Imaginam, dar nu actionam: Ezoteria nu salveaza Romania

01/02/2015

Cred ca prea multe interpretari ezoterice ale unui text exoteric izvorasc din imense asteptari ale sperantei, dar nu cred ca este cazul sa ne amagim. Ma inscriu in acest curent al sperantei, dar daca dl. Adrian Nastase ne va anunta, peste putin timp, ca au plesnit mugurii ciresilor din gradina domniei sale, nu vad temeiuri pentru a forta niste comparatii politice. Cel putin nu atata timp cat ceva esential nu se va produce in niste zone formale, pe care adversitatea le foloseste ca un corset politic.

Intre timp, pe langa noi se scurg evenimente care ar putea fi cu adevarat prevestitoare. Cel de ieri, de la Consiliul National al PNL, de “asumarea guvernarii si alcatuirea unei noi majoritati” sporeste, cel putin retoric, presiunea pe actualul guvern. Cand insa nu se intentioneaza asa ceva din partea unei opozitii?!

Decizia lui Victor Ponta de a nu convoca Congresul ci doar Consiliul National al PSD mi se pare un semnal politic de moderare, transmis liberalilor, “iuti la manie si de graba voitori de putere”, pentru a parafraza o cunoscuta caracterizare de cronica a unui voievod. “ Fete si baieti, din PNL, nu va incurcati cu false probleme, mai aveti de asteptat pana in 2016”, concerteaza presedintele-premier, cand de la Victoria, cand din Kiseleff.

Pe de alta parte, iau in calcul si un alt semnal, oarecum in contradictie cu cel dat liberalilor. Departamentele PSD s-au inscris, de-a lungul timpului, pe o sinusoida, urmand o evolutie polara in raport cu guvernarile social-democrate. Cand PSD era in opozitie, departamentele erau active, ca un suport de analiza si de memorie pentru guvernul din umbra. Cand PSD atingea gratia guvernarii, departamentele il urmau, schimbandu-si doar haina sub care se infatisau.

Antiparalelismul, cu alte cuvinte, este extrem de bine motivat la PSD, din perspectiva teoriilor rationalitatii. De aceea, restartarea departamentelor ar putea insemna revenirea pe cealalta bucla a ciclicitatii, impreuna cu alte doua lucruri, inteligenta si controlul proiectiilor. Revenind insa la ideea de inceput, nu prea intrevad o schimbare de fond fara un reset electoral.

PS: Lansarea unui adversar liberal, pentru a-l confrunta direct pe detinatorul social-democrat al magistraturii de premier, mi se pare ca o alergare a unuia de catre celalalt, pe intregul ring, ca la un meci de box. Pentru a va deconecta, urmariti episodul de mai jos. Nu va dezvalui cu care dintre cei trei din ringul de box i-as identifica cu Catalin Predoiu, Victor Ponta sau Klaus Iohannis, va veti face singuri o parere.


Preliminarii la o analiza asteptata: Conceptul politic confuz al lui Victor Ponta pune in pericol stanga social-democrata

02/12/2014

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, azi, ca noul proiect politic al partidului va trebui sa imbine grija fata de cei 5 milioane de votanti constanti cu capacitatea ruperii de trecut, de acuzele care i se aduc in acest sens. Aceasta declaratie este revelatorie pentru confuzia, ideologica si programatica, care salasuieste la varful partidului, confuzie responsabila, in cea mai mare parte, de pierderea alegerilor prezidentiale.

In primul rand, prin necunoasterea frustrarilor privind diluarea identitatii de centru-stanga, care confrunta post-electoral masa mare a partidului, Victor Ponta se situeaza foarte aproape de punctul caderii in dizgratie, descris, in toate manualele politice, de paradigma rupturii dintre lider si partid. Conducerea de pe pozitii de comanda a partidului, gonflarea orgoliului politic, excluderile din partid, dezideologizarea campaniei si intoarcerea catastrofala a rezultatului alegerilor prezidentiale au sapat foarte adanc in mentalul colectiv de partid sentimentele de neincredere si de tradare.

