„Dolarizarea” electorala a lui Victor Ponta nu a tinut: USD s-a nascut moarta! (plus o propunere)

03/03/2014

Politicianismul de senzatie i-a jucat prima festa premierului Victor Ponta, Biroul Electoral Central a respins inregistrarea aliantei electorale USD. Ar fi fost cel putin ciudat din partea BEC sa-i fi dat curs, nu si pentru Ponta, care a incercat sa se foloseasca electoral de brandul celei mai celebre valute occidentale.

Pe de alta parte, nici politic nu ar fi fost corecta punerea mostenirii USL, care a fost o alianta intre partide de pe ambele laturi ale esichierului, sub o sigla exclusiva, de stanga. Partidele din tetragonala de guvernare, PSD, UNPR, PC si UDMR, sunt de centru-stanga sau de centru-dreapta. Acest aspect ideologic va indreptati formal ca Programul noului Guvern Ponta sa se revendice de la cel al USL (inca un argument de continuitate, care spulbera obiectiile lui Basescu legate de numirea premierului).

In consecinta, din punct de vedere politic si juridic ar fi normal ca diversitatea ideologica sa se reflecte corespunzator atat in aliantele electorale cat si in cele de guvernare. Cred ca, intr-un fel sau altul, dimensiunea electorala a USL ar trebui sa se regaseasca si in noua formula de alianta si guvernare (de exemplu, o USP care cel putin ar merge la prezidentiale cu un candidat unic, daca nu si pe liste comune la europarlamentare, ar da stabilitate si longevitate unei aliante de guvernare, depasind riscurile unui caracter conjunctural).

Post Scriptum: UDMR are sansa istorica de a iesi din izolarea ideologica de pe scena politica, care nu a folosit si nu va folosi nimanui, prin asumarea identitatii populare si acasa, nu numai in PE. Daca va umple golul ideologic pe centru-dreapta, lasat de PNL, va face un pas de prestigiu si pragmatism inainte. Nu ar fi tarziu nici daca protocolul de alianta a fost semnat, un act aditional ar rezolva problema.


Cand „martea neagra” devine „miercurea cenusie”: Despre decizia CCR de neconstitutionalitate a modificarilor aduse Codului penal

15/01/2014

Decizia de azi a CCR, de invalidare a constitutionalitatii modificarilor la Codul penal este, pe forma, corecta suta la suta. Este inadmisibil ca niste modificari atat de importante, cum sunt cele referitoare la conflictul de interese, definirea functionarului public si prejudiciul cauzat prin comiterea de infractiuni sa se faca pe genunchi, cu o seara inaintea votului sau prin incalcarea unor cutume.

Votarea proiectului de lege pe o ordine de zi suplimentara a Camerei, care din start abate atentia spre o importanta si un rol de „apendice”, fara publicarea raportului Comisiei juridice, fara avizul CSM si fara dezbaterea in plen demonstreaza, inca o data, ca graba, de repede inainte si numarul, de majoritate, nu sunt si garantii de calitate, de lucru bine facut.

Nu mai vorbim ca o asemenea facatura genereaza suspiciuni si opozitii, care sunt perfect legitime si democratice. Fara a face risipa de cuvinte, se poate spune ca CCR a evitat, ca ultima instanta, ceea ce-i probeaza utilitatea publica de interes national deosebit, incarcarea pasivului statului de drept, punand punct speculatiilor care s-au facut pe aceasta tema.

Pe fond insa, problemele raman, si aici este cenusiul evocat in titlu, pentru ca intentia legiuitorului a fost tot atat de corecta. Implicit, o recunoastere este si motivatia de neconstitutionalitate, care nu a vizat esenta ideii, ci posibilitatea interpretarii acesteia, cand afirma  „s-ar putea desprinde concluzia ca (…)” etc., ceea ce face o trimitere precisa spre zona de revizuire, de eliminare a echivocului.

