Codex Politicus, colectia de vara a lui Traian Basescu

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro

Vara pare sa fi venit si o data cu ea si caldura si toropeala care dau ghes tinutelor sumare si plecarilor in vacanta. Parlamentarii coalitiei de guvernare nu fac nici ei exceptie si intre doua cascaturi, o alungare de musca sau un gand la o plaja exotica mai fac cate un hatar politic, votand o lege sau alta.

La Cotroceni, pajii-consilieri ii fac vant Presedintelui cu niste evantaie mari, pe care si-au insiruit pretioase idei si proiecte: revizuire constitutionala, pentru a inchide una din „gurile” asurzitoare ale Parlamentului, reorganizare administrativ-teritoriala pe regiuni de „dezvoltare”, pentru a imboldi economia etc. Numai cate o soapta consilianta sau cate un tele-raport ce mai intrerupe atmosfera (aparenta?) de dormitat prezidential. „Iar USL?!”, se ingrijoreaza de fiecare data Presedintele, mai apasand un buton…

Asa s-a ajuns si la ceea ce vrea a se chema „legea minoritatilor”, care, potrivit presedintelui Basescu, ar putea fi adoptata chiar „azi” sau „maine”, numai ca obiectiile politice si argumentele constitutionale ale opozitiei i-au dat peste cap planurile…

De ce minte Traian Basescu atunci cand spune ca statutul minoritatilor nu ar reprezenta nimic nou, ci doar o “colectie” de drepturi, luate din toate legile si puse intr-una singura? Simplu, dintr-un calcul politic bipartizan, dar nu de tipul celui american, de consens intre putere si opozitie in probleme majore de interes statal-national, ci de unul sui-generis, in interiorul puterii si impotriva unor functii ale statului de drept, prin mortificarea acestora.

Citind printre randuri, o particica din raspuns ar putea fi aflata si din graba urat mirositoare, ca pe banda rulanta, cu care Basescu ar vrea ca o astfel de lege sa treaca prin Parlament, cat si din aburitoarea-i strategie de bagatelizare,  ceea ce nu face decat sa aprinda o padure de beculete rosii, de reamintire a avertizarii ca graba vine de la diavol si ca acesta se ascunde in detalii.

Ce face Presedintele?! Vine in fata opiniei publice cu un cec in alb, legat cu fundulita portocalie, pe care anunta ca-l acorda statutului minoritatilor. Fara sa clipeasca, spune ca nu sunt probleme cu proiectul, cerand sa fie votat mintenas si la pachet, mizand, cel mai probabil, ca, in virtutea acestei garantii si in lehamitea finalului de legislatura cand se adopta tot ce a mai ramas de adoptat, acesta ar putea fi votat la gramada si prin nebagare de seama, asa cum s-a mai intamplat si in alte cazuri. Curat ca dupa manualul de manipulare!

Reglementarea unui sector sau domeniu de activitate sociala este un atribut al puterii politice, conferite electoral, consfintite constitutional si exprimate prin caracterul inalienabil al suveranitatii statului. Cine va citi proiectul de statut al minoritatilor, initiat de UDMR, va constata insa ca nici pomeneala ca acesta sa fie o reuniune a prevederilor despre minoritati din legea educatiei, din legile judecatoresti sau legile care tin de cultura, asa cum presedintele Basescu ne-a cerut sa-l credem pe cuvant.

Inainte de a evidentia care este substratul gogoritei prezidentiale, v-as ruga sa observati ca si in acest format de „colectie” intregul ar insemna mai mult decat suma partilor, deoarece ar fi vorba de  o scoatere din context si de sub incidenta unor legi organice a unor fragmente de texte legislative referitoare la minoritati si instrainarea lor de principiile unitare, sub aspect generativ si regulatoar, ale sectorului sau domeniului respectiv. Practic, ar fi o iesire de sub jurisdictia statului de drept si o ciuntire sau desfigurare pe criterii etnice a unor principii educationale, culturale sau judecatoresti, care, pentru a nu deveni discriminatorii, se cer a fi aplicate unitar pe intreg teritoriul national. Pe de alta parte, rezultatul politic este usor de anticipat, urmarea fiind o metastazare politica a tesutului social si a organismului sanatos al democratiei (dati la o parte cuvantul „cultura” si inlocuiti-l cu cel de „politica”, iar in loc de „lege” puneti „constitutie” si veti vedea ce veti obtine!).

