Cand spinii devin sageti

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Reactie

Nu cred sa mai fi fost un secret, in ultimul timp, asimetriile inverse dintre putere si opozitie in planurile strategic si tactic. In timp ce, lipsit de strategie, regimul Basescu-Boc excela prin tactici de contraactiune (frizand maleficul, dupa cum s-a vazut in dosarele penale instrumentate politic, dar nu numai), in cealalta tabara lucrurile stateau exact pe dos. Slabiciunile tactice ale opozitiei au tinut insa pana ieri, cand polii sai de centru-stanga (PSD) si centru-dreapta (ACD) au hotarat sa-si uneasca fortele intr-o constructie politica numita Alianta Social-Liberala (USL).

Ca unul care am fost de fata in aceasta zi a facerii, mi s-au parut extrem de semnificative mesajele celor trei lideri din momentul semnarii acordului politic de constituire a noii aliante. In spatiul fizic incarcat de simbolistica politica al Salii Alexandru Ioan Cuza din Palatul Parlamentului, presedintele PSD, Victor Ponta, si-a motivat semnatura pe actul de constituire prin cuvintele: „Ce facem sa-l invingem pe Traian Basescu? Ne unim! Ce facem dupa victorie? Indreptam toate strambatatile!”. Respingand pixul rosu oferit de Ponta, liderul PNL, Crin Antonescu, si-a asternut iscalitura cu propria-i unealta de scris, atragand atentia asupra literei „N” din acronimul partidului sau: „Este o Alianta pentru Romania, pentru Romani!”. Punctul pe i pare sa-l fi pus Praslea, Daniel Constantin, presedintele PC, care si-a intarit semnatura, spunand profetic: „Schimbarea a inceput, din acest moment ea va produce efecte!”. Urmarindu-i, am fost incantat sa observ cum la o caruta noua trag trei cai tineri, rasati! Basescule, pazea!, mi-am spus, surazand, in gand…

Pe orice fata ai intoarce aceasta alianta si oricum ai talmaci-o si rastalmaci-o, cred ca singura concluzie care rezista este ca USL reprezinta o noua masina de lupta ceruta de conditiile campului tactic, o arma politico-tactica. Acest lucru pare sa fie probat de faptul ca fiecare aliat si-a pastrat propria-i strategie si identitate doctrinar-ideologica si istorica, implicit electoratul, iar compromisurile care au facut posibila nasterea USL au fost politice, din ratiuni tactice, iar nu concesii ideologice, pendinte de strategie. In acelasi sens curge si argumentul ca USL nu are organe proprii de conducere, in afara celor doi copresedinti, care sunt sefii celor doua mari partide. Cu alte cuvinte, cele doua „armate”, de stanga si de dreapta, nu se amesteca, ci raman diferite, dar unite, pe obiective comune, prin coordonarea acestora de catre cei doi „generali”.

Din aceasta perspectiva, nu as da niciun „ludovic” pe asertiunile care pretind ca USL ar reprezenta o „amestecare intre stanga si dreapta”, care „nu este sanatoasa pentru democratie”. Intr-o democratie normala, desigur, afirmatia ar fi avut sens, dar extrapolarea mecanica a acesteia asupra Romaniei ultimilor sapte ani este total neintemeiata. Despre ce „democratie” vorbim, despre cea a regimului portocaliu, infestata de clientelism, abuzuri, hotie si autoritarism, care o pun in pericol, tintind statul de drept?! Sau despre basescianismul care a suspendat dialogul social si politic si a subordonat legislativul executivului, conducand tara prin dictate, sub forma „asumarilor” guvernamentale ?!…

Atat trecutul cat si prezentul dovedesc ca in fata unor amenintari grave asemenea aliante sunt nu numai posibile, ci si necesare, intern sau extern. Fara alianta antifascista dintre SUA si URSS, care au reprezentat, la vremea respectiva, poli de dreapta si de stanga in relatiile internationale, ar fi existat un alt deznodamant pentru soarta democratiei in lume. Dupa cum, recentul indemn adresat democratilor si republicanilor de catre presedintele american, Barack Obama, in discursul despre Starea Natiunii, de a se sprijini reciproc in adoptarea noilor legi pentru infrangerea crizei, este tot un soi de bipartizanism politic, de aceasta data intern, al carui mesaj este limpede: Vom progresa impreuna sau deloc.

Ar mai trebui sa observam ca si in competitia politica apar, precum in cea sportiva, situatii cand diferenta o fac nu jucatorii laterali (stangaci sau dreptaci), ci cei cu ambidextrie politica, care, prin avantajele oferite de posibilitatile de simetrizare si conjugare a actiunilor tehnico-tactice, pot duce la cresterea eficientei jocului politic si fortarea victoriei. In actualul context de criza, ar trebui sa recunoastem, indiferent de pozitionare, ca infiintarea USL nu ar putea fi interpretata decat ca o maiestrie politica a opozitiei.

In sfarsit, nu ma indoiesc ca adversarii USL, care au pus sub „lupa” discursul presedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, nu au sesizat afirmatia axiomatica a acestuia conform careia noua alianta „e o evolutie catre centru”. Faptul ca o trec sub tacere e o subscriere implicita, dar adevarul despre efectul centripet al USL nu-i avantajeaza. Calculul politic al PDL este, in acest caz, simplu, inselator si singurul la indemana, pentru ca tine de solutia de avarie: prezentandu-se drept „unicul” jucator lateral-dreapta, mai are o sansa de a-si astupa gaurile din bordaj, evitand scufundarea, prin recapturarea unei parti din electoratul pierdut.

Perspectiva unor crini victor(iosi), in urma transformarii spinilor trandafirilor social-democrati in sageti liberale, starneste panica.