Cand coiotii ataca tinte mari: Crima geopolitica si revolutia colorata. O posibila morala: Opozantule radical, atentie la ce-ti profetesti, serviciile secrete te-ar putea ajuta sa ti se intample!

07/03/2015

Raspandirea zvonului ca politicianul de opozitie Boris Nemtov ar fi fost omorat de catre Kremlin nu are de partea sa niciun argument credibil. Majoritatea rusilor sustin activ politica administratiei Putin, in pofida deprecierii rublei si a sanctiunilor internationale impuse pe fondul crizei din Ucraina. Opozitia a reprezentat, de departe, cel putin pana la moartea lui Nemtov, o minoritate necompetitiva. Pe de alta parte, intelighentia rusa a concedat, dupa 1991, ca pentru echilibrul si inaintarea societatii este nevoie de putere si de opozitie, ca de ramele care trag, de o parte si de alta, la aceeasi barca. Conjugarea in divizare este lectia de la sfarsitul secolului 20, care fereste societatea de totalitarism, dar si de riscurile care fac ca o barca sa se invarteasca sau sa se rastoarne.

Occidentul pare sa subestimeze clasa politica rusa, care in jocul politic democratic si-a impartit cele doua roluri electorale cu un puternic sentiment al comunitatii maicii Rusii. Nu intelege sau nu vrea sa inteleaga ca nu-i poate modela un alt chip, strain, asa cum, probabil, i l-ar dori, pentru facilitarea expansiunii ideologiei vestice. Europenii si atlantistii s-au lovit, in marsul lor spre Est, de o incasabila cultura politica a identitatii ruse, in care autoritatea democratica, conservatorismul traditional si ortodoxismul nealterat s-au manifestat ca niste franghii gordiene, cu care rusii s-au legat de imensitatea lor habituala, ca de o eternitate de destin.

Cu toate urzelile, specifice celor mai puternice si profesioniste servicii de informatii, de a crea un context acuzator de asasinat politic intern, mintile politice lucide si opinia publica nu s-au lasat inselate. Ca si doborarea avionului malaezian deasupra Ucrainei, vara trecuta, uciderea lui Boris Nemtov a fost o crima geopolitica. Intrebarea “cine ar fi avut de profitat?” conduce fara dubiu la scoaterea de pe lista suspectilor a lui Putin si a Rusiei. O sustinere contrara ar fi la fel de fabulatorie ca cea a impuscarii voluntare in picior. Ultimul presedinte sovietic, Mihail Gorbaciov, a diagnosticat corect, cand a afirmat ca asasinatul ii afecteaza pe toti, ca tentativa de a destabiliza Rusia. Ca om care l-a cunoscut foarte bine pe Nemtov, Gorbaciov a fost foarte afectat de moartea acestuia, “minutios planificata”, potrivit anchetatorilor rusi. “Sigur că Boris avea trăsăturile sale particulare, dar era un om al adevărului”, a apreciat fostul lider sovietic.

Fizionomic si psihologic Boris Nemtov nu arata si nu se comporta ca un om devorat de patima puterii sau a lacomiei. Charisma si backroundul politic l-au adus in varful opozitiei, ca pe ceva firesc. Simtea ca acolo ii era locul, nu pentru sine sau pentru grupuri de interese, cu atat mai putin alogene, ci pentru Rusia, care trebuia sa se sprijine pe putere si pe opozitie ca pe doua picioare la fel de puternice. A crezut cu sfintenie ca o opozitie nationala este o alternativa nationala . Cei care au incercat sa angreneze opozitia rusa intr-un scenariu geopolitic antirusesc au dovedit ca nu au inteles nimic din sufletul rus, a carui armatura este patriotismul. Boris Nemtov a fost antiputinist, dar nicio clipa antirusist. Era extrem de vocal impotriva presedintelui Putin, dar nimic neobisnuit din ceea ce se intampla in democratiile occidentale. Si Obama si Hollande, de exemplu, sunt tinte ale criticilor virulente ale politicienilor din opozitie, si unul si altul au “opozanti”, dar in niciun caz nu sunt sau nu se lasa animati in politici structurale antiamericane sau antifranceze.