Cred ca si legiuitorul a observat, ceea ce opinia publica a facut-o de mult, ca acuzatia de coruptie risca sa fi utilizata ca arma politica, de unde a si aparut acest joc de „supraimunizare”, ca o reactie la „supravictimizare”. Mai cred ca demnitarii sunt mai mult decat partea de varf a functionarilor publici, de care se disting prin modalitatea de acces la statut, prin scrutin,  si prin importanta de status-rol, de leadership national.

Partea nespusa a povestii cu „martea neagra”, si nu am niciun motiv sa cred ca ar avea o alta culoare, este ca vanatoarea politica a demnitarilor are, dincolo de dramele personale ale fiecarui caz, efecte mult mai perverse, care tintesc prestigiul social si functionalitatea pozitiilor, institutiilor si puterilor in stat, care alcatuiesc personajul colectiv pe care il numim statul de drept.

Nu am vazut, nici in SUA, nici in Europa, cazuri de demnitari, aflati sub puterea unui mandat electoral, care sa fie dislocati din dispozitivul constitutional (stiu ce spun), probabil si pentru ca riscul de instabilitate este altfel constientizat si contracarat, exceptand, bineinteles, inalta tradare (ultimul risc este exclus sau minimizat prin selectia candidaturilor politice si trecerea lor prin focul public al campaniilor electorale, dar nu numai).

Presupun ca un demnitar poate fi la fel de bine aparat ca orice cetatean prin prezumptia de nevinovatie, care obliga acuzatorul sa probeze vinovatia, pana la care prevaleaza nevinovatia. Totusi, responsabilitatea si consecintele actelor unui cetatean-ales sunt fundamental diferite de cele ale unui cetatean-alegator.

Inclin sa cred ca ar trebui gandit un sistem de echilibru intre apararea unui mandat public si circumstanta agravanta pe care un astfel de mandat o are in savarsirea unei infractiuni in interiorul mandatului. In acesti termeni, este limpede ca in prezent exista o lacuna constitutionala de diferentiere, privindu-i pe demnitari. Daca tot urmeaza o revizuire a Constitutiei, poate ar fi oportuna si introducerea unei astfel de diferentieri politico-juridice.

Cat priveste modificarile penale preconizate, acestea nu trebuie abandonate, ci intoarse in parlament, pentru eliminarea deficientelor de constitutionalitate.


O ideologie de acoperire?

21/11/2013

„Va previn, presedintele Romaniei in 2014 incolo va fi de dreapta”, a afirmat, printre altele, Crin Antonescu, la B1 TV, in emisiunea lui Robert Turcescu. Cine cunoaste insa ce se intampla cu dreapta, care seamana cu o casa ruinata ce-si asteapta demolarea si apoi reconstructia, stie ca acest lucru nu are cum sa se intample. Urmele dezastrului portocaliu sunt inca evidente si greu de sters, memoria sociala este inca vie, iar un proiect de refacere politica si recastigare a increderii electorale este extrem de anevoios si indelungat, de ordinul mai multor sezoane de alegeri.

Seful PNL si copresedintele USL este un politician inteligent si abil pentru a face afirmatii gratuite sau care sa-l incomodeze. Cel mai probabil, afirmatia serveste unui scop, care ni s-ar putea devoala cu anticipatie, daca vom sti sa-l deducem din coroborarea unor idei si interese din zona dreptei, ascunse in noianul de detalii ideologice. Daca exista un plan sau, cel putin, un inceput de coordonare, indiciile clarificatoare vor aparea dupa o mutare semnificativa, cum ar fi anuntarea candidatilor pentru alegerile prezidentiale (nu mai tarziu, cred, de 1-2 luni).