In al doilea rand, este limpede ca presedintele Ponta a tratat problemele partidului cu instrumentele administrative ale premierului Ponta, cu datele, cifrele si statisticile economice ale guvernarii, care, oricat de bune ar fi, nu pot substitui orientarile doctrinare si ideologice, care dau consistenta unui partid de stanga.

In al treilea rand, presedintele PSD a imbratisat, surprinzator, teza de campanie a dreptei, potrivit careia stanga social-democrata ar fi nereformata, legata de trecut sau chiar “comunista”. Prin incapacitatea sau ezitarea de a raspunde si combate acuzatii fara nicio corespondenta in realitate, Ponta dovedeste ca este mai aproape de cifre si de comanda, decat de cuvinte si convingere. Plasand “ruperea de trecut” la viitor, nu la trecut, asa cum s-a intamplat, fundamental, in 1989, apoi, complet si definitiv, in tranzitia in care a contribuit la intrarea in NATO (2004) si in UE (2007), cu momentele de rebranding cuprinzand constituirea PSD (2001) si apartenenta la PES si la traditia social-democrata europeana (2006), Victor Ponta pune in pericol identitatea si viitorul PSD, ca partid de stanga.

Liderul social-democrat a adus in prim plan o falsa dilema, alegerea intre marea masa a electoratului de stanga si castigarea unui numar de alegatori noi, dintre cei care in mod obisnuit nu voteaza cu stanga. Eroarea de directie va fi strategica, daca Ponta, experimentat ca sef de guvern dar neexperimentat ca sef de partid, va da o certitudine pe o posibilitate, precum vrabia din mana pe cioara de pe gard, daca va schimba aritmetica numerelor mari cu aritmetica numerelor mici (si nesigure). O idée de rau augur pentru lider bantuie in partid: Sa se fi transformat, oare, coabitarea in pactizare?


Frauda emotionala si remanierea de partid

26/11/2014

La peste o saptamana de la alegeri, continuam sa fim buimaci, unii de succes, altii de esec. Se brodeaza tot felul de teorii pe marginea rezultatelor, de cat de mesia este Iohannis si de cat de demon este Ponta, de cat de curata si de cinstita este dreapta si de cat de murdara si de corupta este stanga. Iohannis-Ponta si PNL-PSD au devenit formulele antagonismelor perfecte si absolute  Se ridica si se darama statui, se cauta eroi si vinovati, se cer demisii si sange proaspat. Se confirma, ceva mai mult pe Dambovita, stilul traiano-latin ar putea fi (inca) la mijloc, ca politica este o vesnica si necrutatoare lupta. Vedem cum greselile adversarului, reale sau imaginare, mari sau mici sunt amplificate si exploatate mai ceva ca oportunitatile de profit. Parafrazand niste cuvinte celebre, legea profitului politic actioneaza zi de zi si ceas de ceas, pentru o multiplicare in proportie de masa. Competitia multipartidista este dura, dar, spre linistea noastra, este buna pentru democratie si progres.

Victor Ponta a afirmat, ieri, in Parlament, ca a fost primul scrutin electoral la care nimeni nu a acuzat elemente de frauda. A avut dreptate, declaratiile pe propria raspundere, oricat de criticate au fost la inceput, si-au facut efectul. Insa cred ca seful stangii si al Guvernului este inca departe de a avea o imagine integrala asupra alegerilor, dincolo de cea partiala a unei drepte aflate in extaz. Chiar si dupa o vacanta in Dubai, care a scandalizat, desi un laissez faire de relache este pentru oricine la fel de firesc si de nevinovat. Conditiile ca alegerile si competitiile sa fie libere si cinstite sunt fundamentul democratiilor. In lumea occidentala, din care facem parte, aceste conditii se bucura de garantiile unor standarde si norme de aplicare si verificare de mare scrupulozitate, care, cel putin formal si material, nu lasa portite fraudelor electorale. Exista insa un domeniu imaterial, al emotiilor, in care legea o poate face manipularea, responsabila de ceea ce as numi fraudele emotionale, neingradibile si nesanctionabile de nicio lege. Din pacate, pentru parti din electorat si chiar din clasa politica de la noi exista mari pete albe pe aceasta harta cognitiva. Emotiile virale si manipularea abila sunt cele care au „fraudat” pentru Klaus Iohannis un milion de voturi din conturile electorale ale lui Victor Ponta. Sforarii ACL au reusit, in duminica votului, care cred ca va ramane cunoscuta in istoria alegerilor electorale drept „Duminica Lebedei Negre”, sa faca sa falfaie pe deasupra urnelor simbolul neprevazutului cu impact major (metafora si teoria apartin lui Nassim Nicholas Taleb, explicate in cartea sa „Lebada neagra. Impactul foarte putin probabilului”, trad. in 2010, la Curtea Veche).

