Romania politica 2011 sau viata de dupa Schengen

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Cum serialul Schengen se apropie de un final cunoscut, intrebarea despre cum il vom interpreta a devenit presanta. Raspunsul va depinde de alegerea pe care o vom face intre o atitudine schengeno-sceptica si una pragmatica, desi nu stiu la ce ne-ar ajuta dramatizarea din primul caz.

Cunoscatorii stiu ca in orice criza exista si o oportunitate. Cand o usa ramane temporar inchisa, cautarile pentru deschiderea altor perspective sunt inevitabile, ori tocmai aceasta pastrare a libertatii de optiune ar putea intoarce lucrurile. Desi deblocarea nu pare a se produce curand, niciodata sa nu spui niciodata. Visul unificarii europene depline poate fi doar amanat, dar nu neantizat.

Totusi, va trebui sa observam ca decizia in cauza nu tine de resursa politica proprie, ci de vointa politica “adversa”, cat si ca explicatiile niciuneia dintre parti nu sunt cele mai potrivite (coruptia este omniprezenta in lumea democrata, iar premierul bulgar, Boiko Borisov, are dreptate cand spune ca granitele celor doua tari sunt mai sigure ca ale Greciei). Adevarul este ca sursa acestor reactii nejudicioase este una comuna, ele izvorand dintr-o mandrie nationala ranita, dupa cum remarca Financial Times, dar si dintr-una unionala la fel de egocentrica, UE nefiind dispusa sa-si recunoasca nereusita digerarii ultimului val de integrare (2007), prelungita de aparitia unei depresiuni neprevazute (criza mondiala).

Nu va trebui sa cadem nici intr-o greseala eurosceptica, pentru ca aderarea la UE a fost cea mai mare performanta a Romaniei, dupa cum in mod corect evalua Comisia Europeana, ci pur si simplu va trebui sa ne pliem pe noua realitate, urmarind sa adaugam maximum de valoare viitoarelor noastre acte de politica externa. In acelasi timp, in plan intern, dramatizarea de care aminteam la inceput va trebui trecuta fara nicio ezitare in pasivul guvernarii de dreapta, cu toate consecintele care decurg pentru prezentul si viitorul balantei de putere, dar si pentru scrierea istoriei.

Asadar, trecand peste hopul Schengen, cum va arata anul politic 2011, va fi el “anul romanilor” in politica externa, dupa cum isi propune presedintele Traian Basescu ? Proiectiile presedintelui sunt mai mult decat generoase: concentrarea prioritara pe cooperarea cu Orientul Mijlociu, incheierea negocierilor cu SUA privind scutul antiracheta, sustinerea reactivarii negocierilor in format 5+2 privind Transnistria, cooperarea pragmatica cu Rusia, tintirea unor performante de top (China, Japonia sau India) etc.

In schimb, nu s-ar putea spune acelasi lucru despre cele privind proximitatea geopolitica, motiv pentru care ar trebui probabil sa ne reamintim proverbul chinezesc potrivit caruia apa de departe nu stinge focul. Prin contrast, tarile nordice l-au subscris deja, dorind sa-si infiinteze un mini-NATO, pentru a-si apara petrolul din Arctica, in timp ce securitatea la Marea Neagra continua sa-si astepte substantierea, iar OCEMN-ul pare deja pus la muzeu…

Dar va reusi Romania sa obtina rezultate foarte bune in exterior, in pofida celor foarte proaste din interior, posibilitate mult invocata in ultimii douazeci de ani de catre o teorie de relatii internationale care neaga legatura dintre cele doua planuri ? Principial, inclin sa cred in influentele reciproce dintre politica interna si cea externa, in posibilitatea ca esecul masurilor de austeritate in echilibrarea economiei nationale (care va duce la disparitia PDL, dupa cum avertiza din interior Cezar Preda) sa duca si la ratarea tintelor externe.

Inscrierea intr-un scenariu sau altul de politica externa va depinde insa de nivelul de anduranta al actorilor, dat de prudenta, creativitate, capacitate de negociere si de reactie rapida, flexibilitate si rezistenta si, de ce nu, chiar de noroc, caracteristici care, daca nu le-ati recunoscut deja, sunt proiectate astrologic asupra anului 20011, Anul Iepurelui de Metal (03 feb 2011-23 ian 2012), caruia, intamplator sau nu, ii este nativ si presedintele Traian Basescu. Terrestrial vorbind insa, anul 2011 ar putea fi sau nu si Anul Basescu.

Post-Scriptum: Celor care vor fi inclinati sa vada o incheiere in „coada de peste” sau, si mai fals, sa creada ca este un „omagiu”, le-as spune ca nu este decat un semnal de alarma si un indemn la responsabilitate politica, pentru ca anul 2011 se poate termina bine sau prost, ca oricare altul aflat sub soare.

Despre politici disonante si efectul “No Schengen”

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Am urmarit cu atentie duelurile dintre putere si opozitie din ultimul timp pe tema neadmiterii Romaniei in Spatiul Schengen. Pe masura stingerii focurilor de artificii de deasupra palatelor Cotroceni si Victoria, iti dai seama ca o asemenea perspectiva este foarte probabila (concluzie catre care converge si majoritatea analizelor). Explicatia este pe cat de simpla pe atat de invizibila pentru cei lipsiti de viziune, pentru ca nicio strategie ai carei vectori nu s-au insumat cu cei ai factorilor de mediu  nu a fost vreodata castigatoare.

Cum altfel ar putea fi apreciata politica acordarii in masa a dublei cetatenii moldovenilor decat un esec reverberatoriu asupra tintei Schengen, avand in vedere ca vectorul sau a fost opus celor ai politicii comunitare privind imigratia si legatura acesteia cu securitatea. Nimeni nu are nimic cu fratii nostri de peste Prut, care trebuie ajutati, dar nu trebuie uitat ca ei apartin unui alt stat suveran si independent, ori politica absorbtiei acestora prin acordarea cetateniei romane nu este deloc cusher, fapt ce nu poate scapa unor temeri privind importul de insecuritate sau chiar interogatii privind scopurile geopolitice urmarite, generatoare de riscuri si tensiuni in spatiul european. Prin urmare, alimentarea perceptiei privind posibilitatea expansiunii sau stramutarii de populatie la adapostul dublei cetatenii este inacceptabila (indiferent din partea cui ar veni), la care UE ar putea reactiona prin consolidarea inelului de securitate Schengen si renuntarea la extensia acestuia pana la nivelul celui de pe Prut (o caracteristica a Spatiului Schengen este posibilitatea acestuia de a se dilata sau comprima, in raport de factorii de mediu).

O alta inabilitate de strategie cu impact Schengen isi are sursa in politica Romaniei fata de Rusia (dar nu numai), al carei vector este de asemenea divergent fata de cel al UE si NATO, preocupate tot mai mult de arderea sechelelor Razboiului Rece si atragerea si integrarea acesteia in proiecte economice si de securitate comune. Ori Schengenul nu se poate sprijini pe o fractura geopolitica. Politica Romaniei de securitate la Marea Neagra, cu care s-a facut atatea valuri dar care n-au reusit decat sa starneasca neincredere si nemultumiri geopolitice, sau cea privind problemele din Republica Moldova si Transnistria nu poate fi viabila de pe pozitiile unui anacronic stereotip de ostilitate, fara cooperare cu Rusia, cu atat mai mult cu cat mai marii Europei (Franta, Germania, cat si UE, in ansamblul sau) si ai lumii (SUA) o fac cu tot mai multa insistenta si cu rezultate promitatoare.

Ar trebui observat, pana nu este prea tarziu, ca cele doua disonante majore ar putea conduce la izolarea politica a Romaniei, iar intrarea in Spatiul Schengen sa devina un orizont de nedepasit.

Reproiectarea Pax Europeana

Ca si politica, securitatea europeana ar trebui reinventata, prin asezarea ei pe baze noi, altele decat cele ale sferelor de influenta. Summit-ul NATO de la Lisabona se apropie, iar printre mizele acestuia se numara, alaturi de adoptarea unui nou concept strategic sau a deciziei de interconectare a scutului antiracheta al Aliantei cu cel american, si securitatea europeana, implicit si a Romaniei.

Ceea ce s-a numit Pax Europeana, lunga perioada de pace traita de Nordul si Vestul Europei (incluzand Grecia si Turcia) in perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, bazata pe integrare europeana si cooperare transatlantica, si-a atins, odata cu incheierea Razboiului Rece, limitele istorice. Valurile de extindere europeana si euroatlantica spre Est nu au facut decat sa intretina iluzia securitatii europene, deoarece acestea nu au schimbat cu nimic paradoxul paradigmatic al Europei, de urias economic si pitic militar. A devenit evident ca un model intemeiat doar pe crestere economica este vulnerabil. In acelasi timp, apropierea frontierei de est a UE si NATO de zone cu conflicte fierbinti sau inghetate a sporit expunerea si presiunea pe vechea arhitectura de securitate europeana.

Primul pas spre refacerea aranjamentelor privind Pax Europeana ar trebui sa porneasca de la realitatea reunificarii europene, in urma daramarii Zidului Berlinului, ceea ce reclama depasirea perspectivei regionale in favoarea uneia continentale, trecerea, in materie de securitate, de la parte la intreg, de la o viziune partiala la una integrala asupra Europei. Din acest punct de vedere, mentinerea Rusiei in afara structurilor europene si euroatlantice este nejustificata si neconstructiva, cu atat mai mult cu cat aceasta cunoaste o situatie inversa UE, de urias militar si pitic economic. Orice strateg ar trebui sa observe ca din suprapunerea celor doua euro-imagini, asimetrice in plan economic si militar, respectiv a UE cu a Rusiei, rezulta una perfect echilibrata, Europa, in care slabiciunile uneia dintre parti sunt compensate de punctele tari ale celeilalte. Rusia este, in mod vizibil, piesa lipsa din puzlle-ul securitatii europene, dar pentru a-si ocupa locul natural din casa europeana ar trebui daramat si ultimul zid, aflat in mintile noastre, cel al neincrederii.

Avand in vedere noile amenintari din mediul strategic de securitate, al doilea pas ar trebui facut in directia inlocuirii vechii „umbrele” de securitate a NATO cu „scutul” antiracheta, incluzand insa si Rusia, care ar trebui sa joace un rol adecvat, pe masura potentialuli sau militar. Scutul NATO-RUSIA ar deveni astfel piatra din capul unghiului constructiei securitatii europene. O astfel de posibilitate a fost deja evocata si nuantata de catre presedintele francez Nicholas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel si presedintele rus Dmitri Medvedev in cadrul recentei intalniri tripartite de la Deauville, urmand ca aceasta sa fie dezbatuta la Summit-ul NATO de la Lisabona, din 19-20 noiembrie.

Initiativa vine in contextul unor deschideri reciproce si al dorintei comune de a se pune capat crizei din relatiile dintre Alianta si Rusia. Pe de o parte, Rusia isi exprima disponibilitatea de a participa la Summit-ul Aliantei de luna viitoare si, in anumite conditii, la scutul NATO, de a trece de la adversitate la parteneriat si de a contribui, alaturi de ceilalti actori implicati, la solutionarea conflictului din Transnistria si a celorlalte conflicte inghetate din fostul spatiu sovietic, fiind insa de asteptat si o anumita flexibilizare a politicii energetice a acesteia. De cealalta parte, liderii europeni occidentali ofera o abordare de incluziune a Rusiei, pe care o indeamna sa se alature Vestului, cele mai optimiste viziuni plasand UE si Rusia, intr-un orizont de timp de 10-15 ani, intr-un spatiu economic unic, cu un concept de securitate unic si un regim fara vize (Sarkozy). 

 O securitate europeana fara Rusia va suferi in mod cert de neincredere si incompletitudine, alternativa la acestea din urma depinzand insa, intr-o mare masura, de deciziile care urmeaza a fi luate in noiembrie la Lisabona. Va deveni oare drumul spre Lisabona un nou drum al Damascului ?

Marele interconector strategic

Analiza discursului international releva ca acesta tinteste transformari sistemice, in directia realizarii unui nou echilibru de putere mondial. Cand ideile incep sa circule, inseamna ca si lumea va incepe, mai devreme sau mai tarziu, sa se miste, urmandu-le. NATO dezbate un nou concept strategic, cu accent pe restrangerea sau chiar abandonarea disuasiunii nucleare, in favoarea scuturilor antiracheta (idee marca Obama). Rusia se pregateste sa se retraga onorabil din Transnistria, rusii fiind deschisi la propunerile UE si SUA de solutionare a acestui conflict inghetat. Iliescu si Schroeder, reuniti la masa dezbaterilor Institutului „Ovidiu Sincai” (Europe, what next ?), sustin idei complementare, ca Rusia sa nu devina membra a UE, dar sa faca parte dintr-o forma de asociere cu aceasta. European Council on Foreign Relations (ECFR) pledeaza pentru trecerea de la „concertul de putere” (al sferelor de influenta post razboaiele napoleoniene, Congresul de la Viena, 1815) la un „concert de proiecte”, in care securitatea europeana sa aibe drept actori principali UE, Rusia si Turcia. Merkel si Sarkozy urmeaza sa se intalneasca, la Deauville, cu Medvedev, pentru a raspunde, dupa doi ani, chemarii acestuia, din 2008, la o dezbatere privind o noua arhitectura de securitate a Europei. Si lista evenimentelor, care descriu noul trend structural, mondial si european, ar putea continua…

In toate aceste cautari de securitate si stabilitate exista insa un paradox. Dupa incheierea Razboiului Rece si reunificarea europeana, in urma careia dihotomia ideologica Est-Vest de pe continent a fost inlaturata, toata Europa Centrala si de Est privind spre Vest, inapoia acesteia s-a ridicat un alt zid, desi invizibil, vechea dihotomie, transformata intr-una politica, mutandu-se mai la Est. Consecinta a fost ca Europa a continuat sa fie schioapa, sa se sprijine doar pe un pilon, pe cel atlantic. Desi in mod natural, fizico-geografic, face parte din Eurasia, cea mai mare insula a lumii, Europa a ramas despartita de aceasta printr-o falie geopolitica. Prin pozitia sa mediana, intre spatiul atlantic si cel asiatic, Europa ar trebui, in virtutea globalizarii, sa joace rolul unui interconector strategic, lucru care din pacate nu se intampla. Marile piete si resurse din Orient, catre care Europa sta cu spatele, nu mai pot fi ignorate, cu atat mai mult cu cat acestea ar putea smulge Occidentul din criza in care se zbate. China si India, de exemplu, sunt gigantice si intr-o ascensiune nestavilita. Dar si Rusia si Turcia, prin dublul lor caracter, de tari euroasiatice, pot juca un rol major in stabilizarea si securizarea Europei, asa dupa cum demonstreaza tot mai multe studii de securitate. Chiar daca Rusia si Turcia au alternativa optiunii asiatice, Europa ar trebui sa valorifice in interesul securitatii europene orientarile pro-europene ale actualelor guverne din aceste tari. Concomitent cu consolidarea pilonului euro-atlantic, Europa ar trebui sa-si puna in valoare rolul de interconector geopolitic si geoeconomic si sa-si construiasca cel de-al doilea pilon de sustinere, cel euro-asiatic.

Vulnerabilizarea Romaniei

Surprinzator sau nu, comandantul Traian Basescu reuseste din nou (de parca nu era de-ajuns !) sa dea cu stangu-n-dreptu’ Romaniei. Cu mare tam-tam si profunda mandrie patriotica, marinarul Popey (ce nutreste ascunse si marete ambitii geopolitice la Marea Neagra, precum, altadata, cismarul megalomano-planetar Ceausescu) si-a convocat echipajul pe puntea bietei epave numite Romania si i-a anuntat ce mana cereasca a cazut pe capul romanilor: Romania a fost invitata de Barack Obama sa participe la sistemul antiracheta ! Nu trebuie, politic, sa fii pro sau contra americanilor sau rusilor sau, militar, nu stiu ce expert ca sa-ti dai seama la ce riscuri si amenintari strategice se expune Romania prin amplasarea pe teritoriul national a unor componente ale scutului american antiracheta: potentialele atacuri balistice, din orice azimut ar veni, vor viza, cu grad de prioritate zero, lovirea si neutralizarea unor asemenea tinte, oriunde s-ar afla. Nu are nimeni nimic cu parteneriatul strategic romano-american sau cu bazele americane dislocate pe teritoriul national, care, ca aliati, sunt normale si binevenite, dar proiectata amplasare a interceptorilor terestri respectivi creste exponential riscul de a deveni o tinta strategica. „Vechea amplasare a sistemului nu acoperea teritoriul Romaniei decat intr-o mica parte in vestul tarii. Noua amplasare acopera in intregime teritoriul Romaniei…Romania nu era echipata impotriva eventualelor atacuri cu rachete balistice”, ne lamureste, adanc-cugetatoriu, marele carmaci si strateg. Pai, tataie, cine si de ce sa atace cu rachete balistice un popor de flamanzi si zdrentarosi ?!… De ce sa ne bagam, singuri si fara alt motiv decat cel al prostiei, in catarea prea-puternicilor nuclearizati, cand am putea sa ne vedem linistiti de fasolea si mamaliga noastra ?!… De ce sa ne asmutim, in mod gratuit, dusmani asupra-ne (sau si mai rau), cand nu contam pentru nimeni  ?!… Rusii nu sunt naivi, orice scut din care nu vor face parte il vor percepe intotdeauna drept o amenintare directa. Cu toate dezmintirile Cotroceniului, in mod evident nu vom face decat sa le sporim inutil ostilitatea (deja l-au catalogat pe Basescu drept dusmanul „secret” al Moscovei). Pe de alta parte, oferindu-le argumentul „pericolului romanesc”, vor continua sa tina cu dintii de Transnistria si sa puna presiune pe Chisinau, ceea ce  va complica si mai mult ecuatia geopolitica. Noi cu ce ne alegem din tot gheseftul asta ?!… Cu cucuie si cu praful de pe toba ?!…