In acest moment, cea mai succinta definire de stare a esichierului ar fi: liniste la stanga, agitatie la dreapta! Pentru ambele stari, explicatiile ne sunt la indemana. Calmul, de o parte, este un ingredient apreciat al unei bune guvernari, dupa tectonica fostelor executive, de cealalta, dorinta unei ameliorari de pozitie, oricat de mici, este la fel de fireasca. Un fapt ramane insa straniu: de ce dreapta se preocupa de un prezidentiabil de la PSD, as spune chiar ca si-l doreste, care, aproape ca intr-un fel de laudatium si la Traianica si la Crinut, ar putea fi, bine-mersi, Victoras?

In conditiile in care, intr-un fel sau altul, steaua impopularului regim Basescu va apune, cea a unui regim Antonescu va fi putin probabila, iar PSD se bucura, in pofida avatarurilor unei coalitii si guvernari policrome, de cel mai mare capital de incredere, strategiilor electorale ale dreptei, pentru prezidentiale, nu le ramane decat posibilitatea de a gasi o formula indirecta de a folosi in avantaj propriu rezultatele electorale ale adversarilor. Pana la urma, pe consecinte, important pentru „nemuritorii” dreptei nu este ca viitorul presedinte al Romaniei sa fie neaparat de dreapta, ci sa slujeasca interesele dreptei. O relatie de putere, exersata prin coabitare, poate functiona la fel de bine si inversand pozitiile ideologice, o anumita vizita peste ocean putand insemna si o astfel de binecuvantare politica.

Sa ne-ntelegem, nu pun nicio clipa la indoiala probitatea de lider politic a nimanui. Capacitatea de a iesi din corzile unei vointe supranationale este insa cu totul altceva. Romanii au inteles acest lucru anul trecut, cand, dupa cum s-a vazut, un emisar, care a venit val-vartej la Bucuresti si a batut cu pumnul in masa, a intors rezultatele referendumului de demitere, ca un act de suprema umilire nationala! Pe de alta parte, pentru cineva care se afla foarte departe de finalul carierei politice, riscul de a pierde totul, daca s-ar pune de-a curmezisul, ar fi enorm, slabiciunea de a da curs „corectitudinii” politice fiind, omeneste, de inteles. Probabil ca lucrurile ar sta altfel intr-un singur caz, cel al unei rectitudini care ar veni din imunizarea la santaj, persecutie sau colaboratiune, care ar face sa nu mai ai nimic de pierdut. O atare posibilitate a fost insa perfect blocata, juridiceste, de sistemul papusat politic, doar un miracol (gen „Timoshenko”?) ar mai putea schimba calculul politic.

Se mai indoieste cineva ca reunificarea dreptei este un mit, cand obsesiile lui Crin Antonescu se intalnesc cu cele ale lui Traian Basescu, pe tema prezidentialelor? Sunt trei mari obsesii, care vin din tot atatea temeri, care unifica dreapta: PSD, Ponta, Nastase! Daca primele doua ar putea avea, prin repede inainte, niste finalitati ingenioase, ultima este de-a dreptul grotesca, prin identificarea victimei cu calaul. Dar, cum se intampla intotdeauna, simtul esecului slabeste cenzura, panica o ia inaintea precautiunilor, lasand sa cada masti, care ne dezvaluie ridicolul unei situatii in toata lipsa sa de splendoare.  A face din cea mai echilibranta si performanta guvernare din istoria tranzitiei si reformei, 2001-2004, o perioada comparabila cu epoca Basescu este o enormitate, care va deschide si mai mult ochii opiniei publice, pentru ca arata cine si pentru ce se tem, pentru cine este cu adevarat un pericol spiritul renasterii nationale, al reintrarii in normalitatea unei natiuni economice.

Nu stiu daca, asa cum se vaieta Crin Antonescu, vom avea si un prezidentiabil „invins de servicii”. Acest lucru numai Cotroceniul il poate sti, impreuna, evident, cu un numar limitat de lideri ai dreptei, care sa-l includa sau nu si pe cel vizat. Solidaritatea dreptei, in integralitatea sa, pe speta afacerii „Calarasi” induce, totusi, o idee de coordonare, la fel ca si declaratia lui Vasile Blaga ca la prezidentiale PDL se va bate cu Ponta, Antonescu fiind obosit de prea lungile antrenamente. Pot insa presupune ca un fotoliu de premier ar putea fi mai putin ipotetic decat cel de presedinte.