In proiectul de lege amintit, in capitolul V, intitulat „Autonomia culturala”  este vorba despre cu totul altceva, in care ceea ce spuneam in paranteza anterioara devine explicit si strident. Orice student in  anul I la Drept isi da seama ca autonomia invocata in textul propus inseamna de fapt o tentativa de arogare de suveranitate, tintindu-se crearea unui stat paralel, ceea ce, politic si constitutional, este de neconceput si de nesustinut.

Cam tot ceea ce s-a perorat pe tema autonomiei teritoriale pe criterii etnice, revine in forta, cu structuri teritoriale ierarhice (consilii), cu competente decizionale, care merg de la elaborarea de strategii pana la perceperea de taxe, cu autoritate administrativa teritoriala si cu personalitate juridica. Pe fond, toate prevederile sunt eminamente politice, alcatuind un fel de cod nemaiintalnit intr-un stat de drept, dar aidoma celui al unei puteri statale suverane, sub o eticheta culturala. Pare grotesc, dar, parafrazand invers o zicala, pe capetele busturilor frumoase si cu diagonala „culturala”, care prezinta colectia de vara „Basescu”, toate palariile cu pana de cocos sunt aceleasi, vechi, prafuite si mancate de molii… Nu numai ca au iesit din modernitate, dar si din istorie.

Revenind la schepsisul actului politicianist al lui Basescu, se pare ca acesta urmareste sa scape de angoasele date de USL, incercand sa prinda mai multi iepuri. Primul, pe termen scurt, ar fi mentinerea UDMR in coalitia de guvernare. Chiar daca se santajeaza reciproc, cei doi aliati stiu ca sfarsitul coalitiei ar insemna si finalul puterii lor, pe cand continuarea acesteia va fi plina de oportunitati.

Mai indepartat, Presedintele vizeaza castigarea alegerilor locale, care nu numai ca vor fi un test si vor da un semnal, dar ii vor da si posibilitatea de a controla regulile jocului de la parlamentare. Logica prezidentiala pare fara cusur. Asigurand monopolul etnic teritorial al pretinselor comisii ale autonomiei, practic organele puterii si administratiei publice locale, din care fac parte si reprezentanti USL, nu-si vor mai avea rostul si vor fi scurtcircuitate, iar rezultatul va fi ca USL va fi anihilat, devenind out! Un asemenea efect de „centralizare prin descentralizare” pare ciudat, dar el va fi inevitabil sub egida totalitara a preconizatului si tautologicului „Consiliu National al Autonomiei Nationale”(sic!).

PDL va ramane Fata Babei si dupa alegerile interne

Fragmentarium Politic, Ideas.ro

Pentru orice partid parlamentar, nemaivorbind daca este si de guvernamant, alegerile interne ar trebui sa aiba si o miza externa, in primul rand pentru marea masa a cetatenilor. Mai cu seama in situatii de criza, asteptarile de la astfel de evenimente sunt si mai mari, primenirea de leadership fiind legata de sperantele de schimbare.

De fapt, felul cum se oglindesc alegerile pentru sefia unui partid in perceptiile externe spune foarte multe despre ancorele sociale ale partidului respectiv, indiferent de pozitionarea sa politica pe verticala esichierului sau de modul cum si-a „adjudecat” electoral locul respectiv. Un astfel de moment si ecoul lui reprezinta un indicator de finete, pentru cine poate sau vrea sa-l observe, privind starea de spirit a populatiei.

Chiar daca nu are numarul paisprezece, Congresul PDL de la sfarsitul acestei saptamani, de alegere a conducerii partidului, va fi evenimentul care are toate „sansele” sa nu fie urmat de nicio schimbare de directie, ceea ce explica in mare parte si cota ridicata de indiferentism social. Dupa toate indiciile, Emil Boc, „omul datoriei” va ramane pe mai departe pe pozitii, in slujba aceluiasi basescianism devastator.

In starea de adancire a marasmului socio-economic si de indatorare excesiva si inrobitoare a Romaniei, singurul lucru salutar, venind din partea Congresului unui partid de guvernamant corupt si incompetent, fara doctrina si fara viziune, ar fi anuntul privind retragerea de la guvernare si predarea gestiunii tarii, in favoarea unei alternative democratice si nationale. Dar, cel mai probabil, nu va fi sa fie!

In afara acestei, sa-i zicem, demisii de onoare, care ar mai putea oferi ceva timp si sanse de refacere a increderii in PDL, optiunile presedintelui Basescu de a-i conserva si longeviza puterea  sunt foarte limitate, ba, mai mult, in orizontul de pana la alegerile din 2012 oricare dintre acestea se va dovedi si perdanta.

Decumularea celor doua functii, de presedinte de partid si de premier, ar insemna o descentralizare si, pe cale de consecinta, o slabire a partidului-stat. Un Guvern fara Emil Boc sau fara PDL ar deveni astfel o piesa vulnerabila pe tabla de sah a lui Traian Basescu. Si nici PDL nu se va simti mai bine avand drept presedinte la butoane un premier-cazut. Nimanui nu-i place sa fie perdant, iar presedintele-jucator stie foarte bine ca la primele semne de slabiciune orice pradator este sfasiat.

Nici solutia unui Guvern tehnocrat nu s-ar bucura de mai mult succes, pentru ca ar fi o recunoastere implicita a esecului liniei politice a basescianismului, sub puterea caruia s-au perindat pe la Palatul Victoria toate Guvernele din ultimii sapte ani, bomboana pe coliva reprezentand-o succesiunea la foc automat a Guvernelor Boc de dupa alegerile din 2008.

Nu cred nici in solutiile-miracol, sub forma puritanismului politic in genul Albei ca Zapada, predicat de catre fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu ori a excentricitatii unei Lebede Negre, imaginate de catre liberala Adriana Saftoiu sau a Partidului-Televizor al lui Dan Diaconescu. Parca de teza partidului de tip „nou” am mai auzit candva… Nu neg ca oricare dintre aceste variante s-ar putea intampla, ci doresc doar sa spun ca ele nu vor fi oferte fezabile, care sa ne faca „sa cadem pe spate” la alegerile din 2012. Pentru maturizarea oricarui partid este nevoie de mai multe cicluri electorale, iar pana atunci, dupa cum prea bine stim, acesta functioneaza sub o anumita „regenta”, mai mult sau mai putin explicita.

Alternativele la guvernare nu trebuie cautate in afara clasei politice, ci in interiorul acesteia. Cu ce avem, cu aia defilam. Mai bine zis, nu va trebui sa le cautam sau sa le inventam, pentru ca ele exista. Afirmarea viguroasa a USL, ca alianta de opozitie, formata din partide cu istorie in spate, PSD-PNL-PC, calite in lupta politica si cu scoruri electorale si in sondaje, nu poate fi pusa intre paranteze. Succesul categoric al candidatului USL in alegerile pentru primaria din Baia Mare a fost un test semnificativ de reactie privind nivelurile de efervescenta si de cromatica politice ale electoratului, care arata ca la scrutinul de anul viitor vor cadea zei, se vor prabusi statui…

Un pericol pentru dreapta politica romaneasca, despre care s-a vorbit prea putin (daca nu chiar deloc) il reprezinta derapajele PDL de la democratie, sub impulsurile tentatiilor basescianiste ale partidului unic. Asa dupa cum comunismul a aruncat pentru mult timp o umbra compromitatoare, desi nemeritata, asupra intregii stangi, exista riscul ca abandonarea pozitiei de centru-dreapta de catre PDL sa determine acelasi tip de efecte asupra ansamblului dreptei. „Comunism” si „neoliberalism” rezoneaza nu numai fonetic, ci si ca gena politica…

Gravitatia partidelor in jurul centrului, indiferent de vectorul ideologic, este o conditie de echilibru, iar distanta dintre un partid de centru-dreapta si unul de centru-stanga este mult mai mica decat cea dintre un partid de centru-dreapta si unul aflat la celalalt capat al dreptei. Si nu este vorba de proximitatea fizica, ci de apropierea politica, cel putin sub raportul mijloacelor democratice, de consultare, dialog si cooperare, daca nu si al altor valori, sociale ori nationale. Cred ca aici ar trebui cautata si cheia intelegerii contrabalansului spre centru pe care-l face PNL, la manevrele centrifuge ale PDL. Cei care demonizeaza USL ar trebui sa ia aminte si sa revina cu picioarele pe pamant, cel putin de dragul echilibrului. Intre timp, poate isi vor reaminti ca si in interiorul coalitiei de guvernare exista un partid pro-prezidential, UNPR, nasit ideologic de catre Basescu, chiar daca in mod fals, ca fiind de „stanga”, care, cel putin ca idee, nu a mai starnit reactii viscerale… 

Oricine va castiga alegerile interne de duminica, PDL tot Fata Babei va ramane: urata de oameni, nepriceputa si lacoma, hoata si mincinoasa, tafnoasa si rea la inima, alintandu-se „cum s-alinta cioara-n lat”, dupa cum ne spune povestea populara depanata de Ion Creanga, si lasand tot greul (mai ales al celui care va urma) pe umerii guvernelor viitoare…