Nimeni nu a vazut, in sau despre SUA, un antiobamist sau un opozant republican cu zorzoane geopolitice, confectionate din condamnari de imixtiuni sau lovituri militare americane in lumea araba, asa cum teorii ale conspiratiei le-au confectionat din implicarea Rusiei in conflictul din Ucraina si au eroizat antiputinismul fostului lider al opozitiei ruse. Au atras atentia, in aceasta marja, doua categorii de comentarii la declaratia ambasadorului SUA la Moscova, John Tefft, care a prezentat “profunde condoleante din partea presedintelui si poporului american pentru moartea acestui mare patriot.” Unele, in replica, daca antiobamismul poate fi asimilat cu un act de patriotism american, altele, la fel de iritate, de ce condoleantele nu au fost transmise si presedintelui rus.

Cineva vinovat de uneltiri antirusesti sau cu un presentiment al vinovatiei pentru mitingul de opozitie de a doua zi (care, trebuie spus, nu ar fi fost autorizat daca ar fi fost evaluat ca un pericol pentru statul de drept), nu se plimba linistit noaptea cu o femeie, pe un pod de piatra, din apropierea Kremlinului. Sentimentul de siguranta nu putea veni decat din partea unei constiinte patriotice curate, care excludea motive, personale sau institutionale, de a fi urmarit de catre serviciile de securitate nationala.

Totusi, Boris Nemtov a facut doua greseli, care l-au expus la lovituri de unde nu s-ar fi asteptat. Daca agenti de influenta sau de informatii straini ar fi vrut sa-i foloseasca increderea sau influenta intr-un puzzle de destabilizare a Rusiei, nu ar fi gasit un cadru mai nimerit decat cel pe care, involuntar, l-a creat singur. Declaratia, sugerata sau nu, ca se asteapta sa fie ucis pentru ca este opozantul lui Vladimir Putin s-a vrut, cel mai probabil, unul dintre acele excese politicianiste de suprapozitionare, pe care le auzim de multe ori si in multe locuri, unde doar cuvintele sunt arme, care mai forteaza, uneori, libertatea de exprimare. Asa ceva nu se face insa in conditii geopolitice de conflict deschis, in care armele sunt chiar arme, care te pot disputa sau absorbi in jocul lor. Boris Nemtov a exteriorizat si o anumita naivitate, a omului de buna credinta, necunoscand sau ignorand ca o geopolitica cu o vectorizare estica atat de explicita nu face deosebire de sentimente sau de scrupule fata de opozitie si putere.

Desi a fost prim-vicepremier in vremea presedintelui Boris Elțân, Nemtov nu s-a imbogatit pe seama functiei politice, ceea ce i-a creat un incontestabil ascendent moral. Ca unul care a trait, politic, perioada reformelor economice din Rusia, este foarte probabil sa fi avut cunostinta de multe privatizari strategice frauduloase, care au dus la aparitia peste noapte a marilor oligarhi, care au smuls adevarate halci din economia rusa. Nu se stie cat de incomod ar fi putut deveni Boris Nemtov pentru oligarhi, pozitia de sef al opozitiei l-ar fi putut duce, mai devreme sau mai tarziu, intr-una din cele doua pozitii executive ale puterii. Aici este un filon de cercetare care ar putea scoate la iveala unul dintre motivele care au dus la asasinarea sa.  Este opinia mea, bazata pe faptul ca Boris Nemtov nu a luat apararea oligarhilor, in conflictele acestora cu Putin, nici macar a oligarhului Boris Abramovich Berezovsky, care nu avea concurenta in randurile opozantilor puterii de la Kremlin.

Interesanta este si o ciudata coincidenta intre previziunile Stratfor, chiar daca fanteziste, si cele ale fostului oligarh si opozant rus Mihail Hodorkovsky, privind “destramarea” sau “pieirea” Rusiei. Intr-acolo bate si vanturarea ideii ca protestele se vor multiplica, poate aceasta a fost si miza asasinatului, pe care Putin il numea o rusine pentru Rusia. La fel de bine ar putea fi numit si o ranire a Rusiei, care nu alege intre putere si opozitie. Temerea Rusiei de o “revolutie colorata”, ca lovitura de stat instrumentata din strainatate, nu pare a fi chiar gratuita.