Daca majoritatea alegatorilor se bucura in urma acestor alegeri si daca vizibilitatea Romaniei a crescut in afara, sa nu le atingem nici macar cu o floare, sa lasam aceste stari sa se consume in mod natural. Oricum, dupa ce manipularea si emotia vor trece, foarte probabil ca cei 10% din votantii lui Ponta care l-au votat pe Iohannis sa nu-si mai aminteasca sau sa-si nege gestul. Este in firea lucrurilor ca perceptia sa nu se suprapuna cu realitatea. Lebede negre vor mai fi, nu s-au terminat cu cea de acum doua duminici. DNA sau „Doamna” (acum observ bizara coincidenta intre acronim si prescurtarea substantivului doamna, cred ca asa il voi si folosi, pentru a-i tine la distanta pe eventualii violatori politici, sic!) va avea grija de surprizele noastre. Dar capitolele presedintie si guvernare sunt distincte, ca si in Constitutie, la fel ca si victoriile sau infrangerile pentru fiecare pozitie. Unui premier cu coronita (pentru crestere economica, stabilitate politica si reparatii sociale) care pierde alegerile pentru pozitia de presedinte nu-i ia nimeni coronita, asa cum unui pugilist care nu reuseste sa treaca la categoria supergrea nu-i ia nimeni medaliile pe care le-a obtinut la categoria grea.

Premierul nu are de ce sa-si dea demisia, ar fi un nonsens oprirea la jumatatea drumului a unei curse promitatoare, de nimic umbrite si oferirea victoriei fara lupta adversarilor. Remanierile guvernamentale sunt altceva, aducerea in prima linie a unor noi vectori purtatori de performanta se inscrie in logica continuitatii si normalitatii. Dupa cum vedem si la alte niveluri, macro sau micro, abandonarea nemotivata sau inoportuna de pozitie sau de victorie face dificila revenirea la status quo ante, daca nu imposibila. Evident, nu am in vedere retragerile tactice, care evita infrangerile strategice si ofera timp de refacere. Scoaterea retragerii din randurile formelor de lupta se poate dovedi fatala (greseala a fost savarsita de liderii politici si militari germani, in anii ’40, dar, paradoxal, si de cei romani, in anii ’80, la nivel doctrinar). De aceea, tacticile politice care se folosesc de greselile sau esecurile adversarului ori le inventeaza pe seama acestuia ar merita o mai mare atentie analitica. Slabiciunile de conceptualizare sau de pozitionare din istoria recenta au oferit in mod gratuit munitie politica si ideologica adversarilor, care au recalibrat-o si au intors-o intr-o strategie pe care deja am denumit-o a lovirii adversarului cu parti din el insusi. Despartirea de un trecut dificil, de pilda, nu ar trebui sa se faca ex abrupto, rupand raportul continuitate-discontinuitate, cum recomanda conceptele politice (revolutii, lovituri de stat etc.), ci gradual, prin reforme, cum sustin conceptele economice.

In opinia mea, mult mai importanta ar fi o remaniere de partid. O reclama cu destula acuitate perspectiva scrutinurilor parlamentare si locale din 2016, dar si a unei posibile situatii atipice, in 2015. Klaus Iohannis vede deja o schimbare a majoritatii in Parlament, iar Marko Bela a anuntat ca UDMR studiaza posibilitatea reorientarii catre PNL. Aceste tendinte, daca se vor ingrosa, vor face ca trecerea PSD in opozitie sa pluteasca in aer. Ramane de vazut cum se va intampla acest lucru, s-ar putea ca, pentru toate partile, proiectiile sau asteptarile de acasa sa fie depasite de evolutiile din piata. Din votul pe reinvestirea Guvernului, dupa cooptarea PLR, din motiunea de cenzura anuntata de opozitie pentru la anul, din traiectoria ramasitelor USL, din tectonica din „marele” PNL sau din alte evolutii nepredictibile ar putea iesi o noua lebada neagra. De aceea, remanierea de partid va trebui sa aiba la baza o filosofie care sa nu aduca atingere brandului PSD, cu alte cuvinte partidul stangii sa nu-si provoace singur rani sau dureri politice, de mobilizare sau de combativitate, care sa duca la recul, cand va fi nevoie de avans.