Prin vointa politica, USL poate functiona si fara un prezidentiabil comun, dupa cum se poate sparge in mai multe feluri. Ce se va intampla daca, de pilda, Crin Antonescu ar renunta la candidatura, in favoarea sau nu a lui Victor Ponta? USL nu s-ar rupe, poate numai printr-o vointa expresa (ce i-ar aduce insa mai multe pierderi decat beneficii), dar se vor produce importante transferuri de imagine, iar calculul cu Ponta presedinte ar capata mai multa consistenta. Oricum, dreapta nu ar avea cum sa castige. Dar, atentie, ca si yankeii neoliberalisti, de la care par sa-si fi luat obiceiurile, cele doua varfuri ale dreptei joaca fara fair play!


Ghicitoarea cu pisici a lui Adrian Nastase

29/09/2013

Fostul ambasador american Rosapepe spunea ca aliantele se fac intre adversari. Daca-i dam crezare, acceptand riscul de a lua drept regula o intentie sau dorinta, atunci avem raspunsul la ghicitoare. Din aceasta perspectiva, fiecare entitate a unei coalitii politice s-ar comporta ca un fagocit, care inglobeaza si digera ceea ce este strain, proces pe care l-am putea defini drept “fagocitoza politica”. Acesta este un raspuns general, iar o ilustrare istorica o avem in alianta Roosevelt-Churchill-Stalin. Totusi, in cultura noastra loialitatea este infinit mai puternica decat tradarea.

Alte raspunsuri pot tine de speculatie, de informatie sau, de ce nu, de intuitie, care pentru un politician este cea mai subtila forma de cunoastere, dar deocamdata nu ar fi oportuna aventurarea pe niciuna din aceste cai. USL mai are inca de mancat paine in formatul originar, iar pentru prezidentiale de abia din decembrie se pot face primele predictii, dupa ce PDL si, eventual, alte formatiuni politice ale dreptei isi vor lansa prezidentiabilii, pentru ca stanga pesedista, dupa cum se stie, va sustine candidatul USL, liberalul Crin Antonescu.

Daca insa “pisica” liberala va sari lateral, asa cum se tot zvoneste, pentru a se debarasa de balastul guvernarii si a putea sprinta mai usor spre europarlamentare si prezidentiale, acesta s-ar putea dovedi un calcul gresit in doua situatii, infirmand zicala ca pisicile cad in picioare. Prima, daca cele doua tipuri de alegeri se vor cupla, in primavara, pentru ca va lipsi PNL-ul de capitalul scontat de 25% la europarlamentare, care este totodata si un revelator pentru strategia de la prezidentiale, alegeri care, la termen, ar urma sa aiba loc toamna viitoare. A doua, daca PSD va iesi in fata, in ultima instanta, cu un candidat suficient de puternic si de cunoscut, pentru care campania electorala nu ar reprezenta un test.

http://nastase.wordpress.com/2013/09/29/ghicitoare-cu-pisici/


Conventia Nationala a PDL, adioul lui Basescu si a doua criza constitutionala

26/03/2013

In principiu, pe cetateni nu-i preocupa criza interna din vreun partid decat in masura in care se simt atinsi de posibile efecte revarsate. Cred ca acest lucru ar fi fost la fel de adevarat si in cazul noii crize a PDL, de la Conventia Nationala de alegere a presedintelui formatiunii, daca in aceasta nu ar fi fost implicat public, prin participare si proiecte de partid, chiar seful statului, a carui partinitate explicita, contrara prevederilor Constitutiei, a atins proportiile unei mase critice, declansatoare a unei a doua crize constitutionale.