Europa geopolitica: Despre revolutie, coabitare si unitate

30/01/2014

“Revolutia geopolitica”, ca posibila scindare a Ucrainei, in pro-Vest si pro-Est, pe care a prefigurat-o fostul presedinte georgian Mihail Saakasvili, in interviul pe care l-a acordat unor ziaristi americani, nu va avea loc. Poate parea o afirmatie prea transanta pentru o predictie, dar restauratiile unor trecuturi de trista amintire nu s-au bucurat niciodata de succes, in primul rand din partea memoriei. Incepand inca de la Malta, lectia razboiului rece a fost pretutindeni invatata, cu precadere la Washington, Moscova si Bruxelles, pentru care aceasta pagina de istorie este definitiv intoarsa. Unele tentatii vor mai exista, cum sunt cele de boicotare a jocurilor olimpice sau de amestec in criza ucraineana, nu si conditii ideologice si materiale majore, dar pretul lor, de a ramane neeligibil sau neselectionabil, ca un jucator cu probleme, tintuit pe banca de rezerve, vor face sa fie tot mai palide si mai izolate. Si cred ca ar mai fi ceva, credibilitatea profetiilor a inceput sa treaca din zona indivizilor, care le-au oferit ca manuale politice de influentare si manipulare, asa cum am observat si pe timpul crizei globale, in cea a popoarelor, care le utilizeaza pentru luminarea drumului spre refacerea autenticitatii libertatii si democratiei.

Summitul UE-Rusia, de ieri, nu a lasat nicio urma de posibilitate pentru o falie geopolitica, ci dimpotriva. Presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy a desenat un orizont scurt si precis, pana la summitul de la Soci, ca relatiile dintre UE si Rusia sa atinga un progres, o expresie de vointa care contrasteaza cu tiparele de generalitate ale limbajului diplomatic. In acelasi context, seful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a respins cu fermitate alegatiile ca intre cele doua parti ar exista o confruntare, si nu a fost o simpla formula de bunavointa. Intre altele, acestei pozitii i-a adaugat consistenta si reuniunea NATO-Rusia, care a avut loc tot ieri, unde secretarul general al Aliantei, Anders Fogh Rasmussen, si ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, au confirmat relatia de parteneriat strategic, fata de care si-au declarat “fidelitatea” (termenul folosit mi se pare a avea o relevanta aparte). Tangenta la eveniment a fost si o nuanta a unui ministru aliat al apararii, nemaiauzita, cred, care poate ar merita o examinare aparte, potrivit careia Rusia a devenit un garant al stabilitatii in regiunea euroatlantica.

Dar cele mai neobisnuite idei, in raport cu anumite stereotipuri, s-au auzit, la Bruxelles, din partea presedintelui rus, Vladimir Vladimirovici Putin, care a sustinut ca integrarile europeana si euroasiatica nu sunt in contradictie, ci se pot completa reciproc, a propus crearea unei zone de comert liber cu UE si a cerut sa se lucreze impreuna pentru construirea unei Europe unite.

Desigur, va mai trece mult timp pana vom putea vorbi de o Europa geopolitica unita, nici nu stiu daca acest lucru este democratic si necesar sau daca se va ajunge la el vreodata. Deocamdata, cred ca este vorba de o tranzitie de la revolutiile geopolitice, din 1989, care au schimbat harta politica a continentului, la o coabitare geopolitica, intre regimuri politice democratice diferite, dar diferentele sau particularitatile sunt subsidiare in raport cu democratia, care, esentialmente, este principalul factor care conteaza. Din punct de vedere al democratiei, probabil ca nici nu prea este corect ca diferentele politice dintre tarile europene sa fie puse pe seama regimurilor, mai degraba ar tine de sistemele politice.

Aceasta coabitare geopolitica europeana, care si-a extras principiul de coabitare din planul intrastatal si l-a extins la cel intraeuropean, se vede foarte bine in evenimentele din Ucraina. In opinia mea, criza ucraineana este o criza de intelegere a democratiei si necesitatii coabitarii interne, ca partaj al puterii executive intre presedinte si guvern, care sunt de culori politice diferite, iar ceea ce este cel mai ciudat este ca semnele unei asemenea intolerante vin si dinspre administratiile europeana si americana, care nu o accepta si ca o coabitare geopolitica. Respingerea de catre Occident a coabitarii politice si geopolitice privind Ucraina ascunde, de fapt, o tentatie de expansiune si de control total a acestui spatiu statal est-european, ceea nu este catusi de putin democratica.