Modul cum va fi refacuta increderea in interiorul PSD si in interiorul electoratului de stanga va fi foarte important pentru resorbtia esecului si pregatirea bataliilor urmatoare. Parerea mea este ca emasculatii din cele doua esaloane ar trebui sa faca singuri pasul inapoi, ar fi un act de incredere si de respect, care ar inchide mai repede paranteza esecului electoral. Apoi, ar trebui recunoscuta importanta diviziunilor de varsta in stabilirea candidatilor si tintelor electorale. Marele adevar, desi amar, este ca pentru alegerile prezidentiale PSD nu a avut de unde sa aleaga un candidat cu sanse mai bune, asa a fost conjunctura, pe care o cunoastem cu totii. Victor Ponta a facut tot ce i-a stat in putinta sa castige, pentru care toate structurile de conducere ar trebui sa-i multumeasca, in mod oficial dar si in cadrul organizat al partidului, insa manipularile si „fraudele” emotionale din turul doi l-au depasit. Exista diferente de tipologie liderologica pentru cele doua tipuri de pozitii, de presedinte si de premier. Am citit undeva o opinie cu care sunt de acord, pentru a castiga o competitie pentru prima pozitie si a rezista la expunere este nevoie de o personalitate puternica, de tip „paianjen” sau „tigru”, or ne amintim cum il „alinta” presedintele pe premier, nu cred ca se insela in ceea ce vedea, sub aspectul experientei… Ponta s-a batut cu sistemul Basescu, la tinut la distanta printr-o formidabila manevra de intoarcere a mecanismului basist al coabitarii, dar nu l-a invins. Probabil ca despre esecul lui Ponta in competitia cu Iohannis am putea spune acelasi lucru care a fost spus despre cel al presedintelui Emil Constantinescu, care a fost invins de sistem. Iata, acum, in 2014, avem si un premier invins de sistem. Stiu ca maine va fi prima analiza a rezultatelor alegerilor prezidentiale, in sedinta Comitetului Executiv National. O idee a lui Mircea Geoana ar fi de sustinut, toate structurile de conducere ar trebui reactivate, incepand cu Consiliul National al PSD. Adaug ca la bilanturi, preliminare sau din primavara, sa nu se mearga cu sabia, ci cu balanta, dar si cu nuielusa si cu recompensa, dupa caz. Exista viata si dupa infrangeri.


Ce ar trebui facut? (al treilea design post-electoral)

19/11/2014

ZeV, Romania nu are nevoie de o criza guvernamentala in prag de iarna si intr-un moment de slabiciune politica, de incapacitate de a construi o noua majoritate parlamentara, stabila si functionala, pana in 2016.

Cine si de ce sa se lege la cap, daca nu-l doare?! Sau faptul ca durerile de cap vor fi pentru Romania nu intereseaza pe nimeni? Cred ca pozitia liderului UDMR ar trebui sa-i inspire si pe ceilalti lideri din clasa politica. Presat din interior si din exterior sa iasa de la guvernare, Kelemen Hunor a demonstrat ca provocarea unei instabilitati guvernamentale ar trebui sa fie ultimul lucru la care sa se gandeasca un politician. In treacat spus, am impresia ca in baza unor afinitati de varsta si a unor obiective comune (de modernizare si europenizare a constructiilor politice, de lupta impotriva coruptiei etc.), intre cei doi lideri de partide exista o relatie simpatetica, care cu siguranta va rodi in beneficiul tuturor.