Probabil ca peste un partizanat discret sau implicit am fi trecut cu usurinta cu vederea, asa cum am facut-o de multe ori cu Basescu, dar despre unul deschis si agresiv, care nu mai tine de spiritualitate si inteligenta, ci de cinism si abuz de putere, orice student in constitutionalism ne-ar vorbi despre importanta vitala si universala a respectarii regulilor.

Prin urmare, nu in primul rand despre bucataria de partid ar fi cel mai potrivit sa ne dam cu parerea, desi pentru cine accepta ca poate invata de la oricine, inclusiv de la adversari, ar fi de retinut cateva idei si de acolo, cum ar fi cea a lui Vasile Blaga ca partidul trebuie sa conduca guvernul, nu invers (voi reveni), cele ale Elenei Udrea potrivit carora credibilitatea nu se masoara in sondaje, ci in voturi si ca trebuie invatata si lectia tradarii, cea a lui Theodor Stolojan privind necesitatea de a decela intre maiestria mediatica, de a folosi cuvintele si capacitatea de a face ca lucrurile sa se intample sau cea a lui Gheorghe Flutur conform careia pentru a deveni puternic un partid trebuie sa fie capabil sa genereze solutii.

Prioritar mi se pare a fi sa ne focalizam pe consecintele pe care le proiecteaza in afara lor cele doua tipuri de criza, de partid si de pozitie prezidentiala, al caror efect cumulat se transmuteaza intr-o criza de impact constitutional. Comparativ cu criza din vara trecuta, despre cea declansata pe 23 martie se poate spune, pe scurt: aceeasi criza, alti crizanti. Altfel spus, esenta crizei este aceeasi, atac la statul de drept, dupa cum si cei afectati, crizatii, sunt aceiasi, ca de fiecare data, numai cei care au provocat-o sunt altii.

Va avea UE, fata de Traian Basescu, acelasi tip de reactie, producatoare de „cicatrici”, cum ar spune Victor Ponta? Tare mi-e teama ca si la varful institutiilor comunitare se sufera de acelasi „sindrom al partinitatii”, ca in toata familia PPE.

La acest capitol, al factorilor de contagiune, ar fi de remarcat cinismul „inspirat” al lui Basescu de a-si impune agenda, sub forma unei „liste” in 8 puncte, in fapt tot atatea ultimatumuri, pe care a trimis-o Parlamentului si Guvernului, ceea ce nu se deosebeste de o tentativa de scurtcircuitare a agendelor celor doua institutii. Mai mult, cinismul planificat atinge culmea, omul nostru stie ca a intrat in linia dreapta a naufragiului, motiv pentru care si-a lansat Fundatia „Miscarea Populara”, ca o ambarcatiune de salvare, care sa-l culeaga dupa avarierea pozitiei de la Cotroceni.

Privind solutia de stingere a crizei, sincer sa fiu, nu reusesc sa o intrevad in campul conditionalitatilor euro-americane. O noua suspendare a presedintelui, asa cum ar fi constitutional, iese din calcul, pentru consecintele binecunoscute, din 2012. Poate parea a euroscepticism, dar dupa parerea mea nu ne ramane decat sa ne rumegam neputinta si, eventual, sa ne-o strigam pe la noile rascruci de drumuri. Pana cand?  Probabil pana cand un nou soare va aparea si ne va lumina calea sau pana cand mintile luminate ale acestui neam vor risipi paienjenisul tenebros prin care este papusata Romania.

Pana atunci, va trebui sa luam foarte bine seama la mesajele pe care Basescu le trimite catre USL si catre contextul geopolitic. Semnalul de prudenta al lui Adrian Nastase s-ar putea dovedi intemeiat, conclavul de triumvirare a PDL (Blaga, Udrea si Macovei) si de dezmostenire a Tatalui (suna ciudat, dar Conventia „fiilor” ne-a aratat ca si „tatii” pot fi dezmosteniti!) ar putea fi o capcana pentru USL. Nu ar fi pentru prima data cand cetateanul Basescu ar confirma ca este un spirit conspirationist, marturie sta intregul sau trecut, si mai nou si mai vechi, desi s-ar putea sa ajunga sa constate, intr-un final, ca si „Cetateanul Kane” despre bani, ca nici puterea nu aduce fericire. Deja „adio”-ul lui Basescu seamana cu „rosebud”-ul (boboc de trandafir) al celebrului personaj din filmul lui Orson Welles, ambele cuvinte anuntand, pentru fiecare in parte, un anumit sfarsit.

Scena adioului basescianist ar putea fi foarte bine destinata consumului toxic de catre USL, care sa duca la o reconfigurare ideologica de aliante, in detrimentul celor bazate pe interesul national. Intotdeauna, cand a ajuns la un conflict intre interesul national si interesul de partid, primul a fost sacrificat fara scrupule de catre PDL. Originea acestei tare comportamentale ar trebui cautata in ADN-ul politic al dreptei populare europene (PPE), care de fiecare data cand s-a confruntat cu o contradictie intre valori si interese a rezolvat-o prin abandonarea valorilor, ceea ce ii explica si criza actuala (cand interese conjuncturale i-au cerut sa-si incalce valorile fondatoare, cum ar fi cea a inviolabilitatii proprietatii private, a facut-o fara remuscari).

Trebuie spus ca PNL, care face si obiectul celor mai mari masinatiuni pentru a-si incalca valorile, merita pe deplin recunostinta romanilor, pentru ca in perioada de criza (si mai ales intr-o asemenea perioada) a probat ca este si ramane un partid national, ca-si justifica integral atributul de „National” din denumirea partidului. In pofida unor detractori, care sustin contrariul, marea realizare a PNL este ca a stiut sa-si pastreze, in acelasi timp, identitatea ideologica si doctrinara, iar acest lucru se vede si din faptul ca odata ajuns la putere nu ministrii conduc partidul, ci partidul isi conduce ministrii, in limitele, evident, impuse de obiectivele unui program de guvernare comun cu PSD.

Pentru a reveni, cum am promis, asupra unei idei de mai sus, nu la PNL sunt problemele etapei, ci la PSD, si am sa ma explic imediat si, neindoielnic, imi veti da dreptate. PSD-ul, prin premierul pe care l-a asezat in fruntea Guvernului, isi pune cea mai puternica amprenta asupra guvernarii USL. Ceea ce observam insa cu stupoare este ca multe dintre masurile intreprinse sau anuntate de catre Guvernul Ponta II ies din promisiunile electorale cu care PSD si-a castigat voturile. De ce? Pentru ca seful guvernului este in acelasi timp si seful partidului, iar pe cale de consecinta guvernul conduce partidul, in loc sa fie invers, partidul sa conduca guvernul (greseala pe care Blaga a criticat-o la PDL, dar pe care o „aplauda” la PSD!).

Ar fi de asteptat ca respectiva eroare, de cumul si de sens, sa fie remediata la Congresul PSD, prin alegerea unui nou presedinte al partidului, cu atat mai mult cu cat, inca in inchisoare fiind, Adrian Nastase a identificat-o fara cusur, sustinand necesitatea separarii activitatii de guvernare de cea de partid.

