oamenilor, in momentul Creatiei, pentru a nu se incurca pamanturile si rasele.

Nu mai putin adevarat ar fi ca si Estul ar merita o a doua revolutie, datorita aparitiei unor noi substituti ai vointei popoarelor, cum ar fi vointele corporatiste si supranationale, care sacrifica democratia si suveranitatea. Nu avem de ce sa ne temem de schimbarile pe cale pasnica, prin mijloace electorale, legislative sau de integrare economica, daca nu ne afecteaza modul natural de a fi, trai si iubi sau nu ne pun in pericol familia, educatia, cultura, sanatatea, conservate in credinte, obiceiuri, traditii, care ne dau firea etnogenetica si legea pamantului. Intr-o lume saracita de criza si austeritate, avem insa toate motivele sa respingem o ideologie a unor interese de lux, care se vrea un substitut la statul democrat si suveran. Pretentia de a impune drept criteriu de diferentiere „democratica” un concept golit de democratie, cum este „statul de drept”, este o absurditate!

http://nastase.wordpress.com/2013/12/22/statul-de-drept/


Cu statul de drept pe statul de drept calcand

07/11/2013

Nu cred sa mai existe prea multa naivitate in privinta folosirii MCV-ului si Schengen-ului ca leviere politice ori actionarii acestora prin dubla mansa, si din exterior, si din interior. Dupa atatia ani, nu este greu sa-ti dai seama de functionarea nestanjenita a unei complicitati in materie. Poate mai putin evidenta este, avand in vedere fierbinteala unor declaratii, ca statul de drept este amenintat sa fie transformat dintr-un scop intr-un mijloc. Despre ce este vorba?

Cand am aflat de tentatia introducerii infringementului pe justitie, ca pas decisiv spre federalizare, mi-a venit in minte un cunoscut cant despre moarte si inviere, pe care am incercat sa-l parafrazez, mutatis mutandis, in titlu. Probabil, pentru ca o justitie de directie ar insemna moartea statului de drept, cu deosebirea ca nu va fi urmata de inviere, ci de nasterea suprastatului de nedrept.

Abolirea articolului 51 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE va da cale libera ingerintei CE in statele de drept ale tarilor membre, in afara dreptului si competentelor Uniunii, conferite de tratate. O astfel de ingerinta, neingradita, care nu va mai fi tinuta de articolul in cauza, va putea transforma cu usurinta justitia intr-un mecanism de directie.

Mai explicit spus, in urma ingineriei juridice propuse, executivul de la Bruxelles, implicit partidul care il populeaza, va putea deveni, cu ajutorul unei justitii dependente de semnalele sale institutionalizate, un modulator politic al parcursului si tintelor tarilor membre. Acestea vor putea fi aduse, din aproape in aproape, prin jocul a ceea ce centrul va considera a fi criza a statului de drept sau incalcare a unui drept sau principiu fundamental, spre atingerea obiectivului, explicit asumat de popularii europeni, de integrare politica a UE.

Undeva este o greseala, de s-a ajuns ca forma sa loveasca fondul, desfiintand ideea de stat de drept, in favoarea suprastatului, fara niste reactii pe masura. Balbaiala sefului executivului de la Palatul Victoria, care a pus totul pe seama unor defectiuni de traducere, poate insemna atat o criza de argumente, cat, de ce nu, si o cedare la tactica bruxellesa.

Intr-o expunere de motive, comisarul european pentru Justitie sustinea ca nu o armata comuna sau o politie comuna tine UE unita, ci statul de drept. Nu stiu cati isi mai amintesc despre discutiile din trecut privind pericolele inversarii raporturilor dintre baza si suprastructura, care ar insemna a privi lumea stand cu capul in jos!

In realitate, UE este tinuta unita de Vointa Natiunilor. Din punct de vedere al fortei generative a Uniunii, vointa natiunilor este factorul prim, iar statul de drept, secund. Pe vremea proiectarii, implementarii si, ulterior, aderarilor succesive la UE, statul de drept era o optiune, care, prin aceeasi vointa a natiunilor, urma sa fie construit printr-un proces de durata, ceea ce s-a si intamplat. A pune statul de drept inaintea vointei natiunilor ar fi ca si cum carul ar fi pus inaintea boilor!

Spre deosebire de fortele de modelare ale institutiilor armatei si politiei, cea a justitiei are o baza volitiva si consensuala democratica, este animata de un acord de vointa de masa, ceea ce face ca unde-i lege sa nu fie tocmeala, cum spune o vorba populara. Faptul nu a trecut neobservat de politica de dreapta, de aici si tentatia speculativa amintita.

Ca integrare economica, UE nu inseamna cedare de suveranitate, ci punerea in comun a suveranitatilor. Unanimitatea in luarea deciziilor comunitare si raportarea suprastructurii justitiei la baza sa democratica sunt cele mai bune mecanisme de aparare a statului de drept.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15955713-viviane-reding-nevoie-noi-mecanisme-aparare-statului-drept-dupa-crize-precum-cea-din-romania.htm

 http://www.romaniatv.net/victor-ponta-despre-declaratiile-lui-viviane-reding-a-fost-o-traducere-specific-romaneasca_106599.html