Revenind, cu un presedinte nou si fara abilitati, nu o spun din partizanat sau ostilitate politica, dar administratia prezidentiala este altceva decat o administratie locala, si fara un prim-ministru sau cu unul la fel de nou si de inabilitat, lucrurile o vor lua la vale, fiind foarte probabil sa se opreasca in punctul de unde am plecat (deja pericolul unei a treia recesiuni in zona Euro si in UE a fost semnalat). Nu am folosit intamplator sintagma “administratie prezidentiala”, specifica regimurilor in care presedintele este si seful guvernului, presupun, pe baza unor franturi de informatii, ca obiceiurile presedintelui-jucator s-ar putea sa cunoasca o a doua viata.

Victor Ponta ar trebui sa faca exact ceea ce a declarat, sa ramana in functie si sa lucreze cu presedintele pentru tara. Evident, va trebui sa inlature ceea ce nu a mers, sa faca schimbari in esalonul intai, Teodor Melescanu s-a cerut singur afara, dar ar trebui sa o faca si altii, ma gandesc la zona campaniei (nu dau nume, se stiu), dar si in esalonul doi, unde rezultatele alegerilor au fost slabe. Un lucru esential, sa nu uitam ca premierul a vrut sa ramana premier, nu sa devina presedinte, pe consecinte chiar nu stiu de ce ar trebui pedepsit un premier performant pentru esecul unui proiect prezidential care probabil nu l-ar fi confirmat pe premier. Nu mai vorbesc de cei din zona penala, PSD va trebui sa inceapa cu el, sa dea un exemplu, un precedent care sa formeze regula.

Nu mai avem timp de irosit, in jurul nostru au loc prefaceri in care trebuie sa devenim un subiect activ, nu unul reactiv sau, mai rau, un obiect al geopoliticii. Guvernele dreptei au ramas pe pozitii tot ciclul electoral, din 2008 pana in 2012, prin remanieri succesive, in conditii mult mai grele. De ce PSD sa procedeze altfel, sa se autovulnerabilizeze si sa se autoexcluda, cand este evident ca o buna guvernare va tine nu de schimbarea guvernului, ci de remanieri calitative, oportune si succesive?


O reinventare tactica electorala: Atacul pe veriga slaba si iarna presedintilor

27/10/2014

Neasteptata scurtare a toamnei ar putea insemna si o iarna electorala foarte lunga. Catre o asemenea probabilitate conduc si cele doua semnale, de ieri, care au venit de la Caru’cu bere, locul unde Traian Basescu a tinut cu apropiatii politici un comandament de campanie electorala.

Primul semnal a fost de dare inapoi in privinta dezvaluirii probei referitoare la ofiterul acoperit, dictata, se pare, de un al saselea simt, al pericolului, care il opreste instinctiv, pe cel care il are, dintr-o actiune riscanta, spunandu-i ca s-ar putea termina prost. Si cum sa nu ai o asemenea temere cand nu stii cine este legatura de acoperire a premierului, cand il vezi anturat de marimi ale lumii occidentale. Pe scurt, pentru ca steaua lui Ponta este urcatoare, ceea ce-l face mai tare ca Basescu, nimeni nu-si doreste un aliat in declin. Cand si marele maestru in diversiuni prezidentiale, Sebastian Lazaroiu, spune ca propaganda de campanie a lui Ponta este de tip sovietic, inteligenta pe care o invoca ar trebui sa ia in primul rand in calcul posibilitatea ca o asemenea aparenta sa reprezinte cea mai buna acoperire. Intr-un final, vom vedea ce va fi, dar nu-mi ascund impresia ca Ponta face un slalom printre politicile stangii privind resursele naturale, cel putin, mutand pe nesimtite PSD-ul spre dreapta. Mai pe romaneste, ca-si duce partidul cu presul, n-as vrea sa fiu in pielea niciunui lider care este descoperit de propriul partid ca face un joc dublu…

Al doilea semnal a fost preocuparea lui Basescu fata de „situatia legala dificila” a lui Klaus Iohannis privind dosarul de incompatibilitate, al carui termen de judecata urmeaza a fi schimbat, azi, de catre ICCJ, la cererea ANI. Ce ar fi putut discuta Basescu-Udrea-Boc, la restaurant, pe tema contracandidatului Iohannis? Cel mai probabil, o reinventare tactica, de mutare a loviturii principale de pe un punct tare pe o veriga slaba, de pe Ponta pe Iohannis. Ceea ce nu stim, in acest moment, este daca lovitura care va fi data lui Iohannis va fi inauntrul campaniei, dupa turul intai sau dupa turul al doilea, pentru ca efectele asupra alegerii presedintelui vor fi diferite, pe datele din prezent. Ultimul sondaj, CSCI, il indica pe Ponta favorit in ambele tururi, cu 41% in primul si 56% in al doilea, iar obiectivul anuntat de candidatul PSD pentru turul intai este obtinerea a 37,5% (dupa parerea mea, avansarea unei cifre este o repetare a greselii lui Crin Antonescu, sper sa nu fie si aceleasi consecinte). Acest scenariu nu va putea fi stricat decat printr-o singura manevra, aducerea lui Iohannis in pozitie castigatoare, prin abandonarea tacticii de fragmentare a dreptei in favoare sustinerii de catre intregul spectru a candidatului ACL. Am motive sa cred ca judecarea incompatibilitatii lui Iohannis se va face dupa turul doi, daca ar fi inainte nu ar fi niciun castig tactic pentru partida Basescu, instalarea lui Ponta la Cotroceni ar deveni un fapt implinit.

Daca Basescu, din netarmurita grija pentru destinul electoral al dreptei, va lansa sloganul „Dreptaci din toata tara, uniti-va!”, va fi un imens gest de cinism si ipocrizie, dar nu si un indiciu de colaborationism al lui Iohannis, asa cum suna predica de campanie a PSD. Nu spun ca la suprafata strategia pontista nu este buna, sper insa ca in profunzime sa nu se si creada asa ceva. Nu cred ca reorientarea strategiei basiste este altceva decat un calcul perfect de castig, de realpolitik. Cred insa ca lovitura anti-Iohannis va urma de abia dupa ce acesta va ajunge presedinte. Daca Iohannis va fi declarat incompatibil, va fi nevoie de organizarea unor noi alegeri prezidentiale, ceea ce va fi o adevarata iarna a presedintilor. Cu cat noile alegeri vor fi mai intarziate, cu atat sansele de castig vor fi redistribuite, iar Elena Udrea va fi printre beneficiari, desi nu singura. Raman de vazut cum vor reactiona puterea de stanga, opozitia de dreapta si ce candidati noi vor intra in scena, daca, in situatia fara precedent, problema alegerilor parlamentare anticipate se va impune in prim-plan.


Campania paralela: Al cincisprezecelea candidat

05/10/2014

De vineri, Romania a intrat in campania electorala pentru alegerile prezidentiale. In mai putin de o luna, cat a ramas din campanie, cei paisprezece candidati inscrisi in competitie se vor lupta, cu toate mijloacele si fara reguli (sunt semne care deja anunta acest lucru), pentru pozitia numarul unu de la Cotroceni. Desigur, mi-ar fi placut sa scriu despre o intrecere cinstita si corecta, dar politica nu este sport si nu din sport s-a nascut scopul care scuza mijloacele. Nu este insa o fatalitate, o noua politica poate incepe cu orice noi alegeri, prin care interesele cetatii, ale polisului din limba greaca, de unde provine radacina cuvantului politica, sa prevaleze in fata celor ale politicienilor si partidelor.

Exista o cale de a avea, clar, cel putin in minte, un standard in raport de care sa masuram evolutiile din campanie ale candidatilor. Campania paralela si candidatul paralel, centrate pe profilul de presedinte, ne-ar putea ajuta, asemanator experimentelor in care e nevoie de un esantion martor, sa nu uitam referinta, in functie de care ne vom puncta sau depuncta intentiile de vot. Daca un al cinsprezecelea candidat, fara chip si fara nume, un fel de sintetizator al asteptarile structurale ale alegatorilor, si-ar gasi un loc in sondajele de campanie, am putea aprecia mai bine oferta electorala. Insa un profil in sine de presedinte nu ne va spune mare lucru daca nu il vom plasa la intersectia timpurilor si vremurilor, in conexiunea dintre experienta si provocari, care vor trebui sa fie cat mai simetrice pentru a tine in echilibru fisa postului primei magistraturi a statului roman.

Ce ne-ar spune candidatul paralel despre inceputul de campanie? In primul rand, ca auspiciile occidentale au batut puternic seaua campaniei ca sa priceapa tot electoratul. Declaratiile subsecretarului de stat american, Victoria Nuland, in ajunul declansarii campaniei electorale, au vizat in mod director aspecte care tin eminamente de independenta si separatia parlamentului si justitiei, doua dintre puterile statului de drept, dar care au batut si la usa campaniei, tintind, contextual, candidati si chiar ideologii. Oficialul american i-a acuzat pe unii lideri central-europeni, usor identificabili in persoanele premierilor ungar si roman, ca, in timp ce noaptea dorm linistiti sub patura NATO, ziua oprima presa (nu stiu daca a avut in vedere si Antena 3) si societatea civila, protejeaza parlamentarii corupti de urmarirea penala, nu tin cont de Parlament cand le este convenabil sau vorbesc de democratie neliberala.

Scandalul de coruptie din dosarul Microsoft, izbucnit in marginea campaniei electorale, acuzatiile prefatatoare ale lui Nuland si campania electorala insasi sunt trei evenimente care pot sau nu sa fie o coincidenta, insa inscrierea lor in contextul electoral nu poate fi negata. La fel, impactul si consecintele electorale, care pot provoca, daca nu chiar acest lucru il urmaresc, o modelare exogena a procesului electoral. Nu ar fi ceva nou, politica semnalelor licuricesti este extrem de uzuala. Insa ar trebui spus ca, indiferent de acuratetea sau falsitatea informatiilor, venite din SUA, in dosarul Microsoft, ori de numele vehiculate, atacarea prezumptiei de nevinovatie si a altor ideologii care nu sunt liberale sunt greseli politice, frizeaza o constanta a politicii americane, corectitudinea politica. A respinge spectrul larg al ideologiilor si politicilor democrate (populare, social-democrate, crestin-democrate etc.), in favoarea uneia singure, liberale, echivaleaza, paradoxal sau nu, cu o negare a pluralismului, cu o intoarcere la partidul unic. Nu pot sa nu remarc ca de grila politicii „partidul e in toate”, cum suna un cunoscut vers comunist, doar PDL ar trece, un favoritism care, evident, ar avea un pret, dar care ar coroda principii ale ordinii democratice (nediscriminarea, echidistanta, egalitatea de sanse).

In al doilea rand, ca auspiciile interne, proiectate asupra campaniei de la nivelul administratiei prezidentiale, sunt de intimidare pentru candidati si, foarte probabil, de distorsionare pentru procesul electoral. A doua zi dupa primirea semnalelor, prima de campanie, presedintele Traian Basescu a dat prima reprezentatie de influenta, prin anuntul ca a aprobat cererea DNA de incepere a urmaririi penale pentru cinci fosti ministri, in dosarul Microsoft, altii patru fiind in rezerva de suspecti. Parca pentru a arata cine conduce jocul electoral si pentru a da sanse celor fara de sanse, Basescu a subliniat ca cei cinci nu au nici o calitate in prezent, sunt egali cu Victor Ponta, ca ramane de vazut daca premierul va dobandi vreo calitate mai tarziu si ca orice intarziere a avizelor parlamentare va fi daunatoare. Tendentiozitate cat incape, mai ramane sa ne si prindem. In locul urarii ca cel mai bun sa castige, care, cutumiar, se face in debutul oricarei competitii, presedintele jucator vine cu procese de intentie si de tip spectacol. Este limpede ca pentru a le duce la bun sfarsit va apasa pana la fund acceleratia functiei prezidentiale, ca isi va juca iesirea din scena pe cartea masluita a unui presedinte mostenitor.

Prin urmare, la ce s-ar putea astepta, in campanie, al cinsprezecelea candidat? Este greu de spus din ce directie va veni lovitura decisiva pentru remodelarea procesului si sanselor electorale. Ca va veni dinspre operatiunea „Microsoft”, „Agentul acoperit” sau o alta operatiune, vom astepta si vom vedea. Cert este ca va veni, campania a inceput si strategiile vor fi nevoite sa iasa din laborator si sa intre in campul electoral. Foarte probabil vor fi doua lovituri, una pe stanga, principala, impotriva lui Victor Ponta, o a doua pe dreapta, secundara, care il va viza pe Klaus Iohannis. Nu neaparat in aceasta ordine, desi cea mai expusa este a doua tinta, vulnerabila pe ambele flancuri. In privinta posibilitatii de scoatere din campanie a celor doi candidati, poate surprinde ceea ce spun, nu cea a lui Ponta este cea mai dorita, ci cea a lui Iohannis. Catre acest lucru converg partida Basescu, care-si vede dezavuata linia politica haotica de catre viziunea nemteasca a lucrului bine facut si partida Hunor, care-si vede amenintat mitul „sarmanului minoritar”. Lectia romaneasca si europeana a lui Iohannis ii bate la spate pe patriotarzi si ii nelinisteste pe altii. Daca cele doua posibilitati vor fi pe cale sa devina realitati, cel de-al cinsprezecelea candidat va trebui sa iasa din fictiune. Nu exclud sa apara si al saisprezecelea.


Unitatea cladeste viitorul: Congresul extraordinar extins al PSD, o Alba Iulia a Romaniei electorale

11/09/2014

Mi se par extrem de inspirate optiunile pentru desfasurarea Congresului PSD la Alba Iulia si cuplarea conferintelor organizatiilor judetene la lucrarile acestuia prin sistemul de videoconferinta. Congresul de vineri, 12 septembrie, va aproba candidatura lui Victor Ponta pentru alegerile prezidentiale, din 2 si 16 noiembrie, programul pe care candidatul PSD il va prezenta alegatorilor si strategia din campania electorala, care se va desfasura intre 3 octombrie si 1 noiembrie.

L-as numi Congresul Extraordinar Extins, la ale carui dezbateri si decizii va participa, practic, prin cele 42 de organizatii social-democrate din tara, intreaga Romanie PSD. Un cadru politic si de mobilizare fara precedent, motivat de miza electorala covarsitoare pentru viitorul Romaniei, din urmatorii 5-10 ani. Nu este suficient sa fii cel mai mare partid pentru a castiga alegerile, daca nu-l activezi si nu-l faci partas, in cvasiintegralitatea sa, la deciziile strategice care vor viza angajarea electorala.

Constientizarea momentului si importantei lui viitoare este valoarea adaugata numarului, ambele, si cantitatea si calitatea, fiind la fel de importante in castigarea bataliei electorale. Semnalul pe care PSD il poate da alegatorilor este unul de Alba Iulia a schimbarii regimului. Ceea ce nu poate fi reformat nu trebuie perpetuat sau cosmetizat, ci abandonat, asa cum am facut-o in 1989.

In realizarea schimbarii trebuie fugit de imbatarea cu cuvinte, schimbarea va fi greu de realizat. Vor fi multe provocari informationale si emotionale, regimul s-a osificat zece ani in manipularea electoratului prin metode murdare. Modelului murdar de competitie i-a sunat ceasul. Congresul PSD are loc a doua zi dupa comemorarea puciului emotional din 11 septembrie 2011, caruia emotiile nu i-au cazut captive, spiritul de neinselare si de disciplina emotionala vor trebui folosite si la o alta scara, a unei precampanii si campanii electorale care se anunta a fi cum nu au fost niciodata, cu surprize in lant si germeni de crize peste tot.

Victoria electorala va fi a poporului PSD, a aliatilor sai si a nehotaratilor daca vor constientiza ca prin unitatea lor vor cladi un viitor pentru fiecare si pentru tara. Daca ar fi sa dau un mesaj Congresului, probabil ca vor fi multe mesaje civile pe timpul acestui forum politic, as folosi doar trei cuvinte, unitatea face viitorul, tot asa cum unitatea a facut unirea.

La Congres va participa si Adrian Nastase, recent intors din detentie, omul politic pe care regimul Basescu nu a reusit sa-l ingenunchieze. Reabilitari, rasturnari de situatie? Nu le presupun, dar nici nu le exclud, constat doar ca timpul i-a devenit aliat.