Tot acest spectacol asurzitor si orbitor, care vine dinspre Cotroceni si Modrogran, mai are insa si un alt scop, care s-ar putea sa fie chiar cel principal, de ocupare a scenei si de abatere a atentiei de la schimbarile geopolitice in nuce, ca intr-o batalie in care incerci sa-ti atragi adversarul intr-o directie falsa. Visegradul reinvie, lumile ortodoxa si catolica isi strang randurile, zonele pontica si mediterana isi prefigureaza noi legaturi politice si militare, pentru a evoca doar o parte de interes din tabloul general.  Castelul din carti de joc al lui Basescu a inceput insa sa se naruie, nu va putea sa tina Romania izolata de valul noilor vremuri, tot asa cum Ceausescu nu a reusit sa se sustraga valului revolutiilor est-europene.

http://nastase.wordpress.com/2013/03/25/evaluare-subiectiva-a-conventiei-nationale-a-pdl-23-martie-esecul-basescianismului-dinastic/

http://nastase.wordpress.com/2013/03/26/scandalul-din-pdl-si-consecinte-cateva-concluzii-pe-scurt/


Despre curaj, in 2012

16/07/2012

Frica despre care ne vorbea Adrian Nastase, in 2008 (http://nastase.wordpress.com/2012/07/15/despre-frica-in-2008/), ca fenomen psiho-socio-politic pe care-l demantelase si denuntase necrutator, avea sa devina, ne amintim, paroxistica in anii ce aveau sa urmeze, in care Presedintele-Foarfeca avea sa taie fara mila nu numai salarii si pensii ci si orice idée de schimbare, iar pe precursorii acestora avea sa-i urmareasca cu toate mijloacele statului politienesc, pentru a-i reduce la tacere, inclusiv prin inscenari judiciare si aruncarea in temnita. Dar intre timp aveam sa experimentam impreuna remediul pe care acelasi puternic si vizionar lider social-democrat ni-l recomandase pentru a pune capat fricii din noi, dintre noi ori fata de ceilalti, neincrederii fata de ideile si proiectele noastre, fata de forta lor transformatoare in bine, fata de izbanda noastra ca izbanda a tuturor romanilor care trudesc din inima pentru aceasta tara, cu mintile si cu bratele. Astazi, stim ca idealurile noastre sunt corecte, ca drumul si calauza sunt cele bune. Este suficient sa privim in Europa pentru a ne convinge ca nu suntem singuri si ca evenimentele au inceput sa curga in acelasi sens innoitor. Dupa cum observa noul presedinte francez, socialistul Hollande, la aniversarea Zilei Nationale a Frantei, Europa este in criza din cauza adaugarii unui plan de austeritate peste alte planuri de austeritate. Austeritatea, asa cum ne-a mintit cu nonsalanta Basescu pentru a-si proteja clientela si cum continua sa o faca in campania pentru referendum, nu este un factor anti-criza, ci dimpotriva, este o frana in calea cresterii economice. Am depasit stereotipul luptei oarbe dintre stanga si dreapta, care dezbina si fac rau unui popor, am gasit acea axa care trece prin mijlocul esichierului si pe care se inscriu punctele comune ale fortelor politice de centru-stanga si centru-dreapta, pe care se poate construi trainic o Romanie a echilibrului si, implicit, a viitorului. Uniunea Social Liberala (USL) arata ca bipartizanismul intern este la fel de posibil si de necesar ca bipartizanismul extern, de tip american, in caz de criza. Cred ca daca ar fi fost liber, Adrian Nastase ne-ar fi scris in aceste clipe de lupta despre curaj. Despre curajul faptelor constructive ale noului Guvern USL, despre curajul asumarii civice a acestora, despre curajul de a indrazni, de a spera si a putea spune “Da, si noi putem!” sa ne ridicam din colbul crizei si al demolarilor basiste si sa incepem repararea tuturor nedreptatilor si reconstructia tuturor stricaciunilor Romaniei portocalii! Despre curajul de a fi solidari cu noua economie si noua societate, despre curajul schimbarii, despre curajul de a spune NU!, la referendum, restauratiei basiste si pedeliste, despre curajul de a gandi impreuna si implementa impreuna un nou proiect care sa aduca un viitor mai bun pentru toti romanii. Despre curajul de a ne impotrivi minciunii, diversiunii si manipularii din aceste zile in care presedintele suspendat tine conferinte de presa si discursuri demagogice in “apararea” Constitutiei nationale si a statului de drept, Constitutie cu care a alergat pe la toate cancelariile occidentale sa o schimbe cu una a unei Europe federale (sic!) iar statul de drept l-a golit de orice atribut al statului national (sic!,sic!) sau despre culmea cinismului si imposturii prin care in fieful PDL de la Cluj Napoca a aprins o asa-zisa “flacara a democratiei”, simbolul olimpic al intrecerilor corecte si cinstite fiind astfel pervertit politic de catre un Presedinte-Frauda si un Presedinte-Non Fair Play, care a furat alegerile prezidentiale si si-a aruncat in inchisoare adversarul politic (sic!, sic!, sic!). Ori despre curajul de a da pe fata o alta frauda simbolica, in scopuri electorale, aceea a “Camasilor Albe”, care, trecand peste rezonanta de trista amintire a altor “Camasi” (Negre, Verzi etc.), incearca sa confiste albul estival, pentru a da impresia de omniprezenta, desi, ironic sau nu, cineva ar trebui sa le atraga atentia ca in fata “Coatelor Goale”, nu numai din timpul verii ci si ca stare sociala in care Basescu a adus majoritatea romanilor, nu au nicio sansa! Cred ca alaturi de curaj Adrian Nastase ar mai fi vorbit si despre virtutea rabdarii, al negrabirii, al lucrului bine facut, al argumentului si al demonstratiei… Si poate ca ne-ar fi indemnat sa privim in oricare din cele doua lucruri tot atatea atitudini mentale si de comportament care pot da lucrurilor marunte o umbra mare.