Remarcabil este ca dupa lectiile neinterventiei si neamestecului, privind Siria si respectiv Ucraina, pe care Estul, prin Rusia, le-a dat Vestului, la summitul de ieri a venit si o a treia lectie, a coabitarii geopolitice. Pe fondul interoperabilitatii dintre cele doua tipuri de integrare, europeana si euroasiatica, presedintele Putin a declarat ca Ucraina poate să împărtăşească în continuare valorile europene şi în acelaşi timp să coopereze cu Uniunea Euroasiatică, iar împrumuturile sau reducerea preţului la gaze, acordate ucrainenilor de catre Moscova, nu depind de o anumita culoare politica a puterii de la Kiev. „Acest lucru este legat de dorinţa de a sprijini poporul ucrainean”, a punctat seful de la Kremlin. Consecinta directa a acestei viziuni ar fi ca Rusia nu-si doreste o influenta absoluta in Ucraina, care inevitabil ar provoca o falie geopolitica, ci o zona de complementaritate intre interesele Vestului si ale Estului, prin acceptarea oricaror alternante de putere, proeuropene sau proruse, inclusiv de coabitare politica, care implicit ar deveni si una geopolitica, daca acestea vor fi decise de electoratul ucrainean.

Demisia premierului ucrainean, Mykola Azarov, a reprezentat, intr-adevar, un pas suplimentar spre rezolvarea pasnica a crizei politice, dar in niciun caz acest pas nu ar trebui urmat si de presedintele ales Victor Ianukovici, asa cum sugereaza unii lideri din opozitie, ar fi o concesie de neiertat facuta extremismului, care ar trebui sa invete sa respecte rezultatele alegerilor. Asa cum se intampla in toate democratiile occidentale, nici sondajele si nici protestele de strada nu pot constrange un sef de stat sa-si abandoneze mandatul popular, inaintea unei remandatari electorale, fara riscul scufundarii tarii in haos.

Ce ar urma sa se intample? In opinia mea, in conditiile in care liderii partidelor de opozitie au respins ofertele de premier si de vicepremier, pe buna dreptate, as zice, avandu-le in vedere pozitiile subrede in opinia publica sau lipsa unor confirmari de rezultate sau de incredere, electorale, parlamentare sau guvernamentale, cautarile ar trebui sa revina in zona personalitatilor de notorietate din opozitie. Exista un nume care a fost activ vehiculat si conexat, si de catre Bruxelles, si de catre opozitie, cu semnarea acordului de asociere la UE. Acest nume este al ex-premierului Iulia Timosenko, aflata in detentie politica, ale carei proces si sentinta politice au fost denuntate si de CEDO si de Consiliul Europei. Eliberarea si revenirea lui Timosenko in fruntea opozitiei si, cel mai probabil, si a guvernului, ar stinge criza si ar readuce stabilitatea politica, pana la urmatoarele alegeri parlamentare si prezidentiale. In acest caz, nu cred ca ar fi vorba de o noua revolutie portocalie, in fond guvernele de stanga care au promovat politici de dreapta au fost tot atat de colorate.

Mai aproape de realitate ar fi recunoasterea unui drept democratic, de coabitare politica interna, care extern, intr-o zona de complementaritate, ar putea capata dimensiunea de coabitare geopolitica. Cuvantul „revolutie” a devenit, dupa experimentarile si din alte spatii geografice, unul urat si nedorit, sinonim cu cel de instabilitate.

In sfarsit, o intrebare care nu s-a pus, dar care ar putea fi legata de ceea ce s-ar putea numi o reasezare a echilibrului, ar fi urmatoarea: Daca UE are un Parteneriat Estic, ar putea fi acceptata, in compensatie, si ideea unui Parteneriat Vestic al Rusiei (sau UEA)?

http://nastase.wordpress.com/2014/01/29/ucraina-a-doua-revolutie-portocalie/


%d blogeri au apreciat: