Alegerile prezidentiale din noiembrie: O precampanie si o campanie cum nu au fost niciodata. Surprize in lant, germeni de crize peste tot

05/09/2014

Au mai ramas circa saptezeci de zile pana la alegerea unui nou presedinte al Romaniei. Alegeri pe care toata lumea, incepand de la alegatori, candidati, partide si pana la analisti si observatori internationali, le considera ca iesite din comun. Intrebarea care flutura pe buzele tuturor, la unii cu speranta, la altii cu teama, in functie de frustrari sau interese, este daca va urma o continuitate, sub o forma sau alta, a politicii regimului Basescu sau va fi o schimbare? Miza politica si geopolitica pentru roiurile de competitori si sustinatori va fi enorma, dar acumularea unor profunde nemultumiri populare in cei zece ani de mandate Basescu si cele doua referendumuri de demitere nereusite vor atarna greu in balanta alegerilor.

Pana la batalia decisiva, din 17 noiembrie, inclestarile curente sunt dramatice, s-au desfacut si facut aliante, s-au avansat si retras candidati, se traseaza si retraseaza strategii, se arunca in campul tactic tot felul de provocari, sub cele mai neasteptate steaguri, cu lovituri informationale si psihologice cat cuprinde, pentru castigarea, vot cu vot si pas cu pas, a pozitiei supreme de la Cotroceni.

Nu pot fi de acord cu Crin Antonescu ca pana la startul campaniei nu vor mai aparea surprize, cred, dimpotriva, ca vor fi chiar pericole de crize politice. O motiune de cenzura, care ar duce la caderea guvernului in toiul pregatirilor electorale, nu este ceva imposibil, s-a vazut din sabotarea propunerii de comisar pentru Comisia Europeana ca logica ideologica impinge la abandonarea celei a interesului national. Daca o criza de guvern ar aduce dreptei cel mai mic castig la prezidentiale, nu ar trebui sa ne miram ca inimaginabilul lipsei de scrupule va deveni cea mai fierbinte realitate, pentru cinici scopul scuza mijloacele.

Traseismul politic face destul de fluida linia intre majoritate si minoritate, iar ezitarile UDMR privind frecventarea sedintelor guvenului si proiectul de autonomie, despre care se anticipeaza ca va arunca in aer scena politica, par cu dedicatie, dar si cu o posibila semnatura a popularilor din opozitie. Sa nu fim insa naivi, daca suspendarea presedintelui de dreapta va scoate din impas candidatura premierului, impas de altfel previzibil, pe actualul curs, desi nu este clar daca spre acesta se indreapta din vointa proprie sau prin impingere, masinaria de vot, care poate fi diferita de cea pe motiune, se va pune fara indoiala in functiune, migratia si interesele pot schimba cu rapiditate puntile motoare. In treacat spus, este dificil de transat insinuarea ca Ponta ar fi un socialist portocaliu, pana la o proba indiscutabila lipsa de experienta, care il face reactiv si contradictoriu, este un adevar mai la indemana.

Surprize inca mai pot exista si in privinta candidatilor, PMP a creat precedentul cu promovarea Elenei Udrea si retragerea lui Cristian Diaconescu, iar influentele precedentului sunt, de regula, fara frontiere. Mutatii pot fi si pe stanga si pe dreapta, chiar de ultim moment, mai ales pentru nominalizari de personalitati cunoscute, care nu ar avea nevoie de campanie cum au cei care nu au trecut prin proba radiografiei publice sau a rezultatelor practice. Pe stanga, unde exista un singur candidat, nu ar fi multe de spus, Victor Ponta urmeaza sa primeasca investitura Congresului PSD, unde nu ar trebui sa fie probleme, mai problematic va fi sa evite sau sa faca fata directelor, upercuturilor si croseurilor aplicate premierului si guvernului de catre dreapta politica, pentru a nu fi invinsi la puncte.

Mai complicat pot evolua candidaturile pe dreapta. Crin Antonescu, care ar fi fost un super greu liberal al prezidentialelor, a exclus sub orice forma candidatura sa, insa ramane un vector de influenta pe dreapta, care poate determina atragerea sau fuga voturilor pentru orice candidat de pe partea sa de esichier. Desi a afirmat ca il urmareste pe Klaus Iohannis si ca i-ar putea acorda votul, a precizat ca nu va fi obligatoriu, ceea ce-i lasa deschisa optiunea de sustinere. Si pedelistul Oltean face o afirmatie care mai mult aduce in atentie decat estompeaza, cand da asigurari ca ACL nu va schimba candidatura lui Klaus Iohannis, pe care o considera ca „excelenta” pentru Cotroceni. Nu pot sustine ca ar trebui rastalmacita in cheia dublului limbaj, obisnuita in politica, ci doar ca exista o astfel de posibilitate, ca cineva, undeva sa fi ridicat o asemenea problema, ca s-ar putea sa nu fi fost adusa intamplator la suprafata si, prin urmare, ar putea fi un indiciu care sa fie corelat, eventual, cu alte indicii.

In sfarsit, ilustrativ mi se pare si un alt gest, al unui alt vector de influenta, al fostului sef PDL si fostului premier Emil Boc, care si-a declarat sustinerea pentru candidatul PMP, Elena Udrea. Oricat de mare i-ar fi fost frustrarea fata de fuziunea PNL-PDL, prin care ultimul s-ar fi „topit” in primul, nu putem pune gestul lui Boc doar pe seama frustrarii, nu si a unei strategii, prin care din voturile lui Iohannis vor fi smulse voturi pentru Elena Udrea, ceea ce ar putea-o aduce in turul doi, daca avem in vedere ca din aceleasi voturi ale „marelui” PNL vor smulge si liberalii reformatori ai lui Tariceanu. Nu mai vorbesc de Monica Macovei, care oricat de mica i-ar fi sustinerea, ca independenta, va fragmenta si absorbi tot din voturile PDL, deci ale „marelui” PNL.

Interesanta mi se pare si strategia de multiplicare a ruperilor din voturile lui Iohannis nu pentru Elena Udrea, ci pentru Monica Macovei, prin initierea unor apeluri catre intelectuali de catre fosti intelectuali ai lui Basescu, care, oricat de mult ar semana cu o furtuna intr-un pahar cu apa, tot va reusi sa rupa, oricat de mici, cateva procente din voturile PDL. Cu ce vor mai ramane Iohannis si PNL nu ma intreb, acum, aici, observ doar ca procesul curge in favoarea lui Ponta, aparent, cel putin pentru turul intai, ce va fi in turul doi ar putea fi chiar o lectie de politica, ca arta a imposibilului, daca nu vor aparea alte variabile care sa dea peste cap acest scenariu probabil.

N.B.: A propos, cum se numea in mitologia greaca cea supranumita „cea mai frumoasa dintre muritoare”, pentru care a avut loc Razboiul Troian?


Un semnal pentru parlament si viitorul presedinte: Statul de drept nu se electoralizeaza. Orice deriva se sanctioneaza

22/08/2014

Inainte de a fi o stare de fapt, statul de drept este o stare de spirit, care se cere a fi in permanenta educata si consolidata de catre clasa politica, institutiile statului si societatea civila. Cand oricare dintre puterile statului se implica in politica sau in campania electorala a unui partid sau altul, este limpede ca oricat ar pretinde ca apara statul de drept nu este credibila, o face doar retoric, ii lipseste acea stare de spirit care ar fi impiedicat-o sa-si incalce echidistanta si sa se situeze deasupra legii.

Implicarile sefului statului, Traian Basescu, in politica PMP sunt de notorietate. Insa a deveni si agent electoral, sef de campanie al Elenei Udrea pentru alegerile prezidentiale, prin invitarea acesteia la Cotroceni spre a-i oferi public sustinerea candidaturii si inchinarea de ode electorale udrismului la televiziune sunt deja excesive, provocatoare si incompatibile pentru statutul de presedinte al tuturor romanilor, sunt o sfidare a statului de drept, a prevederilor constitutionale.

Actiunile de electoralizare de pe sfarsit de mandat ale lui Basescu ridica doua mari probleme de atitudine. In primul rand, va fi o reactie de atitudine? Va fi oprita interventia partizana explicita a administratiei prezidentiale in procesul electoral, susceptibila de a-si folosi influenta si resursele in deformarea sanselor si rezultatelor candidatilor? Sau vor prevala inhibarea si autoinhibarea, prin vanturarea ideilor de capitulatiune in fata voluntarismului neconstitutional basist, ca nu ar mai fi  timp pentru un referendum de demitere si ca oricum peste trei luni va pleca din  functie?

In opinia mea, abordarea inactiva ar fi nerealista, neoficial exista o criza a institutiei prezidentiale din momentul in care Basescu si-a abandonat atributiile constitutionale si a facut din palatul Cotroceni un sediu de campanie electorala. Nu ar fi nici productiva, incurajeaza situatii parazitare – timpul trece, leafa merge, chiar de deresponsabilizare – cine greseste, nu plateste. Nici macar fostii sustinatori occidentali, care s-au lamurit in privinta fostului protejat, nu ar risca sa-si risipeasca nicio letcaie din contul de imagine pentru a acoperi un afront la statul de drept, cu atat mai putin al unui presedinte expirat. O reactie sanctionatorie s-ar impune.

In al doilea rand, ce semnale de atitudine se transmit candidatilor la presedintie si, mai ales, viitorului presedinte? Un precedent de incalcare a Constitutiei care ar ramane nesanctionat ar fi o invitatie la “consecventa” pentru urmatorul presedinte, cunoscut fiind ca precedentul creeaza regula. Sa ne gandim ca pentru un comportament americanesc, ca al Elenei Udrea sau pentru unul basist, cum pare a fi clonat cel al lui Victor Ponta, un stat cu doar doua puteri, din care ar lipsi cea parlamentara, ar fi ideal pentru continuarea derapajelor executivist-judiciariste, care au proliferat in ultimii zece ani. Si din acest punct de vedere ar fi necesara, deci, o atitudine activa.

Daca suntem de acord ca un raspuns activ este o chestiune de atitudine si ca singurul subiect legitim si capabil de a o pune in opera este parlamentul, la intrebarea ce tip de atitudine ar trebui adoptat cel mai bun raspuns l-a dat seful Senatului, Calin Popescu Tariceanu: suspendarea. Sanctiunea suspendarii presedintelui nu va fi urmata de demitere, dar va fi simbolica, in apararea statului de drept. Va dori Basescu sa-i faca campanie Elenei Udrea, foarte bine, isi da demisia, se autosuspenda sau va fi suspendat de parlament.

Daca suspendarea se va suprapune cu cele treizeci de zile de campanie ar fi ideal, dar chiar si daca va fi doar o zi de suspendare efectul de sanctiune-simbol ar fi acelasi, pentru prezent si, mai ales, pentru viitor, presedintii sa ia aminte, nu sunt deasupra legii.

Liberalul reformator Tariceanu a dat in primul rand un semnal foarte puternic dreptei. Desi nu a facut nicio aluzie, e clar ca perspectiva unui presedinte socialist, foarte probabila, care ar reproduce fara nicio opreliste precedentul Basescu in materie de politizare si electoralizare a statului ar crea dreptei acelasi gen de probleme pe care presedintele democrat-liberal/popular le-a creat stangii. Cum Basescu se afla in situatia celui aflat intre linii, care risca sa primeasca cate un “glont” si din fata si din spate, este de asteptat ca atat stanga cat si dreapta sa nu-i dea nicio sansa la a treia suspendare.

Tariceanu a mai facut ceva, un gest de corectitudine care ar trebui subscris de toti candidatii, a anuntat ca, in cazul suspendarii, va refuza sa asigure interimatul sefiei statului, deoarece va candida la alegerile prezidentiale. Pentru ca cercul vicios al partizanatelor institutionale sa fie rupt o data pentru totdeauna, procesele de suspendare si de alegeri prezidentiale ar trebui sa aplice in mod egal lectia echidistantei. In consecinta, si premierul, care candideaza, ar trebui sa se autosuspende pe perioada campaniei electorale. Ar fi un act de mare rezonanta politica pe intregul esichier, care ar stinge sau diminua nemultumirile si contestatiile electorale.


Ultima carte ?

06/07/2012

Dupa caderea ultimului guvern portocaliu, in urma retragerii increderii prin mecanismul constitutional al motiunii de cenzura, sanctiune puternic confirmata si de catre scorul catastrofal inregistrat de catre partidul basist la alegerile locale, am asistat la un fenomen greu de imaginat in democratie, refuzul de a preda puterea catre guvernul noii majoritati parlamentare. Timp de aproape doua luni de zile, Romania a fost sabotata de catre presedintele Traian Basescu si PDL, facand-o aproape de neguvernat, prin agatarea cu ghearele si cu dintii de putere si generarea unei situatii aproape absurde, o opozitie care nu era de fapt in opozitie si o putere care nu avea putere. De abia ultimele evenimente, jucate cu toate cartile democratiei pe masa, au pus noua putere social-liberala in drepturile ei legitime, in institutiile de putere ale statului. 

Dupa pierderea, rand pe rand, a principalelor piese portocalii (Blaga, Anastase, Iancu, partial CCR) de pe marea tabla de sah ce i-a opus pe Basescu si PDL, de o parte si Ponta si USL, de cealalta parte, in prima tabara nu au mai ramas in picioare decat “Regele”, amenintat, inevitabil, de suspendarea de catre parlament si, in final, de demiterea prin referendum si cativa pioni in zona justitiei politice, care vor fi spulberati fara drept de apel de catre reformele de depolitizare si indreptare institutionale. “Sunt incriminat pentru declaratii, nu pentru fapte”, s-a aparat Basescu, in parlament, la citirea capetelor de acuzare din cererea USL de suspendare din functie a sefului statului. Si Hitler s-ar fi aparat probabil la fel, pentru ca el personal n-a comis practic nicio nelegiuire, i-a pus pe altii sa-i infaptuiasca ordinele abominabile.

In acest context, m-a uimit „conceptul” contradictoriu, speculativ-avocatesc al ambasadorului Mark Gitenstein despre institutii, prin care, pe de o parte, privilegiaza institutia prezidentiala si pe ocupantul acesteia, amicul Basescu, dar, pe de alta parte, intra in contradictie cu distributia, separatia si echilibrul puterilor in stat, pe care si l-a facut cunoscut prin trimiterea la cartea “De ce esueaza natiunile” (Daron Acemoglu, James Robinson, „Why Nations Fail”, Crown Publishers, 2012), a carei idee despre nevoia de institutii puternice o interpreteaza intr-o maniera manipulabila, intorcand-o ca la Ploiesti: “Atunci cand creeaza institutii economice si politice cuprinzatoare tarile prospera, iar atunci cand puterea este concentrata in mainile catorva persoane, ele esueaza”!

Din pacate, ca si in cazul unei schimbari care poate fi in bine sau in rau, nu am aflat nimic despre sensul de folosire a puterii institutiilor si mai ales cat de “cuprinzatoare”, ca si limite, ar trebui sa fie aceste institutii, pentru ca si regimurile totalitare au avut institutii puternice, a caror nemarginire a simtit-o pe pielea lui fiecare cetatean din astfel de societati revolute. Dar, pentru a fi cinstiti pana la capat, ar trebui sa recunoastem ca riscul derapajelor autoritariste poate exista si in democratie, in cazul unei institutii unipersonale precum cea prezidentiala, indiferent daca aceasta s-ar afla in Statele Unite sau in Romania, si este foarte probabil ca semnalul autorului citat sa se refere tocmai la acest pericol, atunci cand vorbeste despre esecul natiunilor, consecutiv concentrarii puterii in mainile unei singure sau catorva persoane. Daca ne referim la Romania lui Basescu, pentru ca in ea traim si acest lucru ne ocupa tot timpul, nu avem cum sa nu identificam acest pericol si acest esec in actele presedintelui „jucator”, de desconsiderare a dialogului public, cu parlamentul, partidele sau cetatenii sau in cele ale CCR, de anulare a hotararilor reprezentantilor legitimi ai alegatorilor in parlamentul tarii, institutia simbol a oricarei democratii. Nu stiu daca se poate vorbi despre o afacere de tip „Basenstein”, dar este deja un fapt ca interventiile in spatiul public romanesc ale unui ambasador au avut loc ori de cate ori presedintele portocaliu a fost incomodat de catre adversarii politici sau au fost in joc mize economice strategice, cum ar fi cele legate de instrainarea resurselor naturale sau productive ale tarii.

Asadar, ce i-a mai ramas de facut lui Traian Basescu, in situatia in care acesta nu mai reprezinta pe nimeni sau aproape pe nimeni in Romania? O solutie de tip Ceausescu, in care sfarsitul politic ii va fi acoperit de oprobriul referendumului de demitere, pentru ca nu exista nicio indoiala cum vor vota alegatorii, mult prea abuzati si inselati de regimul politic al ultimilor opt ani, sau o demisie de onoare, de tip de Gaulle sau Nixon, care-i va aduce impunitate, lasand istoria sa-l judece. Din ultimele stiri aflam ca Basescu si-a reactivat contul pe Twitter. Sa fie acesta un canal „civil” de comunicare, alternativ la cel oficial, de sef al statului? Ce vor aduce orele urmatoare, de dinaintea votarii in parlament a suspendarii sau, eventual, zilele de dinaintea referendumului de demitere? In ciuda caniculei, sa ramanem pe receptie, vom afla vesti importante pentru Tara!


Cand deciziile de pensionare risca sa se transforme, inclusiv retroactiv, in sentinte de condamnare

24/09/2010

Presedintele PSD,Victor Ponta, ar trebui mai amplu sustinut in lupta sa cu puterea junglei portocalii pentru apararea drepturilor celor multi, ajutandu-l sa transforme invectiva basesciana de „maimutica” intr-o forta de temut, asemanatoare, daca ar fi sa i se raspunda printr-un alt tip de metafora, celei a unui tanar si neinfricat leu-rege. Nu ar trebui uitat ca, pana la urma, in politica efectele obtinute sunt rezultatul unui raport de forte iar, apropo de suspendarea lui Traian Basescu, oricat de mult si de frumos ar vorbi acesta, daca lumea nu-l mai vrea, nu-l mai vrea si pace, n-ai ce face… Cred ca in prim plan n-ar trebui sa fie rezultatul procedurii de suspendare, care e foarte posibil sa esueze, avand in vedere oscilatiile opozitiei liberale si reactia negativa a udemeristilor (puah, auzi le ei, UDMR sunt “oameni de onoare” in a sustine un dictator !), ci semnalul de neabandon pe care-l va da electoratului si, mai ales, segmentului seniorial al acestuia (pensionarii), acesta din urma fiind un puternic formator de opinie (fiecare are parinti, bunici sau alte rude varstnice). Promulgarea Legii pensiilor de catre Traian Basescu ar echivala cu o oficializare a unei sentinte nedrepte a statului capitalist clientelar, deoarece prin aceasta ar risca sa transforme deciziile de pensionare, inclusiv retroactiv, in sentinte de condamnare la umilinta, saracie, boala si chiar moarte, ori la un asemenea sacrilegiu PSD trebuie sa reactioneze ferm, prin acte politice de respingere, constitutionale si parlamentare, refuzand ca prin tacere ori inactiune sa devina, de fapt, un  „avocat al diavolului”…