PDL vs USL: In cautarea calcaiului lui Ahile

14/05/2012

Fiecare partid (sau alianta) si fiecare guvern are puncte tari si puncte slabe. Este doar o chestiune de timp ca adversarii sa-si descopere reciproc vulnerabilitatile (ca unii o fac mai devreme sau mai tarziu decat altii este o alta problema). Pe de alta parte, in raporturile de adversitate politica precedentul face regula sau, daca vreti, pune „eticheta”, mult mai repede si mai apasat decat in orice alt domeniu.  Mi-am amintit de cele doua adevaruri in timp ce priveam cu luare aminte la ultimele inclestari de pe noua scena politica. Veti intelege imediat si de ce.

PDL va depune motiune de cenzura simpla impotriva ministrului Educatiei. Nu cred ca va trebui sa se ajunga pana aici, chiar daca Guvernul Ponta va miza pe faptul ca motiunea nu va trece, pentru ca numai Guvernele lui Basescu isi foloseau majoritatea parlamentara pentru a-si proteja ministrii corupti, deoarece toti erau in “tovarasie” la hotie. Noua majoritatea parlamentara ar trebui folosita numai pentru a trece legi in folosul tarii, asa ca daca ministrul Ioan Mang este vinovat de plagiat, duca-se!, aici nu este vorba de un om, ci de niste principii de buna guvernare.

 Au devenit suparator de vizibile incercarile PDL si UDMR de atentate la imaginea Guvernului USL si a majoritatii sale parlamentare, izvorate din speranta ca doar-doar vor reusi sa intoarca situatia in cele sase luni si ca vor ajunge din nou pe val. Desigur, in aceste zbateri nu poate fi vazut altceva decat “speranta” inecatului, care se agata si de un fir de pai, dar trebuie spus ca sanse reale de a intoarce astfel de situatii in favoarea sa o are USL, prin transformarea lor in oportunitati menite a dovedi ca este realmente altceva, comparativ cu PDL (va mai amintiti sloganul infam si murdar “PDL si USL, aceeasi mizerie”?!), respectiv ca ceea ce a spus premierul Ponta, ca cine greseste politic merge in opozitie, iar cine incalca legea va mege la puscarie, chiar este o norma de conduita pentru normalitate si o conditie obligatorie pentru revenirea la aceasta stare de echilibru in Romania. Dixit et salvavi